2 definiții pentru brucă
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
brucă sf [At: DA / Pl: ~uci / E: it brocco cf srb bruvka] (Rar) Băț ascuțit la unul dintre capete, cu care se ațâță focul.
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
brucă (-ci), s. f. – Vătrai. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu it. brocco, fr. boche. – Der. bruci, vb. (a ațîța; a înțepa); brucer (var. brucelnic), s. n. (băț cu care se mestecă mămăliga); brucoi, s. n. (agrafă); bruceală, s. f. (acțiunea de a face găuri cu un băț pentru a pune sămînța); brucitură, s. f. (gaură pentru sămînță).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: brucă
brucă substantiv feminin
substantiv feminin (F46) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |