basta av [At: CREANGĂ, ap. DDRF / E: it basta] (Pfm) 1 Destul. 2 (Îe) Și cu asta ~! Am încheiat discuția!

básta adv. (fam.) Ajunge! destul! gata! ◇ Expr. (Și) cu asta basta = am terminat, am încheiat discuția. • /<it. basta.

*BASTA adv. Ajunge! destul! [it.].

BASTA adv. Ajunge! destul! gata! ◊ Expr. (Și) cu asta, basta! = am terminat, am încheiat discuția. Aristică va trimite oameni după el, să i-l aducă și să-l întindă la scară. Cu asta, basta! PAS, L. I 88.

BASTA adv. Ajunge! destul! gata! ◊ Expr. (Și) cu asta, basta! = am terminat (discuția). – It. basta.

BASTA interj. Ajunge! destul! gata! [< it. basta].

BASTA interj. ajunge! destul! (< it. basta)

BASTA interj. fam. (se folosește pentru a declara sau a cere încetarea unei activități) Ajunge; destul; gata; am terminat. Și cu asta ~! /<it. basta

Basta (George) m. general austriac, albanez de origină, guvernatorul Transilvaniei, învinse pe Mihai la Mirislău (1600) și, după victoria acestuia dela Goroslău (1601), puse să omoare pe erou prin trădare în câmpia Turdei (1550-1607).

bàsta! int. 1. destul! ajunge! (la jocul cărților); 2. în genere, destul: basta-i, de acum s’a mântuit! CR. [It. BASTA, printr’un intermediar grec modern].

*básta interj. (it. basta, ajunge). Fam. Destul, ajunge. De-acuma basta, de acuma adiĭo, de acuma numaĭ se face cutare lucru.

BAȘCĂ, băști, s. f. 1. (Înv. și reg.) Beci. 2. (Înv.) Ridicătură de pământ întărită care proteja o fortificație; redută. [Var.: baștă s. f.] – Din pol. baszta.

bașcă² sf vz baștă

baștă sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 216/35 / V: (înv) ~te, ~șcă² (pl: baște, băști), ~tie (pl: ~tii, băștii) / Pl: ~te, băști / E: pn baszta, mg básțya] 1 (Înv) Bastion. 2 Tranșee. 3 (Pex; îf bașcă) Beci. 4 (Pex; îaf) Temniță. 5 (Îaf) Lădiță de lemn. corectat(ă)

baște sf vz baștă

baștie sf vz baștă

báșcă s.f. 1 (milit.; în trecut) Încăpere secretă amenajată în locuințe între două niveluri sau într-un turn de apărare. 2 (milit.; înv.) Bastion. 3 (înv., reg.) Beci. 4 (arg.) Închisoare. • pl. băști. și báștă s.f. /<pol. baszta.

báștă s.f. v. bașcă.

†BAȘCĂ, ‡BAȘTĂ (pl. -băști) sf. 🎖️ ‡Lucrare de fortificațiune făcută pe lîngă șanțurile unei tabere, din pămînt sau de zid, în formă de turn și de unde se trăgea cu tunurile: făcuse Leșii în cele trei zile o tabie, adică o baștă den afară de șanțuri (M.-COST.) ¶ 2 💒 Pivnița boltită: intrară în bașca rotundă cu păreții și pardoseala de piatră (ODOB.) [refăcut din pl. băști, sg. baște 👉 BAȘTE].

‡BAȘTĂ 👉 BAȘCĂ.

†BAȘTIE, BAȘTE sf. 🎖️ – BAȘCĂ1: soldații făcură băștii (BĂLC.); cetățuie cu baște și boiniță, din a căriia pietre și lespezi mari locuitorii... au zidit prăvălii (STAM.).

BAȘCĂ, băști, s. f. 1. (Înv. și reg.) Beci. 2. (Înv.) Ridicătură de pământ întărită care proteja o fortificație în afara zidurilor ei; redută. [Var.: baștă s. f.] – Din pol. baszta.

BAȘCĂ, băști, s. f. Încăpere subterană boltită; beci, subsol. Un individ a fost vîrît de un sfert de ceas în bașca primăriei. SADOVEANU, P. S. 62. Toate aceste încăperi, precum și deosebitele băști sau cămări boltite... răspundeau toate în horă. ODOBESCU, S. I 128.

BAȘCĂ, băști, s. f. (Înv. și reg.) Beci, subsol. – Pol. baszta.

BAȘTĂ, baște, s. f. (Înv. și reg.) Masiv de pămînt; tranșee, redută. – Din pol. baszta.

bașcă f. 1. odinioară, bastion: în noaptea aceea soldații făcură băști BĂLC.; 2. boltă, cămară boltită: intrarea în bașca rotundă OD. [Vechiu-rom. baștă = ung. BÁSTYA (din it. bastia)].

báșcă f. pl. băștĭ (din băștĭ, pl. luĭ baștă, după bumașcă, -ăștĭ). Est. Subsol de casă.

báștă și băște f., pl. băștĭ (pol. baszta, ung. bástya, germ. bastei, d. it. bastia. V. bașcă). Vechĭ. Bastion.

basta adv.

!baștă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. băștii; pl. băști

bașcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. băștii; pl. băști

bașcă s. f., g.-d. art. băștii; pl. băști

BASTA interj. v. ajunge!

BASTA interj. ajunge!, atît!, destul!, gata!, isprăvește!, încetează!, punct!, sfîrșește!, stai!, stop!, termină!, (reg.) halt!, (fam. și peior.) ho!

BAȘCĂ s. v. beci, pivniță.

bașcă s. v. BECI. PIVNIȚĂ.

basta adv. – De ajuns, destul, gata. It. basta (sec. XIX).

bastă (băști), s. f. – 1. (Înv.) Bastion. 2. Subteran, pivniță. – 3. Închisoare. – Var. bașcă, bașt(i)e. Pol. baszta „bastion”, din it. bastia, cf. germ. Bastei (Cihac; DAR); apare și în mag. baszta (Gáldi, Dict., 105). Sensurile 2 și 3 există numai la forma bașcă. Este cuvînt înv., astăzi înlocuit de bastion (< fr. bastion), care aparține aceleași familii.^[1]

BASTA, Giorgio (1544-1607), general austriac de origine italiană. Comandant al armatei imperiale din Transilvania. A pus la cale uciderea mișelească a lui Mihai Viteazul.

și cu asta, basta! expr. am terminat!, gata!