BUCĂLAIE, bucălăi, s. f., adj. (Oaie, capră, cățea) cu lâna albă și cu botul și extremitățile membrelor negre sau castaniu-închis. – Bucă + laie.

bucălaie [At: JAHRESBER. XVI, 221 / V: ~col~, ~coliță / Pl: ~lăi / E: bucă + laie] 1 sf Oaie cu botul negru. 2 sf (Rar) Capră cu botul negru. 3 sf (Rar) Cățea cu botul negru. 4 a (D. ovine) Care are lâna albă și botul și extremitățile membrelor negre sau de culoare închisă.

BUCĂLAIE sm. 👉 BUCĂLĂU.

BUCĂLAIE, bucălăi, s. f., adj. (Oaie) cu lâna albă și cu botul și extremitățile membrelor negre sau castaniu-închis. – Bucă + laie.

BUCĂLAIE, bucălăi, s. f. Oaie cu botul negru. Bucălaie, vai de tine! ALECSANDRI, T. 63. ◊ (Adjectival) Mioriță laie, Laie, bucălaie... ALECSANDRI, P. P. 1.

BUCĂLAIE, bucălăi, s. f., adj. f. (Oaie) cu botul negru. – Din bucă + laie.

BUCĂLAIE ~ăi f. și substantival (despre oi) Care are lână albă, iar botul și extremitățile membrelor negre. /bucă + laie

bucălaie a. 1. cu lână albă și botul negru: mioriță bucălaie (v. laie); 2. bucălat: o fetiță roșie și bucălaie.

bucălău sm [At: H II, 12 / Pl: ~ăi / E: bucălat css] (Reg) 1 Berbec. 2 Câine.

bucolaie sf vz bucălaie

bucoliță sf vz bucălaie

bucălai, -ie adj., s.f. 1 adj. (despre obraji, ext., despre oameni) Care este bucălat. O fetiță bucălaie. 2 s.f. (zool.) Varietate de oi din rasa țigaie cu lîna albă și cu botul și extremitățile membrelor negre sau de culoare închisă. Bucălaie, vai de tine (ALECS.). ◊ (adj.) Mioriță bucălaie (ALECS.). • pl. -ai, -aie. /de la bucă.

BUCĂLĂU, -LAIE adj. 🐑 Cu botul negru, cu una sau cu amîndouă fălcile negre (vorb. de berbeci sau de oi, ‼ de capre) [bucă + laiu].

BUCĂLAI, -AIE, bucălăi, -aie, adj. Bucălat. De subt țol ridică fruntea Două fețe bucălaie. GOGA, P. 89.

BUCĂLAI, -AIE, bucălai, -aie, adj. Bucălat. – Din bucă[lat] + suf. -ăl-ai.

bucălăŭ, -áĭe adj. pl. m. și f. ăĭ (var. din bucălat). Bucălat. Cu lînă multă (vorbind de oĭ: Mioriță, laĭe, laĭe, bucălaĭe. (P.P.) V. lăŭ, laĭe.

!bucălaie¹ (cu lâna albă și cu părți de culoare închisă) (pop.) adj. f., pl. bucălăi

bucălaie² (oaie, capră, cățea) (pop.) s. f., art. bucălaia, g.-d. art. bucălăii; pl. bucălăi

bucălaie adj. f., pl. bucălaie/bucălai

bucălaie s. f., art. bucălaia, g.-d. art. bucălaii; pl. bucălăi

bucălaie (f.)

bucălaie, -lăi.

bucălai (bucălat) adj. m. sg. și pl.; f. sg. și pl. bucălaie

!bucălău (cu lână multă) (pop.) adj. m. (berbec ~); f. bucălaie (oaie ~); pl. m. și f. bucălăi

*bucălai (bucălat) adj. m. sg. și pl.; f. sg. și pl. bucălaie

BUCĂLAI adj. 1. v. grăsuț. 2. (ZOOL.) mărcuș. (Oaie ~.)

BUCĂLAI adj. 1. bucălat, dolofan, durduliu, grăsan, grăsuliu, grăsuț, plin, rotofei, rotund, (reg.) brusnat, bucăliu, durd, (prin Olt.) vîrlav. (Copil ~.) 2. (ZOOL.) mărcuș. (Oi ~.)

bucălaie, adj. (Oaie) de culoare albă, cu botul negru sau cu capul tot negru. – Din bucă + lai, laie „negru” (DLRM, MDA).

bucălaie, adj. – (ref. la oi) De culoare albă, cu botul negru sau cu capul tot negru (Precup, 1926; Latiș, 1993). – Din bucă (< lat. bucca „gură” > rom. bucă „obraz”) + lai, laie „negru” (DLRM, MDA).

bucălaie, adj. – (ref. la oi) De culoare albă, cu botul negru sau cu capul tot negru (Precup 1926; Latiș 1993). – Bucă (< lat. bucca „gură” > rom. bucă „obraz”) + lai, laie „negru”.