buturi v [At: VICIU, GL. / Pzi: ~resc / E: nct] (Reg) 1 A răscoli tot mobilieml din casă, căutând un obiect pierdut. 2 A descoperi pe cineva.

BUTURI (-uresc) vb. tr. Băn. A găuri [butoară].

but⁵, ~ă a [At: LB / E: nct] (Reg) Butac.

but¹ sn [At: ȘINCAI, HR. II, 50/29 / Pl: (rar) ~ uri / E: nct] (Ban; Trs; Mar) 1 Supărare. 2 (Îlav) În ~ul cuiva În ciuda cuiva. 3 (Îe) A face ~ul cuiva A i se împotrivi.

but⁴ sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr but] 1 Fiecare dintre stâlpii porții în jocul de rugbi. 2 (Rar) Poartă la jocul de fotbal.

but³ sn [At: T. PAPAHAGI, I. II, 70 / Pl: ~uri / E: nct] (Trs) Găleată făcută dintr-un lemn scobit, în care se păstrează făină, tărâțe, sare.

but² sn [At: (a. 1783), ap. ȘIO / V: ~ur / Pl: ~uri / E: tc but] (Reg) 1 Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment Cf arm. 2 (Pex) Bucată (mare) de carne. 3 Corpul mielului tăiat, fără piele Si: leș.

butoară sf vz butură

butoare sf vz butură

butor sm vz butură

butur¹ sm vz but²

butur² sm vz butură

butură sf [At: LB / V: (Mun) ~re, ~tur, ~tor, (Ban) ~toară, ~toare / A: butură / Pl: ~ri și ~ re / E: cf butuc] 1 Butuc (2). 2 Buștean (1). 3 (Îf butură) Jgheab de fântână Cf știubei, budâi^[1]. 4 (Îaf) Butuc (12) de viță. 5 (Îaf) Fir de papură. 6 (Îf butură, buture, butoară, butoare) Scorbură. 7 (Îf butoară, butoare; pgn) Gaură. 8 Butonieră (1). corectat(ă)

buture sm vz butură

but¹ s.n. Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. Stăteau... privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige (DUN.). ♦ Ext. Bucată (mare) de carne. Să iei una ocă și jumătate but de vacă (DRĂGHICI). • pl. -uri. și buture, butur s.m., refăcut după pl. /<tc. but.

but² s.n. (reg.) Supărare, necaz. Pagubele sau buturile ce s-au făcut vouă (ȘINC.). ◊ Loc.prep. În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva). Își feceră împărăție, în butu grecilor (MAI.). • pl. -uri. /<magh. bút.

but³ s.n. Fiecare dintre stîlpii de țintă la rugbi. ♦ (la pl.) Poartă la jocul de fotbal. • pl. -uri. /<fr. but.

butur² s.n. v. but¹.

butur¹ s.m. v. butură.

butură s.f. (reg.) 1 Butuc. Sta oropsit p-un buture de stejar (DELAVR.). 2 Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează, fiind considerată sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3 Trunchi scorburos. 4 Butuc de viță-de-vie. Pasăre albă... Pe buturi de viță se puse (POP.). • acc și butură. pl. -i. și butur, buture s.m. /cf. butuc.

buture¹ s.m. v. butură.

buture² s.n. v. but¹.

BUT² (pl. -turi) sn. 1 Ciosvîrta, coapsa de dinapoi cu tot piciorul (la animalele tăiate spre a fi consumate): caprele sînt gioale de la ~urile de oi făcute pastramă (PAMF.); pr. ext. carne din coapsa de dinapoi: să iei una ocă și jumătate ~ de vacă (DRĂGH.) ¶ 2 Coapsă de cal: Arme, cai și ~uri rupte, Urlete și gust de sînge (D.-ZAMF.) [tc.].

❍BUTOARĂ, BUTOARE (pl. -ori) sf. Tr. -Carp. 1 Scorbură; trunchiu găurit, copac scorburos: un Țigan își vîrî nasul pre butoară CIAUȘ ¶ 2 Gaură, deschizătură, spărtură: unde sînt butorile și crepăturile întru care moșii ... noștri ... sălășluia? ȚICH. [comp. BUTURĂ].

BUTURĂ (pl. -ri) sf. BUTURE sm. Băn. BUTUR sm. 1 Butuc, buștean, buturugă: lîngă o butură arsă ... vre-o doi inși au sfîrșit de mîncat mălaiul în țăst LUNG.: Drăgan sta p’un buture de stejar DLVR. ¶ 2 Trunchiu scorburos, scorbură BUD..

BUTURE 👉 BUTURĂ.

BUT², buturi, s. n. Ciozvîrtă de carne; coapsa de dinapoi a animalului, împreună cu tot piciorul. Cete de cîini hîrbari stăteau dinaintea ușilor, privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige. DUNĂREANU, N. 23.

