PAI, paie, s. n. Tip de tulpină simplă, în general fără ramificații și cu internodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale (grâu, orz, orez etc.) și pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini rămase după treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fără personalitate, de care se servește cineva pentru a-și atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecătoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocnește (fără a izbucni). A întemeia (ceva) pe paie = a clădi, a realiza (ceva) pe temelii șubrede. (Fam.) Văduvă (sau, rar văduv) de paie = soție sau soț care a rămas o perioadă scurtă de timp fără soț sau, respectiv, fără soție. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrăutăți și mai mult situația (dintre doi adversari); a întărâta, a ațâța pe cei care se ceartă. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucată din această tulpină sau tub subțire din material plastic cu care se sorb unele băuturi. – Lat. palea.

pai¹ sn [At: PALIA (1581), 126/18 / V: (reg) ~e sn / Pl: ~e, (reg) ~uri / E: ml palea] 1 Tip de tulpină simplă, subțire, tubulară, în general neramificată, cu internodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale și pentru alte plante din familia gramineelor. 2 (Lpl) Grămadă de tulpini uscate de graminee rămase după treierat, având diferite utilizări. 3 (Rar; îs) Țigară cu ~ Țigară cu filtru. 4 (Pop; d. grâu; îlav) În ~e Care nu a fost secerat sau treierat. 5 (D. cereale; îe) A da în ~ A începe să le crească tulpina. 6 (Îe) A-și aprinde ~e-n cap A-și atrage nemulțumirea cuiva. 7 (Îe) A pune ~e pe (sau peste) foc sau a stinge focul cu ~e A ațâța pe cineva deja nervos. 8 (Îae) A înrăutăți o situație deja dificilă. 9 (Fig; d. sentimente; îe) Arde focu-n ~e ude A mocni fără a se manifesta. 10-11 (Îs) Foc de ~ (Entuziasm trecător sau) pasiune trecătoare. 12 (Îe) A întemeia (ceva) pe ~e A clădi ceva pe temelii nesigure. 13 (Îe) A nu ridica un ~ de jos A nu face absolut nimic. 14 (D. oameni; îe) A nu se pricepe să împartă un ~ la doi boi sau a nu ști să încurce două a fi bun de ~e A nu fi bun de nimic. 15 (Îs) Om (sau, rar, soț, tată etc.) de ~e Persoană lipsită de personalitate, de valoare, de caracter pe care cineva o folosește drept paravan, pentru a-și atinge scopul. 16-17 (Fam; îs) Văduvă (sau rar) văduv de ~e (Soție sau) soț care a rămas puțin timp fără soț, respectiv, fără soție. 18 (Reg; îe) A fugi ca tăunul cu ~ul A fugi foarte repede. 19 (Reg; îe) Fân ori ~e? Bine sau rău? 20 (Îe) Ăl cu ~e, ăl cu fân! Se spune, ironic, unui ostaș care nu știe să țină cadența în mers într-un grup, de parcă nu ar ști care este piciorul drept și care cel stâng. 21 (Pop; îe) La ~e! Strigăt cu care se gonesc câinii. 22 (Pex; d. oameni; îae) Se spune ironic, oamenilor care cască sau chicotesc. 23 (Îae) Se spune cuiva pentru a-l determina să tacă sau să stea de-o parte. 24 Fragment de pai¹ (1) sau tub subțire dintr-un material plastic, cu care se sorb unele băuturi. 25 (Pex; cu determinări care indică planta) Tulpină a unor plante nepăioase. 26 (Pan; șîs ~ de chibrit) Băț de chibrit. 27 (Mol; îcs) De-a ~ul Joc de copii în care jucătorii stau așezați în cerc și așteaptă cu mâinile la spate paiul¹ (1) pe care unul dintre ei îl poartă pe la fiecare. 28 (Ast; reg; îs) ~ele țiganului (sau țiganilor, lui nănașu) ori carul (sau cărarea, calea, drumul) de ~e (sau cu ~ele) ori cărarea (sau drumul) ~elor ori calea (sau drumul) țiganului cu -e Calea Lactee. 29 (Reg; șîs ~ lung) Plantă din familia pirului (Carex canescens). 30 (Bot; Mun) Flori-de-paie (Helichrysum braeteatum).

pai² sn [At: DR. I, 416 / E: nct] (Reg) 1 Lână nouă, măruntă, care le crește oilor primăvara, înainte de a fi tunse. 2 Grăsime de pe lâna oilor.

PAI, paie, s. n. Tip de tulpină simplă, în general fără ramificații și cu internodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale (grâu, orz, orez etc.) și pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini rămase după treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fără personalitate, de care se servește cineva pentru a-și atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecătoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocnește (fără a izbucni). A întemeia (ceva) pe paie = a clădi, a realiza (ceva) pe temelii șubrede. (Fam.) Văduvă (sau, rar) văduv de paie = soție sau soț care a rămas o perioadă scurtă de timp fără soț sau, respectiv, fără soție. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrăutăți și mai mult situația (dintre doi adversari); a întărâta, a ațâța pe cei care se ceartă. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucată din această tulpină sau tub subțire din material plastic cu care se sorb unele băuturi. – Lat. palea.

