butur¹ sm vz but²

butur² sm vz butură

butur¹ s.m. v. butură.

butur² s.n. v. but¹.

BUTUR, buturi, s. m. Partea noduroasă din trunchiul unui arbore, rămasă nedespicată. – Din but[uc] + suf. -ur.

but² sn [At: (a. 1783), ap. ȘIO / V: ~ur / Pl: ~uri / E: tc but] (Reg) 1 Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment Cf arm. 2 (Pex) Bucată (mare) de carne. 3 Corpul mielului tăiat, fără piele Si: leș.

butoară sf vz butură

butoare sf vz butură

butor sm vz butură

butură sf [At: LB / V: (Mun) ~re, ~tur, ~tor, (Ban) ~toară, ~toare / A: butură / Pl: ~ri și ~ re / E: cf butuc] 1 Butuc (2). 2 Buștean (1). 3 (Îf butură) Jgheab de fântână Cf știubei, budâi^[1]. 4 (Îaf) Butuc (12) de viță. 5 (Îaf) Fir de papură. 6 (Îf butură, buture, butoară, butoare) Scorbură. 7 (Îf butoară, butoare; pgn) Gaură. 8 Butonieră (1). corectat(ă)

buture sm vz butură

but¹ s.n. Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. Stăteau... privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige (DUN.). ♦ Ext. Bucată (mare) de carne. Să iei una ocă și jumătate but de vacă (DRĂGHICI). • pl. -uri. și buture, butur s.m., refăcut după pl. /<tc. but.

butură s.f. (reg.) 1 Butuc. Sta oropsit p-un buture de stejar (DELAVR.). 2 Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează, fiind considerată sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3 Trunchi scorburos. 4 Butuc de viță-de-vie. Pasăre albă... Pe buturi de viță se puse (POP.). • acc și butură. pl. -i. și butur, buture s.m. /cf. butuc.

buture¹ s.m. v. butură.

buture² s.n. v. but¹.

BUT² (pl. -turi) sn. 1 Ciosvîrta, coapsa de dinapoi cu tot piciorul (la animalele tăiate spre a fi consumate): caprele sînt gioale de la ~urile de oi făcute pastramă (PAMF.); pr. ext. carne din coapsa de dinapoi: să iei una ocă și jumătate ~ de vacă (DRĂGH.) ¶ 2 Coapsă de cal: Arme, cai și ~uri rupte, Urlete și gust de sînge (D.-ZAMF.) [tc.].

❍BUTOARĂ, BUTOARE (pl. -ori) sf. Tr. -Carp. 1 Scorbură; trunchiu găurit, copac scorburos: un Țigan își vîrî nasul pre butoară CIAUȘ ¶ 2 Gaură, deschizătură, spărtură: unde sînt butorile și crepăturile întru care moșii ... noștri ... sălășluia? ȚICH. [comp. BUTURĂ].

BUTURĂ (pl. -ri) sf. BUTURE sm. Băn. BUTUR sm. 1 Butuc, buștean, buturugă: lîngă o butură arsă ... vre-o doi inși au sfîrșit de mîncat mălaiul în țăst LUNG.: Drăgan sta p’un buture de stejar DLVR. ¶ 2 Trunchiu scorburos, scorbură BUD..

BUTURE 👉 BUTURĂ.

BUT², buturi, s. n. Ciozvîrtă de carne; coapsa de dinapoi a animalului, împreună cu tot piciorul. Cete de cîini hîrbari stăteau dinaintea ușilor, privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige. DUNĂREANU, N. 23.

BUTURE, buturi, s. m. Butuc, buștean, buturugă. Drăgan sta oropsit p-un buture de stejar. DELAVRANCEA, S.28. Fluture, Fluture, Flutură pe buture. TEODORESCU, P. P. 190.

BUT², buturi, s. n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Tc. but.

BUTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc; buturugă. 2. Ciot. 3. Trunchi scorburos. – Din but[uc] + suf. -ură.

BUTURE, buturi, s. m. (Reg.) Butuc (1). – Din but[uc] + suf. -ure.

BUT¹ ~uri n. 1) Coapsă de dinapoi a unui animal rumegător (sacrificat). 2) Bucată (mare) de carne din această parte a corpului, folosită ca aliment. /<turc. but

but n. coapsă de berbece sau de cal. [Turc. BUT].

buture m. scorbură de arbore: buture de stejar. [V. butuc].

1) but n., pl. urĭ (turc. but, de unde și ngr. búti, alb. bg. sîrb. but, but, șold în măcelărie). Cp. cu bont 2. Șold, coapsă (în măcelărie și bucătărie). – În Munt. și búture m., pl. buturĭ, ca fluture, -urĭ ș.a. (după Dic. Alt. germ. 30, d. gep. buttilo). V. arm.

bútură f., pl. ĭ (cp. cu budăĭ). Trans. Scorbură.

búture m. V. but 1.

but s. n., pl. buturi

butură (reg.) s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

but s. n., pl. buturi

butură (reg.) s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

but (bucată de carne, poartă la jocuri sportive) s. n., pl. buturi

butură s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

but (buturi), s. n. – Coapsă. – Var. butur. Mr. bute, megl. buti. Tc. but (Șeineanu, II, 64; Ronzevalle 51), cf. ngr. μπούτ(ι), alb., bg. but (Meyer 55). DAR admite acest etimon; totuși Pușcariu, Lr., 105, se gîndește la mag. bu, acuzativ bút; această ultimă ipoteză nu este posibilă, datorită prezenței cuvîntului în dialecte.

BUTUR subst. 1. – Ivan (17 B IV 448). 2. Butur/oiul (Sd XXII); -oae, Maria (BAP II 191); cf. Butunoiu, mold., act. 3. + suf. -lea: Buturlă, fam., ard. 4. Prob. sinc. Butrescul, D-tru (16 B IV 374).

BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)

BUTURĂ s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot, mișină, scorbură.

BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)

butură s. v. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT. MIȘINĂ. SCORBURĂ.

butur, buturi, s.n. (reg.) Resturi: „Numa buturile i-s aici” (Apșa de Jos). ■ (onom.) Butur, nume de familie în jud. Maram. – Din but(uc) + suf. -ur (DLRM).

butur, buturi, s.m. – (reg.) Resturi: „Numa buturile i-s aici” (Apșa de Jos). ♦ (onom.) Butur, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din but(uc), prin substituirea finalei + suf. -ur (DLRM).