pipăit², ~ă [At: ST. LEX. 161 ^r1/19 / Pl: ~iți, ~e / E: pipăi¹] 1 a (Înv) Concret. 2 a (Înv; îs) Întuneric ~ Întuneric de nepătruns. 3 sn (Îlav) Pe ~e Atingând cu mâna un obiect. 4 sn (Îal) Mergând cu nesiguranță, fără să vadă bine.

pipăit¹ sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 302/18 / Pl: (rar) ~uri / E: pipăi¹] 1-7 Pipăire (1-7). 8 (Fig) Tatonare. 9 Simț cu ajutorul căruia, atingând corpurile cu suprafața sensibilă a pielii, sunt percepute forma, consistența, umiditatea etc. acestora.

PIPĂIT², -Ă, pipăiți, -te, adj. Care cade sau poate cădea sub simțul pipăitului; pipăibil, palpabil. Din visul meu de-o noapte, un zgomot m-a trezit. Eram tot om, tot formă, tot lucru pipăit. MACEDONSKI, O. I 53. El se teme... să se despartă de bănișorii lui siguri, pipăiți. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ Viu, concret. Toate uneltele și podoabele de fier, de bronz, de lut, de os sau de cărămidă arsă, dezgropate pe alocuri din mucezeala pămîntului, vorbeau cu alte mărturii pipăite despre viața aspră a acestor plugari, ciobani și ostași. C. PETRESCU, R. DR. 41. ◊ (Rar, adverbial) [în lucrare] se întrupează, pipăit, pentru o viață mai durabilă decît chiar a neamului său întreg, gîndiri și simțiri de veacuri ale acestuia. CARAGIALE, O. VI 244.

PIPĂIT¹ s. n. 1. Faptul de a pipăi; pipăire. ◊ Expr. Pe pipăite = pe dibuite, bîjbîind, orbecăind. Bologa se cocoță în dosul teodolitului pe pipăite. REBREANU, P. S. 83. 2. Unul dintre cele cinci simțuri, cu ajutorul căruia cunoaștem, în urma atingerii corpurilor cu suprafața sensibilă a pielii, calitățile lor palpabile: forma, densitatea, consistența, umiditatea, temperatura. Ea zîmbea, cu un sentiment de nefericire acută, care părea că o pătrunde pînă în ramificațiunile nervilor pipăitului. ZAMFIRESCU, R. 42. – Formă gramaticală: (în expr.) pipăite.

PIPĂIT n. 1) v. A PIPĂI. 2) Simț cu ajutorul căruia se percep proprietățile fizice ale corpurilor. /v. a pipăi

pipăit n. simțul care ne face cunoscut prin atingere forma si starea exterioară a corpurilor: cu pipăitul deosebim ce e aspru sau neted, cald sau rece, solid sau lichid.

pipăít n. Acțiunea de a pipăi. Simțu pin care constatăm dacă un corp e solid, aspru, lichid, moale, cald, rece ș. a., pentru care lucru ne servim maĭ ales de vîrfu degetelor.

apipăi v vz pipăi

pipăi² vt [At: ALR I, 1543/200 / Pzi: pipăi, ~esc / E: pipă + -ăi] (Mun; Trs) A fuma cu pipa (1).

