pleoștit, ~ă [At: ANON. CAR. / V: (înv) pleș~ (reg) plio~, plo~, pluș~ / Pl: ~iți, ~e / E: pleoști] 1 a Lăsat într-o parte sau în jos sub presiunea unei greutăți. 2 a (Pex) Deformat. 3 a Turtit. 4 sm (Reg) Epitet dat unui om cu nasul mic și turtit Si: (reg) plut. 5 a (Olt; îf pluștit) Culcat la pământ Si: întins. 6 a (Fig; fam) Care și-a pierdut vigoarea, entuziasmul sau buna dispoziție Si: abătut, deprimat, istovit.

PLEOȘTIT, -Ă, pleoștiți, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale corpului) Care și-a pierdut forma sau poziția normală, care atîrnă fără vlagă, bleg, aplecat în jos. Din cocîrjat cum era, se aplecase și mai mult; avea umerii pleoștiți, mîinile lipsite de vlagă. MIHALE, O. 526. Avea urechile pleoștite și un mic smoc de barbă. CĂLINESCU, E. O. I 19. Negoiță apuca de urechile pleoștite și trăgea din răsputeri. GALACTION, O. I 295. 2. (Mai ales despre pălării) Lăsat în jos, deformat, lăbărțat, turtit. Și moșneagul rămase așa... cu pălăria pleoștită trasă pînă peste urechi. SADOVEANU, O. III 571. Cînd îl vedea trist și umil, cu șapca pleoștită și cravata strîmbă, îi venea să țipe, să-l zgîlțîie și să-l zgîrie. BART, E. 240. Sub pălăria lui de paie, cu borduri largi și pleoștite... vechilul lui Leonida stă cu mîinile în buzunar. VLAHUȚĂ, O. A. 368. ◊ (Prin analogie, despre acoperișul caselor sau despre clădiri) O biserică de lemn, văruită pe din afară, pleoștită, joasă și cu ochiuri mici de fereastră. CĂLINESCU, E. 31. Casa văduvei vine chiar peste drum de bisericuța bătrînă, pleoștită și dărăpănată. REBREANU, I. 11. Într-un fund de mahala văd o cocioabă veche, pleoștită, îngropată în pămînt pînă la ferești. VLAHUȚĂ, O. A. II 92. 3. Fig. (Despre persoane) Deprimat, abătut, descurajat. Florica... stătea tot așa de pleoștită ca și dînsul. REBREANU, I. 25. Ion fugi pleoștit ca cînele cărui, în loc de-un os, i se aruncă o piatră. GALAN, N. II 215.

pleoștít, -ă adj. (eo dift.). Turtit, lăsat în jos: pălărie pleoștită pe-o ureche. Bleg: urechĭ pleoștite. Scund, jos, tupilat: o casă pleoștită.

PLEOȘTI, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

pleoști [At: ANON. CAR. / V: (îrg) plești, ploști, pluști, (reg) pliști / Pzi: ~tesc / E: srb pljožtiti] 1-2 vrt A (se) lăsa în jos sau într-o parte sub apăsarea unei greutăți. 3-4 vrt (Pex) A (se) deforma. 5-6 vrt A (se) turti. 7 vr (Trs; îf plești) A cădea pe gheață cu picioarele depărtate unul de celălalt. 8 vr (Ban; îf plești, pliști) A se ascunde. 9 vr (Buc) A se pleca înaintea cuiva, în semn de respect. 10 vr (Fig; fam) A-și pierde vigoarea, entuziasmul sau buna dispoziție. 11 vr (Fig; fam) A deveni istovit, abătut sau deprimat Si: (fam; fig) a se dezumfla.

plești v vz pleoști

pleștit, ~ă a vz pleoștit

plioștit, ~ă a vz pleoștit

pliști v vz pleoști

ploști v vz pleoști

ploștit, ~ă a vz pleoștit

pluști v vz pleoști

pluștit, ~ă a vz pleoștit

PLEOȘTI, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a se dezumfla. – Din scr. pljoštiti.

