MUNTEAN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean.

muntean² s [At: LB / Pl: nct / E: ns cf muntean¹] (Trs; înv) Monedă nemțească.

muntean¹ [At: CANTEMIR, IST. 370 / Pl: ~eni / E: munte + -ean] 1 sm (Îoc câmpean, vălean) Om originar de la munte (1). 2 sm (Îoc câmpean, vălean) Om care trăiește la munte (1). 3 a Care aparține locuitorilor de la munte (1) Si: muntenesc. 4 a Specific locuitorilor de la munte (1) Si: muntenesc. 5-6 sm Persoană care (face parte din populația de bază a Munteniei sau) este originară de acolo. 7 smp Populație a Munteniei. 8 sa Vânt care bate dinspre nord sau dinspre răsărit Si: (reg) băltăganul.

MUNTEAN, munteni, s. m. 1. Persoană care face parte din populația de bază a Munteniei ori este originară de acolo. 2. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. ♦ (Adjectival) Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean.

MUNTEAN, -Ă, munteni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care locuiește la munte, de la munte. Munteanului i-i dat să-și cîștige pînea cea de toate zilele cu toporul. SADOVEANU, B. 10. Ești tu fată de muntean sau copilă de vălean? ALECSANDRI, P. I 97. ♦ (Adjectival) De la munte. Pentru noi, țăranii munteni,este o mare facere de bine! CREANGĂ, A. 19. Înaintînd am început a videa și sătenii în costumul muntean. NEGRUZZI, S. I 308. 2. Persoană care este originară din Muntenia sau locuiește în Muntenia. Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine, Și la viață cu unire, Și la moarte cu-nfrățire! ALECSANDRI, P. A. 104.

MUNTEAN ~eni m. 1) Locuitor de la munte. 2) Persoană care face parte din populația de bază a Munteniei sau este originară din Muntenia. /munte + suf. ~ean

muntean a. dela munte. ║ m. 1. locuitor dela munte; 2. locuitor din Muntenia.

munteán, -că s., pl. enĭ, ence. Locuitor de la munte. Român, locuitor din Muntenia. S. n., pl. inuz. ene. Vîntu de nord (Munt. vest). V. vînt.

muntean adj. m., s. m., pl. munteni; adj. f. munteană, pl. muntene

!muntean adj. m., s. m., pl. munteni; adj. f. munteană, pl. muntene

muntean s. m., pl. munteni

muntean s. m., pl. munteni

MUNTEAN s., adj. 1. s. (IST.) plăieș. 2. adj. v. muntenesc.

MUNTEAN s., adj. 1. s. plăieș. 2. adj. muntenesc.

MUNTEAN, Drăgan (n. 1955, sat Poienița Voinii, jud. Hunedoara), cântăreț român de muzică populară. Repertoriu și stil tradițional, reprezentativ pentru Ținutul Pădurenilor, Hunedoara.^[1]

MUNTEAN etnic, designă în special pe insul „originar din Muntenia”. 1. – (Isp IV¹); Nicșul, șoimar (16 A IV 253); – Radu țig. (16 A IV 224); n. de apartenență locală ca și: Muntian, Stoica, mold. (Glos) 2. Prenume date la fete în Moldova: Munteanca f. (Sur V, XXIV); – sora Dochiței (BCI VII 9). 3. N. marital: Muntenița, Maria, „soția lui Muntean” (ib. 99). 4. Muntenaș (Viciu 16). 5. Latinizare din epoca umanismului (?): Montanul, ard., 1633 (Paș), cf. Montanus supranumele unui poet latin.