BALIGĂ s. f. v. balegă.

baligă sf [At: DOSOFTEI, ap. HEM 2383 / V: ~legă / Pl: ~igi, ~ige / E: cf srb balega, alb baigë] 1 Excremente de animale mari Si: băligar (1). 2 (Fam; îs) ~ e vită botezată Excrement de om. 3-4 (Pop; îe) (A o trânti) ca ~ga în gard (A spune) vorbă nepotrivită. 5 (Pop; îe) La ~ moale puțin(tic)ă apă (sau ploaie) trebuie Pe cei slabi de tot, îi dau gata mici întâmplări. 6 (Fam; îe) Vițelul după ~ se cunoaște ce bou o să (se) facă Omul se cunoaște din copilărie cât va fi de prost. 7 (Fam; îe) S-a aprins ~ga în el A se supăra. 8 (Fam; îe) A face sânge în ~ A se lăuda cu ceva grozav, pe care nu este în stare să-l facă. 9 (Înv; imp) Gunoi. 10-11 (Fig) Om moale, (fără voință sau) fără energie Cf băligos (2). corectat(ă)

báligă s.f. Excrement al animalelor mari (taurine, cabaline etc.), avînd diverse utilizări în agricultură (ca îngrășămînt), în construcții (rurale) etc.; băligar. ◇ Baligă de vită botezată = excrement de om. ◇ Expr. (pop.) (A o trînti) ca baliga în gard = (a spune o) vorbă nepotrivită. La baliga moale puțintică apă (sau ploaie) trebuie, se spune cu referire la persoanele slabe din fire, care cedează psihic cu ușurință în fața unor încercări, întîmplări etc. (fam.) Vițelul după baligă se cunoaște ce bou o să se facă = omul se cunoaște din copilărie cît va fi de prost. A se aprinde baliga în cineva = a se supăra. A face sînge în baligă = a se lăuda cu lucruri pe care nu poate să le facă. ◆ Fig. Om moale, fără voință sau fără energie. • pl. -gi, -ge. și (reg.) bálegă s.f. /cf. srb. balega, alb. baigë.

BALIGĂ, BALEGĂ (pl. -gi) sf. 1 Excrement de vite, mai ales de bou și de cal: el trebuia, sărmanul, să coacă baligă de vită, ca să-și hrănească copiii (SB.); proverb: a face sînge în ~, a nu face nici o ispravă (se zice de cei ce vor să-și arate voinicia în lucruri de nimic); – la ~ moale, puțină apă trebue, pe cei slabi, cele mai mici întîmplări îi doboară; – vițelul după ~ se cunoaște ce bou o să se facă omul se vede de mic copil ce o să devie mai tîrziu ¶ 2 fig. Om moale, fără voință, fără energie.

BALIGĂ, baligi, s. f. (Adesea fig.) Excrement de animale mari; băligar. [Var.: balegă s. f.] – Cf. scr. balega, alb. balge.

BALIGĂ, baligi, s. f. (Uneori cu sens colectiv) Excremente ale animalelor mai mari (boi, vaci, cai, urși etc.). – Variantă: balegă (DUMITRIU, B. F. 97, CAMILAR, TEM. 129) s. f.

BALIGĂ, baligi, s. f. Excrement al animalelor mari. [Var.: balegă s. f.] – Comp. sb. balega, alb. bagël’ë.

BALIGĂ ~gi f. Excrement de animale mari. [G.-D. baligii] /Orig. nec.

baligă f. 1. excremente de vite, mai vârtos de bou și de cal; 2. fig. om moale și lipsit de orice energie. [Origină necunoscută].

BALEGĂ, balegi, s. f. (Adesea fig.) Excrement de animale mari; băligar. [Var.: baligă s. f.] – Cf. sb. balega, alb. balgë.

BĂLEGA, pers. 3 balegă, vb. I. Refl. A-și elimina, a-și depune baliga. [Var.: băliga vb. I] – Din baligă.

BĂLIGA vb. I v. bălega.

balegă sf vz baligă

bălega v vz băliga

băliga [At: NECULCE, L. / V: (îvp) -lega / Pzi: 3 baligă, balegă / E: baligă + -i] 1-2 vtr (D. animale mari) A elimina baligă (1) Si: (reg) băligăra (1-2). 3-4 vtr (Pex; d. oameni) A elimina excremente Si: (reg) a (se) băligăra (3-4). 5 vt A murdări pe cineva cu baligă (1). 6 vt A murdări pe cineva cu excremente Si: a băligăra (6). 7-10 vt (Fig) (A umple sau) a împroșca pe cineva (cu murdării ori) vorbe urâte Si: (reg) a băligăra (7-10).

bálegă s.f. v. baligă.

bălegá vb. I. v. băliga.

băligá vb. I. refl. (despre animale) A-și elimina baliga. • prez. ind. pers. 3 báligă. și bălegá vb. I. /baligă + -a.

BALEGĂ... 👉 BALIGĂ...

BĂLIGA, BĂLEGA vb. refl. și tr. (în cazul cînd e însoțit de obiect) A-și lepăda baliga (vorb. de cai sau de boi): caii se bălegau tot apă că altă n’aveau ce bălega (NEC.): calul mînca jăratec și băliga galbini (SB.).

BĂLIGUȚĂ (pl. -uțe) sf. dim. BALIGĂ.

BĂLEGA vb. I v. băliga.

BĂLIGA, pers. 3 baligă, vb. I. Refl. A-și elimina, a-și depune baliga. [Var.: bălega vb. I] – Din baligă.

BĂLEGA vb. I v. baliga.

BĂLIGA, balig, vb. I. Refl. (Despre animale) A-și lepăda baliga. – Variantă: bălega vb. I.

BĂLEGA vb. I. v. băliga.

BĂLIGA, pers. 3 baligă, vb. I. Refl. A-și depune baliga. [Var.: bălega vb. I] – Din baligă.

A SE BĂLIGA pers. 3 se baligă intranz. (despre animale) A-și evacua baliga. /Din baligă

A BĂLIGA pers. 3 baligă tranz. pop. A murdări cu (sau de) baligă; a umplea de baligă. /Din baligă

balíg (mă), a se băligá v. refl. (d. baligă). Se zice despre vitele marĭ cînd scot baliga. V. tr. Măgaru băliga banĭ (în poveste).

báligá f., pl ĭ (-igă pare să fie sufixu lat. -ĭcus. D. rom. vine alb. baigă, sîrb. balegá, rut. balýga, belega). Excremente de vite marĭ (de boŭ, de cal). Fig. Fam. Triv. Om bleg, mămăligă. La baliga moale puțină apă-ĭ trebuĭe, unuĭ om slab o boală ușoară-ĭ trebuie ca să cadă la pat orĭ să moară. V. căcărează.

baligă v. balegă

baligă s. f., g.-d. art. baligii; pl. baligi

baligă, -gi.

!balegă s. f., g.-d. art. balegii; pl. balegi

!bălega (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se balegă, imperf. 3 pl. se bălegau; conj. prez. 3 să se balege; ger. bălegându-se

!balegă/baligă s. f., g.-d. art. balegii/baligii; pl. balegi/baligi

bălega / băliga (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se balegă / se baligă

băliga vb., ind. prez. 3 sg. baligă

BALIGĂ s. v. băligar.

BALIGĂ s. băligar, gunoi, (reg.) băligău. (Scoate ~ din grajd.)

BĂLIGA vb. (prin Mold.) a se băligăra.

BĂLIGA vb. (prin Mold.) a se băligăra.

baligă (baligi), s. f. -Băligar. – Var. balegă, s. f.; bălig, vb.; mr. baligă, s. f.; istr. (am)balig, vb. Origine necunoscută. Coincide cu alb. baigë, bag(ël)jë (care după Barič, AAS, II, 80, provine dintr-un baljëgë, identic cu cuvîntul rom.), sb., cf. baloga, balega; astfel încît este considerat uneori drept cuvînt care aparține fondului primitiv balcanic. Explicațiile date pînă în prezent nu sînt suficiente. Miklosich, Slaw. Elem., 14 (urmat de Cihac) consideră că rom. provine din sb.; dar același autor, Fremdw., 76, afirmă că sb. depinde de rom., ca și der. săi balegara „băligar” și balegati „a se băliga”, și rut. bal’oh, bal’yga (cf. Candrea, Elemente, 407 și Berneker 41). Nici explicația prin intermediul alb. nu poate satisface (cf. Capidan, Raporturile, 518; REW 873; Rosetti, II, 109), atît timp cît nu se cunoaște istoria cuvîntului alb. Lambrior 370 propunea o der. puțin probabilă de la bale „salivă”, cu suf. -că. Hasdeu 2384 (cf. Șeineanu, I, 268 și DAR) semnalează tăt. balgaš, balgas, cu același sens, dar al cărui fonetism prezintă dificultăți. Crețu 307 sugerează un *caballica, avînd o afereză puțin explicabilă (cf. Scriban, care crede numai că recunoaște în terminație suf. -icus). În sfîrșit, G. Meyer, IE, VI, 116 (urmat de DAR și Pascu, I, 223) se referă la it. bagola „boabă, bacă” din lat. baca, și care a trecut probabil în Peninsula Balcanică în timpul Evului Mediu, explicație care prezintă mari dificultăți din punct de vedere istoric și semantic (cf. Treimer, ZRPh., XXXVIII, 285) și care în nici un caz nu se potrivește pentru rom., unde excrementele animale care ar putea sugera o comparație cu ideea de „boabă, bacă” au tocmai alt nume, cf. căcărează. Der. băliga, vb. (a face baligă); băligar, s. n. (baligă; îngrășămînt); băligar, s. m. (gîndac negru, Geotrupes stercorarius, Scaraboeus fimentarius); băligos, adj. (plin de băligar; prost, bleg; laș, fricos); îmbălega, vb. (a băliga; a umple cu băligar).

baligă, baligi, balige, (balega), s.f. 1. Excremente de animale mari. 2. Pete maronii care ies pe fața unor femei gravide. 3. (fig.) Om moale. – Cuv. autohton, cf. alb. baigë, bagë, bagëlë (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu); forma străromână era *ballega, posibil i.-e. *bhel-no +gua (Russu, 1971: 136); cf. srb. balega, alb. baigë (MDA). ■ Cuv. rom. > srb. balegá, ucr. balyga, belega (Scriban).

baligă, baligi, balige, (balega). s.f. – 1. Excremente de animale mari. 2. Pete maronii care ies pe fața unor femei gravide (ALR). 3. (fig.) Om moale. – Et. nec. (DER). Cuvânt autohton, cf. alb. baigë, bagë, bagëlë (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu); forma străromână era *ballega, posibil i.-e. *bhel-no +gua (Russu, 1971: 136); cf. srb. balega, alb. baigë (MDA). Cuv. rom. > srb. balegá, ucr. balyga, belega (Scriban).

baligă, -i, -e, (balega). s.f. – Excremente de animale mari. – Cuvânt autohton, cf. alb. baigë (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

baligă, baligi, s. f. 1. pălărie. 2. persoană înceată. 3. obiect de valoare mică.

a sta ca o balegă / ca o plăcintă expr. (vulg.) a fi pasiv / comod.