na¹ [At: VARLAAM, C. 392 / E: cf alb na, bg на, ngr να, mg na] 1-2 i, av (Fam) Poftim! 3 i (Îe) ~-ți-o (bună) sau ~-ți-o frântă (că ți-am dres-o) Se spune pentru a arăta contrarietate, surpriză, decepție etc. 4 i (Îae) Se spune pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. 5 i Cuvânt care însoțește gestul unei lovituri. 6 sf (Pex; în limbajul copiilor; are) Bătaie. 7 i Cuvânt care exprimă nemulțumire. 8 i Cuvânt care exprimă nerăbdare. 9 i Cuvânt care exprimă surprindere față de ceva neplăcut. 10 i Cuvânt care exprimă nervozitate Si: ei!, poftim! 11 i (Cu sens conclusiv) Gata! 12 i (Are) Strigăt cu care se cheamă sau se alungă unele animale domestice. 13 i Strigăt de voie bună folosit ca refren în unele jocuri și cântece populare.

na² av vz nu

NA interj. 1. (Adesea cu valoare de verb) Poftim, ia, ține. Na, să-ți cumperi haine și casă și pîne. ALECSANDRI, P. A. 50. Na, mîndruțo, vin și bea, Că mai mult nu mi-i vedea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. ◊ (Urmat de formele neaccentuate ale dativului pronumelui personal de persoana a II-a și ale acuzativului pronumelui personal de persoana a III-a) Na-ți-le pe toate. ▭ Fragi i-am dat, ea mi-a zis: «Na-le! Ți-am cerut eu ție fragi?». COȘBUC, P. I 49. Na-ți bani în locul grăului ce mai ai a lua și lasă-mă în pace. CREANGĂ, P. 160. Amor... Na-ți și arc, na-ți și săgeată, na-ți și ghimpul cu venin. CONACHI, P. 226. ◊ Expr. Na-ți-o bună! sau na-ți-o frîntă (sau bună) că ți-am dres-o! sau na-ți-o bună că ți-am frînt-o! v. bun⁴ (II 1). ♦ Însoțește gestul unei lovituri, al bătăii; p. ext. (în limbajul folosit de cei mai în vîrstă – repetat, cînd se adresează copiilor) bătaie. Prinde cucoșul și-i dă o bătaie bună, zicînd: na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea. CREANGĂ, la CADE. 2. (Exprimă nemulțumire, nerăbdare, surprindere) Iată, iacă, uite; ei! Na! că făcui pacostea și frăține-meu. CREANGĂ, P. 46. Na! c-am stins focul și am uitat să-mi aprind luleaua. id. ib. 132. Na! te pricepi acu? NEGRUZZI, S. III 20. ◊ (Repetat) Na, na, na, măria-ta! parcă astă grijă am eu acum? CREANGĂ, A. 108. 3. Strigăt cu care chemăm sau (mai rar) îndepărtăm unele animale domestice. Țibă! Hormuz; na! Balan... dați-vă-n laturi, cotarle! CREANGĂ, P. 147. 4. (În jocuri și cîntece populare, de obicei repetat) Strigăt de voie bună, refren.

NA interj. 1) fam. (se folosește pentru a arăta că o persoană dă ceva altei persoane) Poftim; ia; ține. ◊ Na-ți-o bună! se spune pentru a exprima mirare și nemulțumire când se produce ceva neașteptat și, de obicei, neplăcut. Na-ți-o bună, că ți-am dres-o! se spune când cineva face fără să vrea ceva rău sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se folosește pentru a exprima nemulțumire, surprindere, nerăbdare) Poftim; uite; iată. 3) (se folosește, de obicei repetat, pentru a chema unele animale să se apropie sau să stea pe loc). 4) (se folosește pentru a însoți gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se folosește, de obicei repetat, ca strigăt de voie bună în unele cântece și jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

na! int. 1. iată: na! că sa stins luleaua AL.; 2. primește: na zece lei; 3. fam. bătaie: na și iar na! [Onomatopee]. ║ n. decât doi ți-oiu da mai bine un na PANN.

na interj. (ngr. ná, ca să, na, de unde și sîrb. bg. rus. pol. na). Iacăte, uĭte, vezĭ, poftim, promete: Na! Na-l! Na-o! Na-țĭ! Na-vă! Na-țĭ-o! Na-v’il! Na-v’o! Na mîncare! Na bătaĭe! Na, că vine și el! Na: făcu-ĭ prostia! Arată supriza și necazu: Na! Da ce? Vreĭ să plătesc eŭ? Na-țĭ-o bună! iacătă o surpriză neplăcută! Na-țĭ-o frîntă, că țĭ-am dres-o, se zice ironic cînd cine-va îțĭ restitue stricat un lucru pe care i l-aĭ dat ca să-l dreagă, și tot pretinde că ți l-a dres. V. na-na-na.

