ASPRU², -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu suprafața zgrunțuroasă, care dă (la pipăit) o senzație specifică, neplăcută. ♦ (Despre fire de păr) Tare și țepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. 2. (Despre apă) Care conține (din abundență) săruri calcaroase. 3. (Despre vin) Care are gust înțepător; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Mare, intens, puternic, înverșunat. Vânt aspru. 2. Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Aspră robie. 3. Lipsit de indulgență, sever, neînduplecat, necruțător. Purtare aspră. – Lat. asper.

ASPRU¹, aspri, s. m. Monedă turcească de argint, cu circulație în Țările Române între sec. XV-XIX. – Din ngr. áspron.

aspru², ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 95/2 / Pl: ~ri, -re / E: ml asper] 1 a Cu suprafața zgrunțuroasă, care dă (la pipăit) o senzație de zgâriere. 2 a Neplăcut la pipăit. 3 sn (Iuz; lpl) Obiecte aspre. 4 a (D. păr) Tare și țepos. 5 a (D. perii) Cu fire aspre (3). 6 a (D. ovine) Cu lâna răsucită, cu fir gros. 7 a (D. apă) Care coține săruri calcaroase. 8 a (D. vin) Care are gust acru, înțepător. 9-10 a, av Puternic. 11 a (D. vreme) Geroasă. 12 a (D. voce) Care zgârie auzul. 13-14 a, av (Fig) (într-un mod) neplăcut. 15-16 a, av (Fig) (într-un mod) greu suportabil. 17-18 a, av Dificil. 19-20 a, av (În mod) sever. 21 sn (Îlav) Cu ~l Cu asprime (6). 22 sm (Iht) Biban (Perca fluviatilis).

aspru¹ sm [At: (1471), ap. HEM 1882 / Pl: ~ri și (înv) -re sn / E: ngr άσπρον] (Înv) 1 Cea mai mică monedă turcească de argint, valorând în sec. XVII a 6-a parte dintr-un potronic de argint. 2 Mică monedă de argint de 22 bani.

ASPRU¹ adj. 1 Care dă o sensație neplăcută la pipăit, la gust, la auz: piele aspră; vin ~; sunete aspre; Și scoate un ~ vuet ce ’nsuflă oțerire (ALECS.) (contr. NETED) ¶ 2 Greu, care te face să înduri multe, să suferi: iarnă aspră; e o seară aspră de toamnă (CAR.) ¶ 3 🌿 IARBĂ-ASPRĂ 👉 IARBĂ ¶ 4 fig. Neînduplecat, rău, sever: era bun cîrmuitor, ~ cătră aristocrați și blînd cătră popor (NEGR.) ¶ 5 📖 Spirit ~ 👉 SPIRIT ¶ 6 📻 Care nu e perfect luciu [lat. asper (e)rum].

‡ASPRU² sm. 🪙 Monedă veche de argint de origine turcească a cărei valoare a variat foarte mult în decursul vremurilor; în sec. al XVII-lea 12 aspri făceau cît un „florint” sau cît doi „potronici” de argint (🖼 251) [ngr. άσπρον].

ASPRU¹, aspri, s. m. Monedă turcească de argint, cu circulație în țările române începând din sec. XV. – Din ngr. áspron.

ASPRU², -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu suprafața zgrunțuroasă care dă la pipăit o senzație specifică, neplăcută. ♦ (Despre fire de păr) tare și țepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. 2. (Despre apă) Care conține (din abundență) săruri calcaroase. 3. (Despre vin) Care are gust înțepător; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Mare, intens, puternic, înverșunat. Vânt aspru. 2. Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Aspră robie. 3. Lipsit de indulgență, sever, neînduplecat, necruțător. Purtarea aspră. – Lat. asper.