pipăi¹ [At: CORESI, EV. 113 / V: a~, apipăia, apipii, apipui, (reg) pipii, pipui, piupăi / Pzi: pipăi, (pop) ~esc / E: vsl пипати] 1-2 vt (D. oameni; c. i. obiecte, ființe sau părți ale lor) A atinge ușor și repetat, cu degetele sau cu palma (pentru a constata existența, forma, consistența, calitatea etc. sau) pentru a mângâia. 3-4 vtr A (se) atinge, utilizând simțul pipăitului pentrua obține informații despre propria persoană sau în alt scop. 5-6 vtrr (Spc; c. i. persoane de sex opus sau părți ale corpului lor) A mângâia ușor cu degetele sau cu palma, în cadrul preludiului actului sexual. 7 vt (Spc; c. i. persoane) A atinge cu palma, cu conotație sexuală, în public, organele sexuale sau alte părți ale trupului. 8 vt (Reg; îe) A ~ vorba cu bățul A căuta ceartă. 9 vt (Îvr) A căuta cu de-amănuntul Si: a scotoci. 10 vt (Rar; fig; c. i. activități ale oamenilor) A executa cu migală, cu seriozitate. 11 vt (Pan; d. animale) A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva prin simțuri. 12 vt (Med; c. i. părți ale corpului pacientului) A atinge cu mâna, pentu a determina dimensiunile, modificările de formă și de consistență, sensibilitatea etc. unor țesuturi sau organe și pentru a putea stabili un diagnostic Si: a palpa. 13 vt (Med; c. i. pulsul) A simți cu degetele și a număra bătăile într-o unitate de timp. 14 vt (C. i. drumuri, terenuri etc.) A se orienta cu nesiguranță fără să vadă bine, și folosindu-se doar de mâini, de picioare, de baston etc. Si: a orbecăi. 15 vt (C. i. obiecte) A căuta cu mâna, pe nevăzute Si: a bâjbâi, a dibui. 16 vt (Fig; c. i. oameni, părerile, manifestările lor, situații etc.) A încerca să afle Si: a sonda, a tatona. 17 vt (Fig) A spiona. 18 vt A intui că există într-un anumit fel. 19 vt (Reg; c. i. oameni; îf pipii) A certa. 20 vi A bate ușor.

pipii v vz pipăi¹

pipui v vz pipăi¹

piupăi^[1] v vz pipăi¹

†APIPĂI...= PIPĂI...

PIPĂI, pipăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor) un obiect cu mîna sau cu vîrful degetelor, pentru a se încredința că există sau pentru a-și da seama de forma, de consistența lui. Tomșa, din ce în ce mai neliniștit, își pipăi zaua de sîrmă de sub haina-i de catifea înflorită cu noduri de argint. SADOVEANU, O. VII 9. Cînd se deșteptă din zăpăceala lui, pipăi pungile să vază nu e vrun vis. ISPIRESCU, L. 267. ◊ Fig. Apoi, oameni buni, eu sînt străin și de-abia de ieri în sat – zise tînărul Herdelea puțin încurcat de privirile curioase care-l pipăiau din toate părțile. REBREANU, R. I 105. O boare umedă, alunecînd din sus pe luciul apei, pipăia șovăitor frunzele sălciilor încolăcite cu fîșîiri misterioase ca niște suspine fugare. BART, S. M. 80. ◊ Refl.Se pipăi la brîu și trase fără grabă cuțitul lung și subțire, țipar de oțel albăstriu. DUMITRIU, N. 248. Acum se șterse și el la ochi, se pipăi să vază nu care cumva doarme încă, și aievea să fie oare ceea ce vedea? ISPIRESCU, L. 235. 2. A dibui (atingînd cu mîna, cu piciorul) în căutarea unui obiect, pentru a afla drumul. Pipăi anume locuri cu piciorul și-și căută sprijin. SADOVEANU, B. 229. [În Piscul Voivodesei] se află și un orb, care pipăie marginea șanțului cu un băț. C. PETRESCU, R. DR. 192. Și parcă neștiind nicicum, Prin iarbă el și-a pipăit Toiagul său acum, Și-apoi porni. COȘBUC, P. I 233. ◊ Intranz. Pipăi cu mîna pînă întîlni patul. DUMITRIU, N. 135. ◊ Absol. Bătrîna-n neastîmpăr se duce șovăind, Condusă de-a ei cîrjă, prin noapte pipăind. ALECSANDRI, P. A. 182. ◊ Expr. A pipăi terenul v. teren. ♦ (Despre animale) A atinge (cu laba, cu botul, cu mustățile), cercetînd, mirosind. După ce zvîrlim în apă bucățile de carne, stăm puțin pînă ce dihăniile dau de ele și le pipăie cu mustățile. SADOVEANU, Î. A. 82. Zise ursului să-i pipăie ranele... și să-i așeze toate oscioarele la locul lor de vor fi zdrobite. ISPIRESCU, L. 329.

