jupuitură sf [At: DR. V, 207 / V: (reg) ~pit~, juchi~ / P: ~pu-i~ / Pl: ~ri / E: jupui + -tură] 1 Rană produsă prin jupuirea (1) pielii Si: jupuială (1). 2 Cojitură. 3 (Dep; irn) Cal bătrân și neputincios. 4 (Mpp) Boală produsă prin frecarea pielii Si: julitură (3). 5 (Reg) Pelagră.

JUPUITURĂ, jupuituri, s. f. Rană produsă prin jupuirea pielii; rosătură, julitură Avea faimă și de veterinar, căci se pricepea să tămăduiască jupuiturile, bubele, tignafesul. PAS, L. I 71. Pulpele-i uscate care se văd prin sfîșiitura nădragilor sînt pline de jupuituri. CARAGIALE, O. I 301.

JUPUITURĂ ~i f. 1) Loc de pe care a fost jupuiată pielea. 2) Rană provocată prin jupuirea pielii. /a jupui + suf. ~tură

juchitură sf vz jupuitură

jupitură sf vz jupuitură

jupuitură s. f., g.-d. art. jupuiturii; pl. jupuituri

jupuitură s. f., g.-d. art. jupuiturii; pl. jupuituri

jupuitură s. f., g.-d. art. jupuiturii; pl. jupuituri

JUPUITURĂ s. v. julitură.

jupuitură s.f. (med., med. vet.) julitură, jupuială, zdrelitură. Jupuiala de la genunchi trebuie bandajată.

JUPUITURĂ s. julitură, zdrelitură. (O ~ la un deget.)

jupitură, jupituri, s.f. (reg.) 1. jupuitură, belitură, cojitură. 2. cal bătrân și neputincios. 3. frecătură a pielii, julitură.