isprăvi [At: PSALT. 9/15 / P: (dal) ~răi / V: ~rivi / Pzi: ~vesc / E: vsl исправити] 1-2 vtr(a) (Înv) A (se) corecta. 3 vt(a) (Jur; înv) A rezolva o cauză prin darea unei sentințe, a unei hotărâri. 4 vt(a) A duce la bun sfârșit o acțiune Si: a izbuti, a reuși. 5 vt (Înv) A obține ceva de la cineva după multe stăruințe Si: a dobândi. 6 vt (Pgn; înv) A lucra pentru ceva. 7 vt (Nob) A îngriji pe cineva. 8-9 vtr A (se) termina o acțiune începută. 10-11 vtr (Îe) A (se) ~ de moară A nu mai avea ce măcina. 12 vr (Fig; îae) A rămâne fără bani. 13 vt (Pop) A ucide pe cineva. corectat(ă)

ISPRĂVI, isprăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A duce la capăt, a sfîrși, a termina, a mîntui. Vremea cea mai fericită și mai plină de visuri, în viața unui școlar bun, sînt cele două luni de vară, după ce și-a isprăvit liceul. VLAHUȚĂ, O. A. I 110. Haidem... să isprăvim o dată și trebușoara asta. CREANGĂ, P. 224. ◊ Absol. (În expr.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește o dată! = taci! termină! ♦ Refl. A ajunge la capăt, a se sfîrși, a se termina. Am plecat pe străzi care păreau că nu se mai isprăvesc. STANCU, U.R.S.S. 53. Pădurea de fagi se isprăvea și marginea ei cotea pe văi. SADOVEANU, O. VII 57. Orbul cînd dă de părete crede că s-a isprăvit lumea. PANN, la TDRG. ◊ Expr. S-a isprăvit! = a) nu mai e nimic de făcut; b) ai dreptate, așa e, sigur. ♦ A duce la îndeplinire, a executa. Am bună nădejde să isprăvești cu bine slujba, cu care te-ai însărcinat de bunăvoie. ISPIRESCU, L. 18. ♦ (Regional) A înfăptui, a realiza. Ce-or fi isprăvit ceilalți draci nu știm. CREANGĂ, P. 144. Mers-am eu asupra ei cu bătălie, dar n-am isprăvit nemica. EMINESCU, N. 7. 2. (Rar) A pune capăt, a face să dispară, să nu mai existe. Turcii la dînsa sosea. Ea-n drum cofile-o țipat (= a aruncat) Și la poartă o strigat: Deschide, mamă, poarta, Că mi-ai isprăvit viața. ȘEZ. I 76. ◊ Expr. A o isprăvi rău = a ajunge într-o stare jalnică, umilitoare; a-și sfîrși viața în chip tragic. ♦ Refl. A se sfîrși, a muri. Cînd ajunseră, Prian se isprăvise de tot. CARAGIALE, S. 80.

A SE ISPRĂVI mă ~esc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se sfârși; a se termina; a se încheia. 2) pop. A înceta să mai existe; a se pierde; a se prăpădi. /<sl. ispraviti

A ISPRĂVI ~esc tranz. 1) (acțiuni) A duce până la capăt; a sfârși; a termina; a încheia; a dovedi. 2) A face să se isprăvească. [Sil. is-pră-] /<sl. ispraviti

isprăvì v. 1. a ajunge la un rezultat, a reuși: nimica n’au isprăvit; 2. a executa: câte le gândește, rău le isprăvește PANN; 3. a termina definitiv: isprăvește odată! [Slav. ISPRAVITI, a dirija, a constitui].

ISPRAVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nicio (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nicio (sau vreo) ispravă = fără niciun rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.

ispravă sf [At: CORESI, EV. 40/24 / Pl: ~răvi, (înv) ~ve / E: vsl исправа] 1 (Jur; înv) Hotărâre dată de o autoritate. 2 Rezultat al unei acțiuni îndeplinite cu succes Si: reușită. 3 (Pex) Acțiune îndrăzneață și riscantă Si: aventură. 4 (Îe) Fără nici o ~ Fără rezultat, fără folos Si: zadarnic. 5 (Înv) Act obținut de la o autoritate. 6 Îndeplinire a unei acțiuni dificile. 7 (Îe) A face ~ A duce la bun sfârșit o misiune Si: a îndeplini. 8 (Înv; îlv) A aduce în ~ A realiza. 9 (D. oameni; îla) De ~ Care inspiră încredere Si: cumsecade, onest, vrednic. 10 (Îal; d. acțiuni) Vrednic de luat în seamă Si: bun, remarcabil. 11 (D. oameni; îla) Fără (de nici o, nici de o) ~ Care nu inspiră încredere Si: nesăbuit, neserios, netrebnic. 12 (Îal; d. acțiuni) Fără nici un rezultat. 13 (Îvr) Conducere administrativă a unui stat, a unei regiuni etc. Si: administrație. 14 (Înv) Instituție. 15 (Înv; îlv) A face ~ de... A procura. 16 (Înv) Însușire. 17 (Înv) Capacitate de a face ceva Si: facultate, putință. 18 Terminare a unei acțiuni. 19 (Îlav) De ~ Definitiv. 20 (Înv; îe) De toată ~va Cu desăvârșire. 21 (Înv; îe) A dormi de toată ~a A fi mort. 22 (Mtp) Spirit rău. 23-24 (Irn) Faptă regretabilă (dar lipsită de gravitate) comisă de cineva Si: năzdrăvănie, poznă.

ISPRAVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nici o (sau vreo) ispravă = fără nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.

ISPRAVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, lucrare, treabă, acțiune dusă pînă la capăt (cu bine); p. ext. aventură. Poporul rus are o legendă interesantă despre isprăvile unui erau al său cu numele Ilia Muromeț. SADOVEANU, L. 30. Mari isprăvi de vitejie Cunoscute poate vouă – Ascultați acu la mine, Să vă spun și eu vreo două. IOSIF, P. 70. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) de treabă, cumsecade, vrednic, capabil, cinstit; (despre acțiuni) însemnat, bun, remarcabil. Se aflau în neamul lor adevărați oameni de ispravă și gospodari buni. SADOVEANU, E. 96. Ce lucru bun a făcut... ca să facă și acum ceva de ispravă? ISPIRESCU, L. 158. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. De nici o (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. Taci, nebună bătrînă ce ești, că numai vorba-i de tine... nu ești nici de-o ispravă. ALECSANDRI, T. I 363. ♦ Poznă, năzbîtie, năzdrăvănie. Știa să fie și sever cînd vă întreceați cu isprăvile în clasă și în curte. PAS, Z. I 112. 2. (Uneori ironic) Rezultat bun obținut în urma unei sforțări; izbîndă, reușită, succes. Cum să fac eu acu să mă întorc cu ispravă bună. ISPIRESCU, L. 77. Hulă grozavă și pîngărită! Iaca frumoasele isprăvi ale învățăturii papistașilor. NEGRUZZI, S. I 13. Aștepta să vadă isprava... După cîtăva vreme au văzut creanga sa cea hultuită că s-au prins. DRĂGHICI, R. 102. Isprava haiducilor împotriva turcilor. TEODORESCU, P. P. 551. ◊ Fig. Fiecare ispravă a științei, artei sau industriei este o izbîndă asupra materiei pe care omul o supune trebuințelor... sale. KOGĂLNICEANU, S. A. 90. ◊ Expr. Fără nici o (sau vreo) ispravă = fără nici un rezultat. Mă tem să nu te întorci fără nici o ispravă. ISPIRESCU, L. 13. Acest pîrîiaș neînsemnat... se repede ca să imbrățoșeze pre mîndrul rîu, pre care îl curtenește de atîția ani fără vreo ispravă. NEGRUZZI, S. I 316. ♦ (Învechit) Săvîrșire, sfîrșit, îndeplinire. Cu această statornicie au urmat cătră ispravă scoposului (= scopului) său. DRĂGHICI, R. 148. 3. (Învechit și regional; în loc. adv.) De ispravă = de îndată, imediat, numaidecît. Inima mea cătră tine s-au robit de ispravă. CONACHI, P. 245. Cine strică dragostele... Mînce-l viermii de ispravă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281.

