CEAIR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: cier s. n.] – Din tc. çair.

ceair sn [At: LET. I, 327/26 / V: ceir, cier, (dal) ceiriu, cieriu / Pl: ~uri / E: tc çayir] 1-2 Loc (înconjurat cu gard și cosit din timp în timp) de păscut caii, lângă o apă curgătoare. 3 (Pex) Islaz. 4 Câmpie nelucrată. 5 Livadă de fân. 6 (Pre) Coastă de deal. 7 Vale. 8 (Pgn) Șes. 9 (Spc) Ocol îngrădit în care se țin vițeii.

CEAIR, CEIR (pl.-iruri) sn. Cîmp împrejmuit cu gard, unde pasc caii: caii sburdă prin ceairuri, turme sbiară la pășune (ALECS.); se ivesc... zăvoaie și ceiruri străbătute de cărări (VLAH.) [tc.].

CEAIR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: cier s. n.] – Din tc. çayır.

CEAIR, ceairuri, s. n. (Învechit și regional) Loc de pășune (adesea împrejmuit cu un gard); p. ext, cîmpie nelucrată în apropierea unei ape. Caii cetății sînt în ceair și la pășune. SADOVEANU, F. J. 544. Ei îngrijeau să. fie cai la grajd, ori să-i aducă de la ceair. MACEDONSKI, O. III 128. Caii zburdă prin ceairuri. ALECSANDRI, P. A. 120. – Variantă: cier (CREANGĂ, A. 128) s. n.

CEAIR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. cîmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: cier s. n.] – Tc. çayir „cîmpie”.

CEAIR ~uri n. 1) Teren, de regulă împrejmuit, din apropierea unei ape, folosit pentru pășunat. 2) Teren necultivat din apropierea unei ape. /<turc. çair

ceair n. Mold. câmp de pășunat pentru cai: caii sburdă prin ceairuri AL. [Turc. ČAIR].

ceaír n., pl. urĭ (turc. čair). Cîmp de pășune îngrădit. Meh. Pomet în dosu caseĭ. – În Mold. nord cier, maĭ vechĭ și ceir.

ceir sn vz ceair

ceiriu sn vz ceair

cier² sn vz ceair

cieriu sn vz ceair

CEIR 👉 CEAIR.

ceír, V. ceair.

ceair (înv., reg.) s. n., pl. ceairuri

ceair (înv., reg.) s. n., pl. ceairuri

ceair s. n., pl. ceairuri

ceair

ceair (ceairuri), s. n. – Loc împrejmuit. – Var. ceir. Mr. čăir. Tc. çayir (Meyer 442; Lokotsch 383; Ronzevalle 75), cf. alb. tšair.

CEAIR s. n. (Mold.) Izlaz, pășune. Apoi au luat spre Socola, în șes, la ceir. M. COSTIN. Caii lui Cantemir-Vodă din ceair i-au luat. NECULCE. Variante: ceir(iu) (M. COSTIN). Etimologie: tc. çayır.

CEIR(lU) s. n. v. ceair.