mogândeață sf vz mogâldeață

mogândeață f. ceva mare și fioros ce s’arată pe întuneric (Mold. mogăldeață): strâng în brață sloiu de ghiață, parcă’i o mogândeață POP. [Ung. MOGÁNDOK, pustnic, călugăr (cf. fr. moine bourru, gogoriță = călugăr posac)].

mogâldeață sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~doață, ~ltea-, ~ând~, ~ândiță, ~ghind~, ~glând~, ~gond~, mohând~, mohond~ / Pl: ~ețe / E: cf mogândă, mogâldan, mogâldău] 1 Mică ridicătură de pământ Si: (reg) măguiață (4). 2 Grămadă sau căpiță de fân, de cereale. 3 Ființă sau obiect cu contururi vagi, greu de identificat din cauza întunericului, a dimensiunii, a depărtării Si: momâie (7), nălucire, vedenie, (reg) mohoandă (1), măguiață (1), momâiață (1), movilă (11). 4 (Reg; dep) Om masiv, prost și molâu. 5 (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin pp „de”) Om mic de statură. 6 (Reg) Momâie (1).

mogâldoață sf vz mogâldeață

mogâlteață sf vz mogâldeață

mogândiță sf vz mogâldeață

moghindeață sf vz mogâldeață

moglândeață sf vz mogâldeață

mogondeață sf vz mogâldeață

mohândeață sf vz mogâldeață

mohondeață sf vz mogâldeață

MOGÎLDEAȚĂ, mogîldețe, s. f. Ființă sau lucru care apare nedeslușit și nu poate fi identificat din cauza ceței, a întunericului sau a depărtării. Locomobila stinsă, batoza oprită stăteau părăsite, mogîldețe negre în focul asfințitului. DUMITRIU, N. 228. Niște mogîldețe acoperite din cap pînă-n picioare în foi de cort. CAMILAR, N. II 444. Felinarele cu carbid abia sparg bezna în dreptul piciorului, și mogîldețele omenești înaintează în pasta cleioasă, prin galeria care pare că nu mai are sfîrșit. BOGZA, C. O. 121. Variante: mogîndeață (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 183), moghindeață (MACEDONSKI, O. III 121) s. f.

MOGÎNDEAȚĂ s. f. v. mogîldeață.

mogîndă (Trans.) f., pl. e, mogîndeáță, mogîld- și mogîrd- f., pl. ețe (ca și măgădan, mogîldan, mocîrțan. Cp. și cu ung. magandok, maganc, solitar, sihastru). Fam. Matahală, momîĭe, monstru cu forme confuze (ca pin întuneric orĭ de departe). – În nord măgăĭáță, măguĭáță (pl. ĭețe), mohondeață; la Agîrb. Int. 114, mohîndeață. Și măhúĭe, stahie.

mohîndeáță, V. mogîldeață.

mohondeáță, V. mogîldeață.

mogâldeață s. f., g.-d. art. mogâldeței; pl. mogâldețe

mogâldeață s. f., g.-d. art. mogâldeței; pl. mogâldețe

mogâldeață s. f., g.-d. art. mogâldeței; pl. mogâldețe

MOGÂLDEAȚĂ s. 1. v. mușuroi. 2. momâie, (reg.) momâiață. (Ce o fi cu ~ aceea în drum?)

MOGÂLDEAȚĂ s. v. momâie, sperietoare.

mogîldeață s. v. MOMÎIE. SPERIETOARE.

MOGÎLDEAȚĂ s. 1. mușuroi, (reg.) măguiață. (O ~ pe un teren șes.) 2. momîie, (reg.) momîiață. (Ce-o fi cu ~ aceea în drum?)

