CEARĂ, (2) ceruri, s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. Sort de ceară (1). 3. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 4. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera. corectat(ă)

ceară sf [At: CORESI, EV. 198/35 / Pl: (rar) ceri / E: ml cera] 1 Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) ori sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase, cu numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, cosmetică etc. 2 (Îs) ~ de albine Ceară de culoare gălbuie, cu miros caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor, întrebuințată la fabricarea lumânărilor, la modelat etc. 3 (Îe) A fi galben ca ~ra A fi palid (de boală, de emoție etc.) 4 (Îs) ~ de parchet Amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină și alte substanțe, care se dă pe parchet și formează o peliculă lucioasă, protectoare. 5 (Îs) ~ roșie (sau tare ori de pecetluit) Amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, închiderea ermetică a flacoanelor etc. 6 (Îs) ~ montană Ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. 7 ~ vegetală Strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 8 (Glg; îs) ~ de pământ Ozocherită. 9 (Fzl) Cerumen. 10 (Bot) Arbust agățător, mereu verde, cu flori albe-trandafirii, plăcut mirositoare Si: floare-de-ceară, ceara-albinii (Asclepias syriaca) corectat(ă)

CEARĂ sf. 1 Materia grasă și moale, de coloare gălbuie, fabricată de albine, și care se obține după stoarcerea mierii din faguri: lumînare de ~; galben ca ceara, galben ca turta de ~; 👉 PICA ¶ 2 ~ roșie, substanță rășinoasă în formă de bastonașe care, topită la lumînare, servește la pecetluitul scrisorilor, pachetelor, etc. ¶ 3 ~ vegetală, materie grasă, de coloare albă sau galbenă, ce seamănă cu ceara de albine, și se extage din diferiți arbori (palmieri, etc.) ce cresc mai ales prin China și Japonia ¶ 4 💎 ~-de-pămînt, materie de natură bituminoasă, cu miros de petrol, care se găsește în sînul pămîntului (la noi pe valea Slănicului din jud. Bacău , numită și „ozokerită” ¶ 5 Materia galbenă-roșiatică ce se formează în urechi [lat. cera].

CEARĂ s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

CEARĂ s. f. 1. Substanță plastică gălbuie produsă de albine și obținută prin topirea fagurilor; se întrebuințează la modelaj, la fabricarea luminărilor și a pastelor pentru lustruit (parchetele, scîndurile, încălțămintea etc.). Fața lui Constandin rămase galbenă-cafenie ca ceara veche. DUMITRIU, N. 229. În zădar vă zbateți și asudă Fruntea voastră galbenă ca ceara, Nu puteți, degeaba-i orice trudă, Să legați cu lanțuri primăvara. BENIUC, V. 80. Și fața străvezie ca fața albei ceri Slăbită e de umbra duioaselor dureri! EMINESCU, O. I 213. Într-un salon ardeau două mari policandre cu lumînări de ceară galbenă. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ (În comparații și metafore) Lîngă fruntea lui de ceară, Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară. GOGA, P. 70. ◊ Expr. Să-l pici (sau să-l fi picat) cu ceară (sau cu lumînarea) v. pica. ◊ (În comparații, ca simbol al maleabilității) Nevastă-mea... este o ceară moale pe care o întorc cum mi-e voia. NEGRUZZI, S. I 77. ◊ Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină și alte substanțe, folosit pentru lustruirea parchetului. Ceară roșie (sau tare sau de pecetluit) = compoziție de gumă, lac și rășină, cu care se pecetluiesc scrisorile, pachetele etc. 2. Cerumen. Are multă ceară în urechi.

CEARĂ s. f. 1. Substanță plastică gălbuie produsă de albine și recoltată de om prin topirea fagurilor; substanță de origine minerală, vegetală sau animală, insolubilă în apă; ambele sînt folosite la fabricarea lumînărilor, în apretură și în multe alte ramuri ale industriei. ◊ Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină și cu alte substanțe. Ceară roșie = compoziție de gumă, lac și rășină, cu care se pecetluiesc scrisorile. 2. Cerumen. – Lat. cera.

CEARĂ f. 1) Substanță amorfă, de culoare gălbuie, produsă de albine, care se obține prin topirea fagurilor. ◊ Galben ca ~a foarte palid. 2) Substanță solidă de diferite origini (animală, vegetală, minerală sau sintetică) folosită în industria farmaceutică, electronică, cosmetică etc. Lumânare de ~. ◊ ~ de parchet amestec de ceară sintetică și parafină, folosit la lustruirea parchetului. ~ roșie amestec de colofoniu cu ulei de terebentină, folosit la aplicarea sigiliilor. ~ de pământ ceară minerală; ozocherită. 3) Substanță ceroasă, care se formează în canalul extern al urechii; cerumen. [G.-D. cerii] /<lat. cera

ceară f. 1. substanță gălbuie, moale și lesne topitoare, ce fac albinele; ceară roșie, compozițiune rășinoasă de pecetluit scrisori, pachete; 2. materie roșiatică ce se formează în ureche. [Lat. CERA].

