BELI, belesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A jupui. 2. Tranz. și refl. A (se) juli. 3. Tranz. (În expr.) A (-și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. ◊ Refl. Ce te belești așa la mine? – Din sl. bĕliti.

beli [At: DOSOFTEI, V. S. 35/2 / Pzi: ~lesc / E: vsl белити] (Pop) 1 vt A jupui. 2 vt (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) obrazul A-l face de rușine. 3 vt (Înv; Mol, Trs; îe) A ~ țapul sau vulpea A vărsa. 4 vt (Pop; îe) A ~ dinții (sau buzele, fam fasolea) A rânji (prostește). 5 vt (Pop; îe) A ~ ochii A se holba. 6 vr (Îe) A se ~ (la cineva) A se holba. 7 vr (Pop; îe) A se ~ (la ceva) sau a-și ~ (ceva) A se juli. 8 vt A decoji o plantă. 9 vt (Fig) A jefui. 10 vt (Pop; îe) A ~ stupul A omorî albinele dintr-un stup

beli vb. IV. (pop.) 1 tr. A jupui. Unu belește un cal (PRED.). ◊ expr. A-i beli cuiva obrazul = a face pe cineva de rușine. A(-și) beli dinții (sau buzele) = a rîde (prostește). A(-și) beli ochii = a deschide ochii mari, a se uita cu mirare, prostește (la ceva). A-și beli fasolea (sau fasolile) v. fasole. A beli țapul (sau țapii) v. țap. 2 tr., refl. A (se) juli. Și-a belit fața. 3 tr. (compl. indică plante) A decoji. 4 tr. fig. (compl. indică oameni) A jefui. Datornicii se plîngeau că-i belea cămătarul. • prez.ind. -esc. /<sl. veche белнтн.

BELI (belesc) vb. tr. 1 A jupui, a scoate pielea de pe corpul omului sau unui animal: pentru preot... belesc o oaie grasă (MAR.); Fig. a-i ~ obrazul, a-l face de rușine; proverb familiar: De nu era nasul, îți beleai obrazul, se zice, în glumă, acelora cari cad și se lovesc cu nasul de ceva; ~ țapul 👉 ȚAP ¶ 2 familiar A jupui de avere, a despuia: Moțoc! Moțoc! El ne belește și ne pradă! El stătuește pe Vodă! (N.-COST.) ¶ 3 A coji, a despuia de coajă: belise din luncă toți copacii de coaje de-și hrăneau caii (N.-COST.) ¶ 4 Fig. ~ ochii, a sgîi, a holba ochii ¶ 5 ~ buzele (CANT.), a desface astfel buzele încît să se vadă dinții rînjind [vsl. běliti].

BELI, belesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A jupui. 2. Tranz. și refl. A (se) juli. 3. Tranz. (În expr.) A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. ◊ Refl. Ce te belești așa la mine? – Din sl. bĕliti.

BELI, belesc, vb. IV. 1. T r an z. (Popular) A desface sau a lua pielea de pe întreg corpul (sau numai de pe o parte a corpului) unei vietăți, mai ales a unui animal; a jupui. Ia uite, băăă! – răzbătu în văgăună strigătul unui cioban. Unu belește un cal. PREDA, Î. 140. De toți laolaltă își băteau joc tăbăcarii, iar ei rîdeau de aceștia că belesc animalele. PAS, L. I 77. Spărie pe maică-mea spunîndu-i că... fratele tată-mio a belit bivolița. HOGAȘ, DR. II 148. Trimite măcelarii să-l belească [pe cerb], să mănînc carne din el. RETEGANUL, P. I 49. ◊ Expr. A (sau a-și) beli ochii = a deschide ochii mari, a căsca, a zgîi sau a holba ochii; a se uita cu mirare, prostește (la ceva). Omul... oricît ar beli ochii, tot nu poate spune că în recipisă e scris că a plătit. PAS, Z. I 154. A-și beli dinții = a rînji. Zîmbea în doi peri și-și belea dinții, cerînd s-o scalde. VORNIC, O. P. 325. ◊ Fig. (Cu privire la oameni) A despuia, a prăda, a jefui (de bani). Cui să vină ce-oi putea vinde? Crîșmarul sau ăia bogații... cînd te văd că ai nevoie, belește pielea de pe om. DUMITRIU, B. F. 20. Ciocoii... de la Forăști ne rod, ne mulg și ne belesc, de-am ajuns la sapă de lemn. SADOVEANU, N. F. 50. Am rămas săraci!... [Moțoc] ne belește și ne pradă. NEGRUZZI, S.I 154. 2. Refl. (Popular) A i se lua, a i se jupui (cuiva) pielea, din cauza unei loviri, a unei răniri etc.; a se juli. Și-a belit fruntea. 3. T r an z. A despuia o plantă (copac, ramură etc.) de scoarță, a-i curăța coaja; a descoji.