NU adv. I. (Servește la construirea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nicio îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. Nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

natriu sns [At: DLR / P: na-triu / E: fr natrium] (Chm) Sodiu.

nă av vz nu

no² i vz nu

nu [At: COD. VOR. 10/20 / V: (înv) no, (reg) na, nă av / E: ml non] 1 av Este marcă a formei negative a verbului la toate modurile și timpurile, în afară de gerunziu, participiu și supin, precedând imediat verbul, cu excepția timpurilor compuse și a diatezei reflexive, care trece, adesea elidat, înaintea auxiliarului, respectiv pronumelui reflexiv, putând fi intercalate și adverbele „mai” și „prea”. 2 av Neagă predicatul, dând caracter negativ întregii propoziții. Nu l-am cunoscut niciodată. 3 av (Îrg; separat de predicat și alăturat formal primului membru al propoziției) Subliniază caracterul negativ al comunicării. Nu mulți veniră. 4 av (Pop; alăturat formal predicatului) Se referă logic la un alt element al propoziției sau la o propoziție subordonată. Nu valorează mare lucru. 5 av (În construcții adversative; îcr ci, dar) Stabilește o opoziție puternică. N-am uitat, ci doar am întârziat. 6 av (În propoziții interogative) Cere ca răspuns negativ afirmația adesea precedată de „ba”. Nu ești supărată? -Ba da. 7 av (În propoziții optative și dubitative interogative) Implică ideea de îndemn, de rugăminte. Nu vrei să pleci? 8 av (Cu forma negativă a verbului juxtapusă formei lui pozitive) Arată că acțiunea se desfășoară fără intensitate deosebită sau nesusținut, cu intermitență. Se bucura, nu se bucura. 9 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației intensitate maximă. Ori știe, ori nu știe! 10 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației indiferență cu privire la realizarea acțiunii. O veni, n-o veni, treaba lui! 11 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nesiguranță, ezitare. Să intre, să nu intre? 12 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nerăbdare, iritare. Știi ori nu știi? 13 av Neagă acțiunea, fără a modifica din punct de vedere logic caracterul propoziției, fiind atras de prezența în aceeași propoziție sau în propoziția subordonată următoare a unui cuvânt sau a unei construcții care exprimă o idee negativă. Nu încape nici o îndoială. 14 av Neagă acțiunea în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv (de obicei în propoziții interogative și exclamative). Nu face parte și el dintre noi? 15 av (În propoziții interogative retorice; adesea precedat sau urmat de adverbul „oare” sau, învechit, precedat de adverbul „au”) Oare nu era și el tot din București? 16 (Interogativa retorică reprezintă răspunsul real sau prezumtiv la o propoziție interogativă propriu-zisă) Nu vezi ce se întâmplă? 17 av (Îe) Da, cum (să sau de) ~ sau (reg) (păi) dacă nu (cum)? Sigur că da. 18 av (Îae) Altfel nu se poate. 19 av (Irn; îae) Nu prea cred. 20 av (În propoziții interogative exclamative) Exprimă mirare, surpriză, indignare, dezaprobare, reproș, regret, presupunând, de obicei, un răspuns pozitiv. Cum nu i-a fost milă de el? 21 av (În propoziții exclamative, precedat de „ce”, „cât”, „unde”) Are valoare afirmativă. De câte ori nu am văzut astfel de oameni! 22 av Neagă o altă parte de propoziție decât predicatul, dând enunțului caracter parțial negativ și stabilind, de obicei, un raport adversativ cu un element de același fel. A plecat repede, nu așa cum a venit. 23 av Modifică conținutul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul sau dându-i înțeles contrar. O casă mare, nu lipsită de eleganță. 24 av (Îe) ~ altceva, ~ glumă, sau (reg) ~ ceva, ~ șagă Formulă care confirmă o afirmație anterioară. 25 av (Îae) Formulă care întărește o afirmație anterioară. 26 av (Îe) ~ mai departe Chiar în cazul... 27 av (Îae) Chiar în ceea ce privește pe... 28 av (Îav) ~ o (singură) dată De multe ori Si: adesea. 29 av Înlocuiește un verb la forma negativă care apare anterior sau care este dedus din context, îndeplinind funcția de predicat. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. 30 av (Îe) ~ și ~ Formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric al cuiva de a-și schimba punctul de vedere. 31 av (Îae) Exprimă inutilitatea unui efort. 32 av (Îe) De (sau dacă) ~ În caz contrar... 33 av (Cu valoare de propoziție independentă) Răspuns la o întrebare. Ai prieteni? – Nu. 34 av (Rezumă un șir de situații opuse celor din propozițiile precedente). Cei mai mulți ar răspunde îndată: Nu! 35 av (Îlv) A zice ~ A nega. 36 av (Pex; îal) A se opune. 37 av (Pex; îal) A refuza. 38 sn Răspuns negativ. 39 av Exprimă opoziția la o enunțare pozitivă sau revenirea asupra unei afirmații. S-a dus!... Nu! Uite-l că vine înapoi! 40 av (Întărit prin „ba”) Ba nu, eu nu vin. 41 av (Are) Reia sau anticipează pentru intensificare conținutul propoziției precedente sau următoare. Nu, nu, eu nu intru!

