3 intrări

48 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ABURI, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.

aburi [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 38v/1 / Pzi: ~resc / V: abori / E: din abur] 1-2 vtr A (se) expune la aburi Si: abura (1-2). 3 vt (D. materiale, obiecte etc.) A exala. 4 vt (D. vânt) A adia. 5-6 vtr (Dom; fig; rar) A (se) îmbujora. 7 vt (Arg) A induce în eroare prin cuvinte multe și abile Si: a abura (7), a ameți, a vrăji. 8 vr (Pfm) A se ameți ușor Si: (pfm) a abura (8).

ABURI (-uresc) I. vb. tr. 1 A lăsa să se acopere de aburi, a expune la acțiunea aburilor: l-am aburit cu oțet pîn' a început să curgă nădușala de pe el 2 A scoate aburi: muscelele... abureau un fum ce se înălța alene (DLVR.) 3 A acoperi cu aburi: aburi sticla și o șterse (VLAH.). II. vb. intr. 1 A scoate aburi: o minunată felie de mămăliguță… aburea în mjlocul mesei (D.-ZAMF.) 2 🌦 A sufla lin, a adia: cînd vîntul a aburit, iaca și ei la craiul în ogradă au sosit (CRG.); prinse să aburească un vînticel fierbinte (GRL.). III. vb. refl. 1 A se expune la acțiunea aburilor: avea obiceiul să se aburească cu cărămizi încălzite în foc 2 A se acoperi cu aburi: geamurile s’au aburit 3 A se înfierbînta, a se aprinde la față de căldură sau în urma unei emoțiuni: obrazul părintelui Tărăboiu începe să se aburească (SAD.).

ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.

ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Refl. A se acoperi cu aburi (condensați în picături foarte fine). Fereastra se aburise iar, dar se făcea acum cenușie. DUMITRIU, B. F. 78. ◊ Tranz. Își luă ochelarii... îi aburi, îi șterset și-i puse. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. Fig. Pe cei mai mărunței [pești]... Îi aburesc cu sare și-i usuc în cuptor. SADOVEANU, N. F. 30. ◊ Fig. (Despre ochi) A se umezi. Lui Mitrea i s-a aburit dintr-o dată negreața ochilor [de bucurie]. SADOVEANU, M. C. 66. 2. Intranz. A scoate aburi. E o zi de primăvară timpurie. Pămîntul aburește sub picioare... Curînd-curînd, pe dezmorțită glie or să roiască tinere tractoare. DEȘLIU, N. 79. Apele aburesc somnoroase, vilele încep a-și deschide ferestrele. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Tranz. De-o săptămînă... zăpada se topise; mușcelele, acoperite d-o pojghiță verzuie, abureau un fum ce se-nălța alene. DELAVRANCEA, S. 51. ◊ Tranz. fact. A venit... primăvara, curățind apele de sloi, aburind țarinile, înflorind pămîntul, întinerindu-l. SANDU-ALDEA, U. P. 178. 3. Refl. Fig. A se roși, a se aprinde la față din pricina căldurii sau a unei emoții. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum; ce zici, așa-i că-ți vine la socoteală? CREANGĂ, P. 163. 4. Tranz. Fig., A atinge ușor (ca o suflare). Se simți aburit de o senzație dulce, ca și cum o mină caldă și mîngîietoare îi netezea fruntea. VLAHUȚA, O. A. 106. ♦ Intranz. (Despre vînt) A adia ușor. Pe Moldova și pe codri stăteau grămezi mari, alburii de nouri și nici un vînt nu aburea. SADOVEANU, O. I 98. Luminile răsăritului se lămureau și vîntul obosit abia aburea. SADOVEANU, O. I 151.

ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. și tranz. A scoate aburi (1). Codrii aburesc ca după ploaie (VLAHUȚĂ). 3. Refl. Fig. A se aprinde la față; a se înroși. 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Despre vînt) A adia ușor. – Din abur.

aburi vb. IV (lb. vorbită) A învălui cu vorbele ◊ „Emanoil l-a aburit pe Eduard.” (din abur + -i; comunicat Mihaela Macovei)

A SE ABURI mă ~esc intranz. 1) A se acoperi cu aburi; a asuda. 2) fig. (despre față, obraji) A se înroși ușor; a se îmbujora; a se rumeni. /Din abur

A ABURI ~esc 1. tranz. A face să se aburească. 2. intranz. 1) A scoate aburi. Câmpia ~ește. 2) rar (despre vânt) A sufla lin; a adia. /Din abur

aburì v. 1. a expune la aburi: bolnavul se aburește; 2. a scoate aburi: râurile aburesc; 3. a sufla încetișor: un vânt dulce aburește; 4. a se acoperi cu aburi: geamurile se aburesc.

ABUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare ușoară (a vântului), boare. – Cf. alb. avull.

ABUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare ușoară (a vântului), boare. – Cf. alb. avull.

abur sm [At: COD. VOR.2 65v/10 / Pl: ~i / E: ns cf alb avull] 1 Vapori de apă. 2 Răsuflare. 3 (Înv) Suflet. 4 (Pfm; îe) A scoate ~i pe gură A vorbi zadarnic.

abura [At: PISCUPESCU, O. 68 / Pzi: abur și -rez / E: abur + -a] (îvr) 1-2 vtr A (se) aburi (1-2). 3 vt A exala. 4 vt (D. vânt) A adia. 5-6 vtr (Dom; fig; rar) A (se) îmbujora. 7 vt (Arg) A aburi (7). 8 vr (Pfm) A se aburi (8).

ABUR sm. 1 Un fel de ceață care se vede ieșind din corpurile umede prin efectul căldurii: scoate ~i; ~i deși acopereau fața apei (GN.); caii și boii suflau ~i deși, cenușii (SAD.) 2 🌦 Starea în care se prefac lichidele și unele corpuri solide cînd sînt expuse la o temperatură ridicată sau la o mare presiune: prin fierbere, apa se preface în ~i; mașină cu (sau de) ~i, moară cu (sau de) ~i, care sînt mișcate prin presiunea aburilor; baie de ~i, baie făcută într’o încăpere plină de aburi calzi 3 ~ul (sau ~ii) vinului, amețeala produsă de vinul băut în prea mare cantitate: se deșteaptă din aiureala pe care i-o lăsase ~ul vinului (D. ZAMF.) 4 Răsuflare a cailor (boilor, etc.): Scoțînd ~i lungi pe nare (ALECS.) 5 Suflare: . . . venirăm, Pe fața pămîntului, Pe ~ii vîntului (TOC.) 6 pop. Sufletul animalelor: o fi avînd dobitocul ~ în loc de suflet (DLVR.) ; prov. : n’are suflet ca oamenii, el numai ~ ca cîinii, despre un om rău, nemilos; prov.: a scoate ~i pe gură, a vorbi zadarnic [comp. alb. avuł]

ABURA (abur, aburez)... = ABURI...

ABURITOR adj. verb. ABURI. Care scoate aburi.

BAIE1 (pl. băi), sf. 1 Scăldare, cufundare în apă a trupului sau numai a unei părți a corpului: a făcut o ~ de picioare 2 Apa sau lichidul în care se scaldă cineva: ~ de mare; ~ de curățenie; ~ de lapte 3 Apa pregătită într’o cadă pentru a se scălda cineva: ~ caldă; ~ rece 4 Localul, odaia unde se fac băi (🖼 297): fiul împăratului nu cuteza să calce pe pardoseala băii (ISP.) 5 Cada în care se scaldă cineva (🖼 298): intrară fie-care în cîte o ~ și se îmbăiară (ISP.); ~ de șezut, cadă mică în care se așază cineva spre a-și spăla partea de jos a trupului (🖼 299) 6 ~ de aburi 👉 ABUR 7 familiar 🩺 ~ de soare, expunerea Ia acțiunea razelor solare ca mijloc de vindecare a unor anumite boale 8 (mai adesea pl.) Locuri unde izvorăsc ape minerale și unde se duce lumea, mai ales vara, spre a se lecui, scăldîndu-se în aceste ape: băile de la Govora; a plecat la băi 9 Trans. Mină, ocnă: ~ de aramă; ~ de fier; le tăiară gleznile de la piciorul cel stîng și-i deaderă la ocne la băi (DOS.) [slav. banja; pentru înțelesul de „mină” comp. ung. bánya].