1) ceáră f., pl. cerĭ (lat. cera, d. vgr. kerós; it. pv. sp. pg. cera, fr. cire). O substanță galbenă moale din care albinele îșĭ fac faguriĭ. O substanță galbenă care se formează în urechĭ. Un copăcel cățărător perpetuŭ verde cultivat p. frumusețea florilor luĭ cărnoase și mirositoare (asclepias [saŭ hoya] carnosa). Galben ca ceara saŭ ca ceara de galben (în Munt. galben ca turta de ceară), foarte palid (de frică, de boală). Ceară roșie (saŭ ceară tare), o compozițiune rășinoasă de sigilat scrisorile ș. a. Ceară de pămînt, ozocherită. V. mungiŭ.

2) ceáră f., pl. cerĭ. Mold. Vechĭ. Un fel de plată a biruluĭ: dările se plătesc în ceară.

cere [At: COD. VOR. 127/8 / Pzi: cer, (reg) ceriu, cei, ceu / E: ml quaero] 1-2 vt (Înv) A încerca (să întâlnești sau) să afli ceva Si: a căuta. 3-4 vr (Cmr) A avea (căutare sau) trecere. 5 vt (Înv) A căuta să faci ceva cuiva. 6 vt (Înv) A căuta să obții ceva Si: a dori, a pofti. 7-8 vt A căuta cu insistență să ai pe cineva sau ceva. 9-10 vt A pretinde (în baza unui drept) Si: a revendica. 11-12 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) (cuiva de sau de la ceva) A trage pe cineva la răspundere. 13 vt (Înv; îe) A-și ~ seama A-și pretinde salariul. 14 vt (Înv; îe) A-și ~ legea (cu cineva) A chema pe cineva în judecată. 15 vt (Înv; îe) A ~ la judecată A da în judecată. 16 vt (Înv) A avea nevoie (de ceva). 17-19 vt (Subiectul e datoria, cinstea, slujba) A impune. 20-21 vt (Înv; îe) Trebuința ~ E necesar Si: trebuie. 22 vr E nevoie. 23 vt A-și exprima față de cineva dorința de a avea ceva. 24 vt A stărui pe lângă cineva pentru a obține un lucru. 25-26 vt A-i arăta cuiva ceea ce dorești să-ți facă sau să- ți dea Si: a solicita. 27 vt A ruga. 28 vt (Îe a ~ voie sau urmat de o propoziție introdusă prin „ca să”) A solicita cu stăruință permisiunea de a face ceva. 29 vt (Spc; c.i. fata; șîe a ~ mâna, a ~ de soție, a ~ de nevastă) A face unei fete sau părinților ori tutorelui ei o propunere de căsătorie Si: (pfm) a peți. 30 vr (Spc; îe) A se ~ afară A cere permisiunea de a se duce afară (sau la WC). 31 vt (Șîs a ~ milă, a ~ pomană) A cerși.

CERĂTOR I. adj. verb. CERE. Care cere. II. sm. 1 Cel ce cere ¶ 2 Cerșetor (PAMF.).

CERE (cer) I. vb. tr. 1 A exprima cuiva dorința de a i se da, de a i se acorda, de a i se îngădui ceva: cere și ți se va da; ~ dreptate; ~ un sfat; (P): de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere; ~ voie; ~ iertare; ~ cuvîntul ¶ 2 A arăta prețul cît voește să capete, să i se dea pe un lucru: cît ceri pe mîrțoaga asta? ¶ 3 A se ruga să i se dea de pomană, a cerși: ~ de pomană; (P): cine cere nu piere, dar nici nume bun nu are ¶ 4 A se adresa cuiva spre a lua în căsătorie: ~ o fată de la părinți, ~ de nevastă ¶ 5 A dori, a pofti; (P): ochii văd, inima cere; 👉 ACRU ¶ 6 A căuta ca un lucru de trebuință: grînele au început să se ceară ¶ 7 A avea nevoie, a fi de lipsă: boii cer multă îngrijire. II. vb. refl. 1 A se ruga să i se dea voie să facă ceva: găinăreasa se ceru... să o lase și pe dînsa să se ducă la preumblare (ISP.) ¶ 2 A fi cu tragere de inimă, a dori tare: băiatul se cere la carte ¶ 3 A fi de nevoie, a fi de lipsă: se cere să fim și noi acolo ¶ 4 unipers. se cere, se cuvine, se cade, trebue [lat. quaerĕre].

CERUT I. adj. p. CERE ¶ ¶ C. NECERUT. II. sbst. 1 Faptul de a cere ¶ 2 Cerere, cerșire: o babă ce umbla pe la case cu ~ul (VOR.).

