buf⁴ sm vz buhă

buf³, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: boiffe] 1 (D. comedii) Care are un caracter comic exagerat. 2 (D. operele muzicale) Care este compus în genul liric ușor. 3 (D. actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufa³ (2). 4 (D. roluri) Specific comediei sau operei muzicale bufe³ (2).

buf² sn [At: DEX² / Pl: ? / E: nct] Figură la jocul de arșice.

buf¹ i [At: CREANGĂ, P. 32 / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect, de o lovitură sau de o explozie.

buf³, -ă adj. 1 (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat, grotesc sau caricatural. Comedie bufă. ◊ Operă bufă = operă de un gen ușor, pe o temă comică. 2 (despre actori sau cîntăreți) Care interpretează numai roluri ușoare într-o comedie sau operetă, operă comică. Bariton buf. ♦ (despre roluri sau despre felul interpretării) Care este specific comediei sau operei muzicale. Un rol de un comic buf. • pl. -i, -e. /<it. buffo, fr. bouffe.

buf² s.n. Numele unei figuri la jocul de arșice. Le potrivea [arșicele] așa de bine, că buful cădea totdeauna la ceilalți jucători (GHICA). • /etimol. nec.

buf¹ interj. Cuvînt care imită zgomotul înfundat produs prin cădere, izbire, explozie etc. Buf! Cade în groapa cu jăratec (CR.). • /<form. expr.

BUF³ = BUH: i-a omorît de s’a ales ~ul de ei (R.-COD.).

BUF² sbst. ⛹ Termen întrebuințat de copii la jocul în arșice: le potrivea așa de bine că buful cădea totdeauna pe ceilalți jucători (I. -GH.).

BUF¹ interj. Imită sunetul înfundat produs de o cădere la pămînt, de izbirea cu putere de un obiect tare sau de o descărcătură de armă de foc: și cum ospăta el, buf! cade fără sine în groapa cu jăratic (CRG.); aruncă... burduful jos și prinde a-l îmblăti cu bîta: buf! buf! (RET.).

BUF² s. n. Numele unei figuri la jocul cu arșice. Le potrivea [arșicele] așa de bine, că buful cădea totdeauna pe ceilalți jucători. GHICA, S. 300.

BUF³, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre opere dramatice sau muzicale) Cu un accentuat caracter hazliu; de un comic exagerat. Comedie bufă. Operă bufă. ◊ (Despre felul interpretării) Artist de un comic buf. ♦ (Despre cîntăreți sau actori) Care interpretează roluri ușoare într-o operă bufă sau în comedii, uzînd de mijloace simpliste (glume, gesturi, grimase etc.) pentru a scoate cît mai multe efecte comice. Bariton buf.

BUF¹ interj. Onomatopee care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau (mai rar), de descărcarea unei arme de foc. V. poc, puf. Buf! o lovi după ceafă. ISPIRESCU, L. 208. Buf! cade... în groapa cu jăratec. CREANGĂ, P. 32.

BUF² s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice.

BUF³, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre o comedie, o operă) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre cîntăreți sau actori) Care interpretează roluri comice într-o comedie sau operă bufă (uzînd de mijloace ieftine). – Fr. bouffe.

BUF¹ interj. Cuvînt care imită sunetul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF, -Ă adj. (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cîntăreți, actori) Care joacă roluri în opere comice, în farse, în comedii de intrigă etc. [< it. buffo, fr. bouffe].

BUF, -Ă adj. (despre opere muzicale sau dramatice) cu un caracter comic grotesc, caricatural. (< it. buffo, fr. bouffe)

BUF² ~ă (~i, ~e) 1) (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat. 2) (despre actori) Care este angajat în roluri comice. /<fr. bouffe

BUF¹ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul puternic și înfundat, produs de un obiect greu la cădere, de o lovitură, de o explozie etc.). /Onomat.

buf m. cea mai mică buhă cucuiată (Strix scops). [V. buhă].

buf! int. exprimă 1. sgomotul unei căderi sau al unei exploziuni: a da buf de perete; 2. sgomotul umflării fălcilor. [Onomatopee].

