POMENIRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ♦ Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (Înv. și pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni.

pomenire sf [At: CORESI, EV. 428 / Pl: ~ri / E: pomeni] 1 Aducere-aminte. 2 (Îvr) Aniversare. 3 (Pop) Comemorare. 4 Semnalare verbală sau scrisă. 5 Menționare a unor lucruri a căror amintire se transmite oral sau în scris și dăinuie din generație în generație. 6 Dăinuire de multă vreme sau de totdeauna așa cum este acum. 7 Cunoaștere de multă vreme sau de totdeauna. 8 (Pop) Trezire din somn. 9 (Reg) Trezire dintr-o beție. 10 (Înv) Numire. 11 (Înv; îe) A se stinge (sau a pieri) ~a (cuiva) cu sunet A dispărea din atenție. 12 (Înv; îae) A fi dat uitării. 13 (Ccr) Ceea ce rămâne în amintirea oamenilor. 14 Ținere de minte. 15 (Pex) Faimă. 16 (Pex) Semn, urmă care amintește ceva. 17 (Înv) Memorie. 18 (Înv) Minte, considerată ca sediu al procesului de memorare. 19 Slujbă sau rugăciune în amintirea celor morți Si: (înv) pamente. 20 (Îs) Veșnica (lor sau lui, ei) ~ Cântare bisericească de încheiere a slujbei de înmormântare sau de parastas.

POMENIRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment din trecut. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ◊ Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (Înv. și pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni.

POMENIRE, (2) pomeniri, s. f. 1. Faptul de a pomeni de cineva sau de ceva (v. menționare); aducere-aminte, amintire. În frunte avea un semn de arsură, o zburătură de glonț, fioroasă pomenire din ziua atacului de la Grivița. MIRONESCU, S. A. 24. Batjocorește fără rușine cinstita pomenire a părinților mei. CARAGIALE, O. III 90. Călugărenii încă păstrează pomenirea Vitejilor ce-n valea-i aflară nemurirea. ALEXANDRESCU, M. 31. ◊ (Poetic) Azi nu-i Ileana nicăirea, De-abia trăiește-n pomenirea Poveștilor cu dulce rost. COȘBUC, P. I 125. ◊ (În construcție cu verbul «a rămîne», precedat de prep. «de») Așa minune ș-așa pedeapsă are să rămîie de pomenire! strigă ea. SADOVEANU, O. VIII 119. Trăiră și împărățiră în fericire, de le rămase numele de pomenire în vecii vecilor. ISPIRESCU, L. 217. 2. Milostenie, binefacere, pomană. A închinat toată averea sa mănăstirii Neamțului și el s-a călugărit... făcînd multe pomeniri, cît a fost în viață. CREANGĂ, A. 21. 3. Ceremonie în cadrul căreia se comemorează o persoană sau un eveniment din trecut. În ianuarie 1910 a avut loc la Humulești pomenirea de douăzeci de ani de la moartea lui Creangă. SADOVEANU, B. 95. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru credincioșii în viață și mai ales pentru morți. Uneori, de rusalii și-n sîmbăta de pomenire a morților, urca pe deal, la nucii și vișinii cimitirului. CAMILAR, N. I 109. Ai săvîrșit de-a bine Sfînta mănăstire, Pentru pomenire? PĂSCULESCU, L. P. 192. Merg cu toți pe cale, Să aleagă-n vale Loc de mănăstire Și de pomenire. ALECSANDRI, P. P. 186. ◊ Vecinică pomenire = cîntare cu care se termină prohodul sau parastasul. După ce au sfîrșit... cantorii bisericești de cîntat vecinica pomenire, stropesc pe mort cu apă sfințită. MARIAN, Î. 260. ◊ Expr. Fericitul întru pomenire = cel pentru care se face slujbă bisericească; (familiar) ins. Acesta-i nefericitul întru pomenire care a dat chioriș peste plumbii lui Alexandru. GANE, N. I 129.

