costiș² sn vz costișă

costiș³, ~ă [At: CANTEMIR, I. I. I, 168 / Pl: ~i,/ E: coastă + -iș] (Înv) 1 a Înclinat. 2 a Oblic. 3 av Pieziș. 4 av Strâmb. 5 sn Parte laterală a căruței. 6 sn Lănțug care leagă dricul de crucea căruței.

COSTIȘ I. adv. Pieziș: vom putea judeca cum merg, drept sau ~ (ȚICH.). II. COSTIȘ (pl. -ișe, -ișuri) sn., COSTIȘĂ (pl. -șe) sf. 🌐 Coastă de deal: umblau încet și cu sfială pe costișul lunecos (ODOB.); casele înșirate pe costișa prăvălită spre Dunăre (VLAH.).

COSTIȘ¹ s. n. v. costișă.

COSTIȘ², -Ă, costiși, -e, adj. (Rar) înclinat, aplecat, pe-o coastă, pieziș, oblic, strîmb. Potecă costișă.

COSTIȘ ~ă (~i, ~e) și adverbial Care se află în unghi față de orizontală; pieziș; oblic. /coastă + suf. ~iș

costiș a. și adv. pieziș, prăpăstios; pe costișe maluri BOL. ║ n. coastă de deal: pe drumul de costișe ce duce la Vaslui AL.

costíș adv. În coastă: a lovi costiș. Spre coastă, la deal: drumu ce suĭa costiș (VR. 1923, 4, 24). – La Od. n., pl. e = costișă, ca și la ChN. I, 43: pornesc din costiș doŭă văĭ.

costișă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 69 / V: (reg) ~se, ~iș / Pl: ~șe / E: coastă + -iș] 1 Coastă de deal de întindere mică. 2 (Reg) Pantă prăpăstioasă Si: corhană, plisc, țurană.

costișe sf vz costișă

COSTIȘĂ, costișe, s. f. Coastă de deal, povîrniș, pantă. În lumina strălucită, cît bătea ochiul, cîmpuri și costișe mănoase se vedeau; bogăția pămîntului dormea în soarele lui august netulburată, liniștită ca și seninul cerului. SADOVEANU, O. I 508. Pe înclinarea lină a costișei, copaci roditori de toate soiurile răsăreau de la brîu în sus, din fînațul înalt, și înflorit. HOGAȘ, M. N. 150. [Omul] pleacă pe costișă într-o parte spre pădure și se cam mai duce. CREANGĂ, P. 41. Pe drumul de costișă ce duce la Vaslui... ALECSANDRI, P. A. 210. – Variantă: (rar) costiș (ODOBESCU, S. III 183) s. n.

COSTIȘĂ ~e f. Porțiune de teren cu suprafață înclinată față de un plan orizontal; povârniș; pantă; versant; coastă. /coastă + suf. ~ișă

costíșă f., pl. e. Coastă de deal. Fig. Iron. A paște la costișă, a sta fără grijă și a nu ști ce se petrece pe socoteala ta. V. murg.

+costiș² (loc înclinat) (reg.) s. n., pl. costișe

costiș¹ (reg.) adj. m., pl. costiși; f. costișă, art. costișa, pl. costișe corectat(ă)

costiș adj. m., pl. costiși; f. costișă, art. costișa, pl. costișe

costiș adj. m., pl. costiși; f. sg. costișă, pl. costișe

costișă (pantă) s. f., art. costișa, g.-d. art. costișei; pl. costișe

costișă s. f., art. costișa, g.-d. art. costișei; pl. costișe

costișă s. f., art. costișa, g.-d. art. costișei; pl. costișe

costișă, pl. costișe

COSTIȘA 1. Com. în jud. Neamț, pe Bistrița; 3.711 loc. (1991). Hidrocentrală. Stație de c. f. Pe terit. acesteia a fost descoperită o așezare fortificată, cu șanțuri de apărare, datînd din epoca Bronzului (sec. 19-14 î. Hr.). 2. Cultură din Bronzul mijlociu răspîndită în NE Moldovei. Denumită astfel după așezarea descoperită în com. cu același nume. Cultură a populației autihtonice romanice, de la E de M-ții Carpați, dezvoltată în sec. 5-7. Denumită și C.-Botoșana.

COSTIȘ s. v. lambă, vătrai.

costiș s. v. LAMBĂ. VĂTRAI.

COSTIȘĂ s. v. pantă.

COSTIȘĂ s. (GEOGR.) clină, coastă, coborîș, muchie, pantă, povîrniș, pripor, repeziș, scoborîș, versant, (rar) prăvălac, prăvăliș (înv. și reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezișea, povîrghie, prăval, prăvălitură, răpăguș, (prin Munt.) aplecuș, (înv.) bair, povîrnitură, (fig.) șold. (~ a unui deal.)

COSTIȘ adv. (Mold., Ban.) Înclinat, pieziș. A: Din fundul groapei un gîrliciu strîmpt pînă în fața pămîntului costiș scotea. CANTEMIR IST. C: Koslish. Per latus. Ad latus. AC, 347. Etimologie: coastă + suf. -iș. Vezi și costișă. Cf. h o r ț i ș.

costíș, -ă, costiși, -e, adj. 1. Înclinat, aplecat. 2. Pieziș, oblic. 3. (adv.) Încruntat: „Să uită costiș când e mânios” (ALRRM, 1969: 29). – Din coastă + suf. -iș (DEX, MDA).

costiș, -ă, costiși, -e, adj. – 1. Înclinat, aplecat. 2. Pieziș, oblic. 3. Încruntat: „Să uită costiș când e mânios” (ALRRM, 1969: 29). – Din coastă + suf. -iș (DEX, MDA).

costiș, -ă, adj. – Înclinat, aplecat. 2. Pieziș, oblic. 3. Încruntat: „Să uită costiș când e mânios” (ALR 1969: 29). – Din coastă (< lat. costa) + -iș.

COSTIȘĂ s.f. (Mold.) Pantă abruptă. Mearsă, luînd costișa muntelui la un sat. DOSOFTEI, VS. Era cuprinsă toată costisa pînă pre subpt pădure. NECULCE; cf. M. COSTIN. Etimologie: coastă + suf. -ișă. Vezi și costiș.