ASPRU¹, aspri, s. m. (Învechit) Monedă turcească de valoarea cea mai mică, care a circulat și în Principatele Romîne încă din secolul al XV-lea. Îl opri în Țarigrad cu leafă din haznaua împărătească, și peste cîteva luni îi mai adăogi și douăzeci aspri tain pe zi. ODOBESCU, S. A. 156.

ASPRU²,-Ă, aspri, -e, adj. I. (în opoziție cu neted). Cu o suprafață zgrunțuroasă care produce (la pipăit) o senzație de zgîriere; neplăcut la pipăit. Stofă aspră. Piele aspră. ◊ Fig. Poezia noastră din veacul al XVI-lea... îmi place pentru că e naivă și fără pretenție, pentru că e moale și netedă, nu aspră și ciotoroasă. NEGRUZZI, S. I 265. ◊ Apă aspră (în opoziție cu apă moale) = apă care, fiind saturată cu săruri calcaroase, nu spală bine. ♦ (Despre firele de păr) Tare și țepos. Avea... fruntea umbrită de părul negru și aspru. MIHALE, O. 218. Cuprinde gîtul lui plîngînd Și-n aspra-i coamă îngropînd Obrajii palizi... suspină trist. COȘBUC, P. I 110. ♦ (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. II. Fig. 1. (Despre fenomene atmosferice, intemperii) Puternic, năprasnic. Un vînt aspru se izbea în geamuri. SADOVEANU, O. VI 138. Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale. ALECSANDRI, P. A. 113. Turnul geme-n temelie Ca de aspră vijelie. ALECSANDRI, P. II 35. 2. (Despre împrejurări grele, robie, biruri etc.) Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Arabul căzuse în aspră robie. MACEDONSKI, O. I 15. Toți se așteptau la o contribuție mult mai aspră. BĂLCESCU, O. II 275. ♦ Înverșunat. Un cîmp de aspră luptă. ALECSANDRI, P. A. 109. 3. (Despre oameni și despre manifestări ale lor) Care nu cunoaște indulgența; neînduplecat, riguros, exigent, sever. Tată-său era un om aspru. ISPIRESCU, L. 120. Iubesc o fată... fata Genarului, om mîndru și sălbatec... O, cît e de aspru el, cît e de frumoasă fata lui! EMINESCU, N. 13. Creațiunea sa... nu mai are nimic din aspra candoare și din energia virginală a anticei Artemide. ODOBESCU, S. III 57. ◊ Fig. Pe rege-l prind fiori, Un stol de gînduri aspre trecu peste-a lui frunte. EMINESCU, O. 1 93. 4. (Despre voce sau vorbe) Sever, dur, necruțător. Țipă cu voce aspră. SAHIA, N. 53. Se aude glasul aspru al gardianului căpităniei. DUNĂREANU, CH. 94. ◊ (Adverbial) Cu asprime, cu severitate. Crivățul suflă aspru din partea munților ale căror culmi se văd albind de omăt. RUSSO, O. 152. Ochii-n sînge-și încrunta Ș-apoi aspru cuvînta: Alelei! fecior de lele! ALECSANDRI, P. P. 138. 5. (Despre vin) Acru, înțepător.

ASPRU¹, aspri, s. m. Monedă turcească cu circulație în Principatele Romîne începînd din secolul al XV-lea. – Ngr. aspron.

ASPRU², -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu o suprafață zgrunțuroasă care dă (la pipăit) o senzație specifică, neplăcută. ♦ (Despre firele de păr) Tare și țepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. 2. (Despre apă) Care conține (din abundență) săruri calcaroase. 3. (Despre vin) Înțepător; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Puternic, năpraznic. Vînt aspru se izbea în geamuri (SADOVEANU). 2. Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Arabul căzuse în aspră robie (MACEDONSKI). ♦ Înverșunat. Un cîmp de aspră luptă (ALECSANDRI). 3. Lipsit de indulgență, neînduplecat, necruțător. ♦ Ager, curajos. 4. (Adesea adverbial) Sever, dur. Voce aspră. – Lat. asper.

