gâscă sf [At: PRAV. MOLD. 19 / V: (Trs) gâns~ / Pl: gâște, (pop) gâști / E: bg гъска] 1 (Orn) Pasăre domestică mai mare decât rața, cenușie pe spate și pe laturi și albă pe piept, cu gâtul lung, crescută pentru carnea, untura și fulgii ei (Anser domesticus). 2 (Îc) ~-sălbatică Specie mai mică de gâscă vânată pentru carne (Anser anser). 3 (Dep) Femeie ori fată proastă (sau credulă). 4 (Îla) ~ de jumulit Om pe care îl poți exploata. 5 (Îe) A strica orzul pe gâște A dărui, a sacrifica ceva util, bun, valoros cuiva care nu știe să prețuiască. 6 (Pop; îla) Cu ~ca-n barbă Cărunt. 7 (Pop; îe) Altă ~-n altă traistă sau (reg) altă ~, (neică Stane) în ceea traistă Asta-i cu totul altceva, altă vorbă, altă înțelegere, alt comportament, altă atitudine față de o situație etc. 8 (Îcs) De-a ~ca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 (Pop; lpl) Floricele de porumb coapte în pripă. 10 (Trs) Bulz tăiat în felii late și subțiri. 11 (Trs) Bulz. 12 (Pop; Teh; la vârtelniță) Fus. 13 (Teh; la casă) Tarac. 14 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 15 (Pop; Teh) Piuliță. 16 (Pop) Fiecare din cele două broaște sau șurubelnițe cu care se strânge teascul de vin. 17 (Bot; îc) Talpa gâștei Troscot (Chenopodium rubrum). 18 (Bot; îac) Planta Leonurus cardiaca Si: (reg) apucătoare, buruiana orbalțului, buruiană de beleasnă, cătâjnică, cervană, cione, creasta cocoșului, gisdei, iarba cășunăturii, iarba flocoasă, iarbă de dat, baba lupului, lingorică, somnișor, talpa lupului. 19 (Reg; îac) Căpșunică (Trifolium fragiferum). 20 (Bot; reg; îc) Talpa (sau piciorul ori laba) gâștei Lobodă (Chenopodium album). 21 (Bot; reg; îac) Știr (Atriplex patula). 22 (Bot; reg; îac) Creasta cocoșului (Celosia crestată). 23 (Bot; reg; îac) Spanac porcesc (Chenopodium hybridum). 24 (Bot; reg; îac) Merișor (Buxus sempervivens). 25 (Bot; reg; îac) Priboi (Geranium rotundifolium). 26 (Bot; reg; îc) Talpa gâștii Colăcel (Pelargonium grandiforum). 27 (Bot; reg; îac) Ciuboțica cucului (Primula elatior). 28 (Bot; reg; îc) Laba gâștii Unghia găii (Astragalus glycyphyllos). 29 (Bot; reg; îac) Calcea calului (Caltha palustris). 30 (Bot; reg; îac) Antonică (Chaerophyllum aromaticum). 31 (Bot; reg; îac) Granat (Chrysanthemum parthenium).

GÂSCĂ gâște f. 1) Pasăre sălbatică sau domestică, înotătoare, de talie mare, având gât și cioc lung, picioare palmate și penaj, de obicei, suriu pe spate și alb pe piept. * Asta-i altă ~ asta e complet altceva. A (nu) strica orzul pe gâște a (nu) da cuiva un lucru pe care acesta nu știe să-l prețuiască la justa lui valoare. Talpa-gâștei a) totalitate a ridurilor care se formează la coada ochiului (la oamenii în vârstă); b) plantă erbacee cu tulpina erectă, în patru muchii, cu frunze mari, păroase, de forma unei labe de gâscă, și cu flori de culoare roșie-închisă, folosită în scopuri medicinale. 2) Carne de astfel de pasăre. ~ friptă. 3) fig. fam. Femeie naivă și bleagă. [G.-D. gâștii] /<bulg. găska

gâscă f. 1. pasăre de casă din ordinul palmipedelor (Anser); 2. fig. femeie prostănacă; 3. pl. aplicațiuni metaforice (aluziune la labele pasării): a) șurupelnițele teascului de vie; b) cuiele sau mâinile vârtelniței; 4. stâlpii cari sprijinesc coastele prispelor (la casele țărănești); 5. Tr. bulz de mămăligă înbrânzită. [Bulg. GŬSKŬ].

TALPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ◊ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile etc. ♦ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corabiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazămă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp.

gânscă sf vz gâscă

talpă sf [At: PSALT. HUR. 82721 / Pl: tălpi, ~pe / E: mg talp] 1 Partea inferioară a labei piciorului la om și la unele animale, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. 2 (Pex) Laba piciorului. 3 (Iuz; îs) Sărut tălpile Formulă de salut. 4 (Îlav) Din ~ sau de sus (ori din vârf) și până în ~ sau din (ori de la) creștet până în tălpi (sau în ~) sau din tălpi (ori din ~) până în (sau la) creștet (sau creștetul capului), din tălpi până în subsuori, din ~ (sau din ~pe) până în cap În întregime. 5 (Pop; îlav) În tălpi În picioare. 6 (Pop; pex; îal) Vertical. 7 (Pop; îe) A fi (sau a scula (pe cineva) în tălpi A fi sculat (sau a se scula) din pat. 8 (Pop; îae) A (se) pune în mișcare, în acțiune. 9 (Pfm; în formule de amenințare; îe) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau tălpile A i se tăia cuiva capul. 10 (Pop; îe) Parcă îi arde jăratec (sau foc) sub tălpi sau arde focul la tălpile picioarelor Se spune când cineva este amenințat de o primejdie care se apropie și de care trebuie să fugă. 11 (Pfm; îe) A-l frige pământul sub tălpi A fi neliniștit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva). 12 (Pfm; îe) A fî în tălpi (cu cineva) A fi aidoma cu... 13 (Pop; îe) A o apuca la ~ (sau a o lua la tălpi) sau a-și lua tălpile în spinare A pleca repede (de undeva). 14 (Pfm; îe) A cunoaște (pe cineva sau ceva) din ~ A cunoaște (pe cineva sau ceva) foarte bine. 15 (Pop; îe) A ieși cu tălpile înainte A muri. 16 (Reg; dep; îs) ~-lată Om cu tălpi (2) mari. 17 (Reg; dep; îas) Om cu mersul greoi și apăsat. 18 (Îc) ~pa-gâștei Plantă erbacee cu tulpina puternică, cu flori mici, roz, care crește în locuri necultivate Si: (reg) apucătoare, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, cătâjnică, cătușniță, cervană, cione, creasta-cocoșului, gisdei, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă, iarbă-de-dat, laba-lupului, somnișor, șanta², talpa(33)-lupului (Leonurus cardiaca). 19 (îae) Plantă erbacee, cu frunze romboidale sau triunghiulare crestate, cu flori mici dispuse în spice nefoliate verzi, mai târziu roșii, cu semințe negre, lucitoare Si: (reg) troscot¹ (16) (Chenopodium rubrum). 20 (Bot; reg; îae) Lobodă (Chenopodium album). 21 (Bot; reg; îae) Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 22 (Bot; reg; îae) Căpșunică (7) (Trifolium fragiferum). 23 (Bot; reg; îae) Lobodă (Atriplex hortensis). 24 (Bot; reg; îae) Creasta-cocoșului (Celosia cristata). 25 (Bot; reg; îae) Meișor (Digitaria sanguinalis). 26 (Bot; reg; îae) Priboi (Geranium macrorrhizum). 27 (Bot; reg; îae) Colăcel (Pelargonium peltatum). 28 (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula veris). 29 (Îvp; îs) ~pa gâștei Semnătură (pe un act) prin punerea degetului. 30 (Pfm; îas) Scris necaligrafic, puțin citeț, neîngrijit Si: (pfm) laba gâștei. 31 (Pop; îas) Răspântie. 32 (Reg; îc) ~pa-lupului Plantă erbacee cu flori mici roșietice și cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe Si: (reg) cimburel-sălbatic, cione, iarbă-flocoasă, iarbă-neagră (Chaiturus marubiastrum). 33 (Bot; reg; îae) Talpa(18)-gâștei (Leonurus cardiaca). 34 (Bot; reg; îae) Papanași (Trifolium arvense). 35 (îc) ~pa-stancei (sau, reg stâncii) Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus squamatus). 36 (Bot; reg; îae) Flocoșele (3) (Lychnis coronaria). 37 (Îc) ~pa-ursului Plantă erbacee cultivată și ca plantă ornamentală, cu frunze mari și cu flori albe sau trandafirii, grupate în fonnă de spic Si: (reg) brânca-ursului, buiedea-mamei-bune, matrună, pălămidă¹ (Acanthus longifolius). 