ABUR, aburi, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Vapori de apă. Afară... se ridica... pana albă de abur și șuieratul locomotivei. DUMITRIU, B. F. 9. În partea cealaltă a trenului e Jiul, o suprafață lichidă de pe întinderea căreia aburi se ridică neîncetat, ca și cum apele lui ar fi fierbinți. BOGZA, V. J. 44. Aburii fierbinți, creați din valurile de apă care cad peste sulurile de oțel să omoare temperatura, se ridică pînă sus. SAHIA, N. 33. [La răsăritul soarelui] cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare. Un tunet, cînd și cînd, în depărtare încearc-o gamă, ca un bariton. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 16. 2. Ceață rară, pîclă ușoară. Peste tîrg, peste livezi negre, peste sat, odihneau aburi ușori. SADOVEANU, O, II 142. 3. Fig. Tărie, efluviu. Aburul basamacului se limpezise de pe creierul lui. PAS, L. I 15. Cum i se suie aburul băuturii la cap... plînge. SADOVEANU, N. F. 105. Și apoi, cînd aburii vinului și ochii crîșmăresei au produs efectul lor, încep horele, tropotele. NEGRUZZI, S. I 315. 4. Fig. (Cu aluzie la lipsa de consistență a aburului) Cantitate foarte mică. Pentru a avea un abur de căldură, tata reteza cîte un pom din curte. PAS, Z. I 131. Dă un abur de sare plăticilor și le așază în proțap. SADOVEANU, N. F. 70.

ABUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. Fig. Tărie; aromă. I se suie aburul băuturii la cap (SADOVEANU). ♦ Suflare (ușoară), adiere. 4. Fig. Cantitate foarte mică. Dă un abur de sare plăticilor (SADOVEANU). – Comp. alb. avull.

ABUR ~i m. 1) pl. Vapori de apă. 2) Ceață rară. 3) fig. Suflare ușoară (de vânt); boare. 4) fig. rar Cantitate foarte mică. Un ~ de... / Cuv. autoht.

abur m. 1. un fel de fum ce iese prin căldură din corpurile umede: aburi groși; mașină de aburi, mașină pusă în mișcare prin presiunea aburilor de apă; 2. Med. gazurile scoase prin evaporare: baie de abur; 3. suflare: caii scoțând aburi lungi pe nare AL.; 4. sufletul dobitoacelor numit și bleasc. [Origină necunoscută].

ábur și (Ban.) -re m. (rudă cu alb. avul, id., care vine probabil d. rom.). Un fel de ceață (gaz, vaporĭ) care se ridică din corpurile umede supt influența călduriĭ, cum se’ntîmplă cu apa care ferbe saŭ cu animalu care respiră la frig orĭ cu apa care se’nalță pe nevăzute din mărĭ, rîurĭ și lacurĭ și formează noriĭ. Suflet de animal (Vechi). Pl. Răsuflare, suflare: caiĭ scoteaŭ aburĭ pe nas de ger ce era. Suflare, adiere: venirăm pe fața pămîntului, pe aburiĭ vîntuluĭ (P. P.) Mașină saŭ corabie cu abur (saŭ cu vaporĭ) mașină saŭ corabie care se mișcă pin ajutoru aburuluĭ. – Pe suprafața pămîntuluĭ, o picătură de apă redusa în abur ocupă un volum de 1,700 de orĭ mai mare de cît în stare lichidă; de aci rezultă o forță de expansiune imensă, care a fost utilizată ca forță motrice în arte, industrie, navigațiune ș. a. La 100 de grade, aburu de apă ridică o masă de aer care apeasă [1] pe suprafața lichidului și care echivalează cu 1 kg 0,33 gr. pe centimetru pătrat. Forța elastică a aburuluĭ de apă crește răpede cu temperatura; experiențele lui Regnault dau rezultatele următoare Temperatura – Tensiunea în atmosfere; 100° – 1; 120°,60 – 2; 131°,91 – 3; 180°,31 – 10; 230° – 27½. Se numesc mașini cu presiune joasă acelea care întrebuințează abur de 2 atmosfere; cu o presiune mai mult, sînt de presiune medie, și pentru toate cele care-s mai mult de 3 atmosfere se zice că-s de presiune înaltă. Francezu Solomon de Caus, încă de la 1615, avu ideĭa de a utiliza aburu ca forța motrice. Denis Papin, tot Francez, mort la 1714, imagină prima mașină cu piston. La 15 Iuliŭ 1783, la Lyon, marchizu de Jouffroy d’Abbans (pe atunci de 18 anĭ) construi un vaporaș prevăzut c’o mașină cu abur cu doŭă cilindre cu care merse în susu Saônei pînă la insula Barbe. El a murit în mizerie, răpus de holeră, la 1832. În sfîrșit, Scoțianu James Watt, mort la 1819, perfecționă mașina cu abur într’atît, în cît i se poate atribui primu merit al acestei invențiuni.

