OGLINDĂ, oglinzi, s. f. 1. Obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor. 2. P. anal. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce înfățișează, reprezintă, simbolizează ceva; icoană, imagine, tablou. 4. (În sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = porțiune de piele, netedă și lucioasă, la femelele bovinelor și ale altor animale, în dreptul perineului și al feselor, în care sensul firelor de păr este îndreptat de jos în sus. 5. (Geol.; în sintagmele) Oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) = suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

oglindă sf [At: COD. VOR. 116/2 / V: (înv) ~lendă, (reg) logrin~ / Pl: ~nzi și (înv) ~de / E: pvb oglindi] 1 Obiect cu suprafață lucioasă, făcut de obicei din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic, având proprietatea de a reflecta puternic razele de lumină și de a forma astfel imagini ale obiectelor reale din dreptul lor Si: (Trs) căutătoare, cotătoare. 2 (Reg; îcs) Cu ~da Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 3 (Reg; îc) ~da-fetei Plantă cu flori violete, care crește pe soluri argiloase și nisipoase sau printre semănăturile de cereale (Legonzia speculum Veneris). 4 Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape) care are proprietatea de a reflecta lumina. 5 (Fig) Ceea ce înfățișează, reflectă sau simbolizează ceva, un lucru, o situație, o idee etc. Si: icoană, imagine. 6 (Înv; fig) Model. 7 (Reg; lpl; îf oglinde) Ochelari. 8 (Reg; îs) ~da laptelui sau ~da ugerului Porțiune de piele, netedă și lucioasă, de sub perineu și de pe fese, la bovine și alte animale, în care sensul firelor de păr este îndreptat de obicei de jos în sus. 9 (Glg; îs) ~ de falie (sau de fricțiune, de alunecare) Suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. 10 (Mlg; iuz) ~da măgarului Antimoniu.

OGLINDĂ (pl. -inzi) sf. 1 Geam neted și lucios acoperit pe una din fețe cu un amalgam de cositor, sau de argint viu, ori cu un strat subțire de argint sau de platină, spre a putea reflecta pe cealaltă față imaginile obiectelor: ~ de perete (🖼 3423); ~ de buzunar; ~ sferică, oglindă ce face parte din suprafața unei sfere (🖼 3424); a face ceva ca oglinda, a curăți bine, a face foarte curat; a se uita în ~; F : mai bine te-ai uita în ~, mai bine ți-ai da seama cum arăți, ce urît ești, etc. ¶ 2 Ⓕ Tot ce reflectează lumina ca o oglindă: oglinda ochilor ¶ 3 Ⓕ Imaginea exactă: somnul e oglinda morții (ZNN.); (P): ochii sînt oglinda inimii [oglindi].

OGLINDĂ, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor. 2. P. anal. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce înfățișează, reprezintă, simbolizează ceva; icoană, imagine, tablou. 4. (În sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = porțiune de piele, netedă și lucioasă, la femelele bovinelor și ale altor animale, în dreptul perineului și al feselor, în care sensul firelor de păr este îndreptat de jos în sus. 5. (Geol.; în sintagmele) Oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) = suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

OGLINDĂ, oglinzi, s. f. 1. Obiect făcut de obicei din metal sau din sticlă acoperită pe o față cu un strat metalic care reflectă razele de lumină și pe care se formează imaginea obiectelor. Prin sala cu păreții de oglinzi Vezi înmiită silueta-ți fină. D. BOTEZ, P. O. 99. Cînd mă uitam în oglindă, barbă și mustețe ca în palmă. CREANGĂ, A. 86. Se vede că nu te-ai uitat de mult în oglindă. ALECSANDRI, T. I 198. ◊ (În metafore și comparații) Opera... [poetului] trebuie să fie o oglindă a năzuințelor poporului. BENIUC, P. 135. Plecă să caute un vas cu apă, pășind în vîrful bocancilor lustruiți oglindă. C. PETRESCU, Î. II 51. Harnică, din zorii zilei Nu stau mîinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. COȘBUC, P. I 95. Ochii sînt oglinda inimii = ochii reflectă starea sufletească a omului). ◊ Oglindă retrovizoare v. retrovizor. ♦ Imagine. Visul e ca o oglindă a realității. 2. (Urmat de determinări) Orice suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape) care are proprietatea de a reflecta lumina. În oglinda mare a rîului începeau să tremure luminile stelelor de sus. SADOVEANU, O. VII 341. Sabina apăruse lunecînd pe oglinda de gheață. C. PETRESCU, C. V. 371. Lumina lor se răsfrîngea tremurînd în oglinda apei limpezi. BART, S. M. 26. – Pl. și: (învechit) oglinde (EMINESCU, O. IV 128).

OGLINDĂ oglinzi f. 1) Obiect constând dintr-o bucată de sticlă groasă, de forme diferite, amalgamată pe dos, având proprietatea de a reflecta lumina și de a forma astfel pe partea lucioasă imaginea obiectelor. Oglindă de buzunar. ◊ A face ceva oglindă a face ceva să devină foarte curat. 2) Plan lucios și neted, format, mai ales, de o întindere de apă lină, care reflectă razele de lumină. Oglinda lacului. 3) fig. Ceea ce reflectă cu fidelitate ceva; imagine fidelă. Oglinda timpului. ◊ Ochii sunt oglinda sufletului ochii exprimă starea sufletească și calitățile spirituale ale cuiva. [G.-D. oglinzii] /v. a (se) oglindi

oglindă f. 1. sticlă poleită și cositorită de o parte, resfrângând imaginile obiectelor; oglinda măgarului, sarea pisicii; 2. fig. tot ce reprezintă un lucru: fața e oglinda sufletului. [Tras din oglindì].

oglíndă f., pl. zĭ (d. oglindesc saŭ vsl. *oglenda). Geam acoperit pe o parte cu staniŭ și care reflectează perfect imaginea obĭectelor: Colbert a favorizat în Francia fabricațiunea oglinzilor. Fig. Ceĭa ce reprezentă un lucru și ni-l pune par’că supt ochĭ: fața e oglinda sufletuluĭ. Adv. A străluci oglindă, a fi curat oglindă = ca oglinda. – În antichitate oglinzile se făceaŭ dintr’o placă de argint (orĭ și alt metal) lustruită. – Dim. -njoară (vest) și -ngĭoară (est). P. pl., cp. cu grindă, tindă, colindă.

logrindă sf vz oglindă

oglendă sf vz oglindă

oglinda v vz oglindi

oglindi [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 76^v/27 / V: (îrg) ~da (Pzi: oglind și ~dez), (rar) ~nzi / Pzi: ~desc / E: vsl оглѧдати сѧ, bg огледам се] 1 vt (Îrg) A se uita cu atenție Si: a cerceta, a observa. 2 vr A se reflecta pe o suprafață lucioasă sau într-o oglindă. 3 vr (D. oameni) A se privi în oglindă. 4 vr (D. oameni) A se admira, privindu-se în oglindă. 5 vr (D. stări, fenomene, acțiuni) A se reflecta. 6 vt A înfățișa. 7 vr (Reg; îe) Să ~dează dă primăvară Se face primăvară.

oglinzi v vz oglindi

OGLINDA 👉 OGLINDI.

OGLINDI (-desc), ‼OGLINDA (-ind) I. vb. tr. A reflecta în oglindă sau ca într’o oglindă: năzuința de a oglindi în tine o cît mai mare parte a lumii în care trăești (BR.-VN.); Cele maluri Ce oglindă fruntea lor În poeticele valuri A frumosului Bosfor (ALECS.). II. vb. refl. A se uita într’o oglindă, a-și vedea imaginea în oglindă sau ca într’o oglindă: se opreau în stradă, se măsurau, oglindindu-se în vitrine (VLAH.); luna răsărise dintre munți și se oglindea într’un lac mare și limpede (EMIN.); Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mîndrie Cetatea Neamțului (CRG.); Toată ziua se oglindă Și gunoiu-i pînă’n grindă (IK.-BRS.) [vsl. oględati].

OGLINJOARĂ, Mold. OGLINGIOARĂ (pl. -re) sf. dim. OGLINDĂ.

OGLINDI, oglindesc, vb. IV. Refl. 1. A se reflecta pe o suprafață lucie sau într-o oglindă; (mai rar, despre persoane) a se privi în oglindă. Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare... în care se oglindește.. Cetatea Neamțului. CREANGĂ, A. 117. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri. EMINESCU, O. I 152. Fața palidă-și spăla, Păr de aur pieptăna, Și frumos se oglindea. ALECSANDRI, P. I 105. ◊ Tranz. (Complementul indică elementul reflectat) Rîul sclipea lin într-o bidboană, în care dintr-o dată și-a oglindit globul luna în scădere. SADOVEANU, N. P. 25. Și pentru ce-aș porni cu tine-n vale? Să văd cum oglindești tot alte flori Plecate peste zîmbetele tale? CERNA, P. 95. 2. Fig. (Despre stări, fenomene, acțiuni) A se răs- frînge în..., a fi înfățișate de..., a se arăta prin..., a-și găsi ecoul, a se reflecta. În folclor se oglindește felul de viață și munca omului, cîteodată din cele mai vechi începuturi. BENIUC, P. 9. Încă de la începutul veacului al XIX-lea, atitudinea critică față de realitatea rusă se oglindește în operele scriitorilor. SADOVEANU, E. 209. ♦ Tranz. A înfățișa, a prezenta. Arta oglindește într-un fel ori în altul viața unei epoci. GHEREA, ST. CR. II 118. [Eminescu] oglindește atît de bine viața proletară, încît poezia lui pare scrisă de un copil de geniu al acestei clase. IONESCU-RION, C. 88. – Variantă: (învechit și popular) oglinda, oglindez (ALECSANDRI, P. II 39) și oglind (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441), vb. I.

A SE OGLINDI mă ~esc intranz. 1) A-și proiecta imaginea într-o oglindă sau pe o suprafață lucioasă (ca o oglindă). 2) (despre persoane) A se privi în oglindă. 3) (despre stări, acțiuni etc.) A-și găsi expresie; a se reflecta; a se răsfrânge. /<sl. oglendati

A OGLINDI ~esc tranz. 1) A face să se oglindească. 2) (realitatea în artă) A reda prin mijloace artistice; a înfățișa; a reprezenta; a reflecta. /<sl. oglendati

oglindì v. 1. a se uita într’o oglindă; 2. a răsfrânge lumina sau coloarea: a cerului lumine se prevăd, se oglindează AL.; 3. a-și vedea imaginea; fig. sufletul se oglindește în ochi. [Slav. OGLENDATI, a privi împrejur].

Oglinzi pl. stațiune balneară în apropiere de Târgu-Neamț.

oglindésc v. tr. (vsl. glendati, glendĭeti, a te uĭta în prejur; bg. gledam, mă uĭt; ogledálo, oglindă). Reflectez, răsfrîng: apa lină a laculuĭ oglindea copaciĭ. V. refl. Mă reflectez, mă văd în: lucrurile se oglindesc în oglindă, (fig.) în acest tînăr se oglindește vitejia tatăluĭ săŭ.

oglindéz v. tr. (vsl. oglendati, a te uĭta). Munt. vest. Observ, spionez, privesc atent de departe (rev. I. Crg. 8, 343).