nu-mă-uita sni [At: CONACHI, ap. DDRF / E: nu + mă + uita] 1 (Csc) Plantă erbacee cu flori mici albastre, rar roz sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase Si: (frm) miozotis, (reg) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui (Myosotis silvatica). 2 (Prc) Floare de nu-mă-uita (1). 3 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Reg) Melodie după care se execută nu-mă-uita (3).

sodiu s [At: ANTONESCU, D. / E: lat, fr sodium] Element chimic din grupa metalelor alcaline, moale, alb-argintiu, foarte reactiv din punct de vedere chimic, care se găsește în natură numai sub formă de combinații Si: natriu.

NU adv. I. (Servește la formarea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nici o îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

NATRIU s. n. (Chim.) Sodiu.

NU adv. A. (Dă valoare negativă verbului dintr-o propoziție și, prin aceasta, și propoziției întregi) I. (Apare într-o propoziție principală, independentă sau legată de alta prin coordonare) 1. (Într-o propoziție enunțiativă) El nu se sperie, nu cere, nu întreabă. C. PETRESCU, A. 355. Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Ea n-aude... Ci tot fuge nencetat. ALECSANDRI, P. A. 41. 2. (În propoziții optative) Busuioace, busuioace, N-ai mai crește, nici te-ai coace! ALECSANDRI, P. P. 341. 3. (În propoziții imperative) Nu trînti obloanele, ponivosule! DELAVRANCEA, H. T. 21. Dragul tatei, nu da, că eu sînt. CREANGĂ, P. 198. Dar să nu adormi, că mori. ALECSANDRI, T. I 459. 4. (În propoziții exclamative) Nu ți-e rușine obrazului!... o dată în viața ta m-ai adus la restorant și te tîrguiești pentr-o cartofă. ALECSANDRI, T. 750. ◊ (Fără valoare negativă, întărește conținutul afectiv al propoziției exclamative) Cîte n-am văzut și eu De atunci pe lume! COȘBUC, P. I 262. Și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună. CREANGĂ, P. 34. 5. (În propoziții interogative) Nu mai trăiește măicuța ta? SADOVEANU, N. F. 82. N-auzi tu de departe cucoșul răgușit? EMINESCU, O. I 98. ◊ (În întrebări retorice, cu rolul de a exprima mai colorat o afirmație, o dorință, o exclamație etc.) Și-atunci cînd pretutindeni e putere, Voi nu cunoașteți cîntul ce se cere? BENIUC, V. 146. Nu-ți spuneam eu, fata mea? ISPIRESCU, L. 14. Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu între-ai noștri vreun falnic juvaer? EMINESCU, O. I 149. 6. (În propoziții dubitative) N-o fi vrun dușman, vrun calic care-l pîndește la întoarcere? CAMILAR, N. II 551. Apoi doară că nu o fi blăstem ca și d-aice, de sub pămînt, să iasă zvon de ceea ce vom chibzui. ODOBESCU, S. I 82. ♦ (În propoziții deliberative) O pieri, n-o pieri, e rîndul meu. VISSARION, B. 14. Cel mare se dă după ușă și – să tragă, să nu tragă? – în sfîrșit trage zăvorul. CREANGĂ, P. 23. II. (În propoziții subordonate, cu aceeași valoare ca în propozițiile independente) La bocetul ei, deodată, în acel ostrov al primăverii, m-am simțit întristat, cum nu fusesem niciodată. SADOVEANU, N. F. 82. Se puse pe plîns, de n-a putut nici un vraci să-l împace. ISPIRESCU, L. 2. ♦ (După verbe care exprimă teama, în propoziții completive introduse prin «să», fără valoare de negație) Mi-e teamă să nu te trezesc. CASSIAN, H. 19. III. (Negația de pe lîngă predicatul regentei se referă la întreaga frază) Dormi, iubito, dormi în pace, N-am venit să-ți tulbur somnul. VLAHUȚĂ, P. 107. Eu nu am venit să te întreb asta. ISPIRESCU, L. 1. B.