PAI, paie, s. n. Tulpina subțire, dreaptă, cilindrică, neramificată a unor cereale (grîu, secară, ovăz, orz); (la pl.) grămadă de tulpini uscate, păioase, rămase după treierat. Era un grîu frumos, cu paiul gros, înalt. DUMITRIU, N. I. 50. Atîta strălucire-ncape În bordeiașul vost’ de paie. GOGA, P. 10. Spune-i că nu primești bani, ci numai atîta grîu, cu paie cu tot, cît îi putea duce d-ta în spate. CREANGĂ, P. 155. ◊ Om de paie = om lipsit de personalitate, de care se servește cineva în vederea profitului său personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecătoare. (Familiar) Fîn ori paie? = rezultat bun sau rău? (În proverbe) și construcții metaforice) Vezi paiul din ochiul altuia, dar nu vezi bîrna din ochiul tău v. bîrnă. Paiul, cît de mic, își are umbra lui = orice lucru mic are o importanță oarecare. A se agăța și de un pai, se zice cînd cineva recurge, în cazuri desperate, la un sprijin cît de slab, în speranța că îl va salva. A întemeia (ceva) pe paie = a întemeia ceva pe o temelie șubredă; a clădi pe nisip. La ei norocul este întemeiat pe paie. NEGRUZZI, S. II 241. Arde focu-n paie ude, se zice despre o pasiune care mocnește. Dăduse și el în pîrpăra însuratului. Ș-apoi cînd îi omul în doi peri e cum îi mai rău. Vorba ceea: arde focu-n paie ude. CREANGĂ, P. 166. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. Fuge și Scaraoschi după ceilalți, ca tăunul cu paiul. CREANGĂ, P. 306. A stinge focul cu paie sau a pune paie peste foc = a interveni într-o discuție sau ceartă cu scopul de a potoli pe adversari, aducînd argumente care îi înverșunează mai tare. A-și aprinde paie-n cap v. aprinde. ◊ Fig. Cantitate foarte mică din ceva. Nu cerșește un romîn, Nu cerșește cît mai are un pai de nădejde-n sîn. HASDEU, R. V. 10.

PAI paie n. 1) Tulpină cilindrică subțire, neramificată, goală pe dinăuntru, având noduri pronunțate, specifică plantelor graminee. ◊ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agăța și de un ~ a încerca într-o situație grea chiar și cel mai neînsemnat mijloc de salvare. 2) Mulțime de astfel de tulpini rămase după treierat. ◊ Om de paie. v. OM. Văduvă (sau văduv) de paie soție rămasă temporar fără soț (sau invers). A-și aprinde paie-n cap a-și provoca singur neplăceri. A pune paie pe foc a înrăutăți o situație (favorizând o ceartă). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite băuturi. /<lat. palea

paĭ n., pl. e (lat. pálea, pop. pália, de unde rom. paĭe, considerat ca f. col., din care s’a făcut un sing. paĭ; it. paglia, pv. pg. palha, fr. paille, sp. paja. V. paĭaț). Cotoru gramineelor micĭ (grîŭ, orz, ovăs), maĭ ales după ce i s’aŭ luat grăunțele la treĭerat: pălărie de paĭe, cînele doarme în paĭe. Fig. Foc de paĭe, entusiazm gălăgios și scurt. Om de paĭe, om fără energie și din care alțiĭ fac ce vor (după un obiceĭ din vechea Grecie, unde cel ce vrea să fie martur fals, purta ca semn un paĭ la încălțăminte). A-țĭ aprinde paĭe’n cap, a te’ncurca într’o afacere care stîrnește marĭ nemulțămirĭ contra ta. (Era odată un obiceĭ ca, atuncĭ cînd reclamaĭ domnuluĭ orĭ altuĭa, să te ducĭ „cu rogojina’n cap și jalba’n proțap” și să-țĭ aprinzĭ niște paĭe’n cap ca să atragĭ atențiunea). Arde focu’n paĭe ude, mocnește focu (orĭ pasiunea) supt cenușă și poate izbucni violent.

PARE vb. III v. părea.

apăi av vz apoi

api av vz apoi

apoi [At: PSALT. SCH. 493/5 / V: apăi, apă, api, apu / A: apoi / E: lat ad + post] 1 av (Înv; local) Înapoi. 2 av (Rar; înv; îl) Mai ~ de După, în urma... 3 a Situat la urmă. 4 sn Urmare. 5 av (Temporal, în corelație, uneori, cu întâi sau urmând după și ori iar; ale) După aceea. 6 av În cele din urmă. 7 av (Îe) Ș-... (sau c-)... De acum încolo. 8 av (Îae) După aceea. 9 av (Îlav) Mai (de) ~ Mai târziu. 10 av (Îlav) Mai ~ de toate În cele din urmă. 11 av (Îcs) După ce... ~... și Nu numai, ci și... 12 av (Îe) De joi până mai (de-) ~ Puțin (timp). 13 av (Îae) Lesne. 14 av (Îae) La nesfârșit. 15 av (Csc) La urma urmelor... 16 av (Îcrc dacă sau de; adesea precedat de c(ă), d(a), dar sau urmat de atunci) În cazul acesta. 17 av (Int; uneori, precedat de și) Arată indiferența noastră față de cele auzite. 18 av Prin urmare. 19 av Vezi! 20 av La drept vorbind. 21 av Doară. 22 av Căci. 23 av Încă. 24 av Afară de aceasta... 25 av Cu toate acestea. 26 av Dar. 27 av (Precedat de că) Altminteri. 28 av (Precedat de și, ca formulă introductivă în poezie, în strigături sau în proverbe). 29 av (Urmat de dă sau de, introduce răspunsul, mai adesea concesiv, evaziv sau cuprinzând în sine o scuză) Ce să fac? Cf păi. 30 a (Precedat de de, cu sau fără articolul cel, adesea în legătură cu mai Înv) Cel din urmă. 31 av (Azi; îs) Vremea (ziua, veacul, judelui, venirea, lumea) (cea) de – Vremea etc. de la judecata cea din urmă. 32 s (Înv; fără cel de) Cel din urmă. 33 s (Înv; numai lpl) Sfârșit. 34 s (Înv) Capăt. 35 s (Înv) Margine. 36 av (Înv) Cea (mai) de ~ Sfârșit. 37 av (Înv) (În sau la) cea (mai) de ~ În cele din urmă. corectat(ă)

