FERICI, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

ferici [At: CORESI, PS. 108 / Pzi: ~icesc / E: ferice] 1-2 vtr A face sau a deveni fericit Si: (înv) a noroci. 3 vt A considera pe cineva fericit Si: (înv) a ferica¹ (1). 4 vr (Fam) A se socoti mulțumit (pentru cele făcute) Si: a se felicita. 5 vt (Rar) A felicita. 6 vt (înv) A slăvi.

FERICI (-icesc) I. vb. tr. 1 A da fericirea, a face fericit ¶ 2 A socoti fericit: te fericeam în gîndul meu că ai găsit o soție atît de frumoasă ALECS.. II. vb. refl. A se socoti fericit: Și mereu se fericea De popa ce-au căpătat RET. [ferice].

FERICI, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera, a socoti pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

FERICI, fericesc, vb. IV. Tranz. 1. A considera, a numi, a socoti pe cineva fericit; a felicita. Toată lumea fericește pe Serdici. SAHIA, N. 113. Am fost unanimi în a ferici... pe amicul Manolache de cît noroc a avut și are. CARAGIALE, S. 124. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. Dă-mi voie, dragă, să te sărut și să te fericesc de odorul ce-ai să capeți. ALECSANDRI, T. I 223. ♦ (Învechit) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. Fericim pe izvoditorii cărții romînești. GOLESCU, Î. 21. 2. A face pe cineva fericit.

A FERICI ~esc tranz. 1) A face fericit. 2) înv. A ridica în slăvi; a slăvi; a preamări; a glorifica. /Din ferice

fericì v. 1. a face fericit; 2. a se crede fericit.

fereca¹ v vz ferica²

feric, ~ă a [At: LTR / Pl: ~ici, ~ice / E: fr ferrique] (Chm; d. substanțe) Care are în compoziția sa fier trivalent.

ferica¹ vt [At: COD. VOR. 133/10 / V: ~reca / Pzi: feric / E: ferice] (Înv; în literatura bisericească veche) 1 A ferici (3). 2 A numi pe cineva fericit. 3 A slăvi. 4 (Fșa) A face bine (cuiva). 5 (Reg) A binecuvânta.

†FERECA² (-ec) = FERICA.

†FERICA (-ic) vb. tr. Trans. 1 A ferici, a socoti fericit ¶ 2 A ura: acela își ferică lui și rău, care altuia ferică ȚICH. [lat. *felīcare].

FERICIT I. adj. 1 p. FERICI ¶ 2 Care se află în fericire, într’o stare de deplină mulțumire sufletească ¶ ¶ contr. NEFERICIT ¶ 3 Norocos: întîmplare ~ă. II. sm. Om fericit.

FERIC, -Ă, ferici,-e, adj. (Despre substanțe) Care are fier trivalent în compoziția sa. Clorură ferică.

FERIC, -Ă adj. (Despre substanțe) Care conține fier trivalent în compoziția sa. [< fr. ferrique].

FERIC, -Ă adj. (despre substanțe) care conține fier trivalent. (< fr. ferrique)

FERIC ~că (~ci, ~ce) (despre substanțe și despre compuși chimici) Care conține fier trivalent. /<fr. ferrique

fericá, V. fericesc.

fericésc v. tr. (d. ferice). Fac fericit. Consider fericit: nu ferici pe nimenĭ! – Vechĭ, feríc, a -á, fericesc, socotesc fericit. Ban. Urez.

ferici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, 3 sg. fericește, imperf. 1 fericeam; conj. prez. 1 sg. să fericesc, 3 să fericească

ferici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, imperf. 3 sg. fericea; conj. prez. 3 să fericească

ferici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, imperf. 3 sg. fericea; conj. prez. 3 sg. și pl. fericească

feric adj. m., pl. ferici; f. ferică, pl. ferice

feric adj. m., pl. ferici; f. ferică, pl. ferice

feric adj. m., pl. ferici; f. sg. ferică, pl. ferice

FÉRIC, -Ă (< fr.) adj. (Despre combinații ale fierului) În care fierul are valența trei. ◊ Oxid de fier = pigment roșu de fier trivalent, utilizat în vopsele de ulei, la zugrăveli, în rășini sintetice etc. Se găsește în natură sub formă de hematit.

FERICI vb. v. binecuvânta, felicita, glorifica, lăuda, mări, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi.

FERICI vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)

FERICI vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)

ferici vb. v. BINECUVÎNTA. FELICITA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI.

A ferici ≠ a neferici

FERICA vb. (Ban., Trans. SV) A socoti pe cineva fericit. C: Au pomeni-te-vor Ceia carii în moarte Zac în triste gropnițe Au ferica-te-vor. VCC, 15. Ferik. Laudo. Beatifico. AC, 339. // A: Și-n săbor de gloate să-l ridice Și-n scaun de bătrîni să-l ferice. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ferice. Vezi și fericat, fericăciune.

ferica vb. I (înv.) 1. a ferici (pe cineva); a socoti pe cineva fericit. 2. a face bine cuiva.