buturi v [At: VICIU, GL. / Pzi: ~resc / E: nct] (Reg) 1 A răscoli tot mobilieml din casă, căutând un obiect pierdut. 2 A descoperi pe cineva.

but⁵, ~ă a [At: LB / E: nct] (Reg) Butac.

but⁴ sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr but] 1 Fiecare dintre stâlpii porții în jocul de rugbi. 2 (Rar) Poartă la jocul de fotbal.

but³ sn [At: T. PAPAHAGI, I. II, 70 / Pl: ~uri / E: nct] (Trs) Găleată făcută dintr-un lemn scobit, în care se păstrează făină, tărâțe, sare.

but¹ sn [At: ȘINCAI, HR. II, 50/29 / Pl: (rar) ~ uri / E: nct] (Ban; Trs; Mar) 1 Supărare. 2 (Îlav) În ~ul cuiva În ciuda cuiva. 3 (Îe) A face ~ul cuiva A i se împotrivi.

but² sn [At: (a. 1783), ap. ȘIO / V: ~ur / Pl: ~uri / E: tc but] (Reg) 1 Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment Cf arm. 2 (Pex) Bucată (mare) de carne. 3 Corpul mielului tăiat, fără piele Si: leș.

butoară sf vz butură

butoare sf vz butură

butor sm vz butură

butur¹ sm vz but²

butur² sm vz butură

butură sf [At: LB / V: (Mun) ~re, ~tur, ~tor, (Ban) ~toară, ~toare / A: butură / Pl: ~ri și ~ re / E: cf butuc] 1 Butuc (2). 2 Buștean (1). 3 (Îf butură) Jgheab de fântână Cf știubei, budâi^[1]. 4 (Îaf) Butuc (12) de viță. 5 (Îaf) Fir de papură. 6 (Îf butură, buture, butoară, butoare) Scorbură. 7 (Îf butoară, butoare; pgn) Gaură. 8 Butonieră (1). corectat(ă)

buture sm vz butură

but³ s.n. Fiecare dintre stîlpii de țintă la rugbi. ♦ (la pl.) Poartă la jocul de fotbal. • pl. -uri. /<fr. but.

but² s.n. (reg.) Supărare, necaz. Pagubele sau buturile ce s-au făcut vouă (ȘINC.). ◊ Loc.prep. În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva). Își feceră împărăție, în butu grecilor (MAI.). • pl. -uri. /<magh. bút.

but¹ s.n. Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. Stăteau... privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige (DUN.). ♦ Ext. Bucată (mare) de carne. Să iei una ocă și jumătate but de vacă (DRĂGHICI). • pl. -uri. și buture, butur s.m., refăcut după pl. /<tc. but.

butur² s.n. v. but¹.

butur¹ s.m. v. butură.

butură s.f. (reg.) 1 Butuc. Sta oropsit p-un buture de stejar (DELAVR.). 2 Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează, fiind considerată sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3 Trunchi scorburos. 4 Butuc de viță-de-vie. Pasăre albă... Pe buturi de viță se puse (POP.). • acc și butură. pl. -i. și butur, buture s.m. /cf. butuc.

buture² s.n. v. but¹.

buture¹ s.m. v. butură.

BUT², buturi, s. n. Ciozvîrtă de carne; coapsa de dinapoi a animalului, împreună cu tot piciorul. Cete de cîini hîrbari stăteau dinaintea ușilor, privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige. DUNĂREANU, N. 23.

BUT¹ s. n. (Transilv., Maram., Ban., în expr.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pizma, în pofida (cuiva). Voi trimite Rosmarin și pană verde, În butul la două fete; Rosmarin și două flori, In butul la doi feciori. MARIAN, O. I 34. Ar face rău și fărădelegi, în butul tuturor oamenilor. ȚICHINDEAL, F. 358. Doamnă mîndră Și aleasă, Eu nu cînt în butul tău, Ci horesc d-aleanul meu. TEODORESCU, P. P. 84.

BUTURE, buturi, s. m. Butuc, buștean, buturugă. Drăgan sta oropsit p-un buture de stejar. DELAVRANCEA, S.28. Fluture, Fluture, Flutură pe buture. TEODORESCU, P. P. 190.

BUT², buturi, s. n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Tc. but.

BUT¹ s. n. (Reg., în expr.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva).