38 (îae) Plantă din familia cactacee, cu tulpina lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: limbă, (reg) bostan, limba-vecinii, limba-boului, palmă¹, stoletnic (Phyllocactus ackermanni). 39 (Bot; reg; îae) Plăcinta-porcului (Heracleum palmatum). 40 (Bot; reg; îae) Brânca-ursului (Heracleum sphondylium). 41 (Bot; reg; îae) Piedicuță (Lycopodium clavatum). 42 (Bot; reg; îc) ~pa-iepurelui Golomăț (Dactylis glomerata). 43 (Bot; reg; îc) ~pa-mâței Parpian (Antennaria dioica). 44 (Bot; reg; îae) Flocoșele (1) (Filago arvensis). 45 (Bot; reg; îae) Firicică (Filago germanica). 46 (Bot; reg; îae) Albumeală (1) (Leontopodium alpinum). 47 (Înv) Unitate de măsură pentru lungimi. 48 (Pop; rar; urmat de determinări ca „pământ”, „teren”, introduse prin pp „de”) Distanță foarte mică. 49 Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (1). 50 (Pop; îe) A bate ~pa (Ia pământ) A călca apăsat. 51 (Reg; îe) A călca pe ~ putredă A se înșela. 52 (Pfm; îe) A pune sub ~ A pune sub papuc. 53 (Reg; îae) A nu ține seama de ceva. 54 (Reg; îe) A o ține ~ A nu ceda nimic. 55 Piele groasă, tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. 56 (Îs) ~ artificială Material fabricat prin aglomerare cu lianți din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (55), branțuri, bombeuri și glencuri. 57 Pedală la mașina de cusut. 58 (Reg) Partea de la scaunul lemnarului pe care se apasă cu piciorul în timpul lucrului și cu ajutorul căreia se fixează bucata de lemn care se trage la cuțitoaie. 59 (Reg) Piedică la car. 60 Ansamblu de piese care se așază la baza unei construcții și pe care aceasta se reazemă Si: (reg) taban¹ (3). 61 (Pex) Temelie (1). 62 (Îs) ~pa țării (sau a casei) Țărănimea considerată în trecut ca temelie a țării și obligată să suporte tot greul îndatoririlor. 63 (Îs) ]~pa casei Capul familiei Si: bărbat. 64 (Îs) ~pa iadului (sau ~ la iad ori ~ de iad) Temelia iadului Si: (reg) tălpoi (9). 65 (Îas) Mama căpeteniei dracilor Si: tălpoi (10). 66 (Pfm; îas) Om foarte rău, păcătos. 67 (Pfm; îas) Babă rea. 68 (Reg; îas) Vrăjitoare. 69 (Fig) Totalitatea oamenilor simpli, considerați ca bază a societății. 70 (Fig) Persoană care constituie un sprijin esențial pentru o colectivitate Si: bază, stâlp. 71 (Fig; pex) Sprijin. 72 (Fig) întemeietor al unui neam, al unei spițe. 73 (Trs; îs) ~pa satului Omul cel mai din urmă din sat. 74 Fiecare din cele două lemne groase, orizontale, pe care se sprijină războiul de țesut manual Si: (reg) tălpete (1), tălpeț (1). 75 Pat¹ la sucală. 76 Fiecare din cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania Si: (reg) tălpete (2), tălpeț (2). 77 Plaz¹ la plug. 78 Partea de dedesubt a corăbiei. 79 Partea care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 80 Fiecare din cele două bucăți de lemn curbate, pe care este așezat leagănul pentru copiii mici. 81 (Reg) Patină² (de lemn). 82 Partea inferioară, mai lată, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acestea se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. 83 (Spc) Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. 84 (Spc) Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. 85 (Spc) Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. 86 (Spc) Partea mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. 87 (Spc) Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. 88 (Spc) Suport pe care se clădește o claie sau un stog Si: (reg) pătul¹. 89 (Reg) Posadă la moară. 90 (Reg; îs) ~pa cuptorului Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. 91 Lemn care se așază în partea de jos a ușii. 92 (Reg; pex) Scândură groasă. 93 (Reg; lpl) Stinghii la grapă. 94 Fiecare dintre cele două grinzi mari așezate pe piloți deasupra apei și în care sunt fixați parii gardului sau îngrăditura de nuiele, la leasa de pescuit pentru năvod. 95 (Reg) Laviță în casele țărănești sau la stână, pe care se așază vasele cu apă sau alte obiecte.

