depărtare sf [At: CORESI, EV. 283/1 / Pl: ~tări / E: depărta] 1 Mărire a distanței față de locul unde se află cineva sau ceva Si: depărtat¹ (1). 2 Retragere din preajma cuiva sau a ceva Si: depărtat¹ (2). 3-4 (Înv; fig) (Așezare sau) plecare a cuiva mai departe Si: depărtat¹ (3-4). 5 Separare. 6 Înstrăinare. 7 (Înv) Părăsire a familiei, locului de naștere etc. Si: depărtat¹ (7). 8 (Fig) Înstrăinare de o idee Si: depărtat¹ (8). 9 Distanțare de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva Si: depărtat¹ (9). 10 Lăsare a unei anumite distanțe până la ceva Si: depărtat¹ (10). 11 Situare la o distanță de... Si: depărtat¹ (11). 12 Îndepărtare de trunchi a unei părți mobile a corpului omenesc Si: depărtat¹ (12). 13 Mutare în altă parte Si: depărtat¹ (13). 14 Ținere a cuiva la distanță Si: depărtat¹ (14). 15 Alungare dintr-un loc a unei ființe Si: depărtat¹ (15). 16 Demitere dintr-o funcție Si: depărtat¹ (16). 17 Exilare. 18 Îndepărtare a unor primejdii, neajunsuri, abuzuri Si: depărtat¹ (18). 19 Ferire de ceva Si: depărtat¹ (19). 20 Cruțare. 21 Abatere de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect Si: depărtat¹ (21). 22 Debarasare. 23 (Îvr) Revărsare. 24 (Ccr) Loc situat la o distanță mare de vorbitor. 25 (Ccr) Distanță. 26 (Îlav) Din ~ (sau ~tări) De departe. 27 (Îlav) La ~ La o oarecare distanță. 28 (Înv; îe) A fi cu ~ A fi la mare distanță. 29 (Îae) A nu fi la îndemână. 30 (Olt; îe) A-i veni cu ~ A nu-i fi la îndemână. 31 (Gmt) Coordonată a punctului dată de distanța între acesta și planul vertical de proiecție.

DEPĂRTARE, depărtări, s. f. 1. (La pl. cu valoare de sg.) Faptul de a fi departe. Prietenia mea pentru Sevastița e una din acele simțiri pe care nici timpul, nici depărtarea n-au putut-o nimici. HOGAȘ, DR. II 139. ♦ Loc situat departe, la mare distanță de vorbitor. Zi și noapte, depărtările vuiau sub cumpăna clopotelor. CAMILAR, T. 123. Depărtările înalte, spre asfințit, în amurgul singuratic, stăteau cufundate într-o umbră viorie. SADOVEANU, O. V 441. Bălcescu... scrutează cheiul portului, depărtarea. CAMIL PETRESCU, B. 217. Cerul cenușiu plîngea ploaie măruntă și rece care învăluia depărtările și împăienjenea vederile. SANDU-ALDEA, D. N. 152. ◊ Loc. adv. În depărtare (sau depărtări) = într-un loc depărtat, departe. Cînd e furtună-n depărtare La margini de-orizont răsare Un fulger alb. COȘBUC, P. I 82. Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! EMINESCU, O. I 54. Au mers vestea-n depărtări Peste nouă țeri și mări! ALECSANDRI, P. II 179. 2. Distanță. De-aș putea, cu dragostea mea, toată Depărtarea dintre noi s-o sfărm. PORUMBACU, A. 45. Curînd nu-l mai aud; s-a pus între el și noi depărtarea. SADOVEANU, V. F. 26. De amîndouă părțile podului, la depărtări egale, între două șiraguri de salcîmi, erau două cantoane. C. PETRESCU, S. 39. ◊ (Cu determinări locale sau temporale) Muncea cu ziua, la o boieriță... peste trei dealuri depărtare. CAMILAR, N. I 214. Are el în pădure, depărtare de-aici un ceas, două prisăci. SADOVEANU, Z. C. 34. Rezemă [drugii] de casă la o depărtare de o palmă domnească unul de altul. ISPIRESCU, L. 59. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. Deodată, din cerul albastru, au ieșit doi vulturi, negri soli ai nopții din depărtare, de dincolo de razele culcate în amurg. ARGHEZI, P. T. 105. Din depărtări Văzutu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași. COȘBUC, P. I 56. Milescu începu o melodie ușoară, ce părea că vine din depărtările adînci ale notelor de jos. D. ZAMFIRESCU, R. 143. Aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de veară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare. ODOBESCU, S. III 14.