MOGÎLDEAȚĂ s. f. 1. Mică ridicătură de pămînt; (regional) măguiață (2). Cf. COSTINESCU. Rumânu e meșter mare. Cînd să pune el, face și pă ucigă-l t&mîia mogîndeață și tot iese dasupra. JIPESCU, O. 52. Sta numai rezemat de trunchiul frasinului, sprijinit cu cotul într-o mogîldeață de pămînt lutos. CAMIL PETRESCU, O. 382, cf. RĂDULESCU-CODIN. ♦ Grămadă sau căpiță (de fîn, de cereale). Iar în zori de dimineață, Snopi legați stau în picioare, Și la orice pas răsare Cîte-o nouă mogîldeață. D. BOTEZ, F. S. 87, cf. BREBENEL, GR. P., LEXIC REG. 83. 2. Ființă sau obiect cu contururi vagi, greu de identificat (din cauza întunericului, a dimensiunii, a depărtării); vedenie, nălucire, momîie, (regional) mohoandă (1), măguiață (1), momîiață (1), movilă (3 c). Cf. ANON. CAR., LB. Văzurăm de departe o mogîndeață în mijlocul apei și ni se păru a fi vreun ostrov. GORJAN, H. I, 131/8. Se arată o mogîndeață neagră, umbra unui om înalt. CARAGIALE, S. 3. Văzînd cele două mogîldețe prin întuneric, suna de cîteva ori și pleca spre dînșii. SLAVICI, N. II, 287. Văd deodată o mogîldeață la marginea armanului. SANDU-ALDEA, A. M. 27. O mogîldeață răsare la hotarul vederilor. S-apropie . . . și se lămurește: i-un călăreț, un biet român în capul gol. id. D. P. 38, cf. id. U. P. 186. O mogîldeață neagră se repezise în sus și se năpustise spre gard. SADOVEANU, P. S. 110, cf. id. O. XIII, 546. Cică ar fi pescuit. . . o mohîndeață îmbrăcată în haine nemțești. AGÎRBICEANU, P. M. 117. O mogîldeață ciudată se zvîrcolește în apă. REBREANU, NUV. 85, cf. id. I. 118. Cînd fu aproape de casa popii, îi ieși înainte o mogîndiță cît un stat de om. PAMFILE, DUȘM. 158. Gloanțele nu sînt prea dese, dar în fund, mogîldețele se ridică . . . și trec mereu în fugă. CAMIL PETRESCU, U. N. 402. Mogîldețele omenești înainteazâ în pasta cleioasă. BOGZA, C. O. 121. Dete cu ochii peste o mogîldeață. STANCU, R. A. III, 357. Mogîldeața era încotoșmănată în tot felul de flanele. BENIUC, M. C. I, 307. Nu zări nimic decît. . . niște mogîldețe acoperite din cap pînă-n picioare în foi de cort. CAMILAR, N. II, 444. Curînd nu se mai zăriră în camion decît niște mogîldețe și printre ele ceva ca o pădure de sulițe. CONTEMP. 1953, nr. 327,4/6. Codobatura zbură. . . lăsîndu-l pe Erhan față-n față cu o mogîldeață înfofolită de sus pînă jos în saci. GALAN, B. II, б. Departe, se vedeau mișcîndu-se mogîldețe grăbite. T. POPOVICI, SE. 68. Strîng în brațe-o mohăndeață Și sărut un sloi de gheață. ȘEZ. VI, 125. Ba eu c-am văzut, Pe unde-am trecut, După cotŝineață, La cea moghindeață, D-un zid părăsit Și neisprăvit. MAT. FOLK. 25. Ehe ! Fât-Frumos ! Vezi colo în munți două mogîndețe?. . . E iapa cu mînzul. RĂDULESCU-CODIN, Î. 228, cf. 161, BREBENEL, GR. P. ◊ (Ca termen de comparație) Pă dracu l-au zărit oăminii. . . ca o mogîndeață. JIPESCU, O. 115. Și iar se vedea cetatea . . . ca o mogîldoață nemișcată. SLAVICI, P. 12. Miază-noapte se pitește ca o moghindeață. MACEDONSKI, O. III, 121. Ștefanacke, de cealaltă parte a poienii, pare o mogîldeață neagră. SADOVEANU, O. III, 65. Puțin cocoșate, semănînd cu niște mogîldețe. . . femeile aduceau doniți cu lapte. BOGZA, Ț. 27. Stăteau tustrei ca niște mogîldețe în întuneric, în fața porții. PAS, Z. I, 177. În jur, răsăreau miriștile țepoase, în lungul cărora se înșiruiau crucile de grîu, asemenea unui rînd de mogîldețe aurii, grele de rod. V. ROM. mai 1953, 94. Pomii întunecați de pe marginea drumului păreau niște mogîldețe. T. POPOVICI, S. 355, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 183. Acolo văd pe fata de împărat ca o mohondeață. MERA, L. B. 189. ♦ (Regional) Epitet depreciativ pentru un om masiv, prost și molîu, Cf. VICIU, S. GL. ♦ (Ca epitet, precedînd de obicei termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Om mic de statură. In poarta mănăstirii ne iese înainte „piticul Tismanei” . . ., o mogîldeață de om, cu glas de copil. VLAHUȚĂ, R. P. 73. Face din mînă cîtorva mogîldețe de oameni și se îndreaptă repede într-acolo. I L iulie 1960, 7, cf. BREBENEL, GR. P. Mogîldeață di om. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 3. (Regional) Momîie (1). Cf. PRIBEAGUL, P. R. 57, A II 3. – Pl.: mogîldețe. – Și: (regional) mogîldoață, mogîlteáță (ȘEZ. III, 71), mogîndeáță, mogîndíță, moghíndeáță, moglîndeáță (PAMFILE, A. R. 251), mogondeáță (VICIU, S. GL.), mohîndeáță, mohondeáță s. f. – Cf. m o g î n d ă, m o g î l d a n, m o g î l d ă u.

MOGÎNDEÁȚĂ s. f. v. mogîldeață.