oglindă (desp. o-glin-) s. f., g.-d. art. oglinzii; pl. oglinzi

oglindă (o-glin-) s. f., g.-d. art. oglinzii; pl. oglinzi

oglindă s. f. (sil. -glin-), g.-d. art. oglinzii; pl. oglinzi

oglindi (a ~) (desp. o-glin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oglindesc, 3 sg. oglindește, imperf. 1 oglindeam; conj. prez. 1 sg. să oglindesc, 3 să oglindească

oglindi (a ~) (o-glin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oglindesc, imperf. 3 sg. oglindea; conj. prez. 3 să oglindească

oglindi vb. (sil. -glin-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oglindesc, imperf. 3 sg. oglindea; conj. prez. 3 sg. și pl. oglindească

oglindi (oglindesc, oglindit), vb. – 1. (Înv.) A privi, a contempla. – 2. A reflecta. – 3. (Refl.) A se uita într-o oglindă sau ca într-o oglindă. Sl. oględati (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 222; Byhan 310; Conev 62). – Der. oglindă, s. f. (obiect cu suprafața netedă și lucioasă care reflectă imaginea); oglindar, s. m. (fabricant de oglinzi).

oglindă, răsturnare în ~ v. inversare.

FENOMEN DE OGLINDĂ miraj caracteristic zborului pe mare, fiind pozitiv (când razele soarelui vin dinspre apus, apa este percepută mai aproape decât în realitate) și negativ (când razele soarelui vin dinspre răsărit, apa este percepută mai departe decât în realitate).

OGLINDĂ subst. – T. (RA IV 272); Oglind/a, mold., 1534 (Glos); -ești s. (Dm), -oae, Sora (Glos).

OGLINDA LUMII, revistă săptămânală, ilustrată, de actualitate. Apărută la București între 1922 și 1934, cu texte traduse în lb. germană, franceză și uneori maghiară. Colaboratori: V. Eftimiu, D. Stănescu, Const. A.I. Ghika.

oglindă, oglinzi s. f. ochi.

a da la oglinzi expr. (intl.) a lovi (pe cineva) peste ochi.

OGLINDĂ s. (Transilv.) căutătoare, (înv.) mirază, (latinism înv.) specul. (Se privește în ~.)

OGLINDĂ s. v. exemplu, imagine, înfățișare, model, pildă, reprezentare, viziune.

oglindă s. v. EXEMPLU. IMAGINE. ÎNFĂȚIȘARE. MODEL. PILDĂ. REPREZENTARE. VIZIUNE.

OGLINDĂ s. (Transilv.) căutătoare, (înv.) mirază, (latinism înv.) specul. (Se privește în ~.)

OGLINDI vb. v. analiza, cerceta, examina, măsura, observa, scruta, studia, urmări.

OGLINDI vb. 1. a se proiecta, a se răsfrânge, a se reflecta, (astăzi rar) a se prevedea, a se străvedea, (înv.) a se mira, (fig.) a se scălda. (Imaginea i se ~ pe luciul apei.) 2. v. reflecta.

oglindi vb. v. ANALIZA. CERCETA. EXAMINA. MĂSURA. OBSERVA. SCRUTA. STUDIA. URMĂRI.

OGLINDI vb. 1. a se proiecta, a se răsfrînge, a se reflecta, (astăzi rar) a se prevedea, a se străvedea, (înv.) a se mira, (fig.) a se scălda. (Imaginea i se ~ pe luciul apei.) 2. a înfățișa, a reflecta, a reprezenta. (Arta ~ realitatea.)

OGLINDI vb. (Mold.) A observa, a cerceta. Și oglindind l-au cunoscut pre domnu său. DOSOFTEI, VS. Nu prăvești podoaba mea ? Nu oglindești bunurile meale ? CD 1698, 1^v. Avea Lupul un loc înalt, în vîrvul unui deal însămnat, de unde în toate dzilele oglindiia încotro hergheliia îmblă. CI, 99; cf. CD 1770, 1^v. Etimologie: sl. oględati sę.