BELI, belesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) jupui. ◊ Expr. (Tranz.) A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. – Slav (v. sl. bĕliti).

A SE BELI mă ~esc intranz. pop. A se uita cu prea multă curiozitate. /<sl. bĕliti

A BELI ~esc tranz. pop. 1) (animale sacrificate) A curăța de piele; a jumuli; a despuia; a jupui. 2) (copaci, ramuri) A curăța de coajă; a coji; a jupui. * ~ ochii a face ochii mari privind prostește, cu mirare. /<sl. bĕliti

belì v. 1. a jupui: a beli un bou; 2. fig. a despuia, a stoarce: el ne belește și ne pradă NEGR.; 3. a lua scoarța de pe plante; 4. a deschide ochii peste măsură (de mirare sau prostie). [Slav. BĔLITI, a albi, de unde: a face alb lemnul (adică a-l coji), a face să se vază albul ochiului (= a-l holba) și a da cu alb (v. bili)].

băl, ~ă [At: ANON. CAR. / V: bel¹ a, bală, bea² sf, bâlă a / Pl: ~i, ~e / E: vsl вѣлъ] (Reg) 1 a (D. părul oamenilor) Blond. 2 a (D. oameni; îoc oacheș) Cu părul blond și cu fața albă. 3 a Frumos. 4 sf Iubită. 5 sf Lele. 6 a (D. animale; îoc negru) Care are corpul sau numai botul alb. 7 smf Animal cu corpul sau cu botul alb.

bel² sm [At: LTR / Pl: ~i / E: fr bel] Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentând raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate.

bel¹, ~ă a vz băl

biel a vz băl

băl, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre părul lor) Blond. 2 (despre animale, mai ales despre oi) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. • pl. -i, -e. /<sl. veche бала.

bel², -ă adj. (înv.) Frumos. • pl. -i, -e. /<fr. belle, it. bella.

bel¹ s.m. (fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate (b). • pl. -i. /<fr. bel; cf. nm. pr. Alexander Graham Bell, fizician american.

BĂL I. adj. 1 🐑 Se zice despre o oaie albă sau care are numai capul sau botul alb ¶ 2 Băn. Vacă ~ă, vacă albă ¶ Băn. Alb la față, bălaiu: Drag mi-a fost neicuța’l ~, De trei ani mă țiu cu el (HOD.). II. BĂLĂ sf. Băn. Mîndră, drăguță: Băla care-mi place mie, Gura ei strugur de vie (HOD.) [vsl. bélŭ] .

BEL adj. 🐑 BĂL

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Ban., Transilv.) 1. (Despre oameni, în opoziție cu oacheș, smead) Blond; bălai, bălan. Frunză verde calapăr, Doi voinici, maică, mă cer: Unu-i negru, unu-i băl. Frunză verde de măr dulce, După băl, maică, m-aș duce. HODOȘ, P. P. 186. 2. (Despre oi, mai rar despre boi, vaci, cîini sau cai; în opoziție cu lai) Alb pe tot corpul sau numai pe bot.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. bĕlŭ „alb”).

BEL, beli, s. m. Unitate de măsură a nivelului de intensitate sonoră. – Fr. bel.

BEL s.m. Unitate de măsură pentru intensitatea acustică, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate. [< fr. bel, cf. Bell – fizician american].

BEL s. m. unitate de măsură pentru intensitatea acustică: nivelul sonor al unui sunet a cărui intensitate este de zece ori mai mare decât pragul de audibilitate. (< fr. bel)

BĂL ~ă (~i, ~e) reg. (despre oi) Care este alb pe tot corpul sau numai pe bot. /<sl. bĕlu

BEL ~i m. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. bel

băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb].

bel a. Mold. V. băl.

băl, bălă adj. pl. băĭ, băle (vsl. bĭelŭ, alb. V. bălaĭ, balcoș). Ban. Trans. vest. Bălaĭ.

belésc v. tr. (d. pelesc, pĭelesc, adică „ĭau pelea, jupoĭ”, infl. poate de vsl. bĭeliti, a bili, a albi. Cp. cu cojesc). Pop. Triv. Jupoĭ, ĭaŭ pelea: a beli un boŭ. Fig. A beli cuĭva obrazu, a-i face mare rușine. A beli ochiĭ, a holba ochiĭ. A beli poporu, a-l jăfui.

beli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. belesc, 3 sg. belește, imperf. 1 beleam; conj. prez. 1 sg. să belesc, 3 să belească

beli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. belesc, imperf. 3 sg. belea; conj. prez. 3 să belească

beli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. belesc, imperf. 3 sg. belea; conj. prez. 3 sg. și pl. belească