apu av vz apoi

paie sn vz pai¹

pare v vz părea¹

păi^1[1] a, av vz apoi

păi² [At: I. IONESCU, C. 186/8 / Pzi: ~esc / E: pai¹] 1 vt (Îrg; c. i. paiele de la treierat; fșa) A aduna și a îndepărta de pe arie. 2 vrp (Mun; c. i. paiele de la treierat) A întoarce cu furca și a scutura de boabele rămase. 3 vt (Mol; Buc; c. i. grâul, paiele de grâu) A îmblăti.

părea¹ [At: PSALT. 144 / V: (rar) pare / Pzi: par, (îrg) pai, 2 (îrg) pai, 3 (îrg) paie, Grz: (înv) păind / E: ml parere] 1 vi (Cu un adjectiv ori cu un verb la infinitiv, la conjunctiv sau la indicativ precedat de conjuncția „că”) A da impresia. 2 vi A crea iluzii. 3 vi A avea aparența de... 4 viim (Îlv) A-i ~ (cuiva) bine A se bucura. 5 viim (Îlv) A-i ~ (cuiva) rău sau (fam ori gmț) a-i ~ (cu) regret A regreta. 6 viim (Îlv) A-i ~ rău pe cineva A avea necaz pe cineva. 7 viim (Îlav) Pare că Parcă¹. 8 viim (Îe) Pe cât (se) ~ sau (îvr) de câte să par După aparențe, după cum se observă. 9 viim (Înv; ccd) A atrage atenția, a impune, mai mult decât e cazul. 10 vii (Ccd) A avea impresia că. 11 viim (Îrg; îlv) A-i (sau a i se) ~ cu rușine (sau, rar, rușinae) A se rușina. 12 viim (Ccd) A socoti că. 13 viim (Ccd) A considera că. 14 viim (Îrg; ccd) A-i conveni. 15 viim (Ccd) A se înșela.

pâi vr [At: SCRIBAN, D. / Pzi: 3 ~ește / E: cf hâi] (Mol; d. construcții) A se înclina.

poi^1[1] a, av vz apoi

APOI I. adv. 1 După aceea, pe urmă: întîiu să te gîndești bine, și ~ să vorbești; mai ~, a) mai pe urmă; b) ‡mai de pe urmă, de mai tîrziu: începu a-i dzice că leagea Elinilor iaste bătrînă, iară credința creștinilor iaste mai ~ (DOS.): proverb: de Joi pînă mai ~, (în) timp scurt: își ține cuvîntul de Joi pînă mai ~ ¶ 2 După ce... apoi și, după ce... încă și, pe deasupra; proverb: După ce e mută, Apoi e și slută, se zice despre cineva cu multe cusururi (ZNN.) ¶ 3 De ~, cel din urmă: ziua, vremea, venirea, judecata (‡județul), lumea (cea) de ~, sfîrșitul lumii, judecata din urmă; viața de ~, viața viitoare, de pe lumea cealaltă: Nesfîrșita fericire din viața de ~ (VLAH.) ¶ 4 ‡Cea de ~, urmarea, sfîrșitul unui lucru: ca un om bătrîn, văzînd cartea hătmanului, am lăsat lucrul mai în slab, socotind cea de ~ (M.-COST.) ¶ 5 ‡În (la) cea (mai) de ~, la sfîrșit, în (cele din) urmă: în cea de ~ însă, Dechebal biruindu-se, au fugit (LET.) ¶ 6 În unele expresiuni se întrebuințează pentru a apăsa mai mult asupra unei idei, a-i da mai multă energie (în aceste cazuri, ~ e înlocuit adesea prin familiar pop. poi, păi): nu vrei să înțelegi? ~ atunci de geaba mai vorbim ¶ 7 Pe lîngă unele conjuncții (că, dar, și) ori interjecții (de! dă!) se întrebuințează iarăși, mai ales în vorbirea familiară, pentru a da mai multă vioiciune vorbirii: gîndește-te la ce-ți spun, c’ ~ nu mai stăm de vorbă; ~ dar ce înveți tu? (NEGR.); d’~ dă, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vrea Cel-de-sus (CRG.). II. ‡adj. Cel din urmă: mulți vor fi întîii și apoii întîii (COR.) [lat. ad-post].

PARE vb. III v. părea.^[1]

APĂI adv. v. apoi.

