ATÂRNĂTOARE, atârnători, s. f. 1. Agățătoare (la haină). 2. Plantă erbacee ornamentală cu flori mici roz-purpurii, așezate în fascicule (Zebrina pendula). - Atârna + suf. -ătoare.

ATÂRNĂTOARE, atârnători, s. f. 1. Agățătoare (la haină). 2. Plantă erbacee ornamentală cu flori mici roz-purpurii, așezate în fascicule (Zebrina pendula). – Atârna + suf. -ătoare.

atărnător, ~oare [At: (a. 1836) URICARIUL VII, 194/ V: -iu / Pl: ~i, ~oare / E: atârna + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care atârnă un obiect undeva. 3 a Care atârnă de ceva. 4 a Care este dependent. 5 a Care este sub autoritatea cuiva. 5 sf (Reg) Loc unde își atârnă ciobanii hainele și obielele ca să se usuce Si: (reg) zăvoadă. 6 sf (Reg) Loc de culcare al oilor. 7 sf (Reg) Loc unde se odihnesc oile după muls. 8 sf Agățătoare (la haină). 9 Plantă erbacee ornamentală cu flori mici roz purpurii, așezate în fascicule (Zerbina pendula).

atârnătoriu, ~oare a, sf vz atârnător

ATÎRNĂTOARE sf. 🐑 Loc unde-și atîrnă ciobanii hainele și obielele ude ca să se svînte (HASD.).

ATÎRNĂTOARE, atîrnători, s. f. Agățătoare².

ATÎRNĂTOARE, atîrnători, s. f. Agățătoare. – Din atîrna + suf. -(ă)toare.

atârnătoare s. f., g.-d. art. atârnătorii; pl. atârnători

atârnătoare s. f., g.-d. art. atârnătorii; pl. atârnători

atârnătoare s. f., g.-d. art. atârnătorii; pl. atârnători

atârnător adj. m., pl. atârnători; f. sg. și pl. atârnătoare

ATÂRNĂTOARE s. v. agățătoare.

ATÂRNĂTOARE s. v. scânteioară.

ATÎRNĂTOARE s. agățătoare, gaică, (pop.) aninătoare. (~ la o haină.)

atîrnătoare s. v. SCÎNTEIOARĂ.