NEOMENIE, (2) neomenii, s. f. 1. Lipsă de omenie. 2. Faptă de om neomenos; cruzime, sălbăticie. [Pr.: ne-o-] – Pref. ne- + omenie.

neomenie sf [At: ST. LEX. 150 1/2 / P: ne-o~ / Pl: ~ii / E: ne- + omenie] 1 Lipsă de omenie Si: (înv) neomenime (1), neomenire (1). 2 Răutate. 3 Cruzime. 4 Faptă de om rău, crud, nedrept Si: (înv) neomenime (4), neomenire (4).

*NEOMENIE² sf. 📆 Prima zi a lunii nouă (la vechii Greci) [fr.].

NEOMENIE¹, NEOMENIRE sf. Lipsă de omenie, de milă; cruzime, cumplitate, faptă sau purtare sălbatică: a rîde și a batjocuri pe aproapele tău, pare-mi-se a fi o neomenie (ISP.); vreau să mă luminez singur despre mișelia și neomenia lor (CAR.); toată oastea... să meargă să smerească neomenirea celor ghiauri (ISP.).

NEOMENIE, neomenii, s. f. Lipsă de omenie; faptă de om neomenos; cruzime, sălbăticie. [Pr.: ne-o-] – Ne- + omenie.

NEOMENIE s. f. Lipsă de omenie, răutate, cruzime, sălbăticie. Țăranii s-au deșteptat, vor ei înșiși pămînt și nu mai rabdă fără a crîcni înșelăciunile și neomenia. REBREANU, R. I 168. Vreau să mă luminez singur despre mișelia și neomenia lor. CARAGIALE, O. III 61.

neomenie f. 1. lipsă de omenie; 2. faptă neomenoasă.

neomeníe (eo 2 sil.) f. Cruzime, inumanitate, lipsă de omenie. – Rar și -nire.

OMENIE sf. 1 Fire și purtare de om bine crescut, bună-cuviință, politeță, delicateță, cinste: oamenii ajunseseră să nu mai cunoască ce este omenia, ce este cinstea, ce este mila (ISP.); un vînt de stricăciune sufla peste lumea întreagă: nu mai era cinste, nu mai era ~ (VLAH.); (P): lăcomia pierde omenia; (P): cine cere nu piere, dar nici ~ n’are; lipsit de ~, neomenos; lipsit de bunăvoință, de delicateță: m’oiu duce... să încredințez cine știe cărui lipsit de ~ cinstea... liniștea și fericirea mea (CAR.) ¶ 2 De ~, cuviincios, politicos, bine crescut, de treabă, cum se cade: primesc cu voie bună oaspeții cei de ~ (ISP.); chiamă-l înlăuntru, să-l cinstim ca pe un om de ~ (RET.) ¶¶ C. 👉 NEOMENIE [oameni].

neomenie (desp. ne-o-) s. f., art. neomenia, g.-d. art. neomeniei; (fapte) pl. neomenii, art. neomeniile (desp. -ni-i-)

neomenie (ne-o-) s. f., art. neomenia, g.-d. art. neomeniei; (fapte) pl. neomenii, art. neomeniile

neomenie s. f. (sil. ne-o-), art. neomenia, g.-d. art. neomeniei; (fapte) pl. neomenii, art. neomeniile

NEOMENIE s. v. răutate.

NEOMENIE s. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, răutate, sălbăticie, violență, vitregie, (rar) nemilă, nemilostivire, (pop.) cîinie, cîinoșenie, (înv. și reg.) năsilnicie, (înv.) crîncenie, cruzie. cumpliciune, cumplire, grozăvie, neomenire, răiciune, sălbătăcime, sălbăticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtării cuiva.)

NEOMENIE. Subst. Neomenie, lipsă de omenie, cruzime, neîndurare, neînduplecare, nemilă (rar), crîncenie (înv.), năsilnicie (înv. și reg.), cîinie, cîinoșenie, hainie; brutalitate, violență, atrocitate, ferocitate, barbarie, sălbăticie, animalitate, bestialitate, monstruozitate (fig.). Josnicie, mîrșăvie, mișelie, ticăloșie, ticăloșenie (rar), infamie, nemernicie, netrebnicie. Răutate, rea-voință. Dușmănie, vrăjmășie, ură, pizmă, pizmuire, pică (pop.), ranchiună. Răzbunare. Neom, sălbatic, brută, tiran, despot, monstru (fig.), vampir. Adj. Neomenesc, neomenos, neomenit (înv.), lipsit de omenie, inuman, neuman, crud (fig.), crunt, neîndurător, neîndurat (rar), neînduplecat, necruțător, neiertător, nemilos, nemilostiv, fără milă, fără inimă, fără suflet, crîncen, crîncenit (rar), cumplit, năsilnic (înv. și reg.), cîinos, încîinit (rar), hain, hainit (rar), hapsîn; brutal, violent, dur (fig.), atroce, feroce, barbar (fig.), sălbatic, animalic, bestial, monstruos (fig.), sîngeros, sîngeratic (înv.). Josnic, mîrșav, mișel, mișelesc, ticălos, infam, nemernic, netrebnic. Rău, rău-voitor. Dușmănos, dușmănesc (înv.), vrăjmaș, vrăjmășesc, vrăjmășos (rar), pizmuitor, pizmaș (pop.), pizmăreț (rar), pizmătăreț (rar), pizmătáreț (înv. și reg.), ranchiunos. Răzbunător, vindicativ (livr.). Fanatic, tiran, despotic. Vb. A fi neomenos (inuman), a fi lipsit de omenie. A se înrăi, a se încîina (rar), a se haini. A se purta rău (cîinește) cu cineva. A brutaliza. A fi josnic. A dușmăni, a vrăjmăși, a urî, a avea pică pe cineva, a pizmui. A se răzbuna. Adv. Neomenește, fără milă, nemilos, (în mod) necruțător, necruțat (înv.), dușmănește, vrăjmășește (înv.). V. dușmănie, invidie, josnicie, neîndurare, răutate.

Neomenie ≠ omenie