motcă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~che și ~chi, mopci / E: cf srb мотка] (Reg) 1 Fir tors scos de pe rășchitor. 2 Scul de bumbac, de lână Vz legătură, jurubiță, jirebie. 3 Mănunchi de cânepă. 4 (Csc) Mulțime de albine.

MOTCĂ, motci, s. f. Jurubiță sau scul de tort.

MOTCĂ, motci, s. f. (Reg.) Jurubiță sau scul de tort. – Sb. motka.

MOTCĂ s. f. (Ban.) . Scul. Motkĕ. AC, 354. Etimologie: cf. scr. motka „vergea”. Cf. m ă t ă r î n g ă.

motcă f. Tr. jurubiță de tort. [Rus. MOTOKŬ, ghem]. V. motoșcă.

mótcă f., pl. ĭ (d. vsl. motati, a depăna, de unde și sîrb. motka, prăjină, motovilo, vîrtelniță; rus. motók, gen. mótka, scul. V. mîtcă). Vest. Scul. V. vĭarbă.

motcă (-ce), s. f. – Scul, jurubiță. Din sl. motati „a depăna” (Cihac, II, 189; Conev 60; Scriban), cf. rut., rus. motok „scul”, sb. motka „băț”, bg. mătka „băț”, de unde mătcă, var. mîtcă, s. f. (mai de bătut lapte, cf. Conev 65; Candrea). În Trans. și Olt.

motcă, motci, s.f. (reg.) scul (lână depănată); jurubiță de tort.