2 intrări

36 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂRÂMAT, -Ă, dărâmați, -te, adj. 1. Prăbușit, surpat; ruinat; fig. nimicit, distrus. 2. (Despre copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte. [Var.: (reg.) dărmat, -ă adj.] – V. dărâma.

DĂRÂMAT, -Ă, dărâmați, -te, adj. 1. Prăbușit, surpat; ruinat; fig. nimicit, distrus. 2. (Despre copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte. [Var.: (reg.) dărmat, -ă adj.] – V. dărâma.

dărâmat2, ~ă a [At: DA ms / V: (reg) ~rm~ / Pl: ~ați, ~e / E: dărâma] 1 Doborât2. 2 (Fig) Distrus2. 3 Prăbușit2. 4 Ruinat2. 5 (D. clădiri) Demolat2. 6 (D. copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte.

dărâmat1 sn [At: MDA ms / V: ~rm~ / Pl: ~uri / E: dărâma] 1-6 Dărâmare (1-6)

DĂRÂMA, dărâm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărma vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRÂMA, dărâm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărma vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRMA vb. I v. dărâma.

DĂRMAT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâma [At: DA ms / V: (reg) ~rma / Pzi: ~dărâm / E: lat deramare] 1 vt A culca la pământ Si: a doborî. 2 vt (Fig) A distruge. 3 vr A se prăbuși. 4 vr A se ruina. 5 vt A demola o clădire (veche). 6 vt (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. 7 vt (Reg) A cosi iarbă, cereale etc.

DĂRÎMA, dărîm, vb. I. 1. Tranz. A doborî la pămînt, a distruge, a nimici. Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60. Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118. Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70. (Fig.) Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160. ◊ Refl. pas. Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275. ♦ Refl. A se prăvăli, a se surpa, a se ruina, a se dărăpăna. În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115. Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546. ◊ (Poetic) Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41. ♦ A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul. 2. Refl. (Despre oameni) A cădea la pămînt, a se prăbuși; a se răsturna. Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212. Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38. 3. Tranz. (Rar) A tăia, a rupe, a da jos (ramuri, frunze, fructe) dintr-un copac; p. ext. a distruge un copac (rupîndu-i ramurile, frunzele). ♦ (Cu privire la iarbă, cereale etc.) A tăia cu coasa; a cosi. – Variantă: (regional) dărma, darm (BENIUC, V. 127, CREANGĂ, A. 112, ALECSANDRI, P. II 143, KOGĂLNICEANU, S. 215), vb. I.

DĂRÎMAT, -Ă, dărîmați, -te, adj. 1. Prăbușit, surpat, distrus, nimicit, ruinat. Trecătorul se rătăcea... printre garduri de nuiele, zăplazuri dărîmate, ziduri risipite. SADOVEANU, Z. C. 79. Rădăcini rămase în malurile dărîmate ca niște gheare de dihanie. GALACTION, O. I 107. Pe zidul dărîmat... crește în fiecare an o iederă. CAMIL PETRESCU, T. II 580. Vede casa-i părintească și cu strașinile-i late Pe sub care se agață cuiburile dărîmate. MACEDONSKI, O. I 86. ◊ Fig. (Adverbial) Mai bine vînd pămîntul, vorbește dărîmat tata. STANCU, D. 99. ♦ (Despre construcții) Desfăcut cu îngrijire pentru a folosi din nou materialul. 2. (Despre copaci) Din care s-au tăiat, s-au rupt ramuri, frunze etc. – Variantă: (regional) dărmat, -ă adj.

A DĂRÂMA dărâm tranz. A face să se dărâme. /<lat. deramare

A SE DĂRÂMA pers. 3 se dărâmă intranz. 1) (despre construcții) A se deteriora, căzând la pământ (sub acțiunea anumitor factori dăunători); a se distruge; a se ruina. 2) (despre terenuri, maluri) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se surpa; a se ponorî. /<lat. deramare

dărâmà v. 1. a da jos, a face să cază bucată cu bucată: a dărâma o casă; 2. fig. a strica, a ruina: a dărâmat pe mulți oameni. [Lat. *DERAMARE (din RAMUS, cracă), a da jos ramurile unui arbore: termen horticol generalizat în limbă (cf. dărâmătură, care a conservat în parte sensul primitiv)].

dărmà v. (poetic) a dărâma: se darmă munți, cetatea se darmă AL.

