opțiuni
  • info

3 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BOANCĂ, boance, s. f. (Reg.) 1. Copac gros și găunos. 2. Desiș de brad înalt. 3. (Bot.) Crăiță. – Et. nec.

boancă2 sf [At: PAMFILE, C. Ț. 343 / Pl: ~nce / E: nct] 1 Fată urâtă. 2 (Înv; nrc) Epitet injurios dat țigăncilor.

boancă1 sf [At: REV. CRIT. III, 89 / V: (5) bon- (Pl: bonce) / Pl: ~nce / E: nct] (Reg) 1 Copac gros și găunos. 2 Buturugă. 3 Fag înalt, tăiat. 4 Desiș de brad înalt. 5 Ramură. 6 (Bot; lpl) Crăițe (Tagetes erecta).

boancă s.f. (reg.) 1 Copac gros și găunos. ♦ Buturugă, ciot. 2 Desiș de brad înalt. ♦ Ramură. 3 (bot.) Crăițe (Tagetes erecta). • pl. -ce. /etimol. nec.

BOANCĂ (pl. -ce) sf. 1 Trans. Oaș. Trunchiu scorburos, buturugă 2 🐑 BĂBANĂ 3 fig. Epitet al Țiganilor, baragladină (CIAUȘ.) 4 pl. Mold. 🌿 = VÎZDOAGE.

BOANCĂ, boance, s. f. 1. Copac (gros și) scorburos. ♦ Ramură. 2. (Bot.) Crăiță.

boancă f. 1. copac găunos, buturugă; 2. fig. oaie bătrână, știrbă. [Cf. boc și bonca!].

bonc1, boancă a [At: DAMÉ, T. 68 / Pl: ~nci, boance / E: nct] (D. oi) Fără dinți.

bonc1, -oancă adj. (reg, despre oi) Care este fără dinți. • pl. bonci, -ce. /etimol. nec.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

boancă (reg.) s. f., g.-d. art. boancei; pl. boance

boancă s. f., g.-d. art. boancei; pl. boance

bonc2 (pop.) adj. m., pl. bonci; f. boancă, pl. boance

bonc1 (pop.) adj. m., pl. bonci; boancă, pl. boance

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BOANCĂ s. v. babană, buștean, butuc, buturugă, ciot.

boancă s. v. BABANĂ. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT.

BOANCE s. pl. v. crăiță, vâzdoagă.

boance s. pl. v. CRĂIȚĂ. VÎZDOAGĂ.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BOANCĂ subst. (trunchiu scorburos). 1. – P., act. 2. Boancăș (CL; Moț); Boncăș (CL).

Intrare: boancă
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boancă
  • boanca
plural
  • boance
  • boancele
genitiv-dativ singular
  • boance
  • boancei
plural
  • boance
  • boancelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: Boancă
Boancă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Boancă
Intrare: bonc (adj.)
bonc2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A63)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bonc
  • boncul
  • boncu‑
  • boancă
  • boanca
plural
  • bonci
  • boncii
  • boance
  • boancele
genitiv-dativ singular
  • bonc
  • boncului
  • boance
  • boancei
plural
  • bonci
  • boncilor
  • boance
  • boancelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

boancă, boancesubstantiv feminin

regional
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.