PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh.

puf¹ [At: ȚICHINDEAL, F. 