Turcia f. sau Imperiul Otoman, Stat vast ce se întindea în Europa, Azia și Africa, coprinzând: Turcia de Europa, Turcia de Azia, Arabia: apoi țările tributare Samos și Egiptul; cu o populațiune de 40 mil. loc. și cu cap. Constantinopole. Monarhie ereditară și constituțională dela 1903, al cărui suveran (Sultan sau Padișah) era totdeodată și căpetenia ecleziastică a Mahomedanilor. Imperiul e divizat în vilaieturi sau pașalâcuri, subdivizate în sangiacuri. ║ Turcia de Europa, partea imperiului otoman, ce coprindea vilaietele Constantinopole, Adrianopole, Salonic, Monastir, Cosova, Scutari, Ianina (cele cinci din urmă pierdute în răsboiul turco-balcanic din 1912, iar Albania constituită în Stat independent); Turcia de Azia, partea imperiului otoman ce coprinde: Anatolia sau Azia-Mică, Armenia, Kurdistanul, Mesopotamia, Siria, Arabia și Egiptul (vezi aceste nume). În 1912, Turcia pierdu Tripolitania (cedată Italiei) și, în urma răsboiului cu Aliații balcanici din 1912-1913, Albania și Macedonia, prima constituită în țară autonomă, iar a doua împărțită între Greci, Sârbi și Bulgari, precum și o parte din Tracia cedată Bulgariei. Suprafața Turciei europene, de 175 400 km. p. înaintea răsboiului balcanic, fu astfel redusă la 23.000 km. p., iar populațiunea la 2 1/4 mil. loc. Ca aliata Germaniei în cursul răsboiului mondial (1914-1918), Turcia a suferit consecințele capitulării și înfrângerii. Teritoriul ei european a fost redus și la Constantinopole chiar influența-i politică era mai mult nominală. Dar în 1922, în urma sdrobirii armatelor grecești, Turcia victorioasă recăpătă Tracia orientală prin tractatul din Lausanne (1923), care îi redete independența-i politică și economică. Azi, Turcia constitue o republică de vr’o 20 mil. loc, având ca reședință Angora.

turcie sf [At: CANTEMIR, HR. 126 / E: turc + -ie] (Înv) 1 Turcire. 2 (Îlav) Pe ~ În limba turcă (19) Si: turcește (2). 3 (Îal) Arbitrar (2).

TURCIE s. f. (Învechit, în expr.) Pe turcie = în limba turcă. Mă întîmpină un om... cînd eream să trec pă lîngă o apazvîrlă (mașină ce aruncă apa în sus, sau șadrivan pă turcie). GORJAN, H. IV 109.

TURCIE s. f. (Înv., în expr.) Pe turcie = în limba turcă. – Din turc + suf. -ie.

turcíe f. Vechĭ. Pe turcie, turcește: a judeca pe turcie.