OGLINDĂ s. f. 1. Obiect cu suprafață lucioasă, de diferite forme, făcut de obicei din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic avînd proprietatea de a reflecta puternic razele de lumină și de a forma astfel imaginea obiectelor; (Transilv.) căutătoare, cotătoare. Acela aseamără-se bărbatuli celuia ce-și socoteaște fața firiei sale întru oglindă. cod. vor. 116/2. Tocmiră niște oglinde și le puseră în zidul cetăției den cătruo ardea soarele. moxa, 375/30. Biserica, fiind tot cum au fost dintăi, să vedi ca o oglindă. herodot (1645), 132, cf. n. TEST. (1648), 176732, lex. mars. 246. Caută-te acmu, cetitoriule, ca într-o oglindă, n. costin, l. 110. Făcînd cu meșterșug niște oglinde de aramă, cu razele soarelui au aprins toate corăbiile lui Vitalian pre mare. cantemir, hr. 313. Oglindă de chihrimbar, 95 bani (a. 1726-1733). n. a. bogdan, c. m.160, cf. man. gOtt. Un divan, ...o oglindă de masă (a. 1803). iorga, s. d. xII, 146, cf. clemens. Oglinda cînd ți-ar arăta Întreagă frumusețea ta, Atunci și tu ca mine Te-ai închina la tine. a. văcărescul, ap. gcr ii, 160/14. Toți ș-au spart oglinda lor, Sau să se vază nu vor. mumuleanu, ap. gcr ii, 250/39. Se gătea la oglindă. negruzzi, s. i, 60. Oglinzi ca să se vază nu se afla în țeară, Și era poprit lucru să s-aducă d-afară. alexandrescu, m. 303. Greaca se sculase și se dusese la oglindă. filimon, o. i, 131. Pe pereți erau aninate oglinzi de Veneția. alecsandri, o. p. 141. Și în fața ta frumoasă O să ție o oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surîzîndă. eminescu, o. i, 76. Cînd mă uitam în oglindă, barbă și mustețe ca în palmă. creangă, a. 86. Și cum se uită ei în oglindă și se gîndesc acasă, ce să le vază ochii? caragiale, o. i, 121. Figurile lor se multiplicau, ca din reflectarea unor oglinzi paralele. vlahuță, o. a. iii, 58. Chiar plopul neastîmpărat se liniștise și, de pe verdele gingaș al foilor lui încremenite, lumina soarelui se răsfrîngea în văzduh ca de pe mii de mici oglinzi aeriene, hogaș, m. n. 14. Își aduce el singur cerneala și hîrtia și s-așează la masă înaintea oglinzii. sadoveanu, b. 32. Mă deștept, Privesc oglinda, fruntea mea o văd brăzdată. eftimiu, î. 176. Din cîte întrebări mi-am pus, nu rămîne nici una cînd mă uit în oglindă dimineața. bacovia, o. 226. Aceste aparate sînt construite cu oglinzi metalice, lentile și prisme. ioanovici, Tehn. 378. Prin sala cu păreții de oglinzi Vezi înmiită silueta-ți fină. d. botez, p. o. 99. Purta pieptene și oglindă rotundă, pe care le întrebuința, mereu, potrivindu-și ba cărarea, ba meșa de pe frunte, ba cravata. teodoreanu, m. u. 28. Adăstase și mai îndelung într-un salon mare, ...cu oglinzi. demetrius, a. 247. Toată ziua la oglindă, Dar gunoiu-i pînă-n grindă. doine, 257. Bate toba surdului, dă oglindă orbului. zanne, p. iii, 257. Pocitului oglinda-i lipsește. id. ib. Străchinuța verde, Fundul i se vede (Oglinda). șez. vii, 119. Am o surioară-n lume Și drept ca ea nimeni nu spune (Oglinda), ib. xiii, 27, cf. fundescu, L. p. ii, 176. (Ca termen de comparație, sugerînd ideea de strălucire, de curățenie, de netezime) Izbuti a face să lucească armele ca oglinda. ispirescu, l. 3. Toată lumea se mira de frumusețea acelei paseri... penele ei străluceau ca oglinda la soare. id. ib. 297. Păunescu, buuun băiat! – Catastivele lui, ca oglinda. delavrancea, o. ii, 320. Harnică, din zorii zilei Nu stau mîinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. coșbuc, b. 77. De la noi până la mîndra Făcui drumul ca oglinda, De la noi până la lelea Făcui drumul ca și pelea! hodoș, p. p. 61. Făcu casa ca oglinda. ciaușanu, v. 184. ◊ fig. Oglinda sufletului meu Îmi arat-adesea dulce chipul său. eminescu, o. iv, 10. În preajma ochilor mei și în oglinda închipuirii mele muncite de vedenii gheburile crîmpeielor de putregaiuri... se înfiripau și trăiau viața scurtă a unei năluciri apocaliptice. hogaș, m. n. 96. Liniștea