deocheat¹ sn [At: ALECSANDRI, T. 1043 / V: ~et¹, ~chiat¹ / Pl: ~uri / E: deochea] 1-4 Deochere (1-4). 5-6 Deochi¹ (2-3).

deocheat², ~ă a [At: ALECSANDRI, ap. GCR. II, 338 / V: ~et², ~chiat², dio~ / Pl: ~ați, ~e / E: deochea] 1 (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului. 2 (Fig) Fermecat. 3 (Fig; d. lucruri) Stricat. 4 (Fig) Priceput. 5 (Cu sens hip.) Drăguț. 6 (Cu sens hip.) Nostim. 7 (Fig; imp) Exagerat. 8 (Fig) Caraghios. 9 (Fig) Ciudat. 10 (Fig; d. oameni) Cu reputație proastă Si: compromis. 11 (D. animale) Nărăvaș (din cauza deochiului). 12 (Îe) A bate ca într-un putinei ~ A încerca ceva în zadar.

DEOCHEAT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului. (Atestat în forma regională diocheat) Iar capul cel diocheat Să rămîie luminat, Curat, de boală scăpat. ALECSANDRI, P. P. 10. 2. Fig. Indecent, necuviincios; decoltat, piperat, fără perdea. Trece peste toate glumele și frazele voastre, oricît de nesărate și deocheate sînt cîteodată. C. PETRESCU, A. R. 29. ♦ Cu reputație proastă; compromis, pătat. (Substantivat) Casa... era locul de întîlnire al lumii deocheaților și deșucheaților timpului. M. I. CARAGIALE, C. 133. 3. Fig. Exagerat. Să găsească două-trei mii de lei cu camătă mai puțin deocheată. C. PETRESCU, Î. II 138. Cît vei auzi că încep a croi cîte una [o minciună] mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei. ODOBESCU, S. III 46. – Variantă: (regional) diocheat, -ă adj.

DEOCHEAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DEOCHEA și A SE DEOCHEA. 2) fig. (despre persoane) Care are o reputație proastă; compromis. 3) fig. (despre glume, vorbe) Care depășește limitele bunei-cuviințe; indecent. [Sil. de-o-cheat] /v. a deochea

deocheát, -ă adj. Bolnav de deochĭ. Compromis. O mincĭună deocheată, o mincĭună gogonată, patentă. Deocheatule! frumosule (iron. saŭ serios). – În vest -chĭát. În est, pop. diochét, -chétă. Cp. cu boghet.

DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diochea vb. I] – Din deochi.

deochea [At: BIBLIA (1688) 147/₁ / V: deochi, ~chia, ~oichea, dio~ / P: de-o~ / Pzi: deochi / E: deochi] 1 vt (În superstiții) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2-3 vr A se îmbolnăvi de deochi¹ (2-3). 4 vr (D. vreme) A se strica.

deochet¹ sn vz deocheat¹

deochet², ~ă a vz deocheat² corectat(ă)

deochi² v vz deochea

deochia v vz deochea

deochiat², ~ă a vz deocheat²

deochiat¹ sn vz deocheat¹

deoichea v vz deochea

diochea v vz deochea

diochet, ~ă a vz deocheat

diochia v vz deochea

DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi. ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: -de-o-. – Var.: diochea, vb. I.] – Din deochi.

DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea (sau bunăstarea) cuiva printr-o privire rea, invidioasă, mirată (de frumusețea, calitățile, succesul cuiva). Știi, cred că m-a deocheat omul acela. GALAN, Z. R. 97. E un copil minune. Mi-a crescut pe neștiute chiar subt ochi. Doamne, numai să nu mi-l deochi! CAMIL PETRESCU, T. III 392. Ce de mai cavaleri plăcuți se uită la d-voastră... De nu v-ar deochea! ALECSANDRI, T. 309. ◊ Absol. Ochiul ce deoache La el să nu cate. TEODORESCU, P. P. 366. ◊ Refl. S-a oprit în prag și a scuipat ușor într-o parte ca să nu mă deochi. SADOVEANU, N. F. 22. [Baba] lă purcelul, îl scaldă... îl strînge de nas și-l sumuță, ca să nu se deoache, odorul! CREANGĂ, P. 76. 2. Refl. Fig. (Despre vreme) A se strica. Deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o vijelie cumplită... – Așa-i că s-a deocheat vremea? zise unul dintre plăieși. CREANGĂ, A. 30.

