GÂRNIȚĂ, gârnițe, s. f. (Reg.) Arbore înrudit cu stejarul, cu tulpina dreaptă, a cărei scoarță are la exterior un strat solzos, cu frunze mari, lungi, fără pețiol (Quercus frainetto). [Var.: gârneață s. f.] – Din bg., sb. granica.

gârniță¹ sf [At: MSS., ap. TDRG / V: ~neață, ~rli~ / A și: ~niță / Pl: ~țe / E: bg граница, srb granica] 1 (Înv; sst) Carpen. 2 Arbore mic înrudit cu stejarul, cu trunchiul drept, a cărui scoarță are un strat solzos la exterior, cu frunze mari, lungi, fără pețiol, și al cărui fruct este numit „ghindă” (Quercus frainetto). 3 (Pop) Stejar. 4 (Reg; îf ~rli~) Specie de cer¹, cu fructul aripat. 5 (Reg; îf ~rli~) Fructul gârniței (4) care se dă cu lapte la porcii umflați în gât. corectat(ă)

GÂRNIȚĂ, gârnițe, s. f. Arbore înrudit cu stejarul, cu tulpina dreaptă, a cărei scoarță are la exterior un strat solzos, cu frunze mari, lungi, fără pețiol (Quercus frainetto). [Var.: gârneață s. f.] – Din bg., scr. granica.

GÂRNIȚĂ ~e f. Arbore asemănător cu stejarul, dar cu frunzele lungi, fără pețiol (care crește, mai ales, la șes și la poalele munților), folosit în construcții. [Var. gârneață] /<bulg., sb. granica

gârniță f. soiu de stejar, formează păduri sau dumbrăvi mai cu seamă în regiunea șesurilor (Quercus conferta). [Serb. GRANIȚA]. V. gorun.

gârliță³ sf vz gârniță²

gârneață sf vz gârniță

GÎRNEAȚĂ, gîrnețe, s. f. (Mold.) Gîrniță. O gîrneață subțire se clătina încet. SADOVEANU, O. III 356. [În pădure] domină gîrneața și fagul. I. IONESCU, P. 492. – Pronunțat: -nea-.

GÎRNIȚĂ, gîrnițe, s. f. (Regional) Varietate de stejar care crește mai ales la șes, formînd păduri întinse (Quercus frainetto); gîrneață. Ioviță, Fecioraș de văduviță, Ce umblă pe sub gîrniță. PĂSCULESCU, L. P. 256.

gârneț n. Mold. gârniță: începe a ciocârti un gârneț de stejar CR. [V. gârniță].

gîrneáță f., pl. ețe și gîrniță (vest) f., pl. e (bg. granica, un fel de stejar, poate d. grana, dim. granka, ramură; sîrb. granica. V. crangă, gorun). Un fel de stejar îndesat și rămuros (quercus conferta).

gîrniță, V. gîrneață.

gârniță (reg.) s. f., g.-d. art. gârniței; pl. gârnițe

!gârniță (reg.) s. f., g.-d. art. gârniței; pl. gârnițe

gârniță/gârneață s. f., g.-d. art. gârniței/gârneței; pl. gârnițe/gârnețe

gârneț (reg.) s. m., pl. gârneți

gîrniță (gîrnițe), s. f. – Varietate de stejar (Quercus conferta). – Var. gîrneț, gîrneață. Bg., sb. granica (Cihac, II, 117; Conev 49; DAR), cf. gorun.

GÂRNÍȚĂ (< bg., scr.) s. f. Arbore din familia fagaceelor, cu frunze penat-lobate, sesile, păroase pe dos, lungi de 20-40 cm și cu fruct (ghindă) mic, cilindric (Quercus frainetto). Formează păduri pure sau în amestec cu cerul¹, în regiunile de câmpie și de dealuri, pe soluri compacte. Are lemn tare, rezistent folosit în construcții.

GÎRNIȚĂ, munt. (RI I 21), < subst. (un soi de stejar); Gîrneață, S. (Sur XXII), < subst. variantă moldovenească.

Quercus frainetto Ten. (syn. Q conferta Kit.), « Gîrniță ». Specie la care cupușoarele au solzii lipiți, iar pe margini sînt lung-păroase. Frunze alungite, invers-ovate, pînă la 20 cm lungime, 7 cm lățime, cu lobi întregi sau subulați, la bază cu 2 urechi mari, de obicei dispuse mai multe la vîrful ramurilor, partea superioară în tinerețe pubescentă, apoi glabră, cea inferioară păroasă, surie. Arbore pînă la 40 m înălțime, coroană rotundă. Tulpină dreaptă, scoarța formează devreme un ritidom adînc, solzos, lujeri tomentoși sau pubescenți, muguri pubescenți.