(Negația se referă la o parte a propoziției) I. (Pe lîngă diferite părți de propoziție) A scris o schiță, nu o nuvelă. ▭ A ținut să ajungă stăpîn în moșia Moldovei nu pentru vinovat folos al său, ci ca să dea țării slobozenia ei cea veche. SADOVEANU, N. P. 10. Și numai iaca îl și vede viind repede, dar nu așa cum se dusese. CREANGĂ, P. 186. Nu pe-acolo, domnule, nu pe din față, ca să nu te-ntîlnești cu d-lui. ALECSANDRI, T. 1162. II. (Negația însoțește predicatul, dar se referă la altă parte a propoziției) Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! EMINESCU, O. I 54. O cometă este accidentală, fiindcă nu vine în fiecare an. BĂLCESCU, O. II 10. C. (În expresii, locuțiuni sau în corelație cu adverbe, conjuncții etc.) I. (Corelativ într-o frază sau propoziție ale căror părți sînt în raport adversativ) 1. (În corelație cu ci marcînd într-o alternativă situația sau elementul înlăturat) Mergînd spre căruțe, era mîhnit, amărît, că parcă ducea în brațe nu pelerina, ci un stîrv. CAMILAR, N. I 163. De din vale de Rovine Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. ◊ (Învechit, în corelație cu dar) Astfel romînii, nu învinși și coprinși fiind, dar printr-o unire politică, primiră pe unguri în țara lor. BĂLCESCU, O. II 209. 2. (Opoziția între cele două alternative este întărită de adverbe) Dar nu numai artistul și naturalistul, ci încă strategicul, politicul și arheologul au de multe a se minuna într-acest împodobit ținut. BĂLCESCU, O. II 208. ◊ (În propoziții cu valoare temporală, arată că acțiunea din propoziția afirmativă se petrece înainte de a se fi terminat acțiunea din propoziția negativă) Nu lăsase să se scurgă anul și-și și adusese gospodină în casă. SADOVEANU, P. S. 139. II. (În legătură cu adverbe) 1. (Formează expresii eliptice) Nu prea v. prea. Nu tocmai v. tocmai. 2. (Formează locuțiuni adverbiale) Nu (care) cumva, servește la precizarea unei întrebări, exclamații etc. (Interogativ cu nuanță dubitativă) Moș Pricop, dumneata n-ai mai potcovit cumva cai din părțile Tarcăului? SADOVEANU, B. 142. Oare nu cumva de-acum mi-oi da cu paru-n cap de răul Vidmei? CREANGĂ, P. 324. ◊ (Cu nuanță finală) Îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Nu cumva să-ți iasă vreo dihanie ceva înainte. CREANGĂ, P. 199. III. (În expr.) A nu avea decît (să)... v. decît². D. (Folosit singur, înlocuiește predicatul unei propoziții, o propoziție sau o frază; în opoziție cu da) I. (Într-o propoziție eliptică se referă la un verb exprimat înainte, înlocuind predicatul) Să-mi aduci pe stăpîna acestei cosițe; căci, de nu, unde-ți stau talpele, îți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 23. Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. CREANGĂ, P. 248. Iubește-mă dacă-ți plac, Dacă nu, silă nu-ți fac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 47. ◊ Expr. (Familiar) A spune că nu = a nega. Mă, dacă eu îți spun că nu, și tu nu crezi, atunci taci din gură și nu-mi mai spune nimic. PREDA, Î. 44. Ba bine că nu v. ba (5). ♦ (Exprimă opoziția față de cele afirmate în propozițiile precedente) M-ar irita apropierea lui așa de mult, încît l-aș acuza de-a dreptul că el, ocrotit de stăpînul destinelor omenești, mi-a răpit partea mea de bine în această scurtă trecere pe sub lumina soarelui!... Ei bine, el – nu!... el mă poftește la un aperitiv. CARAGIALE, O. II 222. ♦ (Repetat, exprimînd îndărătnicia) Cucoana, nu și nu! Că i-i urît grecul. SADOVEANU, O. I 463. II. (Înlocuiește o propoziție negativă) 1. (Ca răspuns la o întrebare, ca acceptare a unei enunțări negative) Dormi? – Încă nu, a răspuns Mitrea. SADOVEANU, M. C. 46. ◊ (Rezumă o frază întreagă, atît într-o replică interogativă cît și în răspunsul la aceasta) N-am grijă despre asta... Vă cunosc eu... – Nu? – Nu. ALECSANDRI, T. 1209. ◊ (Legat de adverbe, locuțiuni adverbiale sau conjuncții) Sigur că nu. O dată cu capul nu. 2. (Exprimă atitudinea negativă față de cele expuse mai înainte, lăsînd să urmeze enunțarea hotărîrii printr-o propoziție sau o frază) Nu, mă rog, nu-mi datorești nimica, adăogi el ferind cu mîna într-o parte bancnota. SADOVEANU, B. 156. Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea. EMINESCU, O. I 59. 3. (Întărit prin repetare) Nu, nu, nu! nu vorbi așa. SADOVEANU, O. IV 213. Atunci ea începu iarăși să bolborosească în neștire: «nu, nu, nu». REBREANU, R. I 247. Orice s-ar întîmpla, nu se poate să sprijinim pe mizerabilul, nu, nu, nu! CARAGIALE, O. I 130.