OCHIU 1. sm. 1 🫀 Organul vederii (🖼 3396): ~ drept, stîng; ochi negri, albaștri, verzi, căprii, ca mura; ochi frumoși, urîți, holbați, duși în fundul capului, sticloși, stinși, turburi umflați, obosiți, înroșiți de lacrimi, scăldați în lacrimi, uscați, umezi; ochi mari, mici; ochi de bou, ochi mari și cu privirea idioată; ochi de broască, de broscoiu, ochi holbați, bulbucați; ochi de gîscă, cu privirea prostească; ochi de pisică, ochi mici, de coloare verzuie, ochi cari văd și noaptea; ochi de șarpe, de șerpoaică, ochi amăgitori, ademenitori, răutăcioși; ochi de vasilisc, ochi cari te încremenesc, te țintuesc pe loc; ochi de vultur, de șoim, ochi vii, negri, pătrunzători ¶ 2 🫀 Albul sau albușul ~lui, sclerotica care înconjoară irisul: se roși pînă în albul ochilor (ISP.); globul, gogoașa ~lui; coada ~lui 👉 COADĂ15; lumina (‡lumea ~lui, ochilor 👉 LUME¹1, LUMINĂ9 ¶ 3 A deschide, a închide, a crăpa, a căsca, a holba, a bleojdi, a beli, a pleca ochii; a-și freca, a-și obosi, a-și strica ochii; a-l durea ochii; a suferi de ochi, boală de ochi, durere de ochi; Ⓕ: izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce... nu se mai vede cu ochii din cap (I.-GH.); Ei fac din noapte ziuă și-a zilei ochi închid (EMIN.) ¶ 4 Cuvîntul ochiu se întrebuințează cu înțelesul propriu și în sens figurat în o mulțime de locuțiuni din care pomenim pe cele mai de seamă: a avea ochii mai mari decît pîntecele (sau burta), a fi foarte lacom, a dori să aibă mai mult decît poate să cuprindă, decît poate să suporte; 👉 ALBI I. 4, ALUNECA I.10, ARUNCA I. 16, (a iubi, a-i fi drag, a păzi, a îngriji) ca ochii din cap, din tot sufletul, cu toată ardoarea, ca lucrul cel mai prețios: caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap (CAR.); a cheltui și ochii din cap, a cheltui foarte mult: am cheltuit și ochii din cap pînă cînd am văzut-o mare (ALECS.); a-i ieși ochii din cap, a se tot uita să vadă dacă vine cineva, a aștepta cu cea mai mare nerăbdare; a nu crede ochilor, a nu crede ce văd ochii, a se îndoi de realitatea unui lucru: fetei nu-i venea să crează ochilor, cînd văzu pe tată-său înaintea ei (ISP.); a da ochii (sau cu ochii) de cineva, a-l zări, a-l vedea, a-l întîlni: de cumva ți-o scăpa, mai bine să te duci să te înneci, decît să dai ochi cu mine (I.-GH.); a(-și) da ochii peste cap, a muri, a leșina, a lăsa să se vază albul ochilor: indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap (VLAH.); 👉 DEGET1; Ⓕ: a deschide ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (ca să nu greșească, ca să nu se întîmple ceva neprevăzut); (P): cine nu deschide ochii deschide punga; a deschide ochii cuiva, a-l face să vadă limpede, să-și dea seamă de un lucru pe care nu-l vedea, pe care nu-l pricepea înainte; a deschide ochii pe cineva, a iubi pentru întîia oară, a fi cea dintîiu dragoste: deschisesem ochii pe-o copilă, cam de vîrsta mea (DLVR.); voinicul pe care deschisese ea odată ochii și o fermecase cu fluierul (R.-COD.); încotro l-or duce ochii, Ia întîmplare, ori-unde ar fi să ajungă: se hotărî să se ducă... încotro l-or duce ochii (SB.); a face ochi, a deschide ochii, a se deștepta din somn: împăratul cel bătrîn... făcînd ochi și începînd să se miște (R.-COD.); a face ochi mici, a-i veni somn, a fi gata să adoarmă, a i se închide ochii de somn; a face ochi mari, a deschide ochii mari, a holba ochii (de mirare, de uimire, etc.); a face ochi dulci, a arunca priviri îndrăgostite, a căuta să intre în dragoste: începe să facă ochi dulci fetei, pe care o credea că e a Împăratului Roșu (R.-COD.): 👉 FUGI5, GEANĂ2; Ⓕ: a închide ochii, a) a adormi; b) a muri; c) a se preface că nu vede; a închide ochii cuiva, a fi de față, a sta pe lîngă un muribund pînă în ultimele momente ale acestuia; 👉 JUCA I. 5, LUA 11; a i se prinde ochii de ceva, a i se opri privirile asupra unui lucru, a-I alege din mulțime, a-i acorda preferința: se uită la toți caii... și nici de unul nu i se prindeau ochii (ISP.); a pune ochii pe cineva sau pe ceva, a-și opri privirile asupra unei persoane, asupra unui lucru, a-l distinge printre alții, a-i acorda preferința, a-l îndrăgi: în loc să puie și el ochii pe vr’una, d’o vreme încoace umblă craun (DLVR.); a pune ochi răi pe cineva, a avea sentimente de dușmănie, de neîncredere, etc. față de cineva; a-i rîde ochii, a fi plin de bucurie, nespus de mulțumit, de voios; a-i rămînea ochii la cineva, a nu-și mai putea desprinde privirile de la cineva (de drag ce-i este): era așa de bine făcută, încît ochii tuturor rămaseră la dînsa (ISP.); 👉 SCĂPĂRA I. 3; Ⓕ: a scoate ochii cuiva, a-i scoate pe nas, a-i