BUT¹ s. n. (Transilv., Maram., Ban., în expr.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pizma, în pofida (cuiva). Voi trimite Rosmarin și pană verde, În butul la două fete; Rosmarin și două flori, În butul la doi feciori. MARIAN, O. I 34. Ar face rău și fărădelegi, în butul tuturor oamenilor. ȚICHINDEAL, F. 358. Doamnă mîndră Și aleasă, Eu nu cînt în butul tău, Ci horesc d-aleanul meu. TEODORESCU, P. P. 84.

BUTURE, buturi, s. m. Butuc, buștean, buturugă. Drăgan sta oropsit p-un buture de stejar. DELAVRANCEA, S.28. Fluture, Fluture, Flutură pe buture. TEODORESCU, P. P. 190.

BUT¹ s. n. (Reg., în expr.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva).

BUT², buturi, s. n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Tc. but.

BUTUR, buturi, s. m. Partea noduroasă din trunchiul unui arbore, rămasă nedespicată. – Din but[uc] + suf. -ur.

BUTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc; buturugă. 2. Ciot. 3. Trunchi scorburos. – Din but[uc] + suf. -ură.

BUTURE, buturi, s. m. (Reg.) Butuc (1). – Din but[uc] + suf. -ure.

BUT s.n. Stîlpul de țintă la rugbi. ♦ (Rar) Poartă (la fotbal). [Pl. -uri. / < fr. but].

BUT s. n. fiecare dintre stâlpii de țintă la rugbi; poartă la fotbal. (< fr. but)

BUT¹ ~uri n. 1) Coapsă de dinapoi a unui animal rumegător (sacrificat). 2) Bucată (mare) de carne din această parte a corpului, folosită ca aliment. /<turc. but

BUT² ~uri n. Stâlp de țintă de pe terenul de rugbi. /<fr. but

but n. coapsă de berbece sau de cal. [Turc. BUT].

but n. Tr. ciudă, necaz: ce horești așa cu jele în butul dragostii mele? POP. [Origină necunoscută].

buture m. scorbură de arbore: buture de stejar. [V. butuc].

1) but n., pl. urĭ (turc. but, de unde și ngr. búti, alb. bg. sîrb. but, but, șold în măcelărie). Cp. cu bont 2. Șold, coapsă (în măcelărie și bucătărie). – În Munt. și búture m., pl. buturĭ, ca fluture, -urĭ ș.a. (după Dic. Alt. germ. 30, d. gep. buttilo). V. arm.

2) but n., pl. inuz. urĭ (rut. búta, mare mîndrie). Trans. Maram. Î butu cuĭva, în cĭuda luĭ, spre necazu luĭ.

bútură f., pl. ĭ (cp. cu budăĭ). Trans. Scorbură.

búture m. V. but 1.

but s. n., pl. buturi

butul (în ~) (reg.) loc. prep.

butură (reg.) s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

but s. n., pl. buturi

butul (în ~) (reg.) loc. prep.

butură (reg.) s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

but (bucată de carne, poartă la jocuri sportive) s. n., pl. buturi

butură s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

în butul loc. prep.

but (buturi), s. n. – Coapsă. – Var. butur. Mr. bute, megl. buti. Tc. but (Șeineanu, II, 64; Ronzevalle 51), cf. ngr. μπούτ(ι), alb., bg. but (Meyer 55). DAR admite acest etimon; totuși Pușcariu, Lr., 105, se gîndește la mag. bu, acuzativ bút; această ultimă ipoteză nu este posibilă, datorită prezenței cuvîntului în dialecte.

but (buturi), s. n. – Numai în expresia în butul cuiva = în ciuda cuiva. Sl., dar lipsește veriga de legătură imediată; cf. pol. buta „orgoliu”, sb., cr. bučiti se „a turba”, pe care Cihac, II, 36, îl citează ca sursă directă a rom. Înv.

BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)

BUT s. v. poartă.

BUT s. (SPORT) țintă. (~ la jocul de rugbi.)

BUTURĂ s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot, mișină, scorbură.

but s. v. POARTĂ.

BUT s. (SPORT) țintă. (~ la jocul de rugbi.)

BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)

butură s. v. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT. MIȘINĂ. SCORBURĂ.

BUT s.n. (Trans. SV) Mînie. Bate-j prae jej cu but jute al teu. VISKI, apud TEW. Etimologie: magh. bút. Cf. bănat (3). substantiv neutru

but, buturi, s.n. (reg.) 1. Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară. 2. (în expr.) În butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea, 1924: 78). – Et. nec. (MDA).

but, buturi, s.n. – (reg.) Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară (Bud, 1908). În expr. în butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea, 1924: 78); „Că i-oi duce două flori / Ș-oi fa’ but la doi feciori” (Lenghel, 1979: 152). – Et. nec. (MDA, NDU).

butur, buturi, s.m. – (reg.) Resturi: „Numa buturile i-s aici” (Apșa de Jos). ♦ (onom.) Butur, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din but(uc), prin substituirea finalei + suf. -ur (DLRM).

but, -uri, s.n. – Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară (Bud 1908). În expr. în butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea 1924: 78): „Că i-oi duce două flori / Ș-oi fa but la doi feciori” (Lenghel 1979: 152). – Et. nec. (MDA, NDU).