ISPRĂVIT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfîrșit. Vreau să știu, să știu sfîrșitul!... Spuneți cum e isprăvitul? COȘBUC, P. I 181. Începerea a fieșcăruia lucru este înjumătățirea isprăvitului. GOLESCU, Î. 93. ◊ Loc. adj. Pe isprăvite = aproape de sfîrșit, pe sfîrșite. Tutunul îi era pe isprăvite. REBREANU, I. 36. – Formă gramaticală: (în loc. adj.) isprăvite.

ISPRAVĂ isprăvi f. 1) Rezultat favorabil obținut în urma unui efort fizic sau intelectual; reușită; izbândă; succes. 2) Faptă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; năzbâtie; șotie; poznă; boroboață; drăcie. [Sil. is-pra-] /<sl. isprava, bulg. izprava

ispravă f. 1. rezultat mai ales favorabil: mă tem să nu te întorci fără nicio ispravă ISP.; 2. deplină execuțiune: când te apuci la vreo treabă, n’o lăsa fără ispravă PANN; 3. faptă mai adesea strălucită: multe și mari isprăvi; (ironic) ce mai ispravă! 4. fig. probitate: om de ispravă. [Slav. ISPRAVA, corecțiune].

isprávă f., pl. ăvĭ (vsl. isprava, corecțiune, îndreptare. V. pravilă). Faptă, execuțiune (maĭ ales iron. saŭ fam.): Ce maĭ ispravă! N’aĭ făcut nicĭ o ispravă! Faptă vitejească: isprăvile luĭ Papură-Vodă. Execuțiune, sfîrșit, rezultat: a lăsa lucru fără ispravă (neterminat). A face un lucru de ispravă, a-l face bine și a-l termina. Om de ispravă, om serios, harnic.

isprăvésc v. tr. (vsl. is-praviti, a îndrepta, a rîdica, praviti, a îndrepta, d. pravŭ, drept, just. V. ispravă). Vechĭ. Îndrept, dreg. Azĭ. Vest. Termin, sfîrșesc, mîntuĭ, execut: a isprăvi o casă, o carte, o lucrare, o afacere. Consum orĭ vînd de tot, nu maĭ am: am isprăvit marfa, baniĭ.

isprăvi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvesc, 3 sg. isprăvește, imperf. 1 isprăveam; conj. prez. 1 sg. să isprăvesc, 3 să isprăvească

isprăvi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvesc, imperf. 3 sg. isprăvea; conj. prez. 3 să isprăvească

isprăvi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvesc, imperf. 3 sg. isprăvea; conj. prez. 3 sg. și pl. isprăvească

ispravă s. f., g.-d. art. isprăvii; pl. isprăvi

ispravă s. f., g.-d. art. isprăvii; pl. isprăvi

ispravă s. f., g.-d. art. isprăvii; pl. isprăvi

ISPRĂVI vb. v. căpăta, distruge, dobândi, izbuti, înfăptui, nimici, obține, potopi, prăpădi, primi, realiza, reuși, sfărâma, zdrobi, zvânta.

ISPRĂVI vb. 1. v. termina. 2. v. încheia. 3. a epuiza, a încheia, a sfârși, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 4. a încheia, a închide, a sfârși, a termina. (Să ~ discuția.) 5. v. ieși. 6. v. consuma. 7. v. absolvi. 8. v. expira.