BUTUR, buturi, s. m. Partea noduroasă din trunchiul unui arbore, rămasă nedespicată. – Din but[uc] + suf. -ur.

BUTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc; buturugă. 2. Ciot. 3. Trunchi scorburos. – Din but[uc] + suf. -ură.

BUTURE, buturi, s. m. (Reg.) Butuc (1). – Din but[uc] + suf. -ure.

BUT s.n. Stîlpul de țintă la rugbi. ♦ (Rar) Poartă (la fotbal). [Pl. -uri. / < fr. but].

BUT s. n. fiecare dintre stâlpii de țintă la rugbi; poartă la fotbal. (< fr. but)

BUT¹ ~uri n. 1) Coapsă de dinapoi a unui animal rumegător (sacrificat). 2) Bucată (mare) de carne din această parte a corpului, folosită ca aliment. /<turc. but

BUT² ~uri n. Stâlp de țintă de pe terenul de rugbi. /<fr. but

BUT s.n. (Trans. SV) Mînie. Bate-j prae jej cu but jute al teu. VISKI, apud TEW. Etimologie: magh. bút. Cf. bănat (3). substantiv neutru

but n. coapsă de berbece sau de cal. [Turc. BUT].

but n. Tr. ciudă, necaz: ce horești așa cu jele în butul dragostii mele? POP. [Origină necunoscută].

buture m. scorbură de arbore: buture de stejar. [V. butuc].

2) but n., pl. inuz. urĭ (rut. búta, mare mîndrie). Trans. Maram. Î butu cuĭva, în cĭuda luĭ, spre necazu luĭ.

1) but n., pl. urĭ (turc. but, de unde și ngr. búti, alb. bg. sîrb. but, but, șold în măcelărie). Cp. cu bont 2. Șold, coapsă (în măcelărie și bucătărie). – În Munt. și búture m., pl. buturĭ, ca fluture, -urĭ ș.a. (după Dic. Alt. germ. 30, d. gep. buttilo). V. arm.

bútură f., pl. ĭ (cp. cu budăĭ). Trans. Scorbură.

búture m. V. but 1.

but s. n., pl. buturi

butul (în ~) (reg.) loc. prep.

butură (reg.) s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

but s. n., pl. buturi

butul (în ~) (reg.) loc. prep.

butură (reg.) s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

but (bucată de carne, poartă la jocuri sportive) s. n., pl. buturi

butură s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

în butul loc. prep.

BUT s. v. poartă.

BUT s. (SPORT) țintă. (~ la jocul de rugbi.)

BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)

BUTURĂ s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot, mișină, scorbură.

but s. v. POARTĂ.

BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)

BUT s. (SPORT) țintă. (~ la jocul de rugbi.)

butură s. v. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT. MIȘINĂ. SCORBURĂ.

but (buturi), s. n. – Numai în expresia în butul cuiva = în ciuda cuiva. Sl., dar lipsește veriga de legătură imediată; cf. pol. buta „orgoliu”, sb., cr. bučiti se „a turba”, pe care Cihac, II, 36, îl citează ca sursă directă a rom. Înv.

but (buturi), s. n. – Coapsă. – Var. butur. Mr. bute, megl. buti. Tc. but (Șeineanu, II, 64; Ronzevalle 51), cf. ngr. μπούτ(ι), alb., bg. but (Meyer 55). DAR admite acest etimon; totuși Pușcariu, Lr., 105, se gîndește la mag. bu, acuzativ bút; această ultimă ipoteză nu este posibilă, datorită prezenței cuvîntului în dialecte.

but, buturi, s.n. (reg.) 1. Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară. 2. (în expr.) În butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea, 1924: 78). – Et. nec. (MDA).

but, buturi, s.n. – (reg.) Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară (Bud, 1908). În expr. în butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea, 1924: 78); „Că i-oi duce două flori / Ș-oi fa’ but la doi feciori” (Lenghel, 1979: 152). – Et. nec. (MDA, NDU).

butur, buturi, s.m. – (reg.) Resturi: „Numa buturile i-s aici” (Apșa de Jos). ♦ (onom.) Butur, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din but(uc), prin substituirea finalei + suf. -ur (DLRM).

but, -uri, s.n. – Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară (Bud 1908). În expr. în butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea 1924: 78): „Că i-oi duce două flori / Ș-oi fa but la doi feciori” (Lenghel 1979: 152). – Et. nec. (MDA, NDU).