face imputări, amintindu-i mereu și cu răutate serviciile făcute, a-i aduce aminte cu asprime, cu răutate, anumite fapte care-l privesc; a-și scoate ochii cu ceva, a-și prăpădi vederea cu un tipar sau un scris mărunt, cu o lucrare migăloasă, etc.; a-și scoate ochii cu cineva, a trăi în desfrîu cu cineva, a se da în dragoste în mod nepermis cu cineva: vezi bine că dumneata o s’o aperi, că vă scoateți ochii unul la altul (CAR.); fuge de-și scoate ochii, fuge din răsputeri, fără a se mai uita înapoi; a i se scurge (a-i sclipi, a-i licări) ochii după ceva sau după cineva, a rîvni din tot sufletul la ceva sau la cineva, a nu se mai sătura privindu-l cu dorul de a-l avea: cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dînșii (ISP.); cîteva fetișcane ce nu s’au prins în horă li se scurg ochii să fie și ele printre cele mari (DLVR.); 👉 STICLI; a u n g e ochii cuiva, a-l mitui, a-l face (prin daruri, etc.) să treacă cu vederea, să închidă ochii; ce-mi văzură ochii! expresiune prin care-și arată cineva mirarea văzînd ceva neașteptat; n'am ochi să-l văd, nu-l pot suferi, mi-e urît să-l văd înaintea ochilor ¶ 5 După prepoziții. A face c u ~l, a face semn cu ochiul: făcu cu ~l lui Vodă și ne deterăm jos din turn (I.-GH.); a dormi numai c u un ~, a dormi rău; a ațipi ușor, dar stînd mereu de pază; c u ochii liberi, fără a se servi de ochelari, de un ochian, de un microscop, etc.; Ⓕ: cu ochii închiși, orbește, fără a cerceta mai de aproape; a visa cu ochii deschiși; a fi c u ochii pe ceva, pe cineva, a nu pierde un lucru sau pe cineva din vedere, a veghia, a fi cu toată luarea aminte asupră-i; a fi c u ochii în patru, a fi cu mare băgare de seamă, a nu scăpa nimic din vedere; a aștepta cu patru(zeci) de ochi, a aștepta cu mare neastîmpăr să vie cineva, să se întîmple ceva; a fi cu patru ochi, a fi om cu carte, învățat: se numesc oameni cu patru ochi, pentru că știu carte (ISP.); a sorbi c u ochii pe cineva, a-i fi drag, a-i plăcea peste măsură; a privi, a vedea c u ochi buni, răi, a aproba, a desaproba, a-i fi, a nu-i fi pe plac ceea ce face cineva; cu ochi și cu sprîncene, vădit, învederat, real, manifest; am văzut c u ochii mei, se zice, prin emfază, spre a da mai multă tărie afirmațiunii; să-l vezi cu ochii mei, să-l vezi așa cum îl văd, cum îl judec eu; cît vezi cu ochii, cît de departe poți cuprinde cu privirea: cît vedeai cu ochii, cîmpul era acoperit cu trăsuri (I.-GH.); văzînd c u ochii, foarte iute, ca și cînd ai putea urmări cu ochii evoluțiunile: purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii (CRG.): Se ducea, văzînd cu ochii, viața-i fărîmită'n clipe (VLAH.); F cum mă (îl, o, etc.) vezi cu ochii verzi, așa cum îți stă înaintea ochilor, așa cum sînt (ești, este, etc.) în realitate: l-am vîndut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi (ISP.); 👉 LOGODI, LUA, VIS; – e rău d e ochi, are niște ochi care deoache ușor; 👉 ARUNCĂTURĂ4, LUME¹1; – a pierde, a prăpădi pe cineva d i n ochi a) a nu-l mai zări; b) a-i fi foarte drag: se tot uita la dînsa, parcă o tot pierdea din ochi (ISP.); nația te pierde din ochi, atît îi ești de drag (JIP.); a fura d i n ochi, a fura dinaintea ochilor, fără ca cel ce sta de fața să-l fi văzut; mă fură din ochi, așa-i de meșter hoțul (PAMF.); a urmări d i n ochi, a avea mereu privirea ațintită asupra cuiva, a nu-l pierde din vedere, a nu-l slăbi; 👉 CLIPEALĂ, CLIPI¹; a-i fi (drag ca sarea î n ochi), a nu-l putea suferi, a-i fi foarte urît; a-i sta î n ochi, a provoca invidia, nemulțumirea cuiva, a nu-i fi nicidecum pe plac: mîndra lui Dacie... le sta în ochi noroadelor vecine (VLAH.); abia îl văd î n ochi, mi-e silă să-l văd, nu-l pot suferi; a spune verde î n ochi, curat, fără înconjur; 👉 PRAF1; înaintea ochilor, în față, dinainte-i: de se mînie, nu mai vede înaintea ochilor (DLVR.); se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor (ISP.); 👉 NEGRU I. 4; între patru ochi, numai între două persoane; – a lega pe cineva la ochi, a-i pune perdea la ochi, a-l face să nu vadă, să nu judece drept din pricina pasiunii ce i-a inspirat, a-l face să creadă lucruri ce nu sînt, a îmbrobodi; a fi legat la ochi, a fi orbit de pasiune, de un prejudiciu, a nu-și da seamă ce se petrece în jurul lui; a lua la ~, a ținti, a ochi: numai să-l iau la ~ cu săgeata, și-l voiu culca la pămînt (ISP.); a lua l a ochi, a atrage (cu interes, cu milă, cu neîncredere, cu dispreț, etc.) atențiunea cuiva sau a tuturor: am de trecut prin multe locuri, și nu vreu să mă iee oamenii la ochi (CRG.); a nu avea l a ochi buni pe cineva, a nu-l putea suferi, a nu-i fi pe plac, a privi cu ochi răi pe cineva: nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac (CAR.); 👉 BATE II. 13, FRECA II. 1, ȘTERGE: – pe ochii mei! formulă de jurămînt pentru a întări o afirmare; a-i lua perdeaua de p e ochi, a-l face să vadă limpede și fără pasiune, a-l face să-și dea seama de cele ce se petrec; – a-i scoate prin ochi, a-i scoate pe nas, a-i imputa cu asprime, amintindu-i serviciile făcute ¶ 6 Ⓕ Privire: ~l străbate adînc în plaiurile țării ¶ 7 Ⓕ Vedere: are ochi buni, slabi ¶ 8 O bucată de carne cu ochi, un boț cu ochi 👉 CARNE 1 ¶ 9; (P): ~l lui Dumnezeu nu doarme, Dumnezeu vede ce facem și răsplătește la timp fie-căruia după faptele lui; – mai credincioși ochii decît urechile, mai multă crezare trebue dată celor ce au văzut decît celor ce au auzit un lucru; – ochii ce nu se văd se uită, cei plecați departe sînt curînd uitați: – doi ochi văd mai bine decît unul, doi inși își dau mai bine seama de ceva decît unul singur; – gardul are (sau ferestrele au) ochi și zidul (sau pereții) urechi, cele ce se fac sau se vorbesc pot ușor fi văzute sau auzite de alții, dacă nu se iau anumite precauțiuni; ochii și sprîncenele fac toate păcatele, dragostea pornește de la o față frumoasă; 👉 ALBASTRU I. 1, BAN¹9, BÎRNĂ2, CERE I. 5, CORB1, DINTE1, FĂINĂ4, ÎNGRĂȘA1, ÎNȚELEPT2, ORB, PLÎNGE ¶ 10 🌿 OCHIUL-BOULUI¹, plantă cu frunzele acoperite cu peri moi, cu flori mari galbene; crește prin pășunile stîncoase din munți (Aster alpinus) (🖼 3397); OCHIUL-BOULUI² – AURATĂ; OCHIUL-BOULUI³ = CINCI-DEGETE; OCHIUL-BOULUI⁴ – LĂPTUCUL-OII; OCHIUL-BOULUI⁵ = STELIȚĂ; OCHIUL-BOULUI⁶ – STELUȚE; – OCHIUL-LUPULUI, plantă cu florile dispuse în mici spice ovoide; crește prin locuri nisipoase, pe matca rîurilor (Plantago arenaria) (🖼 398); – OCHIUL-MÎȚEI = IARBA-ȘARPELUI¹; – OCHIUL-ȘARPELUI¹, plantă ierboasă, cu frunzele mici albe, mătăsoase și păroase, cu flori albastre ca cerul, cu gîtul galben (Eritrichium terglouense); OCHIUL-ȘARPELUI², mică plantă cu frunzele păroase, cu florile mici, de un albastru închis (Myosotis intermedia) (🖼 3399); – OCHIUL-ȘARPELUI³ = OCHII-PĂSĂRUICII²; – OCHIUL-ȘARPELUI⁴ = NU-MĂ-UITA; – OCHIUL-SOARELUI = VANILIE-SĂLBATICĂ; – OCHII-CUCULUI – CÎRCIUMĂRESE; – OCHII-PĂSĂRUICII¹, plantă cu flori mici, albastre, rar albe sau roșii; crește prin fînețele umede, pe lîngă bălți, pîraie și rîuri; numită și „grîul-cucului”, „nu-mă-uita”, „ochiul -șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis palustris) (🖼 3400); OCHII-PĂSĂRUICII² = NU-MĂ-UITA1; – OCHII-ȘORICELULUI, mică plantă erbacee, cu flori albicioase; crește prin munți (Saxifraga adscendens) ¶ 11 🐦 OCHIUL-BOULUI = PITULICE ¶ 12 🐙 OCHIUL-PĂUNULUI(-DE NOAPTE), fluture de noapte pe ale cărui aripi se află cîte un ochiu la fel cu aceia de pe penele de la coada păunului (Saturnia piri) (🖼 3401); OCHIUL-PĂUNULUI-DE-ZI, numele unui alt fluture (Vanessa io) (🖼 3402) ¶ 13 pr. anal. 🍽 Gaură mică în cașcaval, în miezul pîinii, etc. ¶ 14 🍽 Mic rotocol de grăsime la suprafața supei ¶ 15 🎲 ♠️ Fie-care din punctele de pe un zar, de pe un domino, de pe o carte de joc: menesc a bine... mi-o ieșit zece ochi de caro... și dedesubt trii ochi de cupă (ALECS.) ¶ 16 🐦 Fie-care din petele colorate, în formă de ochi pe penele de la coada păunului ¶ 17 🌿 Fie-care din nodurile viței, unde se formează mugurii: vlăstarele se taie jumătate de palmă de sub ~l viței cu o bucățică din vița cea veche (ION.). II. (pl. -iuri) sn. 1 🌐 Loc deschis, poieniță, luminiș de crîng: aice era un ~ de pămînt verde, ca un ostrov în mare (SB.); dînd de vale prin bungeturi, printre colți și iară ieșind la ~ri de poieniță (JIP.); un ~ în pădure adăpostește un sat (IRG.) ¶ 2 Loc unde se învîrtește apa unui rîu, vîrtej, vîltoare: Oltul... se aruncă peste stînci și cade în ~ri iuți și adînci (DLVR.); peste adîncimi se fac ~ri mari cari rotesc în loc (VLAH.). ¶ 3 ~ de fereastră, geam: vîntul lovește în ~l mic de geam (GRL.) ¶ 4 💒 ~l podului, mică ferestruică pe acoperișul caselor țărănești ¶ 5 Despărțitură într'un sertar, în regalul cu litere la tipografii ¶ 6 🐙 Chilioară de stup, alveolă ¶ 7 ⛓ Ineluș sau deschizătură ce formează firul de ață, de lînă, de sforicică, etc. la o țesătură sau împletitură (🖼 3403); laț de funie: bătrîna înșira ~rile pe cîrlige (DLVR.); ~rile unei plase ¶ 8 Ineluș, veriguță la un lanț, la un laț, la zale, la un șurub (🖼 3404) ¶ 9 pl. 🍽 Mîncare făcută din ouă prăjite astfel ca gălbenușul să iasă întreg: îmi puse dinainte uscături, un puiu fript, ~ri și o gărăfioară de vin (GN.) ¶ 10 PLIN-OCHIU, plin pînă sus: cofa este cu apă plină-ochiu (PAMF.) [lat. oc(ŭ)lus].

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A stărui pe lîngă cineva pentru a obține ceva, a se adresa cuiva pentru a-i convinge să-ți îndeplinească o dorință, o rugăminte. Du-te la împăratul și cere să-ți dea douăzeci de corăbii. ISPIRESCU, L. 23. Ba pune-ți pofta-n cui, măi babă. Cînd ți-am cerut ouă, știi ce mi-ai răspuns? Bate acum și tu găina, să-ți aducă galbeni. CREANGĂ, P. 69. Îndată i se aduc cele cerute. CREANGĂ, P. 310. Mi-ai zis: Aștept din parte-ți, o rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer... Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic pe Arald. EMINESCU, O. I 91. Știi, bădiță, cum cereai Seara, cînd la noi veneai, Să-ți dau paharul cu miere Și io-ți dam buzele mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. ◊ Expr.A cere voie să... = a stărui (pe lîngă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... Cerură voie să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ Absol. Cine cere nu piere (dar nici nume bun n-are). ◊ Refl. Fiul cel mai mic... se ceru și el de la tată-său ca să-l lase să pîndească și el. ISPIRESCU, L. 73. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte și i-au primit bucuros. SBIERA, P. 113. ◊ (Propoziția secundară finală se subînțelege) M-aș cere, taică, la școală. Mă îndemnară domnul învățător; zice că sînt fir de grîu în mărăciniș. Dacă învăț, e ca și cum m-ar săpa și m-ar plivi. SADOVEANU, M. C. 10. 2. (Cu privire la o fată sau, fig., la mîna ei) A face propuneri de căsătorie, a peți. Iară cine s-a bizui să vie ca s-o ceară de nevastă și n-a izbuti să facă podul... aceluia pe loc îi și taie capul. CREANGĂ, P. 78. Și-au plăcut unul altuia. Și Ipate, nemaiavînd răbdare, se și duce la tată-său și la mă-sa, de-o cere [pe fată]. CREANGĂ, P. 16S. Ceru mîna tinerei domnițe. NEGRUZZI, S. I 107. Deseară vin la voi... Să te cer de la ai tăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 3. (Cu sensul reieșind din determinări) A cerși. Cere de pomană la colțul străzii. ▭ Am pățit și noi ca un cerșitor care ședea pe comoară și cerea milostenie. CREANGĂ, P. 134. ◊ Absol. De-am avut, de n-am avut, Eu la altul n-am cerut. ȘEZ. IV 219. 4. A pretinde (ceva) în baza unui drept, a revendica. Eu mă tocmesc pe trei ani odată... -Despre mine, cu atîta mai bine, măi Chirică. Și ce mi-i cere tu pentru trei ani? – Ce să-ți cer? Ia, să-mi dai de mîncare și de purtat cît mi-a trebui. CREANGĂ, P. 151. Nu trebuie să cerem de la vînători o aprețuire rece și nepărtinitoare a întîmplărilor și a izbinzilor ce se ating de arta lor favorită. ODOBESCU, S. III 47. ◊ Expr. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau insulte. A cere socoteală sau (învechit) seamă (cuiva sau de la cineva) = a trage la răspundere (pe cineva). Să cerem socoteală nătîngilor care nu ne-au dus pe drumul pe care trebuia. PAS, Z. IV 248. Lumea are drept a-i cere această seamă. BĂLCESCU, O. II 11. A cere pace v. pace. A cere cuvîntul v. cuvînt. ◊ A pretinde. Cît ceri pe un kilogram de unt? 5. A impune; a face să fie necesar. Frosa uitase să-i dea guler curat și aceasta cerea timp. BASSARABESCU, V. 45. Cum! așa degrabă ne lași?... – Slujba o cere. NEGRUZZI, S. I 39. ◊ Refl. pas. Pentru această lucrare se cere o atenție deosebită. ◊ Expr.Mi se cere să... = mi se impune să..., sînt obligat să... ◊ A arăta, a indica o datorie, o sarcină etc. Pornind de la faptul că teoria marxist-leninistă nu este o dogmă, ci o călăuză în acțiune, partidul cere comuniștilor să înțeleagă caracterul creator al marxism- leninismului, să-și însușească nu formulări și citate răzlețe, ci adevărata esență a învățăturii atotbiruitoare a lui Marx-Engels-Lenin-Stalin, învățătură care transformă lumea. 50 ANI EXIST. P.C.U.S. 44. 6. A dori, a pofti, a voi. Mîncară și se veseliră cît le ceru inima. ISPIRESCU, L. 39. De se-ntîlnește drag cu drag Cum inima ta cere, Dispar și ceruri și pămînt Și pieptul tău se bate, Și totu-atîrnă de-un cuvînt Șoptit pe jumătate. EMINESCU, O. I 189. Zi și noapte, cu durere, Duios sufletu-mi te cere. ALECSANDRI, P. I 85. ◊ Refl. Umblă parcă amintindu-și vreun cîntec, alintată, Pare că i-ar fi tot lene și s-ar cere sărutată. EMINESCU, O. I 158. Mă cunosc vinovată Că m-am cerut măritată. SEVASTOS, C. 227. ◊ Refl. pas. A fi căutat, a avea căutare, a fi solicitat. Această carte se cere mult. – Prez. ind. pers. 2 sg. și: (regional) cei (CREANGĂ, A. 56).

