creacă sf vz cracă

❍ CREACĂ (pl. -eci) sf. Olten. = CRACĂ.

creácă, V. cracă.

cracă sf [At: PANN, P. V. I, 90 / V: crea~ / Pl: crăci / E: ns cf crac, creangă] 1 Creangă. 2 (Îe) A-și tăia -ca de sub picioare A-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. 3 Ramură. 4 Ramificație la coarnele cerbului. 5 (Lpl) Crac (9).

CRACĂ (pl. crăci) sf. 🌿 Ramură mai groasă dintr’un copac, creangă: văzu cele trei rodii cum atîrnau de o ~ în pom (ISP.) 👉 PICIOR [crac¹].

CRĂCULIȚĂ (pl. -ițe) sf. dim. CRACĂ: scoase cuțitașul și tăie crăculița de care erau atîrnate (ISP.).

CRĂCUȚĂ (pl. -țe) sf. dim. CRACĂ.

CRACĂ, crăci, s. f. Ramură groasă a unui copac; creangă. Dintr-un salt [motanul] sări în craca unui măr c-un miaun zugrumat. SADOVEANU, N. F. 34. Amîndoi, așezați sub craca cea mai deasă a nucului, rămîn un moment tăcuți. BUJOR, S. 61. Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă. ALECSANDRI, P. P. 274. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația.

CRACĂ crăci f. Ramură de copac; creangă. ◊ A-și tăia ~a de sub picioare a-și crea singur o situație periculoasă printr-o acțiune nechibzuită. /Din crac

cracă f. ramură groasă. [Derivat din crac: lit. braț de arbore].

crácă f., pl. ăcĭ (d. crac). Vest. Ramură, creangă. – În Olt. creacă, pl. ecĭ.

cracă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

cracă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

cracă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

cracă, pl. crăci

cracă, crăci.

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.

a-și tăia singur craca de sub picioare expr. a-și primejdui singur situația printr-o acțiune negândită.

ca pasărea pe cracă expr. (pop.) trecător, efemer.

CRACĂ s. v. ramură.

CRACĂ s. creangă, ramură, (rar) ram, (înv. și reg.) stîlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.)