dizghín n., pl. urĭ (turc. dizgin, dizgun, frîŭ, dizgini čekmek, a trage frîu). Vechĭ. Lovitură de frîŭ saŭ de pintenĭ. Săritură de cal. A-ĭ de un dizghin caluluĭ, a-l face să zburde. – Greșit dezghin și încă și (Al. și Sadov.) dezbin.

dizghin, dizghinuri, s.n. (pop.) lovitură de pinteni sau de frâu dată calului; săritura acestuia.