BUCĂLAIE, bucălăi, s. f., adj. (Oaie, capră, cățea) cu lâna albă și cu botul și extremitățile membrelor negre sau castaniu-închis. – Bucă + laie.

bucălaie [At: JAHRESBER. XVI, 221 / V: ~col~, ~coliță / Pl: ~lăi / E: bucă + laie] 1 sf Oaie cu botul negru. 2 sf (Rar) Capră cu botul negru. 3 sf (Rar) Cățea cu botul negru. 4 a (D. ovine) Care are lâna albă și botul și extremitățile membrelor negre sau de culoare închisă.

BUCĂLAIE, bucălăi, s. f., adj. (Oaie) cu lâna albă și cu botul și extremitățile membrelor negre sau castaniu-închis. – Bucă + laie.

BUCĂLAIE, bucălăi, s. f. Oaie cu botul negru. Bucălaie, vai de tine! ALECSANDRI, T. 63. ◊ (Adjectival) Mioriță laie, Laie, bucălaie... ALECSANDRI, P. P. 1.

BUCĂLAIE, bucălăi, s. f., adj. f. (Oaie) cu botul negru. – Din bucă + laie.

BUCĂLAIE ~ăi f. și substantival (despre oi) Care are lână albă, iar botul și extremitățile membrelor negre. /bucă + laie

bucălaie a. 1. cu lână albă și botul negru: mioriță bucălaie (v. laie); 2. bucălat: o fetiță roșie și bucălaie.

bucălău sm [At: H II, 12 / Pl: ~ăi / E: bucălat css] (Reg) 1 Berbec. 2 Câine.

bucolaie sf vz bucălaie

bucoliță sf vz bucălaie

bucălai, -ie adj., s.f. 1 adj. (despre obraji, ext., despre oameni) Care este bucălat. O fetiță bucălaie. 2 s.f. (zool.) Varietate de oi din rasa țigaie cu lîna albă și cu botul și extremitățile membrelor negre sau de culoare închisă. Bucălaie, vai de tine (ALECS.). ◊ (adj.) Mioriță bucălaie (ALECS.). • pl. -ai, -aie. /de la bucă.

BUCĂLAI, -AIE, bucălăi, -aie, adj. Bucălat. De subt țol ridică fruntea Două fețe bucălaie. GOGA, P. 89.

BUCĂLAI, -AIE, bucălai, -aie, adj. Bucălat. – Din bucă[lat] + suf. -ăl-ai.

bucălăŭ, -áĭe adj. pl. m. și f. ăĭ (var. din bucălat). Bucălat. Cu lînă multă (vorbind de oĭ: Mioriță, laĭe, laĭe, bucălaĭe. (P.P.) V. lăŭ, laĭe.

!bucălaie¹ (cu lâna albă și cu părți de culoare închisă) (pop.) adj. f., pl. bucălăi

bucălaie² (oaie, capră, cățea) (pop.) s. f., art. bucălaia, g.-d. art. bucălăii; pl. bucălăi

bucălaie adj. f., pl. bucălaie/bucălai

bucălaie s. f., art. bucălaia, g.-d. art. bucălaii; pl. bucălăi

bucălaie (f.)

bucălaie, -lăi.

bucălai (bucălat) adj. m. sg. și pl.; f. sg. și pl. bucălaie

!bucălău (cu lână multă) (pop.) adj. m. (berbec ~); f. bucălaie (oaie ~); pl. m. și f. bucălăi

*bucălai (bucălat) adj. m. sg. și pl.; f. sg. și pl. bucălaie

BUCĂLAI adj. 1. v. grăsuț. 2. (ZOOL.) mărcuș. (Oaie ~.)

BUCĂLAI adj. 1. bucălat, dolofan, durduliu, grăsan, grăsuliu, grăsuț, plin, rotofei, rotund, (reg.) brusnat, bucăliu, durd, (prin Olt.) vîrlav. (Copil ~.) 2. (ZOOL.) mărcuș. (Oi ~.)

bucălaie, adj. (Oaie) de culoare albă, cu botul negru sau cu capul tot negru. – Din bucă + lai, laie „negru” (DLRM, MDA).

bucălaie, adj. – (ref. la oi) De culoare albă, cu botul negru sau cu capul tot negru (Precup, 1926; Latiș, 1993). – Din bucă (< lat. bucca „gură” > rom. bucă „obraz”) + lai, laie „negru” (DLRM, MDA).

bucălaie, adj. – (ref. la oi) De culoare albă, cu botul negru sau cu capul tot negru (Precup 1926; Latiș 1993). – Bucă (< lat. bucca „gură” > rom. bucă „obraz”) + lai, laie „negru”.