beică sf vz bicaș

BEICĂ sf. Băn. 💎 = CUARȚ.

BEICĂ, (1) beici, s. f. 1. Mamifer răpitor înrudit cu jderul (Martes foina). 2. (Reg.) Cuarț. – (2) Comp. magh. béka-só.

béĭcă V. bicaș.

bibică sf vz bicaș

bicaș sn [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: -az (Pl: ~aji), ghi~, (Trs) ~șău, (Pl: ~șei) ~șeu, ~cășeu / Pl: ~i / E: mg békasó „sarea-broaștei”] (Min) 1 (Trs; Mol) Cremene. 2 (Trs; Mol) Cuarț. 3 (Îf bghicaj) Bolovan alb, cristalin Si: (pop) sarea-mâței. 4 (Îf ghi~) Piatră albă pentru fabricarea sticlei.

bicașău sm vz bicaș

bicașeu sm vz bicaș

bicaz sm vz bicaș

bicășeu sm vz bicaș

ghicaș^[1] sn vz bicaș modificată

bicaș s.n. (reg.) 1 Cremene. 2 Bolovan alb, cristalin; sarea-mîței. 3 Piatră albă folosită la fabricarea sticlei. • /<magh. békasó.

❍BEANCĂ (pl. -ce) sf. Trans. (BUD.) 💎 = BICAȘ.

BICAȘ (pl. -așe) sn. Mold. Trans. 💎 Cremene, cuarț [ung. békásó].

❍BICĂȘEL (pl. -șei, -șele) sm. și sn. dim. BICAȘ.

BICAȘ s.n (Reg.) Cremene; cuarț. – Magh. béka-só.

bicáș n., pl. e și urĭ (ung. beká-só, cuarț, propriŭ zis „sarea broaștei”). Trans. Mold. Cŭarț. Nisip alb p. fabricarea sticleĭ (CL. 1924, 518). Maĭ rar. Cremene. S.m. Bulgăre (petricică) de cŭarț: a arunca cu bicașĭ. – Și bicaz (de unde și numele satului din județu Neamțu), pl. jĭ (cînd e vorba de bulgări). – Dim. -șel, -jel, pl. eĭ, petricică, bobiță. Pop. ghi-. – În Trans. și beĭcă (ung. béka-), pl. ĭ, cuarț.

ghicáș, ghicáz, -ășél -ăjél, V. bicaș.

BEICĂ s. v. cuarț.

beică s. v. CUARȚ.

BICAȘ s. v. cremene, cuarț, silex.

bicaș s. v. CREMENE. CUARȚ. SILEX.

bicaș (-și), s. m. – Cremene. – Var. bicaz, ghigășel, bigășel, bigășea. Mag. békasó (Cihac, II, 482). Se folosește numai în Trans. și Mold.; de aici toponimul Bicaz.

bicaș, bicași, (bdicaș, bghicaș, bicaz), s.m. (reg.) 1. Loc cu pietriș mult; pietriș. 2. Cremene; piatră albă de râu cu care olarii (din loc. Săcel) lustruiau vasele de ceramică nesmălțuite și arse la roșu. ■ (top.) Bicaz, comună situată în zona Codru. (Trans. și Mold.). – Din magh. békasó „cuarț; sarea-broaștei” (DER, MDA); „de aici toponimul Bicaz” (DER, Scriban).

bicaz, s.m. v. bicaș.

bicaș, bicași, (bdicaș, bghicaș, bicaz), s.m. – (reg.) 1. Loc cu pietriș mult; pietriș. 2. Cremene; piatră albă de râu („care se găsește din belșug în pârâul Bistrița”), cu care olarii (din Săcel) lustruiau vasele de ceramică nesmălțuite și arse la roșu (I. Pop, 1970; v. și Dăncuș, 1986: 79). Circulă numai în Trans. și Mold. ♦ (top.) Bicaz, comună situată în zona Codru. – Din magh. békasó „cuarț; sarea-broaștei” (Cihac, DER, MDA); „de aici toponimul Bicaz” (DER, Scriban).

bicaș, -i, (bdicaș, bghicaș), s.m. – 1. Loc cu pietriș mult; pietriș. 2. Cremene; piatră albă de râu („care se găsește din belșug în pârâul Bistrița”), cu care olarii (din Săcel) lustruiau vasele de ceramică nesmălțuite și arse la roșu (I. Pop 1970; v. și Dăncuș 1986: 79). Bicaz, toponim în Maramureș. – Din magh. békasó „sarea-broaștei” (MDA).