DEPĂRTARE ~ări f. 1) v. A DEPĂRTA. 2) Interval dintre două puncte în spațiu; distanță. ◊ Din ~ de departe; dintr-un loc îndepărtat. 3) Loc situat departe de vorbitor. /v. a depărta

depărtare f. 1. acțiunea de a (se) depărta; 2. distanță, interval.

depărtáre f. Acțiunea de a depărta. Distanță, interval: pădurea e la depărtare de un chilometru de casa noastră. Din depărtare, de departe, de la distanță.

depărta [At: PSALT. HUR. 60^v/5 / V: (înv) dă~, (îrg) di~ / Pzi: ~tez, (înv) depart / E: departe] 1 vr A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva. 2 vr A se retrage din preajma cuiva sau a ceva. 3-4 vr (A se așeza sau) a pleca mai departe. 5 vrp (Îvr) A se separa. 6 vrp (Îvr) A se înstrăina. 7 vr A-și părăsi familia, locul de naștere etc. 8 vr A se stabili în altă parte. 9 vr (Fig) A se înstrăina de o idee. 10 vr A se distanța (de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva). 11 vt A lăsa o anumită distanță. 12 vt A fi la o distanță de... 13 vt (C.i. părți mobile ale corpului omenesc) A îndepărta de trunchi. 14 vt A muta în altă parte. 15 vt A ține pe cineva la distanță. 16 vt (C.i. ființe) A alunga dintr-un loc Si: a izgoni. 17 vt A demite dintr-o funcție. 18 vt (Îvr) A exila. 19 vt (C.i. neajunsuri, primejdii, abuzuri) A face să dispară. 20-21 vtr A (se) feri de ceva. 22 vt A cruța. 23 vr A se abate (de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect etc.). 24 vr (Rar) A se debarasa. 25 vr (Îvr) A se revărsa.

dipărta v vz depărta

dipărtare sf vz depărtare

DEPĂRTA, depărtez, vb. I. (Uneori în concurență cu îndepărta) 1. Refl. A se duce din apropierea unei ființe sau a unui lucru, a pleca în altă parte. Oamenii se depărtau cîte unul. CAMILAR, N. I 40. Acuma s-a depărtat și mai tare, cu scaunul lui, de colțul mesei. SADOVEANU, P. M. 230. Se uită la el cu milă și parcă nu se îndura să se depărteze de dînsul. ISPIRESCU, L. 15. Biata fată... pornește în toată lumea, depărtîndu-se de casa părințască fără nici o nădejde de întoarcere! CREANGĂ, P. 286. ♦ A se înstrăina de cineva sau de ceva, a părăsi (pe cineva sau ceva). Neputința de a înțelege ce se petrece în sufletul și în corpul acelei ființe care se depărta de el, îl chinuia amar, pînă la disperare. BART, E. 216. 2. Tranz. A duce, a muta, a pune în altă parte; a ține pe cineva departe. Lopătarii depărtaseră corabia de uscat. ISPIRESCU, L. 24. De-aș putea să-i depărtez pe toți de-acasă. ALECSANDRI, T. I 216. ♦ A înlătura (dintr-o situație, dintr-o funcție sau o poziție oarecare); a alunga, a goni, a izgoni. Mi-a spus că-i pare rău că trebuie să mă depărteze din casa lui. GALACTION, O. I 77. Din locașul fericirii Pentru ce m-ai depărtat? ALECSANDRI, P. II 98. Brazii că se legănau... Dar voi ce vă legănați? Sau vreți cuibul să-mi stricați, De-aici să mă depărtați? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ◊ Fig. Putea ca să și-l închipuiască altfel de cum îl cunoscuse – sănătos în orice clipă – depărtînd însuși gîndul că un om ca el ar putea să se îmbolnăvească? MACEDONSKI, O. III 21. 3. Refl. A se abate, a devia. Dar ia, să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul poveștii. CREANGĂ, P. 184.

depărtà v. a pune sau a duce departe: depărtați pe copii dela foc.

depărtéz v. tr. (d. departe). Pun (duc) departe: a depărta scaunu de masă. Scot, înlătur: a depărta un funcționar dintr’o funcțiune. V. refl. Mă duc departe, mă despart: depărtează-te de cîne, că mușcă. – Și îndep-.

depărtare s. f., g.-d. art. depărtării; pl. depărtări

depărtare s. f., g.-d. art. depărtării; pl. depărtări

depărtare s. f., g.-d. art. depărtării; pl. depărtări

depărta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. depărtez, 3 depărtează; conj. prez. 1 sg. să depărtez, 3 să depărteze

depărta (a ~) vb., ind. prez. 3 depărtează

depărta vb., ind. prez. 1 sg. depărtez, 3 sg. și pl. depărtează

DEPĂRTARE s. 1. v. îndepărtare. 2. dezlipire, îndepărtare. (~ lui de casă.) 3. distanțare, îndepărtare, rărire, spațiere. (~ literelor unui cuvânt.) 4. v. distanță. 5. distanță, interval, spațiu, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este între cei doi stâlpi?)