tolpă sf [At: ALR I, 456/388 / Pl: ~pe / E: rs толпа] 1 (Mol) Ceată¹ (19). 2 (Reg) Cârd de oi.

GÎSCĂ, gîște, s. f. Pasăre domestică din ordinul palmipedelor, mai mare decît rața și care se crește pentru carne, untură și fulgi. Da a cui sînt gîștele alea de pe baltă? întrebă moș Ion. BUJOR, S. 174. Tocmai jumulea o gîscă nevastă-mea. ISPIRESCU, L. 368. ◊ Gîscă sălbatică = gîscă care trăiește în stare sălbatică și care se vînează pentru carnea ei bună de mîncat (Anser segetum). Mitrea Cocor a mai stat în pustie, ridicîndu-se din suferința lui, pînă ce au început a trece pe sub norii de toamnă gîștele sălbatice spre miazăzi. SADOVEANU, M. C. 52. Am cutezat a trage cu pușca și-n cîrdurile de gîște sălbatice ce trec mereu cu grămada d-a lungul Buzăului. ODOBESCU, S. III 23. ◊ (Familiar) Gîscă (bună) de jumulit v. jumuli. ◊ Expr. A strica orzul pe gîște = a dărui un lucru bun cuiva care nu știe să-l prețuiască. Altă gîscă (în ceea traistă) = asta-i altă vorbă, altă poveste, altă căciulă, (cu totul) altceva. Acum altă gîscă... să vorbim de critica de față... RUSSO, O. 88. ◊ Compuse: laba- (sau talpa-)gîștei = a) încrețiturile de la coada ochiului la persoanele în vîrstă; b) semnătură prin punerea degetului. Pune-ți talpa-gîștei pe zdelcă. ALECSANDRI, T. 830; c) scris neîngrijit cu pete de cerneală și mîzgălituri. Pesemne că noi, cum s-ar prinde, las’ că de scris, talpa-gîștei; dar apoi și de vorbit. CREANGĂ, A. 91. Mi-ai scris un răvaș plin de talpa-gîștei. ALECSANDRI, T. 1157; d) mică plantă erbacee cu flori mici roșii-purpurii (Geranium dissectum).

LABĂ ~e f. 1) Parte a piciorului de la gleznă în jos. 2) Parte inferioară a piciorului pe care calcă păsările. ◊ ~a- (sau talpa-) gâștei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neîngrijit; c) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii. 3) Picior al unor animale (câine, lup, urs, pisică etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a înhăța pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de pădure. [G.-D. labei] /<ung. lab

gânsac m. V. gâscan. [Dintr’un primitiv gânsă, Mold. și Tr. gânscă = slav. GÒSĬKA].

Gâsca (mare, mică) f. insule în dreptul jud. Ialomița.

gînscă, V. gîscă.

gîscă f.. pl. ște și (nord) ștĭ, și gînscă (nord), pl. ște (vsl. gonsĭka și gonsĭ, bg. gyska, rus. gusĭ, a. î., rudă cu germ. gans, lat. ganta și anser, vgr. hen, scr. hansa). O pasăre palmipedă sălbatică și domestică maĭ mare de cît rața: un cîrd de gîștĭ (J. B. Dat. uĭt. 102). Fig. Femeĭe proastă orĭ vorbăreață. A strica orzu pe gîște, a da unuĭ incult un lucru de care totușĭ n’are nevoĭe, putînd să-ĭ daĭ ceva maĭ prost cu tot atîta folos orĭ plăcere: nu strica orzu pe gîște dînd nefumătoruluĭ tutun de calitatea întîĭa orĭ țăranuluĭ șampanie. Gîscă de jumulit, om bun de înșelat, de jăfuit.

gâscă s. f., g.-d. art. gâștei; pl. gâște

gâscă s. f., g.-d. art. gâștei; pl. gâște

gâscă s. f., g.-d. art. gâștei; pl. gâște

gâscă, gâște.

gânsac (pop.) s. m., pl. gânsaci

laba-gâștei (rid; scris; plantă) s. f. art., g.-d. art. labei-gâștei

talpa-gâștei (plantă; scris, semnătură; răspântie) s. f. art., g.-d. art. tălpii-gâștei

!laba-gâștei (riduri, scris, plantă) s. f. art., g.-d. art. labei-gâștei

!talpa-gâștei (plantă, semnătură, scris, răspântie) s. f. art., g.-d. art. tălpii-gâștei

laba-gâștei (rid, scris neîngrijit, plantă) s. f.

talpa-gâștei (zbârcituri, scris neîngrijit, plantă) s. f.

GÂSCĂ s. v. boț, broască, bulz, cocoloș, mutelcă, piuliță, șurubelniță.

LABA-GÂȘTII s. v. antonică, granat, spilcuță.

PICIORUL-GÂȘTII s. v. spanac-porcesc.

TALPA-GÂȘTEI s. v. spanac-porcesc.

