OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi.

obosi vi [At: MOXA, ap. GCR I, 58/27 / V: (reg) ab~ / Pzi: ~sesc / E: bg обосея, srb obositi] A-i slăbi cuiva puterile fizice sau intelectuale în urma unei activități îndelungate și susținute Si: a osteni.

OBOSI (-osesc) vb. tr. și intr. A osteni din cale afară: munca pe căldură mă obosește grozav; am obosit de atîta alergătură [srb. o b o s i t i, bg. obosĕvamŭ „a rămînea desculț, a-și pierde potcoavele (de multă alergătură)”].

OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, scr. obositi.

OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde puterile fizice sau intelectuale în urma unei sforțări îndelungate, a simți oboseală; a osteni. Copilul obosise, gîfîia, se împiedica de pietroaiele mari. DUMITRIU, N. 152. Cînd îi obosesc ochii, s-apucă de altceva, STANCU, D. 90. De cînd m-o adus păcatele aici, am obosit ca un cal de poștă. ALECSANDRI, T. I 137. ◊ Tranz. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. Dar toți caii-și obosea Și potrivă nu-și găsea. ALECSANDRI, P. P. 27. Ulițele orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie și obosesc vederea. NEGRUZZI, S. I 70. ◊ Refl. Și să luară de să luptară pînă ce se obosiră, dar nici unul pe altul nu s-au putut învinge. RETEGANUL, P. I 73.

A OBOSI ~esc 1. intranz. (despre ființe) A-și pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a osteni. 2. tranz. (ființe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi

A SE OBOSI mă ~esc intranz. A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se necăji; a se chinui; a se căzni; a se munci; a se osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi

obosì v. 1. a osteni foarte. [Serb. OBOSITI, a-și rupe încălțămintea (de mult umblet): românește cu sensul generalizat].

FERICIREA GRABNICĂ CURÎND OBOSEȘTE (D. Cantemir) = Bucuria venită din muncă este mai trainică, mai adîncă.

OBOSIT adj. p. OBOSI. Foarte ostenit, ostenit peste măsură: ~ de munca zilei; Ⓕ ~ de viață ¶¶ C. NEOBOSIT.

OBOSITOR adj. verb. OBOSI. Care obosește: o lucrare, o muncă obositoare ¶¶ C. NEOBOSITOR.

obosésc v. intr. (sîrb. obositi, a-țĭ rupe încălțămintele mergînd, a ajunge cu picĭoarele goale, d. vsl. bosŭ, desculț). Ostenesc. V. tr. Ostenesc. V. refl. Mă ostenesc.

obosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosesc, 3 sg. obosește, imperf. 1 oboseam; conj. prez. 1 sg. să obosesc, 3 să obosească

obosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosesc, imperf. 3 sg. obosea; conj. prez. 3 să obosească

obosi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosesc, imperf. 3 sg. obosea; conj. prez. 3 sg. și pl. obosească

obosi (obosesc, obosit), vb. – A se osteni, a se plictisi, a i se urî de... Sb., slov. obositi „a ajunge desculț”, din sl. bosi „desculț” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221; Tiktin; Pușcariu, Lr., 282). În Olt. și Munt. (ALR, I, 102); în Mold. este preferat osteni. – Der. oboseală, s. f. (osteneală); obositor, adj. (care obosește).

OBOSI vb. 1. a osteni, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atâta efort.) 2. v. munci. 3. v. deranja.

OBOSI vb. 1. a osteni, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atîta efort.) 2. a se munci, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atâta pentru...) 3. a se deranja, a se osteni. (Nu era cazul să te ~ pînă aici.)

OBOSI vb. IV. Intranz. A-i slăbi cuiva puterile (fizice sau intelectuale) în urma unei activități îndelungate și susținute, a simți oboseală; a osteni. El o goni tocma 4 mile pînă osteni, și scroafa obosi de căzu. moxa, ap. gcr i, 58/27, cf. anon. car. De multă osteneală cu toții obosîsă de ispravă. drăghici, r. 11/10, cf. 40/9, polizu. Cucoană Marghiolită, Duducă Zamfiriță, Am obosit de tot Și zău! că nu mai pot. alecsandri, t. i, 50. Probabil că tatăl și băiatul au răcit și au obosit prea mult. caraGIALE, O. VII, 22, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Mihai înțelege că Simion a obosit. sahia, n. 46. Cînd îi obosesc ochii, s-apucă de altceva. stancu, d. 90. ◊ tranz. fact. I-ai obosîtu-i cu goana cea lungă. dosoftei, ps. 29/10, cf. lb. UIițile orașelor europenești trase cu sfoara... obosesc vederea. negruzzi, s. i, 70. Amice! Scrisoarea precedentă fiind cam lungă, cred că te-a obosit citind-o. bolintineanu, o. 355. M-au obosit Căile-alergate. coșbuc, p. i, 260. Îți mărturisesc că începuse să mă obosească viața. c. petrescu, c. v. 360. Dar toți caii-și obosea Și potrivă nu-și găsea. alecsandri, p. p. 27. Ție-ți e urît, Ori calea te-a obosit. reteganul, tr. 21. Drumul v-o fi obosit, Soarele v-o fi pripit. balade, ii, 289. (Fig.) Sărăcia obosește sufletul. marcovici, d. 140/14. ◊ refl. (Regional) cf. lb, ddrf, barcianu, alexi, w. Și se luară de se luptară pînă ce se obosiră, dar nici unul pe altul nu s-au putut învinge. reteganul, p. i, 73. – prez. ind.: obosesc. – Și: (regional) abosi vb. IV. alr i 1 111/273, alr ii/i h 96/362. – Din. bg. обосея, scr. obositi „a rămînea desculț, a-și pierde potcoavele”.