APOI adv. 1. (Cu sens temporal) După aceea, pe urmă, la urmă. Se așeză pe taburet și se aplecă apoi din nou... deasupra pianului. CAMIL PETRESCU, N. 107. Boierii cei bătrîni, bunicii noștri... erau de altfel milostivi, a urmat sarcastic tata, și nu-i lăsau pe acei «mișei», cum se spunea atunci, să le înghețe măduva în oase; ci-i virau apoi în bordeie și porunceau să li se deie fum de ardei. SADOVEANU, N. F. 8. Atunci feciorul craiului își ie cele trebuitoare... zise rămas bun fraților săi și apoi încalecă și pornește cu bucurie. CREANGĂ, P. 185. Și pe cer el se zărea, întîi ca un porumbaș, Apoi ca un lăslunaș, Apoi ca un bandăraș. ALECSANDRI, P. P. 146. ◊ (Uneori precedat de «mai (de)» sau «și») Poate mai de apoi a veni cineva și-a zice: «Deschideți ușa...» ș-atunci voi trebuie numaidecît să deschideți? CREANGĂ, P. 22. După aceasta se începe nunta, ș-apoi dă doamne bine! Lumea de pe lume s-a strîns de privea. CREANGĂ, P. 279. Domnul se mira, Ș-apoi îi mustra, Ș-apoi se-ncrunta Și-i amenința. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Loc. adj. (Învechit) De apoi = a) de mai tîrziu, din viitor. Viața de apoi v. viață;! b) cel din urmă, ultim, extrem. Lumea, ziua, veacul etc. de apoi v. lume, zi, veac. ◊ Expr. De joi pînă mai (de-)apoi = a) (ironic) puțin (timp). Ținură și ei prietenie, de joi pînă mai apoi; b) (prin exagerare) la nesfîrșit, fără termen fix. Amîna din zi în zi și de joi pînă mai de-apoi. CREANGĂ, P. 141. ♦ (Precedat de «și») Pe lîngă asta. N-ai să găsești slugă cum cauți dumneata, că pe aici sînt numai oameni spîni. Și-apoi cînd este la adicătelea, te-aș întreba ca ce fel de zăticneală ai putea să întîmpini din pricina asta? CREANGĂ, P. 203. 2. (În corelație cu conjuncții concesive, urmat de «tot») Totuși. Dacă cumva acum te simți cam obosit de lunga digresiune zoologico-filologică... apoi tot mai iartă-mă să adaog vreo două-trei cuvinte în materii analoage. ODOBESCU, S. III 32. 3. (În legătură cu o condițională, în corelație cu conjuncția «dacă» sau «de» și urmat de «tot») Atunci..., în acest caz... De-oi mai scăpa și din asta cu viață, apoi tot mai am zile de trăit. CREANGĂ, P. 219. ◊ (Cu elipsa condiționalei) Dacă e așa..., așa fiind..., dar atunci... Șuguiești, măi omule, ori ți-e într-adins? – Ba nu șuguiesc...! – Apoi dar, te văd că ești bun mehenghi! CREANGĂ, P. 41. Eu nu pot ceti romînește. – Cum? apoi dar ce înveți tu? NEGRUZZI, S. I 4. ♦ (În formă interogativă, purtînd accentul pe prima silabă, exprimă indiferența) Ei și! nu are importanță! Copilul s-a urcat în pom. – Ș-apoi dacă s-a urcat? ◊ De-ar ști mama! Vai, să știe Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie! D-apoi! N-am să fiu tot fată, Voi fi și nevasto dată. COȘBUC, P. I 105. 4. (De obicei precedat de o conjuncție, avînd diverse sensuri, determinate de înțelesul frazei precedente) a) (Uneori precedat de «dar» sau «da») Doar. D-apoi pentru vrednicia lui mi l-a dat tata! CREANGĂ, P. 229. ◊ (întărit prin «doar») Apoi doar eu nu-s de acele de care crede el: n-am sărit peste garduri... de cînd sînt! CREANGĂ, P. 28. b) (Precedat de «și») Și încă... Un dușman de lup – ș-apoi știți care? – chiar cumătrul caprei... trăgea cu urechea. CREANGĂ, P. 21. c) (Precedat de «și») Afară de aceasta, unde mai pui că... Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului și crăiia istuilalt la altă margine. Ș-apoi, pe vremile acele, țările erau bîntuite- de războaie. CREANGĂ, P. 183. d) Vezi! ei! Nu mai vine lupul, moș Nichifor? – Apoi, na! ești de tot poznașă și d-ta; prea des vrei să vie. CREANGĂ, P. 121. Apoi, mă miram eu de ce vorbești așa de bine moldovenește! CREANGĂ, P. 129. e) (Întărind o adversativă; uneori precedat de «dar», «da») Dar. Eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a trămis pe mine. – Apoi bine, frățioare, de ce nu mi-ai spus așa de acasă, căci atunci știam și eu ce să fac? ISPIRESCU, L. 47. Ceapă cu mămăligă? D-apoi neam de neamul meu n-a mîncat așa bucate! CREANGĂ, P. 9. f) Cu toate acestea. Voi vă ziceți romîni, ș-apoi vorbiți o limbă pre care eu n-o înțeleg! NEGRUZZI, S. I 245. g) (În corelație cu «după ce» și urmat de conj. «și» indică o acțiune cumulativă) Mai, pe lîngă asta. Viespea, după ce miere nu face, apoi și împunge. POP. h) (Precedat de conj. «că») Altminteri. Fii cuminte, c-apoi te bat. i) (În amenințări) De cînd ați pus voi stăpînire pe mine? zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. j) (Precedat de conj. «și», servește drept introducere, mai ades în poezie, în strigături sau proverbe) Și apoi Spune-mi cu cine te-aduni, să-ți spun ce fel de om ești. NEGRUZZI, S. I 248. Ș-apoi lin, dorule, lin, Că puica-i pe loc străin; Ș-apoi rar, dorule, rar, Că puica-i pe loc amar! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 127. k) (Urmat de interj. «de», «dă», servește la introducerea unui răspuns evaziv, cu sens concesiv sau cuprinzînd în sine o scuză. V. păi) Ce este mai gras pe lumea asta?... – Apoi de, cucoane, ce să fie mai gras decît porcul meu din ogradă? ISPIRESCU, L. 178. Înțeleg!... ți-i drag... Apoi dă!... tinerețe... inima. ALECSANDRI, T. I 341. – Variantă: (regional) apăi (DUMITRIU, B. F. 84) adv.