POMENIRE ~i f. 1) v. A POMENI. 2) Comemorare a amintirii unei persoane decedate sau a unui eveniment istoric. 3) Slujbă religioasă pentru cei morți. ◊ Veșnica ~ cântare bisericească de încheiere a prohodului. /v. a pomeni

pomenire f. 1. amintire făcută de preot în onoarea unui mort.: fericitul întru pomenire; 2. aducere aminte: pomenirea numelui; 3. pomană: făcând multe pomeniri cât a fost în vieață CR.

pomeníre f. Comemorare, serviciŭ religios și pomană în onoarea unuĭ mort. Mențiune. Fericitu întru pomenire, defunctu. Veșnica pomenire, ultima rugăcĭune la înmormîntare.

POMENI, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti.

pomeni [At: PSALT. HUR. 120^v/3 / V: (reg) ~mini, (sst) pomi / Pzi: ~nesc / E: slv поминѣти] 1 vt A-și aminti. 2 vt (Îvr) A aniversa. 3 vt (Pop) A comemora. 4 vt A semnala verbal sau în scris. 5 vt A vorbi în treacăt de ceva sau de cineva fară a insista Si: a aminti, a menționa. 6 vt A aduce intenționat vorba despre ceva sau de cineva. 7 vt A indica. 8 vt (Reg; îe) A ~ (de) rău A cobi. 9 vrim A se menționa lucruri a căror amintire se transmite oral sau în scris și dăinuie din generație în generație Si: a se aminti, a se cita. 10 vrim (Îe) Nici că se ~nește! (sau unde se ~nește?) Se spune pentru a arăta că ceva n-a existat sau nu există. 11 vrim (Îae) Se spune pentru a arăta că ceva nu are precedent. 12 vrim (Îae) Se spune pentru a arăta că ceva nu este posibil. 13 vtf A rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios, pentru a atrage harul divinității asupra lui sau pentru a obține iertarea păcatelor. 14 vt (Reg; îe) A ~ mortul A da de pomană pentru un mort. 15 vr A exista de multă vreme sau de totdeauna așa cum este acum. 16 vt A ști de multă vreme sau de totdeauna. 17 vr (D. oameni) A se găsi pe neașteptate într-un anumit loc. 18 vr (D. oameni) A ajunge ori a se afla într-o situație neprevăzută. 19 vr (D. oameni) A se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva. 20 vr A face ceva necugetat, nepotrivit. 21 (Îe) Te ~nești că... Se poate întâmpla să... 22 (Îae) Nu cumva... 23 (Reg; îe) M-am ~it nicăieri Nu mai existam. 24 (Reg; îae) Eram mort de beție, de boală etc. 25 vt A trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă. 26 vt A vedea sau a întâlni un eveniment, o persoană, o situație etc. 27 vr (Pop; de obicei cu determinarea „din somn”) A se trezi din somn. 28 vr (Reg) A se trezi dintr-o beție. 29 vr (Reg) A-și reveni în simțiri Si: a se dezmetici. 30 vrui (Mai ales la perfectul compus, în forma negativă sau interogativă) A exista. 31 vt (Înv) A numi¹.

pomi² v vz pomeni

pomini v vz pomeni

POMENI, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa lucruri, fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A apuca să vezi ceva (important), a trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea (pe neașteptate) în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire, ori într-o situație neașteptată. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., se poate întâmpla că...; nu cumva... 5. Tranz. (În ritualul creștin) A rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios, pentru a atrage harul divinității asupra lui, pentru a obține iertarea păcatelor lui etc. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti.

POMENI, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. A aminti (în treacăt) de cineva sau de ceva, fără a insista; a aduce intenționat vorba despre cineva sau ceva, pentru a atrage atenția ascultătorului. Mie nu mi-a pomenit Mircea de nici un fel de ceartă sau de răceală între voi. DEMETRIUS, C. 8. Începu să-i pomenească despre recoltă. REBREANU, R. I 167. Nu știu încă cum și ce fel ne aduse vorba a pomeni despre grauri și aci. ODOBESCU, S. III 23. ◊ (În construcții negative, complementul fiind subînțeles) La șezători s-a dus o singură dată, de cînd e fată mare, dar de atunci să nu-i mai pomenești. DELAVRANCEA, S. 10. Nu mai pomeni, curmă al patnde; nici voi să mai aud vorbind de acele ceasuri perdute. NEGRUZZI, S. I 74. ◊ Refl. impers. [Jivinele] au răspuns toate deodată că nici n-au auzit măcar pomenindu-se de numele ei. CREANGĂ, P. 21. ◊ Tranz. Te-am auzit pomenind ceva despre mama ta. SAHIA, N. 32. ♦ Refl. impers. A menționa lucruri a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație. A fost odată ce a fost că, de n-ar fi fost, nu s-ar pomeni; au fost odată doi oameni. RETEGANUL, P. I 1. Se pomenește că Ciubuc era om de omenie; fiecare oaspe ce trăgea la odaia lui era primit cu dragă inimă și ospătat cu îndestulare. CREANGĂ, A. 19. După vremuri, mulți veniră, începînd cu acel oaspe, Ce din vechi se pomenește, cu Dariu a lui Istaspe. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, da de unde?; nici pomeneală. M-am uitat la cumpăna fîntînii, crezînd că poate bate vîntul; da unde se pomenește! VLAHUȚĂ, la TDRG. Acum șasezeci de ani trecuți, unde se pomeneau școli ca a lui Baloș în Moldova? CREANGĂ, A. 19. 2. Tranz. A ține minte ceva, a-și aduce aminte. Verdeș-împărat chemă slujitorii și le dete o gură de or pomeni-o. ISPIRESCU, L. 44. Noi frații tăi, potaie? O să-ți dăm o bătaie Care s-o pomenești. ALEXANDRESCU, M. 322. Vino, mîndră, să te joc! Să te joc, să fii jucată, Să mă pomenești vreodată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 361. ◊ Intranz. A pomeni că baba mea, cîte zilișoare a avea, de năcazul acesta, că numai din pricina ei mi se trage. CREANGĂ, P. 128. Foc și sînge am să las în urmă-mi pentru ca să pomenească veșnic de mine! ALECSANDRI, T. II 15. 3. Refl. A afla (deodată), a vedea că așa este și nu altfel. Te-ai pomenit în huzur și-n răsfăț de cum ai deschis ochii. VLAHUȚĂ, O. A. 502. A fost odată un băiat care s-a pomenit pe lume singur și fără părinți. POPESCU, B. II 84. ◊ Refl. pas. Odată se pomeneau altfel de boi pe aici. AGÎRBICEANU, S. P. 13. ◊ Intranz. Ascultă-mă pe mine, că... proastă oi fi, dar așa am pomenit de la biata mama. PREDA, Î. 164. ♦ Tranz. Moșneag albit de zile negre, Așa îl pomenise satul. GOGA, P. 23. ◊ Tranz. (Mai ales la perfectul compus și în formă interogativă sau negativă) A întîlni, a auzi. Unde ați mai pomenit voi dreptate de asta, măi creștini? REBREANU, R. II 89. Dinu era încasator în capitală, de-o îndemînare și de-o cinste cum... Săndulescu spunea că n-a mai pomenit. VLAHUȚĂ, O. A. III 80. Dar unde ai mai pomenit mata casă mai mare decît a conului Niculachi Roznovanu? GHICA, S. 152. ◊ Refl. impers. Am văzut lumina zilei într-un colț de țară sălbatic și muntos, unde nu cresc decît slabe cereale... și unde nu se pomenește de trandafirii de grădină. GALACTION, O. I 56. Fum pe coșul hagiului nu s-a pomenit. DELAVRANCEA H. T. 14. A făcut și nunta și cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit și nici cred că s-a mai pomeni una ca asta undeva. CREANGĂ, P. 102. 4. Tranz. (Mai ales la perfectul compus) A apuca să vezi ceva (important), a trăi un eveniment. Așa zăpadă n-am pomenit de cînd eram cu nasul în sînul mamei. DELAVRANCEA, la CADE. Am pomenit domnia lui Grigorie-vodă Ghica și pe-a frate-so Alexandru-vodă. GHICA S. XVIII 5. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» au de propoziții introduse prin conj. «că») A se vedea pe neașteptate în fața cuiva, a ceva ivit deodată, sau în fața unui fapt care provoacă surpriză sau uimire. În dimineața anului nou... mă pomenesc cu muierea asta a mea că mă ia deoparte... PREDA, Î. 101. Ne pomenim într-una din zile că părintele vine la școală și ne aduce un scaun nou și lung. CREANGĂ, O. A. 34. Nu apucai bine să intru în cancelaria subprefecturii și mă pomenii cu un nou decret, care mă rînduia judecător la Turnul-Severinului. ALECSANDRI, T. I 371. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că...; se poate întîmpla să...; nu cumva... Te pomenești că scapă iarăși cine știe ce vorbe nesocotite. VORNIC, P. 10. Te pomenești că ești chiar feciorul domnului Miron Iuga...? REBREANU, R. I 15. ♦ A-și da deodată seama că a ajuns într-un loc sau într-o situație neașteptată. Se pomeni în curtea lui Lică Mătase, cu mîna pe clanța ușii. MIHALE, O. 283. Ne retrăgeam noaptea. Ne-am pomenit într-o pădure și ploua. SAHIA, N. 78. Din om ce era, se pomeni deodată măgar. ISPIRESCU, L. 281. 6. Tranz. (în ritualul creștin) A rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios, pentru a atrage harul divinității asupra lui. [Popa Oșlobanu] slujește cîte trei liturghii pe zi și pomenește la hurtă: pe monahi și ieromonahi, pe stariți, pe mitropoliți și pe soțiile și copiii lor, de le merge colbul. CREANGĂ A. 78. Bani mulți ea că da, Popi de se strîngea, Pe Constantin slujea Și mi-l pomenea. PĂSCULESCU, L. P. 170. 7. Refl. (Regional) A se trezi din somn. Dimineața, cînd se pomeniră diu somn, se trezesc în niște curți mai pompoase decît curțile domnești și pline de toate cele trebuincioase pentru trai RETEGANUL, P. V 46. Iar cînd el jos... cădea, Trei zile nu se pomenea, Săptămîna se-mplinea, Pînă cînd se pomenea. BIBICESCU, P. P. 305. ◊ Tranz. Cînd la fată ajungea, Adormită o găsea, Dar Gruia o pomenea. BIBICESCU, P. P. 305. Frunză verde floricea, N-avea murgul ce lucra, Cu picioru-n pămînt da, Pe mîndra o pomenea. HODOȘ, P. P. 76.