1) buf, -ă adj. (it. buffo, d. buffo, bufnitură de vînt. Rudă cu bufă 2. Lbk. 1373). Comic, glumeț: operă bufă.

2) buf, interj. care arată căderea unuĭ corp greŭ orĭ zgomotu uneĭ exploziunĭ maĭ slabe (rus. buh, pol. buch, întrebuințate întocmaĭ ca rom. Rudă cu buf 1): luă o peatră și buf în fereastră. V. bof, boc, buc 2, bufnesc. V. și tumbă.

bof^[1] i vz buf

bofa^[1] i vz buf

bufă^1[1] sf vz buhă

buh² sms [At: CREANGĂ, GL. / E: nct] 1 Reputație proastă. 2 (Pfm; îe) A-i merge (sau a i se duce cuiva) ~ul A ajunge să fie foarte cunoscut pentru faptele sale (de obicei reprobabile).

buh¹ sm vz buhă

buhă sf [At: JAHRESBER. III, 55 / V: buf sm, buh sm, ~hnă / Pl: ~he / E: fo] 1 Cea mai mare pasăre de noapte de pe teritoriul țării, cu capul mare, cu urechile ascuțite și cu ochii bulbucați Si: bufniță, (pop) joimăriță, bou-de-noapte Cf cucuvea, (pop) ciucurete, cucuveică, huhurez, strigă. 2 (Îc) ~ha-mare Specie de buhă Si: (reg) strigă. 3 (Îc) ~cu-cârpă Specie de buhă nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) strigă. 4 (Pop, îs) Puiul ~ hii Copil urât. 5 (Pop, îe) A sta ca o ~ A sta îmbufnat. 6 (Pop, fig) Fată urâtă și nepieptănată. 7 (Pop) Cap nepieptănat. 8 (Pop) Moț la păsări. 9 (Pop) Oaie cu lână multă la fălci. 10 (Îc) ~ha ciumei Fluturele Acherontia Atropos Si: (pop) strigă. 11 (Îc) ~de-curechi Fluturele Mamestra brassicae Si: (pop) bohoci. 12 (Îc) ~ha-semănăturilor Fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum).

buhnă sf vz buhă

pala-buhă sf [At: ȘEZ. III, 84 / Pl: ~he / E: cf buhă] (Buc) 1 (Orn) Bufniță (Bubo bubo). 2 (Dep) Femeie nepieptănată.

puhă^5[1] sf vz buhă

bufă s.f. Umflătură la mîneca unei haine, la pantaloni, cută, fald. Adora, în forma și culoarea vestmîntului, în bufele mari ale umerilor... făptura și gîndul logofetesei (G. M. ZAMF.). • pl. -e. /it. buffa.

buh s.n. Expr. (pop.; fam.) A-i merge (sau a i se duce, a-i ieși cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem (CR.). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva buhul ca de popă tuns v. popă. • pl. -uri. /form. expr.; cf. rus. бух „zgomot, huiet”, rom. buf¹.

buhă s.f. (pop.) 1 (ornit.) Bufniță (Bubo bubo). ♦ Fig. (deprec.) Femeie care are părul nepieptănat, vîlvoi. 2 Compuse: (entom.) buha-semănăturilor = fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum); buha-verzei = fluture nocturn de culoare cenușie, ale cărui larve distrug varza, conopida, sfecla etc. (Mamestra brassicae). • pl. -e. /form. expr.

buhnă s.f. v. bufnă.

BOF! interj. = BUF!

❍BUFĂ¹ (pl. -fe) sf. 🐦 – BUHĂ.

*BUFĂ³ adj. f. 🎭 numai în expr. operă ~, operă glumeață, hazlie [fr. bouffe].

BUH sbst. Svon, veste, pomină, nume rău: mi se dusese ~ul despre pozna ce făcusem (CRG.).

BUHĂ (pl. -he) sf. 1 🐦 = BUFNIȚĂ ¶ 2 Fig. Femeie cu părul nepieptănat, ciufulit ¶ 3 🐙 BUHA-CIUMEI STRIGĂ; – BUHĂ-DE -CURECHIU = BOHOCIU.

