BUCEA, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn, în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.

bucea sf [At: LB / V: bocșă, bocșea, buccea, bucșă, bucce, bucie / Pl: ~ele / E: ml buccella] 1 Cilindru metalic care căptușește pe dinăuntru butucul roților de căruță (sau de camion). 2 (Reg) Roata de fier a leucei. 3 Manșon de metal montat între două piese. 4 Verigă ce prinde mânerul șurubelniței de limbă Si: brățară. 5 Gâtul pâlniei Si: burlui. 6 Cavitatea unui candelabru sau a unui sfeșnic în care se pune lumânarea. 7 Scobitură într-o piesă de lemn, în care se îmbucă proeminența altei piese. 8 Colac în formă de coroniță.

bucea s.f. 1 (tehn.) Manșon metalic montat între două piese asamblate rigid sau între două piese în mișcare relativă, pentru a le proteja; bucșă. ♦ Cilindru de fontă care căptușește interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). ♦ (reg.) Țeava la pîlnie. 2 Scobitură într-o piesă de lemn în care intră capul altei piese cu care se îmbină. 3 Mecanism în care se prinde luminarea în sfeșnic sau candelabru. • pl. -ele. /lat. buccĕlla, -ae „guriță”.

BUCEA (pl. -cele) sf. 🔧 1 Colac de fier vîrît în butucul roții spre a-l feri să nu se roadă de fusul osiei (👉 ROATĂ): o luam pe șleau, cu roatele în noroiu pînă la ~ (I. -GH.). ¶ 2 Cilindrul de metal de la capătul tocului de scris, în care se vîră penița ¶ 3 Veriga, brățara șurupelniței ¶ 4 Partea sfeșnicului în care se vîră lumînarea [lat. buccĕlla].

BUCEA, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.

BUCEA, bucele, s. f. 1. Cilindru de fier cu care se căptușește pe dinăuntru butucul roții; bucșă². La barieră se isprăvise caldarîmul și o luam pe șleau, cu roatele în noroi pînă la bucea. GHICA, S. 241. ♦ Manșon de metal montat între două piese (între care există o mișcare relativă) spre a le proteja de uzură. 2. Dispozitiv care îmbucă sau prinde o parte a unei unelte (mînerul șurubelniței, al daltei etc.).

BUCEA, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese între care există o mișcare relativă, pentru a le proteja de uzură, sau între două piese asamblate rigid, pentru a ușura dezmembrarea. ♦ Manșon de fontă cu care se căptușește pe dinăuntru butucul roții (de car, de camion etc.). 2. Dispozitiv care îmbucă sau prinde o parte a unei unelte. – Lat. buccella „guriță”.

BUCEA ~ele f. 1) Manșon metalic montat între două piese asamblate; bucșă. 2) Piesă metalică cilindrică, montată în interiorul unui butuc de roată (de căruță. de camion etc.). 3) Scobitură făcută într-o piesă (de lemn sau de metal), în care intră capul altei piese cu care se îmbină; bucșă. [G.-D. bucelei; Sil. bu-cea] /<lat. buccella

buceà f. 1. colac de fier vârât în căpățâna roții, care o apără, să nu se roază de osie; 2. gaura sfeșnicului în care se bagă lumânarea; 3. țeava pâlniei. [Lat. BUCCELLA, guriță (după forma-i circulară)].

buceá f., pl. ele (dim. d. bucșă, nu d. lat. buccellla. dim. d. bucca, gură). Tub de fer care căptușește butucu roateĭ pin năuntru ca să nu se roadă de frecătură. Gura sfeșniculuĭ. Căcĭulă de metal care se pune la vârfu creionuluĭ ca să nu se rupă în buzunar.

bocșă² sf vz bucșă^[1]

bocșea sf vz bucea

bucce sf vz bucea

buccea sf vz bucea

buci vt [At: H IV, 280 / V: bocși, bucși, buti / Pzi: bucesc / E: bucea] A pune o bucea la butucul roții.

bucie sf vz bucea

bucșă sf vz bucea

bucși¹ vt vz buci

buti vi [At: P. MAIOR, IST. 105/10 / V: (reg) buci^[1] / Pzi: ~tesc / E: nct] (Trs; Mol) 1 (D. apă) A se revărsa. 2 (D. apă) A țâșni. 3 (Pex; d. mase de oameni) A da năvală Cf a bujdi.

buci vb. IV. v. buti.

buti vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre apă) A se revărsa, a țîșni. 2 Fig. (despre oameni) A da buzna, a năvăli. Oricînd vor buti turcii,...nemeșii să le dea ajutor (MAI.). • prez.ind. -esc. și buci vb. IV. /cf. srb. butati „a împinge”.

BUTI (-tesc) vb. intr. Mold. Trans. 1 A se revărsa, a țîșni ¶ 2 A da năvală, a se năpusti.

bucea s. f., art. buceaua, g.-d. art. bucelei; pl. bucele

bucea s. f., art. buceaua, g.-d. art. bucelei; pl. bucele, art. bucelele

bucea s. f., art. buceaua, g.-d. art. bucelei; pl. bucele

bucea

bucea (bucele), s. f. – 1. Căptușeală metalică în interiorul unui butuc de roată. – 2. Cerc, manșon, inel în general. Var. buccea, boccea, bucșe(a), bocșa, bocie. Lat. bŭccella „guriță” (Candrea-Dens., 190; DAR); cf. it. buccella, prov. bucella „îmbucătură mică”. Rezultatul normal, bucea, pare a fi suferit influența pol. buks(a) „butucul roții” (› rom. bucșe), cf. Cihac, II, 31, și poate a lui boccea. În orice caz, etimonul nu este perfect clar (cf. Graur, BL, V, 90).

BUCEA s. v. brățară, gât.

BUCEA s. (TEHN.) bucșă, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)

bucea s. v. BRĂȚARĂ. GÎT.

BUCEA s. (TEHN.) bucșă, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)

BUTI vb. v. erupe, irupe, izbucni, năvăli, răbufni, țâșni.

buti vb. v. ERUPE. IRUPE. IZBUCNI. NĂVĂLI. RĂBUFNI. ȚÎȘNI.