DEPĂRTARE s. 1. distanțare, îndepărtare. (~ lui de grupul nostru.) 2. dezlipire, îndepărtare. (~ lui de casă.) 3. distanțare, îndepărtare, rărire, spațiere. (~ literelor unui cuvînt.) 4. (concr.) distanță, spațiu, (pop.) cale, (înv.) loc. (Între cele două orașe e o ~ de 40 km.) 5. (concr.) distanță, interval, spațiu, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este între cei doi stîlpi?)

Depărtare ≠ apropiere

DEPĂRTA vb. 1. v. îndepărta. 2. a (se) dezlipi, a (se) îndepărta. (Să nu te ~ de mine.) 3. v. spația. 4. v. scoate. 5. v. izgoni. 6. a se îndepărta, v. înstrăina. (De ce te-ai ~ de noi?) 7. v. abate.

DEPĂRTA vb. 1. a (se) distanța, a (se) îndepărta. (Se ~ unu de alții; s-a ~ de grupul nostru.) 2. a (se) dezlipi, a (se) îndepărta. (Să nu te ~ de mine.) 3. a distanța, a îndepărta, a rări, a spația, (înv.) a spaționa. (~ literele unui cuvînt.) 4. a elimina a îndepărta, a înlătura, a scoate. (A ~ petele de pe o haină.) 5. a alunga, a goni, a izgoni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mîna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprînji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ cu violență de la sine.) 6. a se îndepărta, a se instrăina. (De ce te-ai ~ de noi?) 7. a se abate, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (Ne-am ~ de la subiect.)

A (se) depărta ≠ a (se) apropia

DEPĂRTARE. Subst. Depărtare, îndepărtare, distanță; distanțare, îndepărtare, rămînere în urmă. Abatere, deviere, deviație. Separare, izolare, despărțire, desprindere, despreunare (pop.), detașare. Risipire, împrăștiere, diseminare, răsfirare, rărire, rărit. Lungime, întindere, spațiu, interval; distanță mare, cale de o poștă, drum fără sfîrșit, cale lungă, distanță astronomică; zări îndepărtate; spațiu nesfîrșit, nesfîrșire., nesfîrșit. Sfîrșitul pămîntului, capătul lumii (pămîntului). Adj. Depărtat, îndepărtat, distant (rar); izolat, spațiat, rărit, detașat, despărțit, separat. Nesfîrșit, fără sfîrșit, infinit, interminabil. Vb. A fi departe, a fi la (mare) distanță, a sta departe. A se depărta, a se îndepărta, a se distanța. A pleca, a pleca în larg, a pleca la drum lung, a pleca peste nouă mări și nouă țări. A se separa, a se izola, a se despărți, a se despreuna (pop.), a se detașa. A se risipi, a se împrăștia, a se disemina, a se răsfira. A se abate, a devia. A se pierde în zare, a se pierde din vedere, a dispărea din fața ochilor, a se mistui în zare, a se topi ca noru-n zare. A depărta, a îndepărta, a ține la distanță. A abate, a devia. A separa, a izola, a despărți, a detașa; a risipi, a împrăștia. Adv. Departe, depărtișor (dim.), depărcior (reg.), în zare; de departe, din depărtare, din depărtări; în depărtare, la distanță; dincolo, acolo, aiurea; în lumea largă; la dracu-n praznic, unde a dus mutu iapa, peste (nouă) mări și (nouă) țări, la capătul pămîntului (lumii), la muma dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile, unde și-a pierdut dracul opincile. i V. dimensiune, dispariție, dispersare, fugă, lungime, separare.

MAIOR E LONGINQUE REVERENTIA (lat.) depărtarea mărește respectul – Tacit, „Annales”, I, 47. Scurgerea timpului face să crească prestigiul marilor personalități, țesând o aureolă în jurul lor și trecându-le în legendă.

Maior e longinquo reverentia (lat. „Depărtarea sporește prestigiul” sau „De departe e mai mare respectul”) Tacit, Anale, (I, 47) – Istoricul latin vrea să spună prin aceste vorbe (devenite zicală), că oamenii sînt mai înclinați să-și arate admirația față de artiștii, savanții, descoperitorii, vitejii, de care îi despart veacurile, decît față de talentele timpului lor. Vorbele lui Tacit trebuie deci folosite pentru a atrage atenția asupra acestui adevăr. LIT.