frământătură sf [At: (a. 1815) URICARIUL I, 241/30 / Pl: ~ri / E: frământa + -tură] 1 Frământare (1). 2 (Ccr) Aluatul frământat. 3 (Fig) Mișcare. 4 (Fig) Învălurare. 5 (Fig) Clocot.

frământătură f. 1. ceeace s’a frământat; 2. durere de inimă, colică.

FRĂMÎNTĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Aluatul frămîntat ¶ 2 🩺 ~ la inimă, colici ¶ 3 Sbucium, agitațiune: s’a stîrnit o larmă și o ~ groaznică printre Leși GRIG. [frămînta].

FRĂMÎNTĂTURĂ, frămîntături, s. f. (Neobișnuit) Aluat frămîntat. Aluatul cît de mic, toată frămîntătura o dospește. GOLESCU, la TDRG. ♦ Fig. Teren accidentat. În vîrful dealului, se opri o clipă privind frămîntătura de dealuri și de văi ce se pierdea de cealaltă parte înspre orizontul îndepărtat. BUJOR, S. 82.

frămîntătúră f., pl. ĭ. Lucru frămîntat. Fig. Colică.

frământătură s. f., g.-d. art. frământăturii; pl. frământături

frământătură s. f., g.-d. art. frământăturii; pl. frământături

frământătură s. f., g.-d. art. frământăturii; pl. frământături

Aluatul cît de mic, toată frămîntătura o dospește.
(Adică vorba dulce cît de mică tot sufletul ți-l mingîie, și dimpotrivă, vorba rea cît de mică toată mintea ți-o frămîntă, cum și pentru cei mici, ce lucruri mari săvîrșesc.)