A DEOCHEA deochi tranz. A face să se deoache. [Sil. de-o-chea] /Din deochi

A SE DEOCHEA mă deochi intranz. (în superstiții) A se îmbolnăvi de deochi. [Sil. de-o-chea] /Din deochi

deochià v. 1. a fermeca cu privirea: să nu deoachie copilașul CR.; 2. fig. a se face mai rău: s’a deochiat vremea CR. [V. deochiu].

deochiat a. 1. fermecat prin deochiu (se zice și despre vacile cari nu stau la muls și nu primesc vițelul); 2. fig. frumos, nostim: deochiatule! 3; pop. ce bate la ochi: deochiat prin excluzivismul său; 4. fam. enorm, exagerat: încep a croi câte una mai deochiată.

deóchĭ, a -cheá v. tr. (de și ochĭ. – Deóchĭ, deochĭ, deoáche, deochém, deocheáțĭ, deoáche; deocheám; deocheáĭ, -cheáșĭ, -ché; să deoáche; deochind). Farmec, îmbolnăvesc, fac să decadă aruncînd o privire rea, invidioasă, de mirare ș.a.: nu te uita așa mult la copil să nu-l deochĭ! V. refl. Mă îmbolnăvesc, încep să decad din cauza deochĭuluĭ. Fig. Mă compromit, perd prestigiu. Fac regrese, merg spre răŭ: timpu se deoache. – În vest a 2-chĭa. În Mold. sud dióchĭ, diochét, a diocheá, în nord a dioché. Cp. cu trunchez.

deocheat adj. m., pl. deocheați; f. sg. deocheată, pl. deocheate

deochea (a ~) (desp. de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 deoache, 1 pl. deochem; conj. prez. 1 și 2 sg. să deochi, 3 să deoache; imper. 2 sg. afirm. deoache; ger. deochind

deochea (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 deoache, 1 pl. deochem, 2 pl. deocheați; conj. prez. 1 și 2 sg. să deochi, 3 să deoache; ger. deochind; part. deocheat

deochea vb. (sil. de-o-chea), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 sg. și pl. deoache, 1 pl. deochem, 2 pl. deocheați; ger. deochind; part. deocheat

deochiu, deoache 3 conj., -chiam 1 imp., -chiat prt., -chiere inf. s.

DEOCHEAT adj. v. deșănțat, imoral, impudic, indecent, interlop, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scârbos, suspect, trivial, vulgar.

deocheat adj. v. DEȘĂNȚAT. IMORAL. IMPUDIC. INDECENT. INTERLOP. NECUVIINCIOS. NERUȘINAT. OBSCEN. PORNOGRAFIC. SCABROS. SCÎRBOS. SUSPECT. TRIVIAL. VULGAR.

DEOCHEA vb. (pop.) a poci, (reg.) a pocita, (reg.) a săgeta, a strica. (Crede că l-a ~ cineva pe copil.)

DEOCHEA vb. v. invidia, pizmui.

deochea vb. v. INVIDIA. PIZMUI.

DEOCHEA vb. (pop.) a poci, (reg.) a pocita, a săgeta, a strica. (Crede că l-a ~ cineva pe copil.)

deocheat, -ă, deocheați, -te, adj. – Fermecat, vrăjit, îmbolnăvit. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din deochia (MDA).

deochea, deochi, vb. tranz. – A fermeca cu privirea. – Din deochi (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).