dărîm și dărám, a -îmá și (ob.) -ămá v. tr. (lat. *de-rámo, -áre, a da jos ramurile, d. râmus, ramură. Formele cu acc. pe tulpină aŭ a orĭ î, iar cele-lalte ă, rar î. Cp. cu fărîm). Daŭ jos ramurile: am cules nucile fără să dărîm nucu. Dobor, daŭ jos distrugînd (vorbind de zidurĭ și de alte construcțiuni): a dărăma casa, zidu, podu. Dobor, răpun, trîntesc: sacu mă dărăma de greu ce e. Fig. Înving pin uneltirĭ: a dărăma un adversar politic. – Rar și lit. darm, a dărma (nord), ca sfarm.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 dărâ; conj. prez. 1 sg. să dărâm, 3 să dărâme

dărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 dărâmă, 1 pl. dărâmăm; conj. prez. 3 dărâme

dărâma vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 sg. și pl. dărâmă, 1 pl. dărâmăm, conj. prez. 3 sg. și pl. dărâme

dărîma (ind. prez. 1 sg. dărîm, 1 pl. dărîmăm)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DĂRÂMAT adj. 1. v. demolat. 2. dărăpănat, năruit, prăbușit, prăvălit, risipit, surpat, (pop.) hâit. (O veche construcție ~.)

DĂRÂMA vb. 1. v. demola. 2. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hâi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (O casă veche care se ~.) 3. v. prăbuși. 4. v. doborî.

DĂRÎMA vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Obuzele au ~ zidul cetății.) 2. a cădea, a se nărui, a pica. a se prăbuși, a se prăvăli, a se surpa, (reg.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe ei.) 3. a arunca, a azvîrli, a culca, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trînti, (pop. si fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu o lovitură l-a ~ la pămînt.)

DĂRÎMAT adj. dărăpănat, năruit, prăbușit, prăvălit, risipit, surpat, (pop.) hîit. (O construcție ~.)

DĂRÎMAT s. cădere, dărăpănare, dărîmare, năruire, năruit, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unui zid.)

A dărâma ≠ a clădi, a dura, a înălța, a ridica, a zidi

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dărîma (dărîm, dărîmat), vb.1. A rupe crengile de pe un trunchi. – 2. A doborî, a face să cadă jos fructele din pom spre a fi culese. – 3. A dărîma, a doborî la pămînt. – 4. A distruge, a nărui, a demola (o construcție). – 5. A doborî, a copleși. – 6. (Refl., Arg.) A se sfîrși. – Var. dărăma, dărma. Mr. dirimare „a distruge”. Lat. *dēramāre, de la ramus „ramură” (Cihac, I, 226; Miklosich, Vokal., I, 27; Densusianu, Filologie, 449; Tiktin; REW 2578; Philippide, II, 639; Candrea; Scriban; Graur, BL, V, 95; Giuglea, LL, I, 158; Cortés 127), după cum o dovedesc primele două sensuri, care apar din sec. XVII, astăzi înv.; cf. alb. dërmoń „a distruge”, it. diramare, sp. derramar; cf. și mr. drămă „ramură” (Meyer, Alb. St., IV, 66). Rezultatul mr. dirimare, care pare clar, nu i-a convins pe unii cercetători: Meyer 55 propunea un lat. *derumare, și Pușcariu, Conv. lit., XXXVII, 41 și ZRPh., XXVII, 738 (cf. Pușcariu 485 și REW 2584; Densusianu, Rom., XXXIII, 277), lat. *dērῑmāre. Alternanța dăr(i)ma ca sfă(i)ma.Der. dărîmătură, s. f. (năruire; ruină; resturi de la dărîmare; bătrîn ramolit, boșorog).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

dărâmă Oaia s. pr. (glum.) cartierul bucureștean Dămăroaia.