aburésc v. (d. abur). Scot abur: cîmpu aburește. Se zice despre vînt cînd adie: vîntu aburește (cp. și cu boare). V. tr. Expun aburului, acoper c’o ceață provenită din abur, ca atunci cînd sufli pe sticla ochelarilor ca să-i ștergĭ apoĭ. Fig. Amețesc, îmbăt puțin. V. refl. Mă acoper c’o ceață provenită din abur (ca geamurile). Fig. Mă înfierbînt, mă aprind la față. – Vechi și aburez, de unde și aburat, amețit, beat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aburi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburesc, 3 sg. aburește, imperf. 1 abuream; conj. prez. 1 sg. să aburesc, 3 să aburească

aburi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburesc, imperf. 3 sg. aburea; conj. prez. 3 să aburească

aburi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburesc, imperf. 3 sg. aburea; conj. prez. 3 sg. și pl. aburească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ABURI vb. a asuda. (Pereții se ~.)

ABUR s. vapori (pl.). (~ul este un agent termic.)

TRĂSURĂ CU ABURI s. v. locomotivă, mașină, tren.

ABUR s. vapori (pl.). (~ este un agent termic.)

trăsură cu aburi s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

abur (aburi), s. m.1. Vapori de apă – 2. (Înv.) Sufletul animalelor necuvîntătoare, considerat în esență mecanic. – Mr. abur (ă). < Lat. albūlus („pată albă” în lat. med., cf. Thomas, Bull. Du Cange, V, 100), pe baza aspectului material al vaporilor de apă. Albulus s-a păstrat în it. avolo „mreană” (REW 328; Prati), fr. able (tte). Fonetismul nu pare să constituie vreo dificultate. Pierderea lui l, care apare și în cuvintele citate, și în fr. gabole < galbulus etc. (Thomas, Bull. Du Cange, V, 130; O. Deutschmann, Romanist. Jb. I, 144), pare a fi anterioară rom.; totuși, trebuie să fi fost destul de tîrzie, pentru a împiedica pierderea lui b intervocalic. Același rezultat în alb. avulj. În general cuvîntul rom. este considerat autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9; anterior indoeuropenei după Lahovary 319), sau provenind din alb. (Cihac II, 714; Philippide, II, 605; DAR; Rosetti II, 108); acesta din urmă ar reprezenta un indoeurop. *a-vel-os (Jokl, Ling.-Kulturhist. Untersuchungen, 263) sau *abbra- (Meyer, Alb. St., III, 81). S-a renunțat la der. de la vapor (Diez, II, 14; Philippide, II, 657), ca și cea de la un *vapulus (Philippide, Principii, 7; Pascu, I, 27; Arch. Rom.., IX, 300), greu de admis. Explicația lui Densusianu, Rom., 1898, p. 130, prin *abburire (în locul lui *abburare, cf. sp. aburar), este cu totul improbabilă, căci ideea de vapori nu se potrivește cu cea de combustie; REW 15 și DAR menționează cu rezervă această ipoteză. Der. abura, vb. (a scoate aburi); aburat, adj. (umezit); abureală, s. f. (răsuflare; briză); aburi, vb. (a produce aburi; a exala; a răsufla); aburitor, adj. (care exală); aburiu, adj. (vaporos; albicios); aburos, adj. (vaporos), cuvînt creat de Odobescu, prin paralelismul it. vapore-vaporoso sau fr. vapeur-vaporeux. Din rom., ngr. ἄμπρος (Meyer, Neugr. St., II, 74)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

abori, aboresc, v.t. (înv.) A inhala. – Din abor, var. dial. a lui abur.

abura, (abori), v.i. (înv.) 1. A adia, a sufla lin: „Vântu-i abore, / Poamele-și coce” (Bilțiu, 1996: 88). 2. A respira, a răsufla, a scoate aburi: „Boii-o prins a abura” (Memoria, 2001: 112). – Din abur (MDA).

abura, (abori), vb. intranz. – (înv.) 1. A adia, a sufla lin: „Vântu-i abore, / Poamele-și coce” (Bilțiu, 1996: 88). 2. A respira, a răsufla, a scoate aburi: „Boii-o prins a abura” (Memoria, 2001: 112). – Din abur (MDA).

abori, vb. intranz. – v. abura.