PĂI², păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.

PĂI¹ adv. (Familiar, în concurență cu apoi (4); adesea cu rol de interjecție) a) (De obicei întărit prin «da», «desigur», «că», exprimă o afirmație sau o aprobare) Desigur, se înțelege. Păi că bine zici tu, măi babă, așa să facem, răspunse moșneagul. ȘEZ. II 107. b) (Întărește o întrebare retorică) Om stricat, domnule. Păi de ce am dezvorțat-o (= divorțat-o) pe Zița de el, gîndești? CARAGIALE, O. I 50. ◊ (Întărește o interjecție, un îndemn) E departe lotul tău.? – Uite, d-aici, din pădure, încă un plan. – Păi hai să-i dăm drumul mai repede. PREDA, Î. 145. Ai stricat, Simino, ce-ai cusut la piept! Ce-a fost bun; păi, uite, mînecile-s rele! COȘBUC P. I 246 b) (Urmat de «dar») Se putea altfel? Am auzit că-i bolnav. – Păi dar! c) (Uneori urmat de interj. «de», «dă», exprimă rezervă, ezitare) Cum să spun? Știu eu? Ce cei pe dînsul? – Păi, ce-i vrea să-mi dai. ISPIRESCU, L. 267. Pleci? întrebă el... – Păi, ce să fac? CONTEMPORANUL, VI_II 295. (În forma poi) Poi dă, măi femeie, tot ești tu bisericoasă de s-a dus vestea! CREANGĂ, A. 39. d) (Exprimă neîncredere, suspiciune) Păi, cine știe ce ai de gînd! e) (Urmat de «bine», «cum» sau «cum așa», exprimă mirare) Păi cum, omule! - Variantă: poi adv.

PĂREA, par, vb. II. 1. Intranz. (Cu funcțiune copulativă sau de semiauxiliar) A da impresia, a avea aparența de... Cel de-al do lea părea să fi fost un ins slab și cu fața suptă. CAMIL PETRESCU, N. 17. Un trandafir în văi părea; Mlădiul chip i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. EMINESCU, O. I 154. ◊ Refl. (Construit cu dativul) O bucată de vreme lui moș Gheorghe i se par toate pe dos. SP. POPESCU, M. G. 52. Ei mergeau fără a simți că merg, părîndu-li-se calea scurtă. CREANGĂ, P. 276. ◊ Expr. A-i părea (cuiva) bine (de cineva sau de ceva) = a se bucura (de cineva sau de ceva), a fi impresionat în mod plăcut (de cineva sau de ceva). Auzind caprele din vecinătate de una ca asta, tare le-a mai părut bine. CREANGĂ, P. 34. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. Mie-mi pare bine că eu te-am scăpat. BOLINTINEANU, O. 194. A-i părea (cuiva) rău (de cineva sau de ceva) = a regreta (pe cineva sau ceva), a fi nemulțumit (de cineva sau de ceva). Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins, Dar n-am făcut-o dinadins Și rău ce-mi pare-acum! COȘBUC, P. I 94. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar. EMINESCU, O. I 192. ◊ Impers. (Introduce o propoziție subiectivă) Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă, Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă. EMINESCU, O. I 85. Părea că mă aflam într-un mare salon. NEGRUZZI, S. I 60. (Refl.) Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. EMINESCU, O. I 204. ♦ (Cu subiectul logic în dativ) A-și închipui, a avea impresia. Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai de mult, În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. COȘBUC, P. I 49. Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi. VLAHUȚĂ, O. A. 86. ◊ Refl. Ridicînd ochii și clipind, Vitoriei i se păru că brazii sînt mai negri decît de obicei. SADOVEANU, B. 20. Mi s-a părut c-aud la geam Cu degetul cum bate. COȘBUC, P. I 193. ◊ Expr. Pe cît se pare = pe cît se înțelege. 2. Refl. (Construit cu dativul) A socoti, a aprecia; a plăcea. Ei stăpîne, cum ți se pare? – Cum să mi se pară, măi Chirică? CREANGĂ, P. 167. ♦ (Învechit și regional) A se sinchisi, a-i păsa. Pentru tine iaste mai mare cinstea că măgariului nu i se pare de cîntarea ta și nu-i place. ȚICHINDEAL, F. 168. – Prez. ind. pers. 2 sg. și: pai (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259), prez. conj. pers. 2 și 3 sg. și: să pai, să paie (CREANGĂ, O. A. 61).

POI adv. v. păi.

APOI adv. 1. După aceea, pe urmă. Își luă rămas bun și apoi plecă. ♦ Pe lîngă asta. Și-apoi tot nu mă pot duce. ♦ Mai, în plus. După ce că e frig, apoi și plouă. 2. Totuși. Apoi tot am să-ți mai vorbesc puțin. 3. Atunci, în cazul acesta; dacă e așa, așa fiind. Apoi dar ce vrei ?. ♦ Ei și! n-are importanță! Ș-apoi ce dacă a plecat! 4. (De obicei precedat de conjuncții) a) Doar; b) (precedat de „și”) și încă; unde mai pui că; c) vezi! ei!; d) dar; e) cu toate acestea; f) (precedat de „că”) altminteri; g) (servește la introducerea unui răspuns concesiv, evaziv, sau ca scuză) Apoi de, ce pot să-ți spun?; h) (precedat de „și”, servește ca introducere în poezie, proverbe etc.) Ș-apoi lin, dorule, lin. (JARNÍK-BÎRSEANU). – Lat. ad-post.