A PIPĂI pipăi tranz. 1) (persoane, obiecte) A atinge ușor cu degetele (pentru a se convinge că există). ◊ ~ pulsul a căuta pulsul (pentru a-l măsura). Pe pipăite a) bâjbâind (pentru a găsi obiectul căutat); b) fără siguranță; șovăitor. 2) (bolnavii sau anumite regiuni ale corpului lor) A apăsa ușor cu degetele (pentru a identifica afecțiunea); a palpa. 3) (drumul) A dibui cu piciorul, pășind cu nesiguranță. 4) fig. (gânduri, intenții, situații etc.) A supune unei examinări prealabile prudente; a tatona. /<sl. pipati

pipăì v. 1. a atinge ușor cu mâna: a pipăi pulsul; 2. fig. a încerca de a cunoaște părerile cuiva: a pipăi terenul, a lucra cu precauțiune; 3. a căuta dibuind prin întuneric; 4. fig. a proceda cu nesiguranță. [Slav. PIPATI].

apípăĭ, V. pipăĭ.

pípăĭ și (rar) -ĭésc, a -í v. tr. (vsl. pipati, a pipăi; sîrb. pipati; bg. opipvam). Ating ușor cu mîna orĭ cu picĭoru (orĭ și cu bastonu) ca să constat ce e și cum e, maĭ ales în întuneric: a pipăi o stofă, un loc. Fig. Sondez, încerc să văd cum e: a pipăi un teren, o pĭață comercială, o afacere, o persoană. V. intr. Bîjbîĭ: merg pipăind, (fig.) știința la început a mers pipăind. Pe pipăite, pipăind, bîjbîind. – Vechĭ, azĭ pop., și apípăĭ.

pipăit s. n.

pipăit s. n.

pipăit s. n.

pipăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pipăi, 3 pipăie, imperf. 1 pipăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pipăi, 3 să pipăie

+pipăite (pe ~) loc. adv.

pipăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pipăi, 3 pipăie, imperf. 3 sg. pipăia; conj. prez. 3 să pipăie

pipăi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. pipăi, 3 sg. și pl. pipăie, imperf. 3 sg. pipăia

pipăi (ind. prez. 1 sg. pipăi, 3 sg. și pl. pipăie)

pipăiu, -pipăe 3, -păiam 1 imp.

PIPĂIT s. 1. v. tact. 2. pipăială, pipăire, pipăitură. (~ul unui obiect.)

PIPĂIT adj. v. concret, fizic, material, palpabil, perceptibil, pipăibil, sesizabil.

PIPĂIT s. 1. (FIZIOL.) tact, (înv.) pipăire. (Simțul ~.) 2. pipăială, pipăire, pipăitură. (~ unui obiect.)

pipăit adj. v. CONCRET. FIZIC. MATERIAL. PALPABIL. PERCEPTIBIL. PIPĂIBIL. SESIZABIL.

PIPĂI vb. v. atinge, tatona.

PIPĂI vb. 1. v. palpa. 2. v. bâjbâi.

PIPĂI vb. 1. (MED.) a palpa. (A ~ un bolnav.) 2. a bîjbîi, a dibui, a orbecăi, (înv. și reg.) a orbeca, (reg.) a horhăi, a moșcoti. (~ prin întuneric.)

pipăi vb. v. ATINGE. TATONA.

pipăi (pipăi, pipăit), vb. – 1. A atinge, a palpa. – 2. A dibui, a căuta pe dibuite. – 3. A tatona, a explora. – 4. A mîngîia o persoană. – 5. (Refl., înv.) A se atinge. – Var. (pers. I) pipăesc. Sl. pipati (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 256; Conev 94), cf. bg. pigam, sb. pipati. Uz general (ALR, I, 91). – Der. pipăială, s. f. (acțiunea de a pipăi; sondare, tatonare); pipăit, s. n. (pipăire); pipăitură, s. f. (acțiunea de a pipăi); pipăibil, adj. (palpabil), format după fr. palpable; achipui, vb. (Mold., a căuta pe dibuite).