bârcâi^[1] v vz zbârcăi

zbârcăi² v vz zbârcâi¹

zbârcăi¹ vt [At: L. ROM. 1961, nr. 1, 24 / V: ~câi / Pzi: zbârcăi / E: ns cf berc] (Reg) 1 A scotoci în grabă și pe furiș. 2 (Csnp; îf zbârcâi) „A lua pe deasupra din ceva”. 3 (Reg) A cosi² (1).

zbârcâi¹ vt [At: SCRIBAN, D. / V: ~căi / Pzi: zbârcăi și ~esc / E: z- + bârcâi] (Reg) 1-2 (C. i. animale domestice) A mulge (sau a suge) (greu) până la ultima picătură de lapte Si: (reg) zbăncăni, zbârcoti. 3 A mâzgăli.

zbârcâi^2[1] v vz zbârcăi¹ corectat(ă)

❍BÎRCÎI (-cîiu) vb. tr. Mold. A scotoci, a cotrobăi (RV.-CRG.).

bîrcîĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (vsl. brŭkati, sîrb. brkati, bg. bŭrkam, amestec, deranjez. V. obîrcuĭ, burcut, zbîrcesc. Cp. cu zbîrnîĭ). Sud. Murdăresc, mîzgălesc cu creĭonu orĭ cu condeĭu, vorbind de cărțĭ și de caĭete. V. intr. Olt. Obîrcuĭ, orbăcăĭ, rătăcesc mult pînă nemeresc. V. refl. Mă scotocesc (pin buzunare) ca să găsesc ceva. – Și zbîrcîĭ, (ca sîrb. zbrka, amestecătură, dezordine), mîzgălesc; mozolesc țîța ca să se scurgă tot laptele, vorbind de vițel dup ce s’a muls vaca. V. bodicăĭ.

zbîrcîĭ și -ĭésc, V. bîrcîĭ.

bîrcîi (-iesc, it), vb. – A murdări, a mînji. – Var. zbîrcîi (cu der.). Sb. brkati, bg. bărkam „a amesteca” (Scriban). Pentru var., cf. sb. zbrka „dezordine”. – Der. bîrcîială, s. f. (acțiunea de a murdări; muncă murdară). Probabil de aceeași origine este cuvîntul zbîrci, interj., cu care copiii indică o greșeală la joc, și der. său a zbîrci „a greși, a nu nimeri”, cf. sb. zabrkati „a greși, a pierde”, care în general se confundă cu a zbîrci „a încreți, a mototoli”. Pe de altă parte, din familia bg. bărkam „a amesteca” pare a face parte brăcaci, s. n. (ceaun), cf. bg. bărkalka, bărkačka (lingură de spumă).

BÂRCÂI vb. v. căuta, cotrobăi, răscoli, scormoni, scotoci, umbla.

bîrcîi vb. v. CĂUTA. COTROBĂI. RĂSCOLI. SCORMONI. SCOTOCI. UMBLA.