PLEOȘTI, pleoștesc, vb. IV. (Și în forma ploști) 1. Tranz. A turti, a lăți, a deforma (sub o greutate). A prins a-și scărpina ceafa... tot pleoștindu-și streașină căciulii către vîrful nasului. GALAN, Z. R. 226. ◊ Fig. (Familiar) Și-i mai dete una-n cap, Și mi-l ploști. PĂSCULESCU, L. P. 258. ◊ Refl. Noroiul... se ploștea în stropi galbeni pe pantalonii trecătorilor. MACEDONSKI, O. III 81. 2. Tranz. (Cu complementul «cap» sau «ureche») A lăsa în jos, a apleca. Un măgar mare... o ascultase, Și ca un aspru judecător Capul pleoștise sau rădicase Cîte-o ureche-n semn de favor. ALEXANDRESCU, M. 318. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A-și pierde elanul, buna dispoziție; a rămîne abătut, deprimat. Nadina îi zise cu indiferență: ia seama că pornești pe urmele căpitanului! Tînărul se pleoști parcă ar fi primit un duș rece. REBREANU, R. I 221. – Pronunțat: pleoș-. – Variantă: ploști vb.IV.

PLOȘTI vb. IV v. pleoști.

A PLEOȘTI ~esc tranz. A face să se pleoștească. /<sb. pljoštiti

A SE PLEOȘTI mă ~esc intranz. 1) A se lăsa în jos sau într-o parte (pierzându-și forma, poziția normală). A i se ~ urechile. A i se ~ pălăria. 2) fig. A-și pierde buna dispoziție (fiind cuprins de amărăciune); a deveni abătut; a se indispune. /<sb. pljoštiti

pleoștì v. 1. a (se) încovoia de greutate: acoperișul casei se pleoști; 2. a se turti: cu urechea pleoștită GR. AL. [Serb. PLOȘTITĬ].

pleoștésc (eo dift.) v. tr. (sîrb. pljoštiti, ploštiti, plosniti, a turti; bg. plĭuštĭy, rut. pliúštiti, rus. ploščitĭ, plĭuščitĭ, plĭúsnitĭ, pol. plaszczyc, ceh. ploštiti. V. plesnesc, bleojdesc, bleștesc). Turtesc, fac să se lase în jos orĭ la o parte: pălăria pleoștită (Sadov. VR. 1911, 1, 14), greutatea zăpeziĭ a pleoștit acoperișu, acoperișu s’a pleoștit. – În Maram. pleștesc, în Ban. Olt. pluștesc. V. tăpșesc.

pluștésc, V. pleoștesc.

pleoști (a ~) (desp. pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștesc, 3 sg. pleoștește, imperf. 1 pleoșteam; conj. prez. 1 sg. să pleoștesc, 3 să pleoștească

pleoști (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștesc, imperf. 3 sg. pleoștea; conj. prez. 3 să pleoștească

plioștit adj. m., pl. plioștiți; f. sg. plioștită, pl. plioștite

pleoști vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștesc, imperf. 3 sg. pleoștea; conj. prez. 3 sg. și pl. pleoștească

pleoști (2 sil.)

pleoștesc, -team 1 imp.

PLEOȘTIT adj. v. clăpăug.

PLEOȘTIT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist.

PLEOȘTIT adj. atîrnat, bleg, blegit, clăpăug, lăsat, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (prin Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.)

pleoștit adj. v. ABĂTUT. AMĂRÎT. DEPRIMAT. DESCURAJAT. INDISPUS. ÎNDURERAT. ÎNTRISTAT. MÎHNIT. NECĂJIT. SUPĂRAT. TRIST.

PLEOȘTI vb. a se blegi, (pop.) a se blegoșa, (Mold.) a se clăpăugi, (Transilv., Mold. și Bucov.) a se dăbălăza. (I s-au ~ urechile.)

PLEOȘTI vb. a se blegi, (pop.) a se blegoșa, (Mold.) a se clăpăugi, (Transilv., Mold. și Bucov.) a se dăbălăza. (I s-au ~ urechile.)

pleoștit, -ă, pleostiți, -te, adj. – Lăsat într-o parte, teșit, turtit. – Din pleoști.

pleoști, pleoștesc, vb. refl. – 1. A se turti, a se lăsa în jos. 2. A se dezumfla. – Din sl. pljoštiti „a turti” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

pleoștit, -ă, pleoștiți, -te adj. abătut, descurajat, deprimat

pleoști, pleoștesc v. r. a deveni abătut / deprimat