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lîngă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteală sau (înv.) seamă (cuiva) = a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cît ceri pe unt? 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

A SE CERE mă cer intranz. pop. A solicita permisiunea. /<lat. quaerere

A CERE cer tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obține ceva; a-și manifesta dorința de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ◊ ~ mâna (unei fete) a propune căsătorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ◊ ~ cuiva socoteală a cere lămuriri de la cineva. 3) A face să fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multă atenție. /<lat. quaerere

cere v. 1. a dori și căuta să obție: a cere un post, o favoare; 2. a reclama, a pretinde: bunacuviința cere să nu te porți așa; 3. a dori, a pofti: ce-ți cere inima? 4. a cere de pomană: calicul până nu cere, nu mănâncă cu plăcere; 5. a cere, în căsătorie: hai la maica de mă cere; 6. a cere voie: mam cerut; 7. se cere, trebue (moralicește), se cuvine; 8. a se căuta (ca trebuincios): grânele au început să se ceară. [Lat. QUAERERE].

2) ceĭ, V. cer, a cere.

3) cer, cerút și (vechĭ) cerșút, a cére v. tr. (lat. quáero, quáerere, supinu quaesítum, a căuta, a’ntreba, a ancheta; it. chiedere, pv. vfr. querre, sp. pg. querer. – Cer, ceĭ și ceŭ, cerĭ și ceĭ, cere; ceruĭ, vechĭ cerșuĭ; să cer, să cerĭ, să ceară, vechĭ să ceĭ, să ceĭe; imp. cere, nu cere; cerînd, vechĭ și ceind. V. cerșesc, chestiune, inchizițiune). Rog să mi se dea ceva: a cere un măr, o favoare. Solicit, pretind: a cere o funcțiune. Exig, pretind: a cere punga saŭ vĭața. Am nevoĭe: pămîntu cere ploaĭe, politeța cere să fiĭ blînd. Doresc, poftesc: stomahu îmĭ cere o limonadă. Cerșesc: calicu, pînă nu cere, nu mănîncă cu plăcere. Pețesc: a cere o fată în căsătorie. A cere înapoĭ, a reclama să ți se restitue. A cere un elev din internat, a cere să i se dea voĭe să ĭasă. A cere de pomană, a cere pomană saŭ milă, a cerși. V. refl. A cere voĭe: m’am cerut de la tata să mă duc la plimbare. A avea căutare, a se căuta: marfa asta se cere mult. A te cere de la profesor afară din clasă, a-ĭ cere voĭe să ĭeșĭ din clasă. Se cere, trebuĭe, e necesar: se cere să murim pentru patrie.

ceară s. f., g.-d. art. cerii; (sorturi) pl. ceruri

ceară s. f., g.-d. art. cerii; (sorturi) pl. ceruri

ceară s. f., g.-d. art. cerii; pl. ceruri

ceară, gen. cerii, pl. ceruri

ceară, cerii gen. a.

cere (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 3 sg. cere; conj. prez. 1 sg. să cer, 3 să ceară; ger. cerând; part. cerut

cere (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceară; ger. cerând; part. cerut

cere vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 sg. și pl. ceară; ger. cerând; part. cerut

cere (ind. prez. 2 sg. ceri)

cer, ceri 2, ceară 3 conj., cerând ger.

ceară s. f. – 1. Produs natural care se înmoaie și se topește, cu numeroase întrebuințări. – Ceară roșie, ceară de sigiliu. – 2. Cerumen. – 3. Plantă (Hoya carnosa, Asclepias carnosa). – Mr. țeară, istr. țerę. Lat. cēra (Pușcariu 328; Candrea-Dens., 229; REW 1821; DAR); cf. it., prov., cat., sp., port. cera, fr. cire. – Der. ceriu, adj. (gălbui); cerar, s. m. (negustor de ceară; lumînîrar); cerărit, s. n. (înv., impozit pe ceară); cerărie, s. f. (magazin de ceară); cerui, vb. (a da cu ceară); ceruială, s. f. (ceruire); ceruitură, s. f. (ceruire). Pentru cerițică, cf. cerențel.

