leșinat², ~ă a [At: DOSOFTEI, MOL. 75²/14 / Pl: ~ați, ~e / E: leșina] 1 Care și-a pierdut temporar cunoștința ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc. 2 Care este lipsit de vlagă din cauza foamei, a setei etc. Si: extenuat, moleșit, sfârșit. 3 (Fig) Extrem de slab. 4 (Reg) Lacom. 5 (Mun; d. preparate culinare) Care are zahăr în exces.

leșinat¹ [At: NEGRUZZI, S. II, 9 / Pl: ~uri / E: leșina] (Îvr) 1-2 smf^[1] Leșin (1-2). corectat(ă)

LEȘINAT, -Ă, leșinați, -te, adj. (Despre ființe) 1. Căzut în leșin, în nesimțire de spaimă, de durere etc.) Dumitru Lie și Ispas, coborîți și ei la poruncă, ridicară pe brațe copila leșinată. SADOVEANU, O. VII 41. S-a-ntîmplat o nenorocire, își zise dînsa pe jumătate leșinată. SLAVICI, O. I 322. Într-un suflet alergă lupul și o dete [pe zîna Crăiasă] leșinată în brațele lui Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 78. 2. Slăbit peste măsură, cuprins de sfîrșeală, lipsit de vlagă, extenuat, moleșit (din cauza foamei, a setei, a oboselii, căldurii etc.). Luca moșneagu... mîna cum știe el; căci mîrțoagele lui de cai erau vlăguiți din cale-afară, și slabi și ogîrjiți ca niște mîți de cei leșinați. CREANGĂ, A. 123. Mie mi s-arată Cam de-o vită naltă, Naltă-ncornorată, C-a ieșit din baltă Mai mult leșinată. TEODORESCU, P. P. 259. ◊ Fig. (Despre glas) Mama i-a răspuns cu glasul leșinat. CARAGIALE, O. III 30.

LEȘINAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A LEȘINA. 2) fig. (despre voce) Care este foarte slab, abia auzit. /v. a leșina

leșinat a. 1. căzut în leșin; 2. fig. stors de puteri: leșinat de foame.

leșinát, -ă adj. Cuprins de leșin. Fig. Fără vigoare: un cal leșinat. Mîncare leșinată, care nu te satură, care e prea slabă, cum ar fi, de ex., o cĭorbă cu prea multă apă. Vorbă leșinată, vorbă de om fără vigoare.

leșina [At: URECHE, L. 181 / Pzi: leșin / E: nct] 1 vi A-și pierde temporar cunoștința ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc. 2 vi A resimți o stare de slăbiciune puternică provocată de foame sau de sete. 3 vt (Rar; d. diverși factori exteriori) A produce o stare de leșin (1). 4 vi (Îe) A ~ de râs A râde foarte tare.

LEȘINA, leșin, vb. I. Intranz. A cădea în nesimțire, a-și pierde cunoștința, a avea o sincopă. Chemă pe nevastă-sa care leșinase de cîteva ori de groază. REBREANU, R. II 133. Doica, înfierbîntată grozav, a țipat o dată, ah! și a leșinat. CARAGIALE, O. II 332. Trebuie mai întîi să văd dacă știu să cînte, să rîdă, să plîngă și să leșine... științi neapărate în arta dramatică. ALECSANDRI, T. I 288. ◊ Expr. A leșina de rîs = a rîde din cale-afară de mult, a se prăpădi, a se strica de rîs. Oamenii ce priveau, și mai ales băieții leșinau de rîs. CREANGĂ, P. 306. – Accentuat și: (prez. ind.) leșin.

A LEȘINA leșin intranz. 1) A cădea în leșin. ◊ ~ de râs a râde cu multă poftă. 2) fig. A ajunge în stare de slăbiciune extremă (din cauza foamei, setei etc.). /Orig. nec.

leșinà v. 1. a pierde cunoștința de sine din cauza încetării subite a respirațiunii și a circulațiunii sângelui; 2. fig. a cădea în ultimul grad de slăbiciune: a leșina de foame, a leșina de râs. [Cf. serb. LĬEȘIVATI, a leșina].

2) leșín (vest) și léșin (est), a -á v. tr. (lat. *laesionare, a vătăma, d. laesio, leziune. La început s’a zis a *leșuna, ca a cășuna, a mișuna, apoĭ a leșina, ca a tușina, pin diferite influențe). Vechĭ. Vatăm: plămîile leșinatu-ĭ-o (Marian, Desc. 207). Vest. Mă leșină la stomah, simt leșin (mă leșíe) la stomah (de foame, de multă dulceață): mĭerea multă te leșină la stomah. V. intr. Perd cunoștința după o mare emoțiune, durere orĭ slăbicĭune: a leșina de frică, de foame. A leșina de rîs, a muri de rîs, a rîde din toată inima.

leșina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. leșin, 3 leșină; conj. prez. 1 sg. să leșin, 3 să leșine

leșina (a ~) vb., ind. prez. 3 leșină

leșina vb., ind. prez. 1 sg. leșin, 3 sg. și pl. leșină

leșina (ind. prez. 1 sg. leșin)

leșin, -nat prt.

LEȘINAT adj. v. hămesit, lihnit, sfârșit.

LEȘINAT adj. (MED.) inconștient, (Transilv.) petrecut. (Om ~.)

LEȘINAT adj. 1. (MED.) inconștient, (Transilv.) petrecut. (Om ~.) 2. sfîrșit. (~ de foame, de oboseală.)

leșinat adj. v. HĂMESIT. LIHNIT.

LEȘINA vb. (MED.) (reg.) a se petrece. (I-a venit rău și a ~.)

LEȘINA vb. v. hămesi, lihni, sfârși.

LEȘINA vb. 1. (MED.) (reg.) a se petrece. (I-a venit rău și a ~.) 2. a se sfîrși. (A ~ de foame, de oboseală.)