SODIU s. n. Element chimic alcalin care este un metal moale, alb-argintiu, avînd numeroși compuși. ◊ Clorură de sodiu v. clorură. Azotat de sodiu v. azotat. Bicarbonat de sodiu v. bicarbonat.

NATRIU s.n. (Chim.) Sodiu. [Pron. -triu. / < germ. Natrium, cf. fr. natrium].

SODIU s.n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, foarte reactiv; natriu. [Pron. -diu. / < fr. sodium].

NATRIU s. n. sodiu. (< fr. natrium, germ. Natrium)

SODIU s. n. element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, foarte reactiv; natriu. (< fr. sodium)

NATRIU n. Metal alcalin, moale, alb-argintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, cu diferite întrebuințări în instalațiile nucleare, în metalurgie, ca reducător; sodiu. /<fr. natrium

NU adv. 1) (atribuie celor spuse valoare negativă) Îi aparțin cinci invenții, nu trei. Nu am știut de asta. 3) și substantival (ține locul unei părți de propoziție, unei propoziții sau unei fraze negative) Un nu categoric. 3) (ține locul predicatului negativ într-o propoziție eliptică) Cine dorește, rămâne, cine nu, pleacă. ◊ Nu și nu se spune pentru a exprima un refuz permanent la o rugăminte repetată sau nereușită. De nu în caz contrar. De ce nu? se spune pentru a întări un consimțământ. Cum de nu (sau ba bine că nu) a) desigur; fără îndoială; firește; b) vorbă să fie! nici când! (ei) aș! A spune că nu a nega. A zice nu a refuza. A nu zice nu a nu nega; a accepta. 4) (intră în componența locuțiunilor adverbiale și conjuncționale) Nu demult. Nu prea. Nu tocmai. Nu numai. 5) (accentuează ideea exprimată de îmbinarea de cuvinte precedentă). ◊ Nu o (singură) dată în repetate rânduri; deseori. Nu zăbavă peste puțin timp; repede. Nu glumă (sau nu șagă) cu adevărat; serios. Nu altceva (sau nu alta) se spune pentru a confirma cele spuse anterior. Nu de alta nu din alt motiv. Nu (care) cumva în nici un caz. 6) (în construcția Și unde nu, urmată de un verb, capătă sens afirmativ afectiv) Și unde nu începe a juca. /<lat. non

SODIU n. Metal alcalin, moale, alb-argintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, fiind întrebuințat în instalațiile nucleare, în metalurgie, ca reducător; natriu. /<lat., fr. sodium

nu adv. particulă negativă contrară lui da. [Lat. NON]. ║ n. a răspunde cu un nu.

sodiu m. metal alb, moale ca ceara, foarte oxidabil, având lustrul și coloarea argintului (descoperit în 1807 de chimistul englez Davy).

na-na-na interj. care arară mersu grăbit (d. na): caliciĭ veneaŭ na-na-na la pomană, pungașu o luase na-na-n-a (fugea) de frica polițiiĭ V. săĭtoc.

