fârță sf [At: POLIZU / Pl: ~țe / E: fo] 1 Ființă mică, care se mișcă neîncetat. 2 Persoană care colportează știri false, minciuni. 3 Femeie care își mișcă șoldurile provocator în timpul mersului. 4 Persoană indecentă Si: fleoarță (1), teleleică.

fârță f. se zice de un copil mic și neastâmpărat: o fârță de copil. [V. fâță].

fârță, fârțe, s.f. (reg.) copil neastâmpărat. 2. femeie plimbăreață, teleleică, fâță, fleoarță.

FÎRȚĂ subst. „neastîmpărat, indecent”. 1. – s. 2. Fearțea (Dm). 3. -an: Fîrțănești. s. 4. Vocalizat cu o < î, probabil: Forțul, C., din Huși (A Gen I 167); – T., 1840 (Bîr; Forțăști (Tec I). Fărțești, Fîrțești s (Cat. mold I). 5. Compus: Forțofoiu, Al., olt. (din Gorj). 6. + -ig, Fîrțigu (V. Bistr).

fârță, fârțe s. f. (înv.) prostituată.