A SE POMENI mă ~esc intranz. A ajunge pe neașteptate (într-un loc sau într-o situație); a nimeri; a se trezi; a pica; a cădea. ◊ Te ~ești că se prea poate că; mai știi. /<sl. pominĕti

A POMENI ~esc 1. tranz. 1) A aminti printre altele. 2) A păstra bine în memorie; a ține minte (pentru mult timp). ◊ Are să mă ~ească amenințare prin care cineva este avertizat că va avea de suferit pentru cele săvârșite. Nici că se ~ește nici nu poate fi vorba. 3) A aminti peste un anumit timp (într-un anumit fel). Mă va ~ de bine. 4) rel. (persoane) A numi în timpul slujbei (pentru a atrage harul divinității). 5) (în construcții interogative sau negative) A se întâmpla să vezi sau să auzi. Unde s-a mai ~it așa ceva? 2. intranz. A aduce vorba în treacăt (despre ceva sau despre cineva); a aminti. /<sl. pominĕti

pomenì v. 1. a face pomenire: a pomeni un mort; 2. a-și aduce aminte: l’a pomenit în testament; 3. a ținea minte: o bătaie care s’o pomenească; 4. a vorbi în treacăt: te-am pomenit des; 5. a apuca cu vieață: așa l’am pomenit; 6. a se afla pe neașteptate, a veni fără știre: se pomeni în mijlocul mării. [Slav. POMĬNIETI].