* nátriŭ n. (lat. științific natrium, d. ar. natrum, natru). Chim. Rar. Sodiŭ.

nă pron. V. ne 1.

1) ne (d. noŭă, lat. nôbis). Pron. personal de pers. I la dativ și ac. pl.: ne dă (noŭă), ne dă (pe noĭ). Cînd urmează le, se, te, la dativ se pune ni îld. ne: ni se dă (noŭă). Tot așa se zice: ne sînt, dar ni-s. – Vechĭ și nă.

nu, adv. de negațiune opus luĭ da (lat. nón [d. *noenu, ne oinum, ne unum], it. pv. no, non, fr. non, cat. sp. no, pg. nâo): zice că nu, zice că nu se poate. S.n. Negațiunea nu; a răspunde pintr’un „nu”. Nu că, că fiind-că: nu că mă tem, ci fiind-că nu vreŭ.

*sódiŭ n. (d. sodă; lat. științific sodium). Chim. Un corp simplu monovalent metalic care e baza sodeĭ. Nu e liber în natură, ci e supt formă de sare (clorură saŭ sare marină și sare gemă, azotat, carbonat, sulfat de sodiu). A fost izolat și numit așa de Davy la 1807. E solid, cu luciŭ argintiŭ cînd s’a tăiat de curînd și cenușiŭ cînd se oxidează. La temperatura ordinară e moale ca ceara, la O° e dur și sfărămicĭos. Se descompune violent în apă, iar în aer umed se preface răpede în sodă caustică. Are o greutate atomică de 23 și o densitate de 0,91. Se topește la 95°,6. Se numește și natriŭ. V. potasiŭ.

na interj.

+ba nu adv. + adv.

+ei na interj.

+ete na/iete na (fam.) interj. + interj.

n- adv. v. nu

+na-na (fam.) s. n. (a da ~)

natriu [riu pron. rĭu] (desp. na-triu) s. n., art. natriul; simb. Na

nu/n- (în tempo rapid + vocală: N-are., N-a dat., N-o dă.) adv. (și: nu-nu(-nu), nu și nu)

+nu..., ci adv. + conjcț. (Nu e elev, ci (e) student. E nu elev, ci student.)

sodiu (natriu) [diu pron. dĭu] s. n., art. sodiul; simb. Na

n- adv. v. nu

na-ți interj. + pr.

*na-vă interj. + pr.

natriu [riu pron. rĭu] (na-triu) s. n., art. natriul; simb. Na

nu (tempo lent)/n- (tempo rapid + vocală: n-are, n-a dat, n-o dă) adv.

sodiu [diu pron. dĭu] s. n., art. sodiul; simb. Na

natriu s. n. (-triu pron. -triu), art. natriul; simb. Na

nu adv. (și: n- în tempo rapid + verb cu a- neacc: n-aduce, n-alege, dar și n-are)

sodiu s. n. [-diu pron. -diu], art. sodiul; simb. Na

natriu

sodiu

NA interj. v. poftim.

NA interj. ia!, poftim!, ține! (~! un covrig.)

FORMALDEHIDSULFOOXILAT DE SODIU s. (CHIM.) rongalită.

NATRIU s. v. sodiu.

NU adv. (pop.) ba. (Ți-e foame? – ~!)

SODIU s. (CHIM.) natriu.

TETRABORAT DE SODIU s. v. borax.

BORAT DE SODIU s. (CHIM.) borax.

NATRIU s. (CHIM.) sodiu.

NU adv. (pop.) ba. (Ți-e foame? – ~!)

SODIU s. (CHIM.) natriu.