profundă dimprejurul sfintelor biserici... prestigiul veacurilor de evlavie încremenită în pietrele cu slovă... cad pe oglinzile inimei, ca pe un iezer molcom și visător. galaction, o. 223. ◊ (Adverbial) Plecă să caute un vas cu apă, pășind în vîrful bocancilor lustruiți oglindă, c. petrescu, Î. ii, 51. ◊ (Regional) Cu oglinda = numele unui joc de copii. cf. pamfile, j. ii, 72. ◊ Compus: oglinda-fetei = plantă cu flori violete, care crește mai ales pe ogoare, între semănături de cereale și prin vii, pe soluri argiloase și nisipoase (Legonzia speculum Veneris). cf. ddrf, tdrg. 2. p. anal. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape) care are proprietatea de a reflecta lumina. Oglinzile lucii ale valurilor... resfrîng în adînc icoanele stelelor. eminescu, n. 66. Copil ce umblă s-adune stele De pe oglinda blîndelor ape. vlahuță, s. a. i, 50. În depărtare, ca și cum ar fi pusă sub oglindă de apă străvezie, grădina surîde fericită. petică, o. 263. Un colț de cer plutește Pe mlaștinile negre Și din oglinda apei... Răsar tremurătoare Luminile pribege. densusianu, l. a. 50. Sabina apăruse lunecînd pe oglinda de gheață. c. petrescu, c. v. 371. Albul fără sfîrșit ne obosea ochii, provoca mirajuri, oglinzi de ape ce se împreunau cu cerul. brăescu,a. 226. Lămpile mici, electrice, străluceau înșirate de-a lungul bordului; lumina lor se răsfrîngea tremurînd în oglinda apei limpezi. bart, s. m. 26. Ploua atît cît trebuia bălților să nu reverse și cîmpurilor goale să se umple de oglinzi. sadoveanu, o. xiii, 465. Plecaseră și ei vîslind pe oglinda albastră a mării. stancu, n. a. iii, 235. Oglinda lacului Se-ntunecă-n seară. reniuc, v. 107. 3. Fig. Ceea ce înfățișează, reprezintă sau simbolizează ceva (un lucru, o situație, o idee etc.); icoană, imagine. Scrie ep[i]sc[o]pul Vichentie în cartea lui ce-i dzic Oglinda năravurilor, cum era în țara frînceasc[ă] un orășan ce s[ă] desprinsăs[ă] a să giuca în cărți (a. 1692). OCR i, 295/27. Vreamea (carea oglinda iaste a lucrurilor viitoare) va arăta... cantemir, ist. 94. Sfîrșit fericit ai dobîndit după adevăr, dezlegîndu-se oglindele prin arătările adevărului. mineiul (1776), 110^v2/33. Înfățișează oglinda unor vremuri pentru totdeauna trecute. maiorescu, cn. iii, 21. Dacă nu ți-ar fi stăpînă... Ochii tăi n-ar fi oglinda dorului ce te frămîntă! EfTiMiu, î. 99, cf. teodoreanu, m. u. 41. Opera... [poetului] trebuie să fie o oglindă a năzuințelor poporului, beniuc, p. 135. Chipul omului e oglinda sufletului lui. zanne, p. ii, 68. Ochii sînt oglinda inimii. id. ib. 343. 4. Fig. (Învechit) Model, pildă, exemplu. Domnilor buni și înțălepți, oglindă trebuie să fie faptele trecute a trecuților domni. n. costin, l. 429. S-au silit a afla toate chipurile dreptății... și le-au întărit cu pravilă nestrămutată, lăsînd ca o oglindă urmașilor săi faptele cele bune și dreptatea ce au păzit (a. 1768). uricariul, i, 339. Deade oglindă pre Moisi. țichindeal, f. 218/6. Oglindă să te-arăți la supușii tăi, ca uitîndu-să la tine să ia pildă de la tine. zanne, p.viii, 54. 5. (Regional, la pl. în forma oglinde) Ochelari. alrm i/i h 23, cf. com. din tinăud – ORADEA. 6. (În sintagma oglinda laptelui sau oglinda ugerului) Porțiune de piele, netedă și lucioasă, de sub perineu și de pe fese la bovine și alte animale, în care sensul firelor de păr este îndreptat de obicei de jos în sus. cf. ltr, alrt ii 113. 7. (Geol.; în sintagma) Oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) = suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. cf. cantuniari, l. m. 147, 172, der. ◊ (Mineral.; ieșit din uz) Oglinda măgarului = antimoniu. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w. – Pl.: oglinzi și (învechit) oglinde. – gen.-dat. și: (învechit) oglindei (filimon, o. i, 131). – Și: (învechit) oglendă (budai-deleanu, lex),(regional) logrindă (alrm ii/i h 374/833, a iii 16) s. f. – Postverbal al lui oglindi.

