oftat¹ sn [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 62/4 / V: (înv) oht~ / Pl: ~uri / E: ofta] 1 Respirație puternică, profundă și prelungită, de obicei pricinuită de o durere morală sau fizică, dând naștere, în expirație, unui sunet caracteristic Si: oftare (1), oftătură, suspin, (îrg) aht, oft Vz geamăt. 2 (Fig) Necaz. 3 (Fig) Suferință.

oftat², ~ă a [At: BĂRAC, A. 40 / Pl: ~ați, ~e / E: ofta] (Înv) Mult așteptat.

OFTAT (pl. -aturi) sn., OFTĂTURĂ (pl. -turi) sf. Respirațiune puternică, adîncă și lungă, pricinuită de o durere morală, suspin: numai cîte un oftat din vreme în vreme îmi ridica pieptul (GN.); Iartă-i, Doamne, păcatul Cui a făcut oftatul (IK.-BRS.); oftăturile, blestemele mele, numai milostivul Dumnezeu le-o fi știind (LUNG.).

OFTAT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, pricinuită de o durere morală (uneori fizică) și dînd naștere, în expirație, unui sunet caracteristic; suspin. V. geamăt. Somnul oamenilor săraci e necăjit și vine greu... îl întrerup oftaturi. PAS, Z. I 246. Oftă lung și i se păru că-ntr-un oftat își povesti toată viața. MIRONESCU, S. A. 82. Iartă-i doamne, păcatu Cui a făcut oftatu, Că oftatu-i lucru mare Și e bun la supărare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219. Fig. Doina plîngea pe strune... apoi slăbi, pînă ce se stinse într-o adiere jalnică, într-un oftat. SADOVEANU, O. I 301. În oftat se-ndoaie fagii, Tremură în crîng alunii. GOGA, C. P. 82. Izvoarele-o plîng și îi tînguie soarta, Iar firea își nalță la ceruri oftatul. NECULUȚĂ, Ț. D. 79.

oftat n. rezultatul oftării: geamăt, suspin.

oftát m., pl. urĭ. Suspin.

ofta [At: CAT. MAN. II, 201 / V: (înv) ohta / Pzi: ~tez / E: oft] 1 vi A scoate un oftat (în semn de dor, supărare, regret etc.) Si: a suspina. 2 vi (Îe) A ~ după cineva (sau după ceva) A regreta mult pierderea cuiva sau a ceva. 3 vi (Îae) A dori din tot sufletul pe cineva sau ceva. 4 vi (Rar) A suferi. 5 vt (Înv) A regreta. 6 vr (Îvp) A se jelui.

ohta v vz ofta

ohtat sn vz oftat¹

OFTA (-tez) vb. intr. 1 A scoate un oftat, a suspina: împreunîndu-și mîniIe, ofta de te’nneca plînsul (VLAH.); Dănilă însă ofta din greu lîngă burduvul cu bani (CRG.); omul de n’ar ~, cu totul s’ar venina (ZNN.) ¶ 2 Ⓕ ~ după ceva, a dori din adîncul sufletului: boierii... a căror inimă ofta după libertate (BĂLC.); toată ziulica ofta omul după o vorbă mai bună ori după un zîmbet (CAR.) [of!].

OHTA = OFTA.

OFTA, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat. V. suspina. Era mîhnire și jale, căci despre mine nu se știa nimic; și mama ofta cu amar, închidea ochii, și lacrimi încete îi curgeau pe obrajii zbîrciți. SADOVEANU, O. VI 116. Oftă din adînc și își ușură inima, apăsată ca de o piatră de moară. VLAHUȚĂ, O. A. 103. Iar ea, vorbind cu el în somn, Of tind din greu suspină. EMINESCU, O. I 168. ◊ Fig. Sună acoperișul, oftează adierile vîntului. SADOVEANU, N. P. 257. Vîntul ofta tot mai adînc pe sub praguri. I. BOTEZ, ȘC. 7O. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta adine pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva). Toată ziulica ofta omul după o vorbă mai dulce. CARAGIALE, O. III 33. Să oftezi dup-a ta fată. EMINESCU, O. I 83. Oftă după mărimea și vitejia trecută a romînilor. BĂLCESCU, O. I 319. ◊ Refl. (Popular) A se jelui, a se tîngui. Nu flămînzesc, Nu însetez, Dar totuna mă oftez. GOROVEI, C. 70.