cere (cer, cerut), vb. – 1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica prețul unei mărfi. – 6. A cerși, a cere de pomană. – 7. A peți, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezența. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizație. – Mr. țer, țireare „a căuta,” megl. țer. Lat. quaerĕre „a căuta” și a cere (Pușcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerință, s. f. (exigență), formație literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui și a part. cerut este modernă și analogică; pînî în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cerșii, de unde cerșui, și quaesῑtum › cerșit, mai tîrziu cerșut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerșii, s-a construit un prezent analogic cerșesc; astfel se explică cerși, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerșit, s. n. (faptul de a cerși); cerșetor, s. m. (persoană care cere de pomană); cerșetoresc, adj. (de cerșetor); cerșetori, vb. (a cerși); cerșetorie, s. f. (cerșit). Pentru formarea acestui vb., cf. Șeineanu, Semasiol., 214 și de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerșetor”.

CEARĂ subst. 1. Cearea, M. din s. Profa (Mz Pl acte). 2. Cerea (Tel. 58). 3. Prob. Cerașul s. r. Teleajen scris și Cereș, iar moșnenii „Cereșeni”; este posibilă și derivația din forma cerăș var. la cireș (DLR) sau < subst. cer (stejar) + -aș (Drăg). 4. Cerașan, C., 1845 (RI XVIII 39) din Cerașu, fam. din Vălenii de Munte, al cărui nume variază în acte; Cerișanu, Cereșanu, Cireșanu.

ABYSSUS ABYSSUM INVOCAT (lat.) prăpastia cere prăpastie – Psalmii 43, 8. În sens uzual: o greșeală atrage după sine o altă greșeală.

TANTAE MOLIS ERAT (lat.) atâta trudă a cerut – Vergiliu, „Eneida”, I, 11. Tantae molis erat Romanam condere gentem („Atâta trudă a cerut întemeierea poporului roman”). În genere, o activitate dusă la bun sfârșit prin depășirea a numeroase dificultăți.

ASCLEPIAS L., CEARĂ, fam. Asclepiadaceae. Gen originar din America de N, Africa de S, cca 152 specii, plante erbacee, perene. Flori (caliciu 5-divizat, corolă cu 5 petale întinse, coronulă în 5 unghiuri, laciniile oarecum concrescute între ele, stamine inserate la baza corolei (albe, roz, roșii, portocalii, verzui) în umbele dense. Frunze caduce, opuse, în verticil sau alterne. Fruct ovat.

a cere cât dracu’ pe tată-său expr. (d. comercianți) a practica prețuri exagerat de mari.

a cere obezi expr. (prst. – d. clienți) a solicita legarea mâinilor și picioarelor înainte de începerea actului sexual.

a o cere din priviri expr. (er.) 1. a dori să înceapă un act sexual. 2. (d. femei) a fi ușuratică. 3. (d. femei) a fi nimfomană.

să mă pici cu ceară expr. (în propoziții negative) degeaba, zadarnic; cu nici un chip, în nici un caz.

CEARĂ s. 1. v. cerumen. 2. ceară de balenă v. spermanțet.

CEARĂ s. l. (FIZIOL.) cerumen, (pop.) clei, năjit. (~ care se formează în ureche.) 2. (CHIM.) ceară de balenă = cetaceum, spermanțet, alb de balenă, ulei de cașalot.

CERE vb. v. căuta.

CERE vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. și reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. și pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peți. 8. v. cerși. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. căuta.

cere vb. v. CĂUTA.

CERE vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. și reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. și pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. a pretinde, a voi, a vrea. (Iată ce ~ eu de la voi; cît ~ pe ceas?) 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. a solicita, (înv.) a soli. (Slujba pe care o ~; ~ o audiență.) 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. a peți, (pop.) a împeți, a stărosti, (Transilv.) a votri. (~ fata de la părinți.) 8. a cerși, a se milogi, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (~ pe la colțuri de stradă.) 9. a comporta, a impune, a necesita, a pretinde, a reclama, a solicita, (înv.) a nevoi. (Această acțiune ~ multe eforturi.) 10. a implica, a necesita, a presupune, a reclama. (Inteligența ~ reflecția.) 11. a se cădea, a se cuveni, a se impune, a trebui, (înv. și pop.) a căuta. (Se ~ să faci astfel.) 12. a se căuta, a se vinde, (înv.) a se întreba. (O marfă care se ~.)

A cere ≠ a da, a oferi

Nulla salus bello; pacem te poscimus omnes! (lat. „Nu-i nici o scăpare în război; cu toții cerem de la tine pacea!”) – Vergiliu, Eneida (XI, 362). În cartea a Xl-a, se desfășoară adunarea bătrînilor, spre a decide pacea sau războiul între viteazul Enea și regele Turnus al Rutulilor. Acesta din urmă vrea război, dar Drances, iscusitul sfetnic al lui Enea, propune pacea: „Nu-i nici un bine în război! și rugămu-te, Turnus, cu toții Pacea tu dă-ni-o, și lucrul ce razimă pacea”. (trad. G. Coșbuc) Vezi și expresiile: „Bella matribus detestata” și „Der Krieg ernährt den Krieg”. LIT.