TALPA-GÂȘTII s. v. priboi.

gîscă s. v. BOȚ. BROASCĂ. BULZ. COCOLOȘ. MUTELCĂ. PIULIȚĂ. ȘURUBELNIȚĂ.

laba-gîștii s. v. ANTONICĂ. GRANAT. SPILCUȚĂ.

piciorul-gîștii s. v. SPANAC-PORCESC.

talpa-gîștei s. v. SPANAC-PORCESC.

talpa-gîștii s. v. PRIBOI.

gîscă (gîște), s. f. – 1. Pasăre domestică de talie mare, cu gîtul lung. – 2. Om, persoană greoaie sau proastă. – 3. Boabă de porumb pleznită. – 4. Mămăligă cu brînză. – 5. Temelie a casei. – 6. Piuliță. – 7. Joc la priveghi. – var. gînscă. Mr. gîscă, megl. gǫscă. Bg. găska (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 117; DAR); cf. sb. guska, pol. gęs, rus. gusĭ, din sl. gąsĭ. Var. pare a proveni direct din sl. gąsŭ, cf. gînsac. – Der. gîscar, s. m. (păzitor de gîște); gîscăriță, s. f. (plantă, Arabis hirsuta); gîscan s. m. (bărbătușul gîștei); gîscărie, s. f. (cîrd de gîște). Este dublet al lui huscă, s. f. (bucată de sare rafinată), din rut. chuska, numită astfel datorită culorii sale albe.

GÎ(N)SCĂ subst. 1. Gînscă (Dm); – fam. (Buc; Isp V¹); – Ghervasa b. (Sur I). 2. Gînscovici, D., uricar (16 A III 73). 3. Gîscă, fam., act.

Gîștele Capitoliului. – Nici leul lui Androcle și nici elefanții lui Cezar (vezi loc. citate) n-au întrecut celebritatea acestor gîște care, salvînd Capitoliul, au cucerit pentru neamul zoologic „medalia de aur” în Olimpiada expresiilor istorice. Capitoliul e una din cele șapte coline ale Romei, situată chiar în centrul ei. Pe creasta acestei coline se aflau în vechime templul închinat lui Iupiter și cetatea unde se retrăsese aristocrația Romei, cînd galii deveniseră stăpîni acolo. Într-o noapte din anul 390 (î.e.n.), după un lung asediu, galii au căutat să profite de beznă și de faptul că asediații dormeau, pentru a escalada fortăreața. Erau aproape de metereze, gata-gata să treacă zidurile, cînd niște giște aflate acolo, speriate, începură să gîgîie. Cu strigătele lor treziră pe Manlius și pe vitejii dinăuntrul cetății, făcînd astfel să eșueze asaltul galilor și salvînd totodată Capitoliul. De atunci, în nenumărate ocazii, se fac aluzii la aceste gîște providențiale, și la gîgîitul lor. De pildă, combătînd fracțiunea adepților otzovismului, Lenin folosește expresia de mai sus: „Acum Maksimov semnează « fost redactor » al ziarului popular « Vpereod », vrînd să aducă aminte cititorului că « gîștele au salvat Roma »” (Opere, vol. 16, pag. 44). Fabulistul rus Krîlov, referindu-se la acei care, nemerituoși, își fac o fală din faptele strămoșilor, îi ironizează într-o fabulă intitulată Gîștele, din care extragem, în traducerea lui Tudor Arghezi: „- Nu știi, lăsînd de o parte mîndria și orgoliul, Că am scăpat o dată, la Roma, Capitoliul. - Strămoașele! Se știe, dar vorba e de voi Nu-mi spuneți ce foloase aduceți astăzi noi. Ce-ați mai făcut? Ce faceți? Ce dați? Voiesc să zic. - Am dobîndit tot dreptul să nu mai dăm nimic. - Atunci lăsați strămoșii să-și doarmă somnul lor. Voi sînteți bune numai la tavă și cuptor.” La noi Anghel și Iosif, într-o spirituală poezie Indignare reciprocă, persiflează pe un poet care cere unei gîște să-l salveze și să-i dea o pană (tradiționala pană de gîscă a poeților), pentru a scrie încă un sonet: „- Măcar o pană dă-mi, te rog, confrate! Salvează-mă! Acesta-ți este rolul! - Las' c-am salvat o dată Capitolul Noi gîștele, – și tot am fost mîncate!…” IST.

gâscă, gâște s. f. (peior.) 1. femeie proastă. 2. femeie naivă și sentimentală. 3. persoană care participă la jocuri de noroc și pierde din nepricepere.

gâscă bună de jumulit expr. om naiv și credul, de pe urma căruia se poate profita ușor.

n-am păscut porcii / gâștele / bobocii împreună! expr. nu suntem egali ca să-țí permit gesturi de familiaritate cu mine!