ASPRU¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care are suprafața zgrunțuroasă; cu asperități. 2) (despre perii, păr etc.) Care are firele tari, țepoase. 3) (despre apă) Care conține săruri peste limita admisă; dur. 4) (despre făină) Care nu este măcinată mărunt. 5) Care se suportă greu; care întrece măsura obișnuită. Ger ~. Vânt ~. 6) (despre persoane) Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; fără indulgență; dur; exigent; sever. [Sil. as-pru] /<lat. asper

ASPRU² ~i m. Monedă turcească care a circulat și în țările române în sec. XV-XIX. [Sil. as-pru] /<ngr. áspron

aspru m. odinioară, mică monedă de argint: Mircea cel Bătrân plătia Turciei în 1383 un tribut de 3000 aspri. [Gr. bizantin ÁSPROS, alb, după coloarea monedei].

aspru a. 1. care nu este neted sau dulce; 2. strașnic, neîndurat (mai mult ca formă): ger aspru. ║ adv. cu asprime. [Lat. ASPERUM].

2) áspru, -ă adj., pl. aspri și așpri, f. e (lat. asper, it. aspro, fr. âpre). Neneted, zgrunțuros: părete aspru. De un gust înțepător: vin aspru. Fig. Intens: ger aspru. Sever: privire aspră. Adv. Cu severitate: a vorbi aspru.

1) áspru m., pl. așpri (ngr. áspron, alb. d. lat. asper, ban noŭ, curat, alb). Monetă veche de argint de valoare variabilă. – În sec. XVI un galben venețian saŭ un sultanin (al sultanuluĭ ) valora 60 așpri. Așpriĭ ceĭ noĭ, care umblau în Mold. și Munt. pe la 1620, nu maĭ eraŭ considerațĭ ca banĭ de argint, și se făcea deosebire între vechĭ u aspru, care era de argint, și cel noŭ (suflat cu argint), care după un timp îșĭ arăta arama. De aicĭ expresiunea a-țĭ arăta arama, a-țĭ arăta defectele (Iorga, Negoț. 214 și 221). Leu vechĭ era împărțit în 40 de parale, ĭar paraŭa în 3 așpri (turc. akčé), care se numeaŭ și lețcăĭ (Șăin. Infl. Or.).

ASPRIȘOR² sm. 🪙 dim. ASPRU² (HASD.).

aspru² s. m., art. asprul; pl. aspri, art. asprii

aspru¹ adj. m., pl. aspri; f. aspră, pl. aspre

aspru² s. m., art. asprul; pl. aspri, art. asprii

aspru¹ adj. m., pl. aspri; f. aspră, pl. aspre

aspru s. m., pl. aspri, art. asprii

aspru adj. m., pl. aspri; f. sg. aspră, pl. aspre

aspru, pl. m. aspri

ASPRU adj., adv. 1. adj. scorțos, zgrunțuros, (rar) grunzuros, zgrunțuit, (livr.) rugos. (O suprafață ~.) 2. adj. v. înăsprit. 3. adj., adv. v. rău. 4. adj. brutal, câinesc, câinos, crud, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Purtare ~.) 5. adj. răstit, ridicat, (fig.) dur, rece, sec, tăios. (Îi vorbește cu un ton ~.) 6. adj. brutal, greu, tare, violent, (fig.) dur. (Vorbe ~.) 7. adj. drastic, sever, (fig.) dur. (O pedeapsă ~.) 8. adj. v. riguros. 9. adj. v. înverșunat. 10. adj. aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, (înv.) crâncenit, tare, (fig.) încleștat. (O bătălie ~.) 11. adj. v. auster. 12. adj. greu, (fig.) câinesc, câinos. (O vreme ~.)

ASPRU adj. v. anevoios, auster, dificil, grav, greu, sever, sobru.