❍BUHOAIE sf. Olten. Trans. (VÎRC.) (PĂC.) 🐦 = BUHĂ 1.

BOF interj. v. buf.

BOFA interj. v. buf.

BUH s. n. (Mold., în expr.) A-i merge (sau a i se duce) buhul = a-i merge vestea, faima; a ajunge de pomină. Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem. CREANGĂ, A. 51. I-a mers buhul... pînă la Galați. NEGRUZZI, S. III 75.

BUHĂ, buhe, s. f. 1. Bufniță. Strigă buha între hotară Și s-aude-a noua țară (Tunetul). SADOVEANU, P. C. 8. Buha bea numai apă de ploaie. ȘEZ. V 128. Ești dragă flăcăilor Ca buha găinilor. ALECSANDRI, P. P. 340. ◊ Fig. Păr zbîrlit. Piaptănă-ți buha! MARIAN, O. I 215. 2. Cucuvea.

BUH s. n. (Reg., în expr.) A-i merge (sau a i se duce) buhul = a-i merge vestea, faima; a ajunge de pomină.

BUHĂ, buhe, s. f. Bufniță. – Onomatopee.

BUH n. pop.: A-i merge (cuiva) ~ul a ajunge de pomină (pentru anumite fapte reprobabile); a-i merge (cuiva) vestea. /Onomat.

BUHĂ ~e f. pop. v. BUFNIȚĂ. /Onomat.

buh n. Mold. svon, renume: mi se dusese buhul despre posna ce făcusem CR. [Primitiv onomatopee exprimând un sgomot sau răsunet de lucruri lovite [cf. buhnet)].

buha f. stomacul boului. [Origină necunoscută].

buhă f. 1. (pl. buhe), păsări de noapte, cu cap mare stufos și ochi mari îndreptați înainte; ziua o petrec prin ruine, crăpături de stânci, și numai de cu seară ies la vânătoare; aerul lor trist și țipătul lor jalnic au făcut pe popor să le considere ca prevestitoare de nenorociri (Strix): când buha se plânge prin triste suspine BOL.; 2. fig. muiere ce umblă nepieptenată, cu părul vâlvoiu. [Onomatopee, ca și buf, bufnă, buhnă, care exprimă trista lor strigare].

buhă f. 1. femeiușcă bufului; 2. semn făcut de secerător între holde: un mănunchiu de iarbă sau grâu legat la vârf cu alt mănunchiu de fire rupte (aducând întru câtva cu capul sbârlit al ciufului: buhele serviau înainte la vânatul păsărilor).

bof, interj. care arată huietu căderiĭ unuĭ corp greŭ. V. buf.

buh n., pl. urĭ (rus. buh, huĭet, buf!. V. bufnesc). Mold. Fam. Veste, renume, maĭ ales defavorabil: i s’a dus, i’a mers buhu de leneș ce era.

buhă și búhnă f., pl. e (rudă cu buf 2, bufniță ș.a., ca ngr. búfos, bufniță, lat. bubo, bufniță, bufo, broască rîĭoasă, sp. buho, pg. bufo, bufniță; ung. buhu, bufniță. Cp. cu boncăĭ, puhav). Rar. Bufniță.

búhnă V. buhă.

buf² (figură la jocul de arșice) s. n.

buf¹ adj. m., pl. bufi; f. bufă, pl. bufe

buf³ interj.

buf³ (căzătură) s. n.

buf¹ adj. m., pl. bufi; f. bufă, pl. bufe

buf² interj.

buf interj., s. n.

buf adj. m., pl. bufi; f. sg. bufă, pl. bufe

buh (fam.) s. n. (în: a-i merge/a i se duce (cuiva) ~ul)

buhă s. f., g.-d. art. buhei; pl. buhe

buh (în expr.) (fam.) s. n.

buhă s. f., g.-d. art. buhei; pl. buhe

buh s. n.

buhă s. f., g.-d. art. buhei; pl. buhe

buf (-fi), s. m. – Bufniță. – Var. bufă, bufnă, buh(n)ă, buhniță, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Pușcariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simplă are circulație, generalizîndu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai puțin asemănătoare din alte limbi, cum sînt bg. buchu(l), mag. buhu (› buhă), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate și cu creațiile expresive bazate pe interj. buf.