Nu ≠ da

na interj. – 1. Ia, ține (constituie o invitație reală sau ironică cînd se dă ceva). – 2. Bine, asta mai lipsea (arată surpriza). – Mr. na. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) na (Cihac, II, 207; Tiktin), cf. ngr. νά, alb. na. De origine obscură, după Philippide, II, 725.

nu adv. – Ba. – Mr., istr. nu. Lat. non (Pușcariu 1196; Candrea-Dens., 1251; REW 5951), cf. it. no(n), prov., cat., sp. no, fr. non, port. nao. Comp. numai (mr. numa, istr. numai), adv. (doar, nimic mai mult), din lat. nōn măgis (Pușcariu 1202; Densusianu, Hlr., 171; REW 5228; Găzdaru, Español no más y rum., numai en su desarrollo paralelo, Filologia, I, 23-42), cf. comel. noma, sp. no más (Tagliavini, Arch. Rom., X, 147); numai atît, doar cît; numai cît, doar cît; numai decît, imediat. – Din rom. provine bg. din Trans. numai (Miklosich, Bulg., 129).

Na, simbol chimic pentru sodiu (natriu).

I AM NOT WHAT I AM (engl.) nu sunt ceea ce sunt – Shakespeare, „Othello”, act. I. Mărturisindu-și planurile diabolice, Iago se dezvăluie ca un om cu două fețe.

MULTUM, NON MULTA V. NON MULTA, SED MULTUM.

NÁTRIU (< fr., germ.) s. n. (CHIM.) Sodiu.

NIHIL EST IN INTELLECTU QUOD NON PRIUS FUERIT IN SENSU (lat.) nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simțuri – Principiu care rezumă concepția senzualistă a lui J. Locke, îndreptat împotriva teoriei carteziene a ideilor înnăscute.

NON, NISI PARENDO, VINCITUR (lat.) nu o birui, dacă nu i te supui – Fr. Bacon, „Novum Organum”, aphorism, 129. În variantă engleză: „Nature, to be commanded, must be obeyed” („Trebuie să te supui naturii că să-i poți porunci”). Omul nu poate determina natura să-i servească interesele decât cunoscând și respectând legile ei.

NON MULTA, SED MULTUM (lat.) nu multe, ci mult – Quintilian, „De institutione oratoria”, X, 1, 59; Pliniu cel Tânăr „Epistulae”, 7. Nu mulțimea cunoștințelor contează, ci calitatea lor. Trebuie să spui mult în cuvinte puține. Variantă: Multum, non multa.

NON OMNIA POSSUMUS OMNES (lat.) nu toți putem toate – Vergiliu, „Bucolica”, VIII, 63. Omul nu este universal.

NU JIANG [nudʒian], denumirea chineză a cursului superior al fl. Salween.

NULLUM EST IAM DICTUM, QUOD NON SIT DICTUM PRIUS (lat.) nu s-a spus nimic care să nu fi fost spus mai înainte – Terențiu, „Eunuchus”, Prolog, 41. Ineditul și originalitatea sunt întotdeauna relative.

OIDA ME UDEN EIDENAI (οιδα με ουδευ ειδευαι) (gr.) știu că nu știu nimic – Maximă atribuită lui Socrate. Relevând caracterul limitat și relativ al cunoștințelor omenești, gânditorul grec atribuie îndoielii filozofice rolul de metodă a cunoașterii de sine.

SALWEEN [sæluin] (în chineză NU JIANG [nudʒian]), fl. în Asia de Sud (China și Uniunea Myanmar); 2.415 km. Izv. din E pod. Tibet, de pe versantul S al m-ților Tanggula, de sub pasul Tanggula (6.071 m alt.), curge spre ESE străbătând prov. Yunnan, apoi se îndreaptă către S, traversând partea de E a Uniunii Myanmar, formând pe o porțiune granița între Thailanda și Uniunea Myanmar, vărsându-se în G. Martaban al M. Andaman, printr-o mică deltă, la N de Moulmein. În cursul superior formează cascade, cataracte și chei, iar în cursul inf. este navigabil pe c. 100 km. Afl. pr.: Yungzalin, Gayang, Ataran.