ASPRU adj., adv. 1. adj. scorțos, zgrunțuros, (rar) grunzuros, zgrunțuit, (livr.) rugos. (O suprafață ~.) 2. adj. înăsprit. înțepător, pișcăcios, pișcător, (reg.) pișcav, pișcos, (înv.) stifos. (Un vin ~.) 3. adj., adv. aprig, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 4. adj. brutal, cîinesc, cîinos, crud, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Purtare ~.) 5. adj. răstit, ridicat, (fig.) dur, rece, sec, tăios. (Îi vorbește cu un ton ~.) 6. adj. brutal, greu, tare, violent, (fig.) dur. (Vorbe ~.) 7. adj. drastic, sever, (fig.) dur. (O pedeapsă ~.) 8. adj. riguros, sever, strașnic, strict, (rar) strîns. (O disciplină ~; un regim alimentar ~.) 9. adj. acerb, înverșunat, necruțător. (O dispută ~.) 10. adj. aprig, crîncen, crud, crunt, cumplit, încrîncenat, îndîrjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, violent, (înv.) crîncenit, tare, (fig.) încleștat. (O bătălie ~.) 11. adj. auster, sever, sobru, spartan. (Duce o viață ~.) 12. adj. greu, (fig.) cîinesc, cîinos. (O iarnă, o vreme ~.)

aspru adj. v. ANEVOIOS. AUSTER. DIFICIL. GRAV. GREU. SEVER. SOBRU.

Aspru ≠ blând, moale

aspru (aspră), adj. – 1. Tare, dur (în sens propriu și figurat). – 2. (Adv.) Cu asprime. – Mr., megl. aspru. Lat. asper (Pușcariu 146; Candrea-Dens., 191; REW 768; DAR); cf. alb. aspëre, it. aspro, prov., cat. aspre, fr. îpre, sp., port. áspero. Cf. dubletul următor. Der. aspreală, s. f. (asprime, duritate); aspri, vb. (a face să devină aspru); asprime, s. f. (proprietatea de fi aspru); aspriu, adj. (fără gust, insipid); înăspri, vb. (a face să devină aspru, încordat).

aspru (aspri), s. m. – Veche monedă turcească de argint, care a circulat în țările romîne, începînd cu sec. XV; valora a douăsprezecea parte dintr-un florin, în sec. XVII, și 1/80 dintr-un leu (adică o lețcaie sau o jumătate de para), la începutul sec. XIX. – Mr. aspru, megl. aspră. Ngr. ἄσπρον, din lat. asper, cf. bg. asprŭ. Cuvîntul sp. figurează deja la Covarrubias. Cf. Ed. Schwyzer, IF, I (1931), p. 1-45.

ASPRU adj., pentru feminine intervine gr. ἄσπρος „alb”. 1. Aspru ar. (Cara 87); Asproiu (Sd XXII). 2. Aspra f. (Hur; Sd XVI 361; Gorj 217; Cras 117) etc. „alba”. 3. Asprița f. (Olt; P²); Asprițoiu N. (Puc 286), matronim.

Dura lex, sed lex (lat. „Lege aspră, dar lege”) – Maximă străveche care înseamnă: legea-i lege, trebuie să i te supui, oricît ar fi de aspră. Această maximă a părăsit cu vremea cîmpul ei strict juridic, fiind citată nu numai cînd e vorba exclusiv de lege, ci și de o regulă de conduită, foarte exigentă și severă, sau de o ordine stabilită pe care trebuie s-o respecți, deși îți este greu sau neplăcut. Cînd „domnu doctor” din romanul lui Beniuc Pe muche de cuțit află de la un grup de săteni că nu pot plăti cele 6 milioane cerute, strigă spre ei :„Veți putea! Legea-i lege! Dura lex, sed lex!” (pag. 482). În cartea Moartea unui președinte, William Manchester scrie despre doctorul Earl Rose, medicul oficial al orașului Dallas: „Dura lex, sed lex: aceasta a fost concepția lui de viață”.