PĂI², păiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A curăța aria de paie după treierișul cu caii. – Din paie.

PĂI¹ adv. (Fam.) 1. (Exprimă o afirmație, o aprobare) a) Desigur, se înțelege. Păi că bine zici (ȘEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprimă rezervă, ezitare) Cum să spun? știu eu? Ce cei pe dînsul? – Păi, ce-i vrea să-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprimă neîncredere) Păi cine știe ce ai de gînd! 4. (Exprimă mirare) Păi cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apăi (< apoi).

APOI adv. 1) După aceea; pe urmă. 2) În cazul acesta; dacă e așa; atunci. 3): Și-~? și pe urmă? C-apoi în caz contrar. D-apoi doar; parcă. ~ de! ~ dă! ce să-i faci! /<lat. ad post

A PĂREA par intranz. 1) A avea aparența; a fi în aparență; a se arăta. Pari bolnav. 2) v. A SE PĂREA. /<lat. parere

A SE PĂREA pers. 3 se pare intranz. (de regulă, urmat de o propoziție introdusă prin conjuncția că) A face impresia; a se crea aparența. Mi se pare că plouă. Cum ți se pare? /<lat. parere

apoi adv. 1. pe urmă, după aceea: apoi de! n’am ce face, fie cum o fi! șapoi? ce urmează? vremea de apoi, sfârșitul lumii; 2. în urmă, îndărăt: înapoi, dinapoi. [Lat. AD POST].

paie n. pl. 1. cotoarele grânelor după ce au fost treerate, servesc vitelor de nutreț și de așternut, apoi la diferite împletituri, etc.: vitele mănâncă fân amestecat cu paie; 2. fig. foc de paie, entuziasm de scurtă durată; a-și aprinde paie în cap, a întărâta pe cineva împotriva sa (v. rogojină). [Lat. PALEA].

paiu n. firul unei plante graminee: paiu de grâu. [Abstras din paie].

pare v. (impersonal) 1. a avea aparența (mai adesea falsă): pare destul de înalt; 2. a vedea în vis sau în imaginațiune; îmi părea că sbor; 3. a se arăta, a fi probabil: nu-mi pare vinovat; îmi pare (mi se pare), presupun că așa e; 4. a fi impresionat într’un mod plăcut sau neplăcut: îmi pare bine, îmi pare rău. [Lat. PARERE].

părea v. a avea înfățișarea, aparența: a părea îmbătrânit. V. pare.

apóĭ adv. (lat. ad, la, și post, pe urmă, după. V. poĭ). Pe urmă, după aceĭa: a venit, și apoi s’a dus. Din apoĭ, de dinapoĭ, posterior: partea din apoĭ, partea din apoĭa caseĭ. V. ainte). De apoĭ, ultim: ziŭa, vremea, judecata de apoĭ. În cea de apoĭ (Let.), în cele din urmă, în sfîrșit. Ș’ápoĭ (din și apoĭ), și dacă, chear așa să fie, nu-mĭ pasă, și ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! Ș’apoĭ! Apoĭ de! Apoĭ dă! loc. care arată încurcătura saŭ ironia: Te-am prins, hoțule! Apoĭ dă! Ĭartă-mă și dumneata! D’apoĭ cum (din da, dar apoĭ cum), dar cum, poĭ dar, poĭ cum alt-fel? De ex.: Te ducĭ și tu? D’apoĭ cum?! (adică: „se’nțelege că mă duc!”). D’apoĭ cum nu?! dar cum nu, poĭ cum alt-fel (ironic orĭ serios): L-aĭ prins? D’apoĭ cum nu?! (adică: „se’nțelege!”). Maĭ apoĭ, maĭ pe urmă. Adj. Cel din urmă: mulțĭ vor fi întîiĭ și apoiĭ întîiĭ (Cor.).

3) par, părút, a -păreá v. intr. (lat. parére, it. parére, pv. parer, vfr. paroir, nfr. paraitre, sp. pv. parecer. V. a-, com- și dis-par, par’că). Am aeru, înfățișarea, aspectu, aparența de: tu parĭ fericit, el părea mîndru. Îmĭ pare v. impers. saŭ mi se pare v. impers. refl. Mi se arată, îmĭ închipuĭ că, cred că, presupun că, am impresiunea că: el îmĭ pare (saŭ el mi se pare) fericit, îmĭ pare că (saŭ mi se pare că) doarme, îmĭ pare că (saŭ mi se pare că saŭ par’că) zbor. A-țĭ părea bine saŭ răŭ, a te bucura saŭ a te întrista, a regreta: îmĭ pare bine (saŭ răŭ) c’a fost și el.

pare v. impers. V. par 3.

păĭ, V. poĭ.

păĭésc v. tr. Ĭaŭ paĭele din arie: a păi aria.

pîĭésc (mă) v. refl. Est. Rar. Mă hîĭesc, mă povîrnesc: streșina s’a pîit.

poĭ adv. (lat. pos îld. post, după, apoĭ; it. poi, pv. pg. pos, fr. puis, sp. puess. V. apoĭ). Fam. 1. Dar (în unire cu dacă): Poĭ (saŭ apoĭ) dacă e așa, de ce nu-mĭ spuĭ? 2. Se înțelege, de sigur, dar cum alt-fel (serios orĭ iron.): Aĭ reușit? – Poĭ (saŭ poĭ cum saŭ poĭ dar) ! 3. Atuncĭ, pin urmare, decĭ (interogativ): Te duci? – Nu! – Poĭ?... 4. Vezĭ că, dar: Va ploŭa! – Poĭ eŭ am cortel! Poĭ eŭ am adăpost! – El cere răspuns. – Poĭ ce răspuns să-ĭ daŭ? – În Munt. și păĭ. Vechĭ și adj. = „de apoĭ”: în poĭul an, în vremea ceĭa poĭe, zilele cele ponile (îld. poile. Cod. Vor. 143, 131 și 139).

pai s. n., pl. paie

pai s. n., pl. paie

pai s. n., pl. paie

pai, pl. paie

păi interj.