SÓDIU (< fr.) s. n. Element chimic (Na; nr. at. 11, m. at. 22,989, p. t. 97,8°C, p. f. 800°C) din grupa metalelor alcaline; este foarte răspândit în natură, dar numai sub formă de combinații. Metal moale, alb-argintiu în tăietură proaspătă, maleabil și ductil, foarte reactiv din punct de vedere chimic. În combinații este monovalent. Este un constituent esențial al tuturor țesuturilor vegetale și animale. Se obține prin electroliza clorurii de sodiu. Este întrebuințat ca reductor în chimia organică, în lămpile monocromatice cu vapori de sodiu și la obținerea unor combinații. Numeroase din sărurile sale sunt folosite în terapeutică. A fost descoperit și izolat de chimistul englez H. Davy în 1807. Sin. natriu.

TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION (engl.) a fi or a nu fi, iată întrebarea – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 1. Vers celebru exprimând esența îndoielilor eroului shakespearian în fața existenței și a morții. Astăzi, caracterizează adesea situații hotărâtoare când e în joc însăși existența cuiva.

Non multa, sed multum (lat. „Nu multe, ci mult”) – era deviza retorului roman Marcus Fabius Quintilianus; și ideea, altfel exprimată, o găsim în lucrarea sa De instilutione oratoria (X, 1, 59). Conducător al unei școli create de împăratul Vespasian, preceptor al familiei împăratului Domițian, profesor renumit, Quintilian era de părere că în școală, ca și în viață, nu numărul rezultatelor obținute este ceea ce interesează, ci importanța și valoarea lor. El a formulat ideea într-o frază mai dezvoltată: Multa magis quam multorum lectione formanda mens (Mintea se formează prin lecții multe ca valoare și nu multe ca feluri). Elevul său, scriitorul Pliniu-cel-Tînăr, a reluat și subliniat ideea maestrului în Epistulae (VII, 9, 15): Aiunt multum legendum esse, non multa (se zice că trebuie să citești mult, nu multe). Aici apar elementele viitorului adagiu. Cum însă ambele fraze erau prea lungi, cineva (nu se știe cine în mod precis, dar probabil un dascăl de limba latină) a găsit embrionul din care s-a născut mai tîrziu expresia concisă și lesne de reținut: Multum, non multa sau Non multa, sed multum. Desigur, jocul de cuvinte e numai aparent și util memorizării, dar el nu schimbă cu nimic ideea de bază a expresiei care prețuiește fondul, conținutul. Se citează atît în orginal, cît și în traducere, cu semnificația de: puțin, dar bun. Lessing, în drama Emilia Galotti, utilizează versiunea germană: „Nicht vieles, sondern viel.” Vezi și: Non numero, sed pondere. LIT.

Non omnia possumus omnes (lat. „Nu toți putem de toate”). Vergiliu (Egloga a VIII-a, vers 63, mai precis: sfîrșitul acestui vers). Sensul este că nu putem ști toate și încă la fel de bine. De pildă: Michelangelo nu era nici pe departe atît de mare ca pictor, arhitect și poet, pe cît era ca sculptor, fiindcă non omnia possumus omnes. Scriitorul englez Walter Scott a folosit într-un roman al său expresia cu scopul obținerii unui efect comic: „Non omnia possumus omnes, cum a zis într-o zi avocatul Crossmyroof, cînd a fost chemat în două locuri o dată”. LIT.

Nullum est iam dictum, quod non sit dictum prius (lat. „Nu este nici un cuvînt care să nu fi fost spus mai înainte”) – Terențiu, în prologul comediei Eunuchus (41). Fraza se referă desigur la faptul că Terențiu a spus și el după alții, prelucrînd această piesă după două comedii grecești ale lui Menandru: Lingușitorul și Eunucul, care la rîndul lor au fost compuse după un autor necunoscut – și așa mai departe. Comedia Eunuchus a fost tradusă în românește de George Coșbuc, sub titlul Parmeno, unul dintre personajele principale ale piesei. Expresia lui Terențiu, care amintește de Nil novi sub sole (vezi: Nimic nou sub soare), mai apare uneori și sub forma: Nihil est iam dictum... etc. Voltaire, la rîndul lui, spunea: Presque tout est imitation (Aproape totul e imitație).

a nu mai putea (de cineva sau ceva) expr. a nu-i păsa (de cineva sau de ceva), a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva).

a-l lua pe „nu” în brațe expr. 1. a refuza categoric să facă un lucru. 2. a nega cu încăpățânare un lucru, chiar împotriva evidenței.

na-ha hăiț! / șah! expr. (țig.) nu vorbi / nu spune / nu recunoaște nimic!

și mai multe nu expr. chiar așa, pur și simplu.