abura, (abori), vb. intranz. – 1. A adia: „Vântu-i abore, / Poamele-și coce” (Bilțiu 1996: 88). 2. A respira, a scoate aburi: „Boii-o prins a abura” (Memoria 2001: 112). – Din abur (cuv. autohton, cf. alb. avull) + -a.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

aburi, aburesc v. t. a minți, a păcăli

a o aburi expr. (eufem.) a practica felația

Intrare: aburi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aburi
  • aburire
  • aburit
  • aburitu‑
  • aburind
  • aburindu‑
singular plural
  • aburește
  • aburiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aburesc
(să)
  • aburesc
  • abuream
  • aburii
  • aburisem
a II-a (tu)
  • aburești
(să)
  • aburești
  • abureai
  • aburiși
  • aburiseși
a III-a (el, ea)
  • aburește
(să)
  • aburească
  • aburea
  • aburi
  • aburise
plural I (noi)
  • aburim
(să)
  • aburim
  • abuream
  • aburirăm
  • aburiserăm
  • aburisem
a II-a (voi)
  • aburiți
(să)
  • aburiți
  • abureați
  • aburirăți
  • aburiserăți
  • aburiseți
a III-a (ei, ele)
  • aburesc
(să)
  • aburească
  • abureau
  • aburi
  • aburiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • abori
  • aborire
  • aborit
  • aboritu‑
  • aborind
  • aborindu‑
singular plural
  • aborește
  • aboriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aboresc
(să)
  • aboresc
  • aboream
  • aborii
  • aborisem
a II-a (tu)
  • aborești
(să)
  • aborești
  • aboreai
  • aboriși
  • aboriseși
a III-a (el, ea)
  • aborește
(să)
  • aborească
  • aborea
  • abori
  • aborise
plural I (noi)
  • aborim
(să)
  • aborim
  • aboream
  • aborirăm
  • aboriserăm
  • aborisem
a II-a (voi)
  • aboriți
(să)
  • aboriți
  • aboreați
  • aborirăți
  • aboriserăți
  • aboriseți
a III-a (ei, ele)
  • aboresc
(să)
  • aborească
  • aboreau
  • abori
  • aboriseră
Intrare: abur
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abur
  • aburul
  • aburu‑
plural
  • aburi
  • aburii
genitiv-dativ singular
  • abur
  • aburului
plural
  • aburi
  • aburilor
vocativ singular
plural
Intrare: abura
abura1 (1 -r) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • abura
  • aburare
  • aburat
  • aburatu‑
  • aburând
  • aburându‑
singular plural
  • abu
  • aburați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • abur
(să)
  • abur
  • aburam
  • aburai
  • aburasem
a II-a (tu)
  • aburi
(să)
  • aburi
  • aburai
  • aburași
  • aburaseși
a III-a (el, ea)
  • abu
(să)
  • abure
  • abura
  • abură
  • aburase
plural I (noi)
  • aburăm
(să)
  • aburăm
  • aburam
  • aburarăm
  • aburaserăm
  • aburasem
a II-a (voi)
  • aburați
(să)
  • aburați
  • aburați
  • aburarăți
  • aburaserăți
  • aburaseți
a III-a (ei, ele)
  • abu
(să)
  • abure
  • aburau
  • abura
  • aburaseră
abura2 (1 -rez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • abura
  • aburare
  • aburat
  • aburatu‑
  • aburând
  • aburându‑
singular plural
  • aburea
  • aburați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aburez
(să)
  • aburez
  • aburam
  • aburai
  • aburasem
a II-a (tu)
  • aburezi
(să)
  • aburezi
  • aburai
  • aburași
  • aburaseși
a III-a (el, ea)
  • aburea
(să)
  • abureze
  • abura
  • abură
  • aburase
plural I (noi)
  • aburăm
(să)
  • aburăm
  • aburam
  • aburarăm
  • aburaserăm
  • aburasem
a II-a (voi)
  • aburați
(să)
  • aburați
  • aburați
  • aburarăți
  • aburaserăți
  • aburaseți
a III-a (ei, ele)
  • aburea
(să)
  • abureze
  • aburau
  • abura
  • aburaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aburi, aburescverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: asuda
    • format_quote Fereastra se aburise iar, dar se făcea acum cenușie. DUMITRIU, B. F. 78. DLRLC
    • format_quote Își luă ochelarii... îi aburi, îi șterse și-i puse. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. DLRLC
    • format_quote figurat Pe cei mai mărunței [pești]... îi aburesc cu sare și-i usuc în cuptor. SADOVEANU, N. F. 30. DLRLC
    • diferențiere A (se) expune la aburi. MDA2
      sinonime: abura
    • 1.1. figurat (Despre ochi) A se umzi. DLRLC
      sinonime: umezi
      • format_quote Lui Mitrea i s-a aburit dintr-o dată negreața ochilor [de bucurie]. SADOVEANU, M. C. 66. DLRLC
  • 2. intranzitiv A scoate, a produce aburi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote E o zi de primăvară timpurie. Pămîntul aburește sub picioare... Curînd-curînd, pe dezmorțită glie or să roiască tinere tractoare. DEȘLIU, N. 79.
    • format_quote Apele aburesc somnoroase, vilele încep a-și deschide ferestrele. VLAHUȚĂ, O. A. III 33.
    • format_quote tranzitiv De-o săptămînă... zăpada se topise; mușcelele, acoperite d-o pojghiță verzuie, abureau un fum ce se-nălța alene. DELAVRANCEA, S. 51.
    • format_quote tranzitiv factitiv A venit... primăvara, curățind apele de sloi, aburind țarinile, înflorind pămîntul, întinerindu-l. SANDU-ALDEA, U. P. 178.
    • diferențiere tranzitiv Despre materiale, obiecte etc.: exala. MDA2
      sinonime: exala
  • 3. reflexiv figurat rar A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum; ce zici, așa-i că-ți vine la socoteală? CREANGĂ, P. 163. DLRLC
  • 4. tranzitiv figurat A atinge ușor (ca o suflare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se simți aburit de o senzație dulce, ca și cum o mînă caldă și mîngîietoare îi netezea fruntea. VLAHUȚA, O. A. 106. DLRLC
    • 4.1. intranzitiv rar Despre vânt: adia. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      sinonime: adia
      • format_quote Pe Moldova și pe codri stăteau grămezi mari, alburii de nouri și nici un vînt nu aburea. SADOVEANU, O. I 98. DLRLC
      • format_quote Luminile răsăritului se lămureau și vîntul obosit abia aburea. SADOVEANU, O. I 151. DLRLC
  • 5. tranzitiv argou; argotic A induce în eroare prin cuvinte multe și abile. MDA2
  • 6. reflexiv popular familiar A se ameți ușor. MDA2
    sinonime: abura
etimologie:
  • abur DEX '09 MDA2 DEX '98