ISPRĂVI vb. 1. a (se) încheia, a (se) sfîrși, a (se) termina, (livr.) a (se) fini, (rar) a se epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mîntui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvîrși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a încheia, a sfîrși, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. a epuiza, a încheia, a sfîrși, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mîntui. (A ~ tot ce avea de spus.) 4. a încheia, a închide, a sfîrși, a termina. (Să ~ discuția.) 5. a ieși, a se sfîrși, a se termina. (Cum s-o ~, să se ~.) 6. a (se) consuma, a (se) epuiza, a (se) sfîrși, a (se) termina, (reg.) a (se) găti, a (se) topi. (Au ~ toate proviziile.) 7. a absolvi, a sfîrși, a termina. (A ~ liceul.) 8. a expira, a se încheia, a se sfîrși, a se termina. (S-a ~ termenul de garanție.)

isprăvi vb. v. CĂPĂTA. DISTRUGE. DOBÎNDI. IZBUTI. ÎNFĂPTUI. NIMICI. OBȚINE. POTOPI. PRĂPĂDI. PRIMI. REALIZA. REUȘI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.

A isprăvi ≠ a începe

ISPRAVĂ s. v. autorizație, izbândă, împuternicire, reușită, succes.

ISPRAVĂ s. 1. v. faptă. 2. aventură. (Își povestea ~ile din acele vremuri.) 3. treabă, (pop. și ir.) pricopseală, (reg.) pricoapsă, (fam. și ir.) scofală. (N-a făcut mare ~.) 4. v. poznă.

ispravă s. v. AUTORIZAȚIE. IZBÎNDĂ. ÎMPUTERNICIRE. REUȘITĂ. SUCCES.

ISPRAVĂ s. 1. faptă. (Ce ~ ai mai comis?) 2. aventură. (Își povestea ~ile din acele vremuri.) 3. treabă, (pop. și ir.) pricopseală, (reg.) pricoapsă, (fam. și ir.) scofală. (N-a făcut mare ~.) 4. boroboață, năzbîtie, năzdrăvănie, pocinog, poznă, șotie, trăsnaie, (reg.) boață, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărîmbă, (Mold. și Bucov.) palotie, (prin Ban.) snoabă, (Mold., Bucov. și Transilv.) tonoasă, (înv.) bosma. (Ce ~ ai mai comis?)

isprăvi (isprăvesc, isprăvit), vb. – 1. A îndrepta, a rectifica, a corecta. – 2. A judeca, a da o sentință. – 3. A obține, a dobîndi. – 4. A executa, a înfăptui. – 5. A sfîrși, a termina, a mîntui. Sl. ispraviti „a îndrepta, a corecta; a alcătui, a forma”, de la pravŭ „drept” (Miklosich, Lexicon, 266; Cihac, II, 286; Tiktin; DAR); cf. bg. izpravjam „a sfîrși”. Ca și în cazul lui iscodi (< ischoditi + sŭchoditi), trebuie adăugat sensul etimonului sl. și pe acela al lui sŭtroviti, „a consuma”, cf. istrăvi. Toate sensurile sînt înv., cu excepția sensului 5 și în parte a sensului 4. Der. ispravă, s. f. (ordin, hotărîre, sentință; rezultat, succes; act, ordin scris; înfăptuire, acțiune; faptă; sfîrșit), din sl. isprava „corecție”, dar cu sensurile, în parte înv., ale vb. isprăvi; neisprăvit, s. m. (pocitanie, stîrpitură); ispravnic, s. m. (administrator, dregător, guvernator; împuternicit, reprezentant; agent executiv; înv., prefect al poliției din București, sec. XVII-XVIII; prefect, guvernator al unui județ, funcție creată de Constantin Mavrocordat în 1761, în locul așa numiților vornicei; în trecut existau cîte doi în fiecare județ, în afară de Mehedinți și Rîmnic, unde nu era decît unul), din sl. (bg., rus.) ispravnikŭ; isprăvniceasă, s. f. (soție de ispravnic); isprăvnicel, s. m. (vătaf); isprăvnicie, s. f. (administrație, guvernare); isprăvnicat, s. n. (înv., guvernare); isprăvnici, vb. (a guverna, a administra, a executa); isprăvnicesc, adj. (administrativ).

om de ispravă / de nădejde expr. om bun; om pe care te poți bizui la nevoie.