+părea² (a se ~) (a da impresia) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pare; conj. prez. 3 să se pară; ger. părându-se; part. părut

părea¹ (a ~) (a avea aparența) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 3 sg. pare; conj. prez. 1 sg. să par, 3 să pară; imper. 2 sg. afirm. pari; ger. părând; part. părut

!păi interj.

părea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părem, viit. 3 sg. va părea; conj. prez. 3 să pară; cond. prez. 3 ar părea; ger. părând; part. părut

apoi adv.

de apoi prep. + adv. (tempo lent)

păi adv., interj.

părea vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părem; conj. prez. 3 sg. și pl. pară; ger. părând; part. părut

părea (ind. prez. 1 pl. părem, opt. prez. mi-ar părea)

apoi.

paiu, paie.

par, pari 2, pară 3 conj., părea inf.

APOI adv. v. atunci.

PĂI adv. dar?, oare? (~ așa să fie?)

PĂREA vb. 1. a arăta, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.) 2. a crede, a-și imagina, a-și închipui, a i se năzări, (înv. și pop.) a i se năluci. (Ți s-a ~ numai că l-ai văzut.)

apoi adv. v. ATUNCI.

PĂREA vb. 1. a arăta, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.) 2. a crede, a-și imagina, a-și închipui, a i se năzări, (înv. și pop.) a i se năluci. (Ți s-a ~ numai că l-ai văzut.)

Apoi ≠ întâi

pai (paie), s. n. – Tulpină uscată de cereale. – Mr., megl. pal’u. Lat. pălea (Diez, I, 301; Pușcariu 1248; Candrea-Dens., 1310; REW 6161), cf. it. paglia, logud. padza, prov., port. palha, fr. paille, cat. palla, sp. paja. Cuvîntul rom. este un sing. refăcut după pl. paie (Byck-Graur 36). Cf. și Labhardt, Le latin palea, Romanica Helv., XX, 222-9. Der. din lat. pallium (Giuglea, Cercetări, 19), este o ipoteză inutilă pe care Pușcariu, Dacor., VII, 476, a reactualizat-o în parte. Der. păios, adj. (cu paie multe); păia, vb. (a dezmiriști; refl., a se face fibros); păioșenie, s. f. (miriște); păiș (var. păiuș), s. m. (miriște; plante graminee, Aira caespitosa, Stipa capillata, Agrostis alba, Festuca ovina); păiște, s. f. (grămadă de paie, stog); păișiță, s. f. (plantă, Nardus stricta); păiuț, s. n. (Banat, chibrit); împăia, vb. (a umple cu paie pielea jupuită de pe un animal), format după fr. empailler; împăia, vb. (a crește o lînă nouă pe oi), probabil datorită culorii brune a lînii (Iordan, F, IX, 132; după ipoteza improbabilă a lui Giuglea, urmat de DAR și Pușcariu, Dacor., VII, 476, de la un lat. *impalliare, din pallium, cf. păioară).

apoi adv. – 1. După aceea, pe urmă (sens temporal și înv., local). – 2. Atunci, în cazul acesta (sens consecutiv). – 3. Dar, altminteri (sens expletiv). – 4. Pe lîngă asta, pe deasupra. – Var. apăi. – Mr. apoi, apoea, megl. napoi, năpoi, poia, istr. napoi. Lat. ad post (Pușcariu 98; Candrea-Dens., 1423; REW 195; DAR); cf. it. appo (v. sard. appus, v. latri. apo, mil. apos), v. port. apos. Pentru -i, cf. noi. Sensurile 3 și 4 se confundă perfect cu păi < poi. Der. înapoi, adv. (în spate, îndărăt), mr. năpoi; înapoia, vb. (a da Înapoi); înapoiat, adj. (restituit; arierat). Din rom. a trecut în bg. din Trans., apa (apoi), cf. Miklosich, Sprache, 119.

păi adv. – Sigur că da; atunci; uite așa; apoi. – Var. poi. Lat. post (Pușcariu 1348; Candrea-Dens., 1422; REW 6684), cf. apoi și prov., port. pos, it. poi, fr. puis, sp. pues.

părea (par, – rut), vb. – A da impresia, a crea iluzia, a avea aerul. – Mr. (am)par, (am)părui, păreare. Lat. pārēre (Pușcariu 1261; Candrea-Dens., 1331; REW 6235), cf. it. parere, prov. parer, v. fr. paroir, sp., port. parecer. – Der. părere, s. f. (opinie, aviz; iluzie, viziune, fantasmă); părelnic, adj. (imaginar, fictiv); parcă (var. ortografică par’că), adv. (s-ar zice, s-ar crede, într-o măsură, cam), în loc de pare că, cf. calabr. parca; dispărea, vb. (a pieri), format după fr. disparaître; dispariție, s. f. (pieire), din fr. disparation; compărea, vb., după fr. comparaître; comparent, adj. (care compare); comparați(un)e, s. f. (prezentare).

