OBRAȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”.

obraț sn [At: URICARIUL, X, 142 / V: (reg) ~at, ~te, (înv) ~ță sf, ovrație^[1] sf / Pl: ~e și ~uri / E: vsl обратъ] 1 (Îrg) Capăt al ogorului. 2 (Pex) Loc lăsat nelucrat la capătul sau împrejurul unei vii. 3 Livadă la poalele unui deal cu vii. 4 (Reg) Arătură oblică la capătul ogorului. 5 (Reg) Holdă perpendiculară pe capătul unor holde paralele. 6 (Îrg) Suprafață de teren, lată de o prăjină și lungă de patru sau opt prăjini. 7 (Îrg) Fiecare din fâșiile în care se împarte un lan pentru a-l secera sau cosi Si: (pop) postată. 8 (Îrg) Unitate de lungime, egală cu 26,76 m. 9 (Îrg) Măsură de lungime nedeterminată, de obicei mică. 10 (Reg) Loc împrejmuit în fața casei Vz curte. 11 (Reg) Împrejmuire. 12 (Reg) Cărare printre holde. 13 (Reg) Drum de câmp printre ogoare.

OBRAȚ (pl. -ațe, -ațuri) sn. Mold. 🚜 Bucată de loc lată de o prăjină și lungă de patru prăjini fălcești (=1/80 dintr’o falce): începînd a cosi, coasa merse cîteva ~e și odată sări din toporiște (ȘEZ.); la vr’o cîteva ~uri, gîrnețul s’a înfierbîntat... și... iar sare roata (CRG.) [comp. vsl. obratŭ].

OBRAȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime, egală cu 26,76 metri; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”.

OBRAȚ, obrațe și obrațuri, s. n. (Mold.) 1. Veche unitate de lungime, egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. La o sută de obrațe, curge Siretul. SADOVEANU, O. I 284. La vro cîteva obrațuri, gîrnețul s-a înfierbîntat. CREANGĂ, P. 126. Începînd a cosi, coasa merse cîteva obrațe și odată sări din toporîște. ȘEZ. I 85. 2. Suprafață de teren, lată de aproximativ o prăjină și lungă de patru. Lanurile mari... se răcluiesc la un obraț, la două obrațe ori la mai multe obrațe și pe urmă se dau la secerători bucăți care se despart între ele prin cărări. PAMFILE, A. R. 120.

OBRAȚ ~e n. (în trecut) Unitate de măsură a lungimii (egală cu 26,76 m). [Sil. o-braț] /<sl. obratu

obraț n. bucată secerată lungă de opt prăjini, livede cu pomi roditori: la vr’o câteva obrățuri CR. [Singular refăcut după pl. obrațe = slav. OBRATŬ, ocol].

obráț n., pl. e și urĭ (vsl. obratŭ, limită d. obratiti din *ob-vratiti, a’nvîrti; bg. uvrat, 919 m.p., infl. de braț, brațe. V. vîrtej). O măsură agrară în care se’mparte un teren de cosit (în est 4 prăjinĭ fălceștĭ pătrate așezate una după alta). Pl. Marginile neplantate ale unei viĭ (numite în sud și obráție: via cu obrația eĭ). – Un ex. în Univ. 29 Maĭ 1939, 2, 5; cîĭniĭ (vagabonzĭ) vor veni de regulă pe obrațe, vor fi văzuțĭ și’mpușcațĭ (de vînător). Decĭ: „hat, cărare”. V. falce, postată.

obrat sn vz obraț

obrate s vz obraț

obrață sf vz obraț

obrație sf vz obraț

ovrație sf vz obraț

OBRAȚIE sf. 🌳 Loc îngrădit semănat cu pomi la poalele dealului cu vii: întinsele obrații ale Chiojdului-din-Bîsca (VLAH.).

obraț (înv., reg.) (desp. o-braț) s. n., pl. obrațe

obraț (înv., reg.) (o-braț) s. n., pl. obrațe

obraț s. n. (sil. -braț), pl. obrațe

obraț (obrațe), s. n. – (Mold.) Teren care are o prăjină lățime și patru lungime. Sl. obratu „hotar”, din obratiti „a (se) vărsa, a se răsturna” (Cihac, II, 222; Tiktin; Conev 78). Probabil bazat pe capacitatea de a ara al unei perechi de boi, ca în sp. arada. – Der. obrație, s. f. (îngrăditură, loc îngrădit); obrăți, vb. (a parcela un teren); obrățește, adv. (în parcele de un obraț fiecare).

