borâtură sf [At: PRAV. MOLD. 59 / Pl: ~ri / E: borî + -tură] (Pop) 1 Vomă. 2 (Fam) Epitet injurios dat cuiva. 3 (Pop; nrc) Spermă. 4 (Pop; îe) – de strigă Materie mucoasă ce se consideră a fi produsă de strigă.

vărsătură sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 162 / Pl: ~ri / E: vărsa + -ătură] 1-2 (Îrg) Vărsare (16-17). 3 (Reg) Braț al unei ape curgătoare. 4 (Asr) Revărsare a unei ape. 5 (Asr) Întindere de apă provenită din revărsări. 6 (Reg) Loc pe care s-au depus aluviuni în urma revărsării unei ape. 7 (Reg) Urmă săpată în pământ de șiroaie sau de torente. 8 (Mpl) Act reflex prin care conținutul stomacului este eliminat (violent) prin esofag și pe gură. 9 (Ccr) Ceea ce a fost vomitat. 10 (Îdt) Turnare¹ (a unui metal). 11 (Îdt; ccr) Obiect obținut prin turnarea¹ unui metal. 12 (Îvr) Pantă¹. 13 (Reg; lpl) Mușuroaie² de cârtiță.

borîtură s.f. (pop.) Ceea ce se vomită; vomă. ♦ (fam.; vulg.) Epitet injurios dat unei persoane. • pl. -i. /borî + -tură.

BORÎTURĂ (pl. -turi) sf. Vărsătură, mîncarea (sau băutura) dată afară din stomac pe gură [borî].

BORÎTURĂ, borîturi, s. f. (Popular) Ceea ce se vomitează; vărsătură.

BORÎTURĂ, borîturi, s. f. (Pop.) Ceea ce se vomită; vărsătură. – Din borî + suf. -(i)tură.

borîtúră f. pl. -ĭ. Triv. Mîncare borîtă. V. bolbotină.

vărsătúră f., pl. ĭ. Lucru vărsat. Mîncare vărsată din stomah (triv. borîtură): holera se caracterizează pin vărsăturĭ și diareĭe (V. bolbotină). Locu unde se varsă un răŭ (gură).

borâtură (pop.) s. f., g.-d. art. borâturii; pl. borâturi

borâtură (pop.) s. f., g.-d. art. borâturii; pl. borâturi

borâtură s. f., g.-d. art. borâturii; pl. borâturi

borâtură, borâturi s. f. (peior.) țigan.

BORÂTURĂ s. v. vărsătură, vomare, vomă.

borîtură s. v. VĂRSĂTURĂ. VOMARE. VOMĂ.