LEȘIN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, caracterizată prin rărirea bătăilor inimii și a mișcărilor respiratorii și cauzată de scăderea bruscă a irigației cerebrale; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și: leșin] – Din leșina (derivat regresiv).

leșin sn [At: ANON. CAR. / A și: leșin / Pl: ~uri / E: drr leșina] 1 Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, fără oprirea inimii și a mișcărilor respiratorii, provocată de o anemie a creierului, ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc. Si: letargie, (2), lipotimie, (îvr) leșinat¹ (1), (rar) leșinătură (1). 2 Stare de slăbiciune mare, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc. Si: sfârșeală, (reg) leșiere, (îvr) leșinat¹ (2), (rar) leșinătură (2).

LEȘIN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, fără oprirea inimii și a mișcărilor respiratorii, provocată de o anemie a creierului, ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc.; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune mare, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și leșin] – Din leșina (derivat regresiv).

LEȘIN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței provocată de o anemie a creierului ca urmare a unei stări maladive sau a unei emoții puternice. Abia putu aduce puțin mîna spre gură și îndată căzu într-un leșin grozav. CREANGĂ, P. 15. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adînc. EMINESCU, N. 77. Nu putu vorbi mai mult. Convulsiile îl apucară și un leșin grozav ca moartea îi îngheță trupul. NEGRUZZI, S. I 159. 2. (Urmat de determinări) Slăbiciune mare, lipsă de putere sau de vlagă, provocată de foame, sete, oboseală, căldură etc.; sfîrșeală. Leșinul de la stomac îi împăinjeni din nou privirea... Nu mîncase de două zile. C. PETRESCU, C. V. 129. Tremurînd din tot trupul, se rezemă de spatele ușii, căci simțea leșin la inimă. STĂNOIU, C. I. 171. Îmi vine leșin la inimă. ALECSANDRI, T. I 165. – Accentuat și: leșin.

LEȘIN ~uri n. 1) Pierdere subită și temporară a cunoștinței; situație de inconștiență; nesimțire. 2) Stare de slăbiciune totală (provocată de foame, de sete sau de un efort fizic foarte mare); lipsă totală de forță fizică. /v. a leșina

leșin n. stare în care cineva își pierde cunoștința: i-a venit leșin.

2) leșín (vest) și léșin (est), a -á v. tr. (lat. *laesionare, a vătăma, d. laesio, leziune. La început s’a zis a *leșuna, ca a cășuna, a mișuna, apoĭ a leșina, ca a tușina, pin diferite influențe). Vechĭ. Vatăm: plămîile leșinatu-ĭ-o (Marian, Desc. 207). Vest. Mă leșină la stomah, simt leșin (mă leșíe) la stomah (de foame, de multă dulceață): mĭerea multă te leșină la stomah. V. intr. Perd cunoștința după o mare emoțiune, durere orĭ slăbicĭune: a leșina de frică, de foame. A leșina de rîs, a muri de rîs, a rîde din toată inima.

1) leșín (vest) și léșin (est) n., pl. urĭ (d. a leșina). Sincopă, perderea cunoștințeĭ în urma uneĭ marĭ emoțiunĭ saŭ slăbicĭunĭ: a-țĭ veni leșin de rîs, de foame.

leșina [At: URECHE, L. 181 / Pzi: leșin / E: nct] 1 vi A-și pierde temporar cunoștința ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc. 2 vi A resimți o stare de slăbiciune puternică provocată de foame sau de sete. 3 vt (Rar; d. diverși factori exteriori) A produce o stare de leșin (1). 4 vi (Îe) A ~ de râs A râde foarte tare.

LEȘINA, leșin, vb. I. Intranz. A cădea în nesimțire, a-și pierde cunoștința, a avea o sincopă. Chemă pe nevastă-sa care leșinase de cîteva ori de groază. REBREANU, R. II 133. Doica, înfierbîntată grozav, a țipat o dată, ah! și a leșinat. CARAGIALE, O. II 332. Trebuie mai întîi să văd dacă știu să cînte, să rîdă, să plîngă și să leșine... științi neapărate în arta dramatică. ALECSANDRI, T. I 288. ◊ Expr. A leșina de rîs = a rîde din cale-afară de mult, a se prăpădi, a se strica de rîs. Oamenii ce priveau, și mai ales băieții leșinau de rîs. CREANGĂ, P. 306. – Accentuat și: (prez. ind.) leșin.

A LEȘINA leșin intranz. 1) A cădea în leșin. ◊ ~ de râs a râde cu multă poftă. 2) fig. A ajunge în stare de slăbiciune extremă (din cauza foamei, setei etc.). /Orig. nec.

leșinà v. 1. a pierde cunoștința de sine din cauza încetării subite a respirațiunii și a circulațiunii sângelui; 2. fig. a cădea în ultimul grad de slăbiciune: a leșina de foame, a leșina de râs. [Cf. serb. LĬEȘIVATI, a leșina].

leșin s. n., pl. leșinuri

leșin s. n., pl. leșinuri

leșin s. n., pl. leșinuri

leșin, -nuri.

leșin, -nat prt.

leșina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. leșin, 3 leșină; conj. prez. 1 sg. să leșin, 3 să leșine

leșina (a ~) vb., ind. prez. 3 leșină

leșina vb., ind. prez. 1 sg. leșin, 3 sg. și pl. leșină

leșina (ind. prez. 1 sg. leșin)

LEȘIN s. 1. (MED.) inconștiență, lipotimie, nesimțire, (rar) leșinătură. (Stare de ~.) 2. v. sfârșeală.

LEȘIN s. 1. (MED.) inconștiență, lipotimie, nesimțire, (rar) leșinătură. (Stare de ~.) 2. sfîrșeală. (Simte un ~ din cauza foamei.)

LEȘINA vb. v. hămesi, lihni, sfârși.

LEȘINA vb. (MED.) (reg.) a se petrece. (I-a venit rău și a ~.)

LEȘINA vb. 1. (MED.) (reg.) a se petrece. (I-a venit rău și a ~.) 2. a se sfîrși. (A ~ de foame, de oboseală.)