berechet [At: DIONISIE, ap. ȘIO / Pl: ~uri sn, ~eți sm / E: tc bereket] 1 sn (Adesea în leg. cu „spor”, mai ales în urări) Belșug. 2 av Din belșug Si: din abundență. 3 sn Prosperitate (neașteptată). 4 sm (Irg) Om care aduce noroc. 5 sm (Îvp) Om șiret și mincinos. Si: pleșcar, haimana. corectat(ă)

berechet s.n., s.m. (reg.) 1 s.n. Belșug, abundență. ♦ (adv.) Din belșug, din abundență. A agonisit berechet. 2 s.n. Noroc, prosperitate (neașteptată). 3 s.m. (adesea iron.) Om care aduce belșug, noroc. Știu că ești berechet bun (CR.). 4 s.m. (fam.) Om șiret, mincinos; șmecher; haimana. Nu te pune... cu toți berecheții (Contemporanul). • pl. n.-uri, m. -ți. /<tc. bereket.

BERECHET (pl. -eturi) I. sn. 1 Îmbelșugare, belșug: Dumnezeu să vă dea sănătate... spor și ~ (MAR.) ¶ 2 Noroc: se mirau țăranii ce ~ i-a găsit (CRG.) II. adv. În belșug, cu prisosință, mai mult decît trebue. III. sm. (pl. -eți) Șiret, pișicher, om pe care nu-l întrec alții în șiretlicuri: știu că ești ~ bun (CRG.) [tc.].

BERECHET¹ s. n. (Mai ales în urări, adesea în legătură cu «spor») 1. Belșug, abundență. Spor și berechet! ◊ (Adverbial) Din abundență, din belșug, cu îmbelșugare. Vara-nclină Spre toamnă cumpăna încet. Va fi o toamnă grea de roadă, Va curge mustul berechet. BENIUC, C. 53. 2. Noroc, fericire, prosperitate (neașteptată). I-au ferchezuit frumos și i-au îmbrăcat... de se mirau țăranii ce berechet i-a găsit. CREANGĂ, A. 161.

BERECHET², berecheți, s. m. 1. (Adesea ironic) Om care aduce belșug; noroc. Bun staroste mi-am găsit. Nu știu cine te-a îndreptat la casa mea, că știu că ești berechet bun! CREANGĂ, P. 162. 2. (Familiar) Om îndrăzneț și ușuratic, care nu-și alege mijloacele, nu se dă în lături de la nimic; pungaș, coțcar, potlogar. Neculai, nu te pune în poară cu toți berecheții! CONTEMPORANUL, VII 490. Ai văzut berecheți? Țin cîini și-i mînă pe la case de mănîncă găinile vecinilor. La TDRG.

BERECHET, (1, 2) s. n., (3, 4) berecheți, s. m. 1. Belșug, abundență. ♦ (Adverbial) Din belșug, din abundență. 2. Noroc, fericire, prosperitate (neașteptată). Se mirau țăranii ce berechet i-a găsit (CREANGĂ). 3. Om care aduce belșug, noroc. 4. (Fam.) Pungaș, coțcar, potlogar. – Tc. bereket.

BERECHET² ~ți m. pop. Persoană care umblă cu șiretlicuri și înșelăciuni; om șiret și viclean. /<turc. bereket

BERECHET¹ n. pop. 1) și adverbial Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; belșug; bogăție; abundență; îndestulare. A avea timp ~. 2) Situație înfloritoare (provenită pe neașteptate); prosperitate. /<turc. bereket

berechet n. 1. noroc: se mirau țăranii ce berechet i-au găsit CR.; 2. belșug: are bani berechet; 3. fig. (și ironic), șiret, om nu glumă: știu că ești berechet bun CR. [Turc. BEREKET].

berechét n., pl. ar fi urĭ (turc. [d. ar.] bereket, binecuvîntarea luĭ Dumnezeŭ, abundanță). Fam. Abundanță, belșug: acest an e berechet de poame. Fig. Iron. Om ușor de întîlnit, potlogoar, pungaș: ce maĭ berechet de om! Adv. În abundanță, din belșug: era mâncare berechet.

berechet³ (haimana) (reg.) s. m., pl. berecheți

berechet¹ (belșug; noroc) (reg.) s. n., pl. berecheturi

berechet² (fam.) adv.

berechet² (haimana) (reg.) s. m., pl. berecheți

berechet¹ (fam.) adv.

berechet³ (belșug, noroc) (reg.) s. n., pl. berecheturi

berechet (belșug) s. n., pl. berecheturi

berechet (persoană) s. m., pl. berecheți

berechet s. m. – Abundență, belșug. – Mr. birichete, megl. birichet. Tc. bereket (Roesler 589; Șeineanu, II, 47; Lokotsch 222; Ronzevalle 48); cf. ngr. μπερεϰέτι, alb. bereket „recoltă”, bg. bereket „abundență”. Uzul adv. este cel mai obișnuit.