buf interj. – Exprimă zgomotul produs de ciocnirea a două corpuri, de o lovitură sau o căzătură. Creație expresivă, care se întîlnește cu sl. buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a șovăit să derive cuvîntul rom. din sl. Pe de altă parte, rezultatele acestei rădăcini expresive s-au contaminat și confundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhăi), vb. (a izbucni; a bombăni, a izbi); bufneală (var. bufăială, bufnet, bufnitură, buhnitură), s. f. (zgomot brusc); buhnaci, s. m. (certăreț, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supăra, a irita); răbufni, vb. (a pocni; a cădea zgomotos).

buh (buhuri), s. n. – Zvon; faimă. Pol., rus. buch „zgomot” (Cihac, II, 30; DAR); cf. buc. Se folosește în Mold.

buh- – Rădăcină expresivă, care indică ideea de „umflătură”. Creație spontană, care coincide cu rădăcina romanică buff- (REW 1373), de unde it. buffare, fr. bouffer, sp. abuhado. Alternanța h-f este curentă în aceste formații, cf. bufni – buhni bufă – buhă, ceea ce dă naștere la o confuzie cu der. lui buf-. Pe de altă parte, formația este paralelă rădăcinii bolf-, care are același sens. Ca în toate formațiile expresive, coincide cu alte cuvinte, fără a fi totdeauna posibil să se precizeze dacă întîlnirea este pur și simplu întîmplătoare, și nici, dacă este vorba de un împrumut, care este sensul acestuia. Der. buft, s. n. (pîntece, burtă); bufte (var. bufti, bufliș) s. m. (poreclă pentru persoane grase), coincide cu mag. bufti „cu fața rotundă”; buget (var. buged), adj. (umflat, puhav); probabil format cu sufixul -et (ca suleget), și asimilat posterior cu fraged, lînced, (cf. Pascu, Suf., 64), fără a fi nevoie să invocăm un problematic *buccidus, de la bucca (Tiktin; Loewe 39; DAR; Rosetti, I, 164); bugezi (var. Mold. bugini), vb. (a se umfla de somn); buhăi (var. buhăvi), vb. (a umfla), care coincide cu sb. bujati „a dospi pîinea”; buhav, adj. (puhav, umflat, flasc), pe care Philippide, Principii, 140, îl derivă din bg. buhav, care se întîlnește cu sb. buhav, cf. ngr. μποῦχαβος (Meyer, Neugr. St., II, 45); buhăveală, s. f. (înv.) (umflătură); buhos, adj. (umflat); buhuiat, adj. (ciufulit); puhav, adj. (umflat, fleșcăit); puhăvi, vb. (a umfla); bucșai, adj. (cu fața rotundă), pe care Scriban îl transcrie boxai și îl derivă de la box „cîine care caută prin tufișuri”.

BUF, -Ă, subst. (bufniță). I. 1. Buf, Drag. (Ul 20). 2. + -lea: Buflești fam. (17 B IV 378). II. Cu h < f: 1. Buhescu. 2. Buhan, S., mold., act. 3. + -lea: Buhle, V., mold. (Sd VII 104); -a (16 A III 396; Isp V¹); marital: Buhloae f. (17 A II 320). 4. Buhoiul s.; Buhoc, Al., mold., act.; 5. Buhociu, popa (Sd XI); – D. (Sur II). 6. Buhuci, Neagul (17 B III 358). 7. Buhoș, Lupu boier (D Buc); Buhuș b. (Dm; Vr; Tec I; Bîr I; 16 A 216; Sd V 25, XI), cf. subst. buhuș „tufiș”; cel Bătrîn (Isp III²); – Cîrstea (17 A II; Buhușul s. Buhușel, 1663 (G Neamț II 23; Isp III²). Cf. subst. buhaș „brad bătrîn” (Tit Bud). III. Din buhnă (= bufniță): 1. Buhnea (Bîr 1). 2. Buhnilă (Bîr I). 3. Buhniț, Vlad (17 B III 140).

buf s. n. sg. (mar.) obiecte aduse din cursă cu intenția de a fi comercializate.

a freca buha (ca să faci copii cu pene) expr. (adol.) a lenevi, a trândăvi, a pierde vremea de pomană.

a fute buha / vântul expr. (obs.) a lenevi, a trândăvi.

a i se duce buhul (ca de popă tuns) expr. a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a deveni foarte cunoscut.

a-i merge buhul / vestea (ca de popă tuns) expr. a fi foarte cunoscut (în special prin acțiuni negative).

BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)

BUF interj. puf!

BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)

BUF interj. puf!

BUHĂ s. v. bufniță.

BUHĂ s. v. păpădie.

buhă s. v. PĂPĂDIE.

BUHĂ s. (ORNIT.; Bubo bubo) bufniță, (înv. și reg.) bogză, puhace, (reg.) boaghe, bufnă, joimăriță, bou-de-noapte.

buf, interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea unui obiect: „...o făcut cu ie: buf de părete” (Bilțiu, 2007: 405). – Formă onomatopeică (MDA).

BUHĂ s. f. (Trans. N) Bufniță. Mai mult umblă nespălată Cu capu netieptănată Ca o buhă împănată. CÎNTECE, 7^r. Etimologie: formație onomatopeică. Cf. boaghe¹, bogză, bufniță, buhnace, puhace.

buhă, buhe, s.f. Bufniță (Bubo bobo); pasăre nocturnă cu ochii mari și cu privirea fixă, sedentară, ce trăiește în pădurile bătrâne din Carpați: „Buha-i pasărea nopțî și a morțî. Când cântă ie la casă, moare oarecine. Da' o cântat aiciuca, la o babă, tătă noaptea. Baba umbla desculță și s-o betejit și-o luat-o și-o dus-o moartea” (Bilțiu, 2007: 305). ■ (top.) Buhăescu Mare, vf. (2.118 m) în Masivul Rodnei. ■ (onom.) Buha, poreclă în Dragomirești și Săcel; Buhu, „om mare, brunet și cu ochii mari, bulbucați”, poreclă în Tăuții-Măgherăuș; neamul lui Buhău și neamul Buhățenilor, în Borșa. – Formație onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA); din rădăcina expresivă buh- „umflătură” (DER).

buhă, buhe, s.f. – (ornit.) Bufniță (Bubo bobo); pasăre nocturnă cu ochii mari și cu privirea fixă, sedentară, ce trăiește în pădurile bătrâne din Carpați. Specie cu efectiv redus în Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000). „Nu te-ai lăsat, buhă, nu / Nici asară, nici amu” (Lenghel, 1979: 166). ♦ (top.) Buhăescu Mare, vf. (2.118 m) în Masivul Rodnei. ♦ (onom.) Buha, poreclă în Dragomirești și Săcel (ALRRM, 1969: XXII, XXIII); Buhu, „om mare, brunet și cu ochii mari, bulbucați”, poreclă în Tăuții Măgherăuș (Crâncău, 2004); Neamul lui Buhău și neamul Buhățenilor, în Borșa (Mihali, Timiș, 2000, 106). – Formație onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA); din rădăcina expresivă buh- „umflătură” (DER).

buhă, -e, s.f. – (ornit.) Bufniță (Bubo bobo); pasăre nocturnă cu ochii mari și cu privirea fixă, sedentară, ce trăiește în pădurile bătrâne din Carpați. Specie cu efectiv redus în Maramureș (Ardelean, Bereș 2000). ♦ Buha, poreclă în Dragomirești și Săcel (ARL, I, 1969, XXII, XXIII). Buhă, „femeie murdară, cu părul ciufulit, cu îmbrăcămintea neîngrijită” (Candrea, 2001, 179). Buhu, „om mare, brunet și cu ochii mari, bulbucați”, poreclă în Tăuții Măgherăuș (Crâncău 2004). Neamul lui Buhău și neamul Buhățenilor, în Borșa (Mihali, Timiș 2000, 106): „Nu te-ai lăsat, buhă, nu / Nici asară, nici amu” (Lenghel 1979: 166). – Formație onomatopeică (DEX); Din rad. buh-, cu sensul de „umflătură” (DER).