A OFTA ~ez intranz. 1) A inspira adânc și prelung și a expira aerul printre buzele semiînchise cu un sunet caracteristic, ca semn al unui necaz; a scoate suspine; a suspina. ◊ ~ (sau a suspina) după cineva (sau după ceva) a) a dori mult să vadă pe cineva sau ceva; b) a resimți greu pierderea cuiva (sau a ceva). 2) (despre bolnavi sau suferinzi) A rosti întruna „of” (din cauza unei dureri). /Din oft

oftà v. a suspina, a geme. [Tras din oft, formă intensivă din of].

oftéz v. intr. (d. oft, imit., ca și vgr. ohtháo, mă supăr, d. óh, oh, of, și bg. ohtĭy și ohkam). Suspin.

oftat s. n., pl. oftaturi

oftat s. n., pl. oftaturi

oftat s. n., pl. oftaturi

ofta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. oftez, 3 oftează; conj. prez. 1 sg. să oftez, 3 să ofteze

ofta (a ~) vb., ind. prez. 3 oftează

ofta vb., ind. prez. 1 sg. oftez, 3 sg. și pl. oftează

OFTAT s. oftare, suspin, suspinare, suspinat, (pop.) aht, (înv. și reg.) oft, (înv.) oftătură. (Un ~ de ușurare.)

OFTAT s. oftare, suspin, suspinare, suspinat, (pop.) aht, (inv. și reg.) oft, (înv.) oftătură. (Un ~ de ușurare.)

OFTA vb. a suspina, (Transilv.) a șioi, (Transilv. și Ban.) a (se) șușcăi, (prin Ban.) a șușni. (A ~ din adâncul inimii.)

OFTA vb. a suspina, (Transilv.) a șioi, (Transilv. și Ban.) a (se) șușcăi, (prin Ban.) a șușni. (A ~ din adîncul inimii.)

OFTAT², -Ă adj. (Învechit) Mult așteptat, dorit, rîvnit. Li să arătă cetate de mult oftată. bărac, a. 40. Bărbățelul meu oftat, Mie măicuța mi-a dat: Muntele cu oile Și coasta cu florile. f (1886), 295, cf. barcianu, alexi, w. – pl.: oftati, -te. – v. ofta.

OFTAT¹ s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, de obicei pricinuită de o durere morală (sau fizică) și dînd naștere, în expirație, unui sunet caracteristic; suspin. v. geamăt. Și peptu mi s-a-nchiegat De un grămădit ohtat. i. văcărescul, p. 62/4. Fie-ți milă... de-al meu oftat, negruzzi, s. ii, 9. Scotea cîte un oftat din adîncul plămînilor, mijloc prin care își ușura năduful. gane, n. iii, 159, cf. șăineanu, alexi, w. Glasurile lor se împleteau și se prelungeau într-un oftat fără sfîrșit. bebbeanu, r. i, 128. I se păru că-ntr-un oftat își povesti toată viața. mironescu, s. a. 82. Aud un oftat amar; și glasul pornește parcă mai obosit. sadoveanu, o. iii, 105. Vine oftatul lui greu din fundul inimii. stancu, d. 52. Somnul oamenilor săraci e necăjit și vine greu... îl întrerup oftaturi. pas, z. i, 246. Ah oftat, oftat, oftat, Boală de nevindecat. teodobescu, p. p. 276. Iartă-i, doamne, păcatu Cui a făcut oflatu, Că oftatu-i lucru mare Și e bun la supărare! jaBnIk-bîrseanu, d. 219. ◊ (În context figurat) Tu n-ai apucat să deprinzi altă școală Decît slugăreala pe la ușa bogatului, Mătrăguna ocărilor și pelinul oftatului. deșliu, g. 53. ◊ Fig. Izvoarele-o plîng și îi tînguie soarta, Iar firea și-nalță la ceruri oftatul, neculuță, ț. d. 79. În oftat se-n-doaie fagii, Tremură în crîng alunii, goga, c. p. 82. Doina plîngea pe strune... apoi slăbi, pînă ce se stînse într-o adiere jalnică, un oftat. sadoveanu, o. i, 53. – pl.: oftaturi. – Și: (învechit) ohtat s. n. – v. ofta.