omenit, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 74^v/9 / Pl: ~iți, ~e / E: omeni] 1 (Înv) Blând. 2 (Îvp) Onest.

OMENIT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Învechit) Blînd, amabil, omenos. Și acestea ne zicea cînd mînca, căci numai atunci era mai omenit, GORJAN, H. IV 102.

omeni [At: COD. TOD. 229 / V: (reg) omini / Pzi: ~nesc / E: om] 1 vr (Rel; îrg) A lua înfățișare de om Si: a se întrupa, a se naște. 2 vt (Îvp) A manifesta respect și considerație față de cineva Si: a cinsti, respecta. 3 vt (Îvp) A venera. 4-6 vr (Înv) A se purta corect, cinstit, civilizat. 7 vt (Reg; îf omini) A ura cuiva noroc. 8 vt (Reg; îf omini) A felicita. 9 vt (Pop) A primi pe cineva în mod ospitalier Si: a ospăta. 10-11 vtr A mânca și a bea Si: a ospăta. 12 vt (Irn) A trage cuiva o bătaie zdravănă.

omini v vz omeni

OMENI, omenesc, vb. IV. Tranz. (Popular) 1. A primi în mod ospitalier pe cineva, a trata cu mîncare și cu băutură; a cinsti (3), a ospăta. Dimineața, iar omeni muierea pe călători cu mămăligă și cu lapte cald. RETEGANUL, P. III 4. ◊ Refl. Stai jos și te omenește cu ceva d-ale mîncării și p-ormă om vedea ce-om face. CAMIL PETRESCU, O. II 166. ♦ (Ironic) A trage (cuiva) o bătaie zdravănă. Îl apucară voinicii amîndoi, apoi lasă că l-au omenit! Nici ferfeniță nu s-a ales de el. RETEGANUL, P. V 41. 2. A cinsti (1), a onora, a slăvi. Prietenii îi doresc și țara îi omenește. ISPIRESCU, U. 27. O, zei ai zeilor... Precum v-am cinstit Și v-am omenit, așa vă voi cinsti Și vă voi omeni. TEODORESCU, P. P. 108.

A OMENI ~esc tranz. pop. 1) (persoane) A trata cu omenie (adăpostind, ospătând, acordând susținere etc.). 2) rar A înzestra cu trăsături de om; a face să aibă însușiri umane. /Din om

omenì v. 1. a primi cu omenie: îl ospătă și’l omeni ca pe un călător ISP.

2) omenésc v. tr. (d. oamenĭ). Primesc (tratez) cu omenie: pe popă îl omenim (VR. 1927, 1, 26), am să te omenesc de cinste (Agrb. Înt. 48).

omeni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenesc, 3 sg. omenește, imperf. 1 omeneam; conj. prez. 1 sg. să omenesc, 3 să omenească

omeni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenesc, imperf. 3 sg. omenea; conj. prez. 3 să omenească

omeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenesc, imperf. 3 sg. omenea; conj. prez. 3 sg. și pl. omenească

OMENIT adj. v. bun, cinstit, cumsecade, îngăduitor, înțelegător, omenos, onorabil, onorat, prețuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, venerabil.

omenit adj. v. BUN. CINSTIT. CUMSECADE. ÎNGĂDUITOR. ÎNȚELEGĂTOR. OMENOS. ONORABIL. ONORAT. PREȚUIT. RESPECTABIL. RESPECTAT. STIMABIL. STIMAT. VENERABIL.

OMENI vb. v. cinsti, incarna, întruchipa, întrupa, ospăta, servi, trata.

omeni vb. v. CINSTI. INCARNA. ÎNTRUCHIPA. ÎNTRUPA. OSPĂTA. SERVI. TRATA.

OMENIT adj. (Mold.) Blînd, omenos. Era ... omenit, blînd, cucerit. DOSOFTEI; cf. CANTEMIR, IST. Etimologie: omeni. Cf. l a s c ă v.

omenít, -ă, omeniți, -te, adj. 1. Ospătat. 2. Tratat cu omenie. – Din omení.

omení, omenesc, (omini), v.t.r. 1. A (se) ospăta, a (se) cinsti: „Ne-am ominit on ptic și ne-am dus și ne-am culcat” (Memoria, 2014: 153). 2. A trata cu omenie. – Din om (DEX, MDA).

omeni, omenesc, (omini), vb. tranz., refl. – 1. A (se) ospăta, a (se) cinsti: „Ne-am ominit on ptic și ne-am dus și ne-am culcat” (Memoria, 2014: 153; Oarța de Sus). 2. A trata cu omenie. – Din om (DEX, MDA).