abur, aburisubstantiv masculin

  • 1. Vapori de apă. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: vapori
    • format_quote Afară... se ridica... pana albă de abur și șuieratul locomotivei. DUMITRIU, B. F. 9. DLRLC
    • format_quote În partea cealaltă a trenului e Jiul, o suprafață lichidă de pe întinderea căreia aburi se ridică neîncetat, ca și cum apele lui ar fi fierbinți. BOGZA, V. J. 44. DLRLC
    • format_quote Aburii fierbinți, creați din valurile de apă care cad peste sulurile de oțel să omoare temperatura, se ridică pînă sus. SAHIA, N. 33. DLRLC
    • format_quote [La răsăritul soarelui] cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare. Un tunet, cînd și cînd, în depărtare încearc-o gamă, ca un bariton. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 16. DLRLC
  • 2. Răsuflare. MDA2
    sinonime: răsuflare
  • 3. învechit Suflet. MDA2
    sinonime: suflet
  • 4. Ceață rară; pâclă ușoară. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Peste tîrg, peste livezi negre, peste sat, odihneau aburi ușori. SADOVEANU, O, II 142. DLRLC
  • 5. rar Adiere. DEX '09 DEX '98 DLRM
    sinonime: adiere
  • 6. figurat Suflare ușoară (a vântului). DEX '09 DEX '98
    sinonime: boare
  • 7. figurat Efluviu, tărie. DLRLC
    • format_quote Aburul basamacului se limpezise de pe creierul lui. PAS, L. I 15. DLRLC
    • format_quote Cum i se suie aburul băuturii la cap... plînge. SADOVEANU, N. F. 105. DLRLC
    • format_quote Și apoi, cînd aburii vinului și ochii crîșmăresei au produs efectul lor, încep horele, tropotele. NEGRUZZI, S. I 315. DLRLC
  • 8. figurat Cantitate foarte mică. DLRLC
    • format_quote Pentru a avea un abur de căldură, tata reteza cîte un pom din curte. PAS, Z. I 131. DLRLC
    • format_quote Dă un abur de sare plăticilor și le așază în proțap. SADOVEANU, N. F. 70. DLRLC
  • chat_bubble popular familiar A scoate aburi pe gură = a vorbi zadarnic. MDA2
etimologie:

abura, abur / abura, aburezverb

etimologie:
  • abur + -a.

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.