Intrare: dărâmat
dărâmat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărâmat
  • dărâmatul
  • dărâmatu‑
  • dărâma
  • dărâmata
plural
  • dărâmați
  • dărâmații
  • dărâmate
  • dărâmatele
genitiv-dativ singular
  • dărâmat
  • dărâmatului
  • dărâmate
  • dărâmatei
plural
  • dărâmați
  • dărâmaților
  • dărâmate
  • dărâmatelor
vocativ singular
plural
dărmat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărmat
  • dărmatul
  • dărmatu‑
  • dărma
  • dărmata
plural
  • dărmați
  • dărmații
  • dărmate
  • dărmatele
genitiv-dativ singular
  • dărmat
  • dărmatului
  • dărmate
  • dărmatei
plural
  • dărmați
  • dărmaților
  • dărmate
  • dărmatelor
vocativ singular
plural
derănat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: dărâma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dărâma
  • dărâmare
  • dărâmat
  • dărâmatu‑
  • dărâmând
  • dărâmându‑
singular plural
  • dărâ
  • dărâmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dărâm
(să)
  • dărâm
  • dărâmam
  • dărâmai
  • dărâmasem
a II-a (tu)
  • dărâmi
(să)
  • dărâmi
  • dărâmai
  • dărâmași
  • dărâmaseși
a III-a (el, ea)
  • dărâ
(să)
  • dărâme
  • dărâma
  • dărâmă
  • dărâmase
plural I (noi)
  • dărâmăm
(să)
  • dărâmăm
  • dărâmam
  • dărâmarăm
  • dărâmaserăm
  • dărâmasem
a II-a (voi)
  • dărâmați
(să)
  • dărâmați
  • dărâmați
  • dărâmarăți
  • dărâmaserăți
  • dărâmaseți
a III-a (ei, ele)
  • dărâ
(să)
  • dărâme
  • dărâmau
  • dărâma
  • dărâmaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dărma
  • dărmare
  • dărmat
  • dărmatu‑
  • dărmând
  • dărmându‑
singular plural
  • darmă
  • dărmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dărm
(să)
  • dărm
  • dărmam
  • dărmai
  • dărmasem
a II-a (tu)
  • dărmi
(să)
  • dărmi
  • dărmai
  • dărmași
  • dărmaseși
a III-a (el, ea)
  • darmă
(să)
  • darme
  • dărme
  • dărma
  • dărmă
  • dărmase
plural I (noi)
  • dărmăm
(să)
  • dărmăm
  • dărmam
  • dărmarăm
  • dărmaserăm
  • dărmasem
a II-a (voi)
  • dărmați
(să)
  • dărmați
  • dărmați
  • dărmarăți
  • dărmaserăți
  • dărmaseți
a III-a (ei, ele)
  • darmă
(să)
  • darme
  • dărme
  • dărmau
  • dărma
  • dărmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dărâmat, dărâmaadjectiv

  • 1. Prăbușit, ruinat, surpat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Trecătorul se rătăcea... printre garduri de nuiele, zăplazuri dărîmate, ziduri risipite. SADOVEANU, Z. C. 79. DLRLC
    • format_quote Rădăcini rămase în malurile dărîmate ca niște gheare de dihanie. GALACTION, O. I 107. DLRLC
    • format_quote Pe zidul dărîmat... crește în fiecare an o iederă. CAMIL PETRESCU, T. II 580. DLRLC
    • format_quote Vede casa-i părintească și cu strașinile-i late Pe sub care se agață cuiburile dărîmate. MACEDONSKI, O. I 86. DLRLC
    • format_quote figurat (și) adverbial Mai bine vînd pămîntul, vorbește dărîmat tata. STANCU, D. 99. DLRLC
    • 1.1. figurat Distrus, nimicit. DEX '09 DLRLC
    • 1.2. (Despre construcții) Desfăcut cu îngrijire pentru a folosi din nou materialul. DLRLC
  • 2. (Despre copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • vezi dărâma DEX '98 DEX '09

dărâma, dărâmverb

  • 1. A culca la pământ. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60. DLRLC
    • format_quote Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118. DLRLC
    • format_quote Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70. DLRLC
    • format_quote figurat Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160. DLRLC
    • format_quote pasiv Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275. DLRLC
    • 1.1. figurat Distruge, nimici, risipi. DEX '09 DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115. DLRLC
      • format_quote Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546. DLRLC
      • format_quote poetic Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41. DLRLC
    • 1.3. A demola o clădire (veche). DEX '09 DEX '98
      sinonime: demola
      • diferențiere A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul. DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre oameni) A cădea la pământ, a se prăbuși; a se răsturna. DLRLC
    • format_quote Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212. DLRLC
    • format_quote Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38. DLRLC
  • 3. rar A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: rupe tăia
    • 3.1. prin extensiune A distruge un copac (rupându-i ramurile, frunzele). DLRLC
    • 3.2. regional A cosi iarbă, cereale etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: cosi
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.