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

bel s. m., pl. beli; simb. B

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

bel s. m., pl. beli; simb. B

băl adj. m., pl. băli; f. sg. bălă, pl. băle

bel s. m., pl. beli; simb. B

beli (-esc, belit), vb. – 1. A jupui, a scoate pielea. – 2. A curăța coaja. – 3. A descoperi (acele părți ale trupului care sînt în mod normal acoperite sau protejate de o membrană, de piele sau de un organ). – 4. A prăda, a jefui. – Mr. bilescu, megl. bilés. Lat. vēllĕre „a smulge”, cu schimbare de conjug., datorită formei incoative a vb.; cf. cat. esbellegar „a sfîșia”, din lat. *exvēllĭcāre. În mod tradițional s-a păstrat der. din sl. belŭ „alb”, bĕliti, „a albi”, cu toate că acestă ultimă formă a dat alt rezultat rom. (cf. bili), și că este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele două noțiuni de „alb” și „a jupui”. Cf. Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac; DAR; Candrea. Scriban se gîndea, curios, la o posibilă der. de la piele. Der. belitură, s. f. (jupuire, jupuitură); belitor, adj. (care jupuiește); beligă, s. f., rar (coajă). Din rom. provine bg. bĕlĭam „a jupui”.

bel, unitate logaritmică pentru măsurarea raporturilor comparative de intensitate (1) și presiune sonoră, numită astfel după numele fizicianului american de origine scoțiană Alexander Graham Bell (1847-1922), inventatorul telefonului (1876). Simbolul acestei unități este B, iar în practica modernă, mai cu seamă în electronică, se preferă, pentru mai multă precizie, submultiplul numit decibel și având simbolul dB. În virtutea aplicării legii Weber-Fechner, potrivit căreia senzația fiziologică de intensitate variază aproape proporțional cu logaritmul* presiunii sonore, orice senzație fiziologică de intensitate este exprimabilă într-un număr de dB egal cu log. zecimal al raportului dintre intensitatea unui sunet și o intensitate standard corespunzătoare pragului de audibilitate al unui sunet pur cu frecvență de 1.000 Hz. Astfel, notând intensitatea standard cu Is, cea comparativă cu Ic și senzația fiziologică cu Sf se obține: Sf = 10 x lg Is/Ic = 10 dB. V. acustică; auz; ton; son (2).

BELI vb., în compuse: 1. Belibou (Sur; – Năstase (Sd V 94); Belibău, fam. (M Put 131). 2. Belicăne, Stan (Isp IV²). 4. Belivacă, N., act.; – cartier în Craiova.

beli, belesc v. t. (intl.) 1. a bate foarte rău. 2. a fura. 3. a înșela. 4. a înjunghia. 5. a omorî.

a beli belengherul / belibarezul (expr. (pop. vulg.) v. a o beli.

a beli ochii cât cepele expr. (vulg.) a face ochii mari de mirare.

a beli prazul expr. (vulg.) v. a o beli.

a beli pula expr. (pop., obs.) 1. a decalota penisul. 2. a da de necaz.

a beli vulpea expr. a vomita după o beție.

a o beli expr. (vulg.) v. a da de necaz.

beli-mi-ai venit! expr. (vulg., glum.) bine ai venit!

BELI vb. v. bulbuca, căsca, holba, juli, jupui, mări, umfla, zdreli, zgâi, zgâria.

beli vb. v. BULBUCA. CĂSCA. HOLBA. JULI. JUPUI. MĂRI. UMFLA. ZDRELI. ZGÎI. ZGÎRIA.

BĂL adj. v. bălai, bălan, blond, galben.

băl adj.v. BĂLAI, BĂLAN, BLOND, GALBEN.

beli, belesc, v.t. 1. A jupui: „Pă lume cât am trăit / Multe oi eu am belit” (Farcaș, 2009). 2. A curăța coaja, scoarța. 3. A deschide ochii mari. 4. (fig.) A jefui. – Din sl. běliti „a albi” (Șăineanu, MDA), de unde: a face lemnul alb, adică a-l decoji (Scriban).

beli, belesc, vb. tranz. – 1. A jupui: „Pă lume cât am trăit / Multe oi eu am belit” (Farcaș, 2009; Săpânța). 2. A curăța coaja, scoarța. 3. A deschide ochii mari. 4. (fig.) A jefui. – Din sl. běliti „a albi”, de unde a-l face alb lemnul, adică a-l decoji (Scriban, Șăineanu, MDA).

BĂL adj. (Ban.) Bălan, blond, alb. Bĕl. Albus. AC, 330. Etimologie: sl. bĕlŭ. Vezi și băloi Cf. gălbeneț (2). adjectiv

bal, adj. v. băl („alb”).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. (înv.) 1. Alb. ■ (Oaie) cu lâna de culoare albă; alb curat. 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ■ (top.) Valea lui Băl, în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în râul Iza, la Săliștea de Sus. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

bel, adj. v. băl („alb”).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup, 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ♦ Valea lui Băl, toponim în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza, la Săliște. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.