OGLINDI vb. IV. 1. Tranz. (Învechit și regional) A privi, a se uita cu atenție (la ceva sau la cineva); a observa, a cerceta. Și vădzînd că-i oglindesc banii și-i dau și la alțîi mirîndu-să... el să-mfricoșe. dosoftei, v. s. octombrie 76^v/27, cf. noiembrie 106^v/11. O, nebunule, ...nu cauți să vezi și să cunoști frumuseațele meale? Nu prăvești podoaba mea? Nu oglindești bunurile meale? cantemir, ap. gcr i, 324/23. Avea lupul un loc înalt... de unde în toate zilele oglindiia încotro hergheliia îmbla. id. ist. 76, cf. 192. Maica Leonora, pricepută, alegea ouă, oglindindu-le în zare. brăescu, a. 77, cf. i. cr. viii, 343, com. din straja – rădăuți. ◊ Absol. Atunce intră tremurînd diaconul de oglindi. dosoftei, v. s. septembrie 12^r/24. Să prileji de-l vădzu unul din ceia ce i-au fost slugi. Și oglindind l-au cunoscut pre domnu său. id. ib. decembrie 196^r/18. 2. Refl. A se reflecta, a se proiecta pe o suprafață lucioasă sau într-o oglindă; (despre oameni) a se privi în oglindă; a se admira privindu-se în oglindă. Iar luna zimbitoare și tainică și lină, Vărsînd pe-a sale unde dulci spume de lumină, Cu fața sa bălaie în el se oglindea. alecsandri, p. i, 236. Hai, scumpe surioare, uitîndu-ne sclavia, Să ne-oglindim în apa fîntînii Blanduzia. id. t. ii, 196. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. eminescu, o. i, 152. Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mîhnire Cetatea Neamțului, de atîtea veacuri! creangă, a. 117. Livezile satului se oglindesc în valuri. vlahuță, n. p. 11. Cîteva sălcii pletoase se oglindesc în apă. bogza, c. o. 102. După ce se oglindi o clipă în geamul deschis, Naum se întoarse și văzu pe Ciudin în deschizătura ușii. sadoveanu, o. ix, 109. Soarele strălucea, iar cerul fără nori se oglindea în trotuarele ude, albăstrind băltoacele. v. rom. septembrie 1955, 89. Drăgulița mea drăguță, Toată ziua se oglindă Și gunoiu-i pînă-n grindă. jarnIk-bîrseanu, d. 441. Tu te și-apucă de te spală, te piaptănă, te oglindește, te gătește și nu-i răspunde nimic pînă ce nu-i fi gata. șez. i, 246, cf. alrm ii/i h 373. Am doi porumbei, toată, lumea s-oglindește-n ei (Ochii). sbiera, P. 320, cf. gorovei, c. 250. ◊ tranz. Narcis oglindindu-și fața cea frumoasă într-un izvor curat s-au iubit pre sineș (a. 1819). în l. rom. 1965, 225. Auzit-ai, frate, de acel Bosfor... Care oglindează ca prin vis ușor Tainice saraiuri și-verzite maluri? alecsandri, p. ii, 39, cf. odobescu, s. iii, 14. În zadar te uiți în apă ș-oglindindu-ți a ta față Cauți farmecele care te făcuseră semeață! macedonski, o. i, 240, cf. ddrf. Și pentru ce-aș porni cu tine-n vale? Să văd cum oglindești tot alte flori, Plecate peste zîmbetele tale? cerna, p. 95. Sub malul nalt, rîul sclipea lin într-o bulboană, în care dintr-odată și-a oglindit globul luna în scădere, răsărită deasupra piscului Bourei. sadoveanu, o. xviii, 31. ◊ fig. Ochii-i erau larg deschiși, oglindind în adîncul lor neliniște. vornic, p. 84. 3. refl. (Despre stări, fenomene, acțiuni) A se răsfrînge în..., a fi înfățișat de..., a-și găsi ecoul în...; a se reflecta. Dumnezeoaia liniștirii numai să oglindea în lacrimile mele. kotzebue, u. 12^v/19. Ah! în a mea simțire Precum te oglinzești, Rog dreapta mea slăvire Înalt să-nvrednicești! i. văcărescul, p. 254/10. În galbena ta față și stinsa ta privire Se oglindează jalnic adîncă pătimire. conv. Lit. iv, 85. Acest deficit de individualitate din realitate se oglindește și în literatură. ibrăileanu, s. l. 35. Încă de la începutul veacului al XIX-lea, atitudinea critică față de realitatea rusă se oglindește în operele scriitorilor. sadoveanu, e. 209. În folclor se oglindește felul de viață și munca omului, cîteodată din cele mai vechi începuturi. beniuc, p. 9. ♦ tranz. A înfățișa, a reprezenta. Arta oglindește într-un fel ori în altul viața unei epoci. gherea, st. cr. n, 118. [Eminescu] oglindește atît de bine viața proletară, încît poezia lui pare scrisă de un copil de geniu al acestei clase. ionescu-rion, c. 88. O dată cu acestea se naște și o mișcare socialistă – revista „Con-temporanul” o oglindește ideologic. ralea, s. t. iii, 188. Lupta intrinsecă din personalitatea lui Ibrăileanu continuă... și e oglindită chiar în mărturii proprii. v. rom. septembrie 1954, 167. Orice operă de artă oglindește un fragment de realitate. cf 1960, nr. 3, 93. 4. refl. (Regional, în expr.) Să oglindază dă primăvară = se desprimăvărează (Ghilad – Timișoara), alr sn iii h 781/36. – prez. ind.: oglindesc. – Și: (învechit și regional) oglinda (prez. ind. oglind și oglindez) vb. I; (rar) oglinzi vb. IV. – Din slav. (v. sl. оглмдатн сѫ „a privi împrejur”, cf. bg. огпедам ce „a se privi în oglindă”). – Oglinzi < oglindă.