pai s.n. (reg.) 1. lână nouă, măruntă, crescută pe oi primăvara. 2. grăsime de pe lâna oilor; usuc.

păi, păiesc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a aduna și a îndepărta de pe arie paiele rămase de la treierat. 2. a bate grâul pe arie; a îmblăti.

pâi, pers. 3 sg. pâiește, vb. IV refl. (reg.; despre construcții) a se înclina, a se apleca într-o parte.

api, adv. (pop.) Apoi: „Ce fac? D-api torc și eu că viitorul bărbat mă bate dacă nu torc bugăt” (Bilțiu, 1999: 101). – Var. a lui apoi (DER, DEX, MDA).

PAI subst. 1. – V. (CL); -ul, mold. (Sd XXI; Buc.; Ins 223). 2. Păia, vlah din Serbia; – olt. (16 B IV 479; 17 B III 69). 3. Paie, Al. (BCI VII). 4. Paeș, I. (17 A IV 415). 5. Păian, P., act. 6. Păiuș, S., act.; -ele m-te; -eni s. 7. Păiliță, mold. 8. Păiș = Pâiuș, R. (17 B II 81); Păiș/ani, -ești ss.; -escul, olt. (Sd XXI).

DIES IRAE (lat.) ziua mâniei (a Judecății de Apoi) – Primele cuvinte ale unui cântec religios medieval, făcând parte din liturghia morților la catolici; p. ext. ziua răfuielilor.

PARÉ, Ambroise (c. 1509-1590), chirurg francez. Unul dintre reformatorii medicinei Renașterii. A introdus tehnici operatorii noi (hemostaza prin ligatura arterelor în locul cauterizării, după amputația membrelor); a pus bazele marii chirurgii (amputații, dezarticulări). Alături de J. Hunter și J. Lister, socotit printre cei mai mari chirurgi ai tuturor timpurilor. Autor a unor lucrări privind circulația sangvină.

QI BASHI sau TS’I Pai-che (1863-1957), pictor chinez. Autodidact, de origine țărănească, a cunoscut o reputație națională și mondială. A înnoit pictura tradițională prin spontaneitate caligrafică și colorit.

QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR (lat.) cine tace pare a consimți – Principiu de drept canonic, luat ca deviză de papa Bonifaciu VIII.

VEDI NAPOLI, E POI MUORI! (it.) să vezi Napoli, apoi poți să mori – Proverb prin care se exprimă admirația față de frumusețea orașului și a golfului.

Die Menschen sind nicht immer, was sie scheinen (germ. „Oamenii nu-s totdeauna ceea ce par”) – sînt cuvintele pe care, în discuția cu templierul, le rostește Daia, una dintre eroinele poemului dramatic Nathan Înțeleptul de Lessing (act. I, sc. 6). Aceeași, idee capătă la Shakespeare (în Othello, act. III, sc. 3) formularea: „Men should be, what they seem; Or those that be not, would they might seem none.” (Oamenii ar trebui să fie ceea ce par; iar acei care nu sînt, nici n-ar trebui să pară). Sau, cum spune graiul românesc atît de plastic: „Ori vorbește cum ți-e portul, ori te poartă cum ți-e vorba”. LIT.

Men should be, what they seem; or those that be not, would they might seem none (engl. „Oamenii ar trebui să fie ceea ce par; iar cei care nu sînt, n-ar trebui nici să pară”) – celebre cuvinte ale lui Shakespeare, din Othello (act. III, sc. 3). Le spune faimosul intrigant Iago lui Othello, cînd îi strecoară în suflet veninul geloziei. Ele se referă la locotenentul Cassio, asupra căruia aruncă bănuiala că e iubitul Desdemonei; Othello se îndoiește: Cassio pare cinstit. Și atunci Iago replică: Oamenii ar trebui să fie ceea ce par... etc. Vezi și formularea apropiată a lui Lessing: Die Menschen sind nicht immer, was sie scheinen. LIT.

Qui tacet, consentire videtur (lat. „Cine tace pare a consimți”) – deviza papei Bonifaciu VIII (1220-1303) menționată în „Decretale” (Hotărîri papale, cartea a VI-a a dreptului canonic). A devenit proverb în Franța: Qui ne dit mot, consent. Și noi spunem: Cine tace primește. IST.

pai, paie s. n. (intl.) 1. tramvai. 2. furt din buzunare comis în mijloace de transport în comun. 3. băț de chibrit.

a fugi ca tăunul cu paiul expr. a fugi foarte repede.

a împărți două paie la trei măgari expr. (pop., glum.) a împărți o cantitate (de alimente etc.) sau o sumă infimă (de bani) între două persoane.

a pune paie pe foc expr. 1. a instiga. 2. a contribui la deteriorarea relației dintre două persoane, grupuri etc., prin exagerarea unor elemente negative, a unor acțiuni nefaste etc.

a vedea paiul din ochiul altuia și a nu vedea bârna din ochiul tău expr. a manifesta o exigență / o severitate exagerată față de alții și a fi prea indulgent cu propria persoană; a critica aspru neajunsurile mărunte ale cuiva, trecând cu vederea propriile lipsuri.

îmi pare (I’m) sorry expr. îmi pare rău, regret.

om de paie expr. om lipsit de voință și personalitate, fără opinie proprie, care se lasă manevrat de cei din jurul lui.