pomenésc v. tr. (vsl. po-mĭnĭeti, pomenonti, a-țĭ aduce aminte, d. mĭnĭeti, a considera, a socoti, rudă cu lat. mens, mentis, minte; sîrb. pomenuti, rus. pominátĭ, pomĕanútĭ, a pomeni. V. menesc). Amintesc, comemorez: preutu pomenește morțiĭ. Menționez: în listă era pomenit și el, a pomenit și numele tăŭ în discurs. Țin minte, nu maĭ uĭt: am să-țĭ trag o bătaĭe pe care s’o pomenești! Cunosc, știŭ: așa era de cînd l-am pomenit. V. refl. Mă trezesc, mă aflu pe neașteptate; pe cînd dormeam, ne-am pomenit că bate cineva la fereastră. Te pomeneștĭ că, e posibil, ar avea haz să, se poate întîmpla surpriza (plăcută saŭ nu): te pomeneștĭ că moare! Trans. Mă deștept: cădea și nu se pomenea.

pomenire s. f., g.-d. art. pomenirii; (parastase) pl. pomeniri

pomenire s. f., g.-d. art. pomenirii; (parastase) pl. pomeniri

pomenire s. f., g.-d. art. pomenirii; (binefaceri) pl. pomeniri

pomeni¹ (a ~) (a rememora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenesc, 3 sg. pomenește, imperf. 1 pomeneam; conj. prez. 1 sg. să pomenesc, 3 să pomenească

+pomeni² (a se ~) (a se trezi pe neașteptate) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă pomenesc, 3 sg. se pomenește, imperf. 1 sg. mă pomeneam; conj. prez. 1 sg. să mă pomenesc, 3 să se pomenească; ger. pomenindu-mă

pomeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenesc, imperf. 3 sg. pomenea; conj. prez. 3 să pomenească

pomeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenesc, imperf. 3 sg. pomenea; conj. prez. 3 sg. și pl. pomenească

POMENIRE s. 1. amintire, citare, indicare, menționare, mențiune, semnalare, (rar) semnalizare. (~ unui fapt semnificativ.) 2. amintire, (înv.) pomană, pomelnic, pomină. (Pentru ~ cuiva.) 3. (BIS.) (înv.) pamente. (~ a unui mort, la biserică.)

POMENIRE s. 1. amintire, citare, indicare, menționare, mențiune, semnalare, (rar) semnalizare. (~ unui fapt semnificativ.) 2. amintire, (înv.) pomană, pomelnic, pomină. (Pentru ~ cuiva.) 3. (BIS.) (înv.) pamente. (~ a unui mort, la biserică.)

POMENI vb. v. chema, deștepta, numi, scula, spune, trezi, zice.

POMENI vb. 1. v. aminti. 2. (BIS.) a comânda. (~ morții.) 3. a se întâmpla, (reg.) a se da. (Așa ceva nu s-a mai ~.) 4. a auzi. (Așa ceva n-am ~.) 5. a se afla, a se găsi, a se trezi, a se vedea. (S-a ~ încolțit de creditori.)

pomeni vb. v. CHEMA. DEȘTEPTA. NUMI. SCULA. SPUNE. TREZI. ZICE.

POMENI vb. 1. a aminti, a arăta, a cita, a indica, a menționa, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 2. (BIS.) a comînda. (~ morții.) 3. a se întîmpla, (reg.) a se da. (Așa ceva nu s-a mai ~.) 4. a se afla, a se găsi, a se trezi, a se vedea. (S-a ~ încolțit de creditori.)