OBRAȚ s. (înv.) trăsură. (~ul era o unitate de măsură agrară egală cu 6 prăjini.)

*OBRAȚ s. (reg.) trăsură. (~ul are 6 prăjini.)

obraț, obrațe, s.n. (înv. și reg.) 1. loc (cu pomi) la poalele unui deal cu vii; marginea viei. 1. veche unitate de lungime, egală cu 26,76 m.

obráț, obrațe, s.n. (reg.) 1. Capăt al ogorului. 2. Loc lăsat nelucrat la capătul unei vii. 3. Livadă la poalele unui deal cu vii. ■ (top.) Obrață, șes de-a lungul Vișeului (Mihali, 2015: 119). – Din sl. obratǔ „hotar; limită” (Scriban, Șeineanu, DEX).

OBRAȚ s. n. 1. (Învechit și regional) Loc la capetele ogorului unde se întorc boii la arat; p. ext. loc lăsat nelucrat la capătul sau împrejurul unei vii. Un stîlp s-au pus... pe la obrațele pămînturilor Hușilor (a. 1703). uricariul, xvi, 46. Și le-am, vîndut, însă peste tot nemăsurate, păragină și țealină și obrațele viii și cu casele (a. 1737). bul. com. ist. v, 244, cf. iorga, s. d. xiv, 86. Fiindcă iaste vie mai puțină decît la frații lui, are o obrație și țelină, va pune vie, de să va potrivi (a. 1819). bul. com. ist. iv, 154. O vie... cu locul ohavnic, pogoane patruzeci, din care 36 pogoane lucrate bine, iar patru pogoane este obrația. Să vinde cu totul și cu rodul ei înpreună. cr (1832), 184²/30, cf. I. GOLESCU, C., SCRIBAN, D., ALB sn i h 23, ib. 29. ♦ Loc plantat cu pomi la poalele unui deal cu vii. Și dumnealui să aibă a stăpîni atît acel petec dă viie păragină cît și obrația dă meri (a. 1815). bul. com. ist. v, 292. Viia dumneaei... treizeci pogoane lucrătoare, și alte treizeci pogoane ovrație în care să află grădină cu feluri de pomi... toate... sînt de vînzare. cr (1831), 304²/14, cf. h iv 244. ♦ (Regional) Arătură în curmeziș Ia căpătui ogorului; holdă care cade perpendicular pe capătul unor holde paralele. Cf, alr II/36, Mat. dialect, i, 263. 2. (Învechit și regional) Suprafață de teren, lată de o prăjină și lungă de patru sau opt prăjini; fiecare din fîșiile în care se împarte un lan pentru a-l secera sau cosi; postată. Am socotit să se mai scurteze din obrațul rozoarelor den jos (a. 1725). uricariul, vii, 17, săghinescu, v. 97. Lanurile mări, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. i. cr. iii, 226, cf. pamfile, a. r. 120, i. brăescu, m. 68, com. marian, com. din zaharești- suceava, a v 31, vi 4,26. 3. (Învechit și regional) Unitate de lungime, egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată) de obicei mică. La vro cîteva obrațuri gîrnețul s-a înfierbîntat. creangă, p. 126, cf. ddrf, i. cr. ii, 92. Ca la vreo douăzeci de obrațe în susul Moldovei, se vedea o dungă de crețuri subțiri pe unde, și apele curgeau împrăștiate pe prund. sadoveanu, o. i, 202, cf. iv, 280, vasiliu, p. l. 260, com. din bilca -RĂDĂUțI și din STRAJA – RĂDĂUȚI, A v 15, 33. 4. (Regional) Locul din fața casei. v. curte, bătătură. Casele cu obrațiia lor... rămîn ale mele (a. 1819). bul. com. ist. iv, 154, cf. i. cr. v, 278, alr i 648/746. ♦ Împrejmuire. cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. 5. (Regional) Cărare printre holde; drum de cîmp printre ogoare. cf. scriban, d., com. liuba, com. din sasca montană – moldova NOUĂ,. L. COSTIN, GB. BĂN. 148, ALB I 802/45, alr ii/36, 76, chest. rv 17/15, 22, 29, 30, 42. – pl.: obrațe și obrațuri. – Și: obrație (pl. obrații), (învechit) ovrație, obrață (uricariul, x, 142) s. f.; (regional) obrat (lexic reg. 83) s. n.; obrate (Mat. folk. 1210, pl.?) subst. – Din v. sl. обратъ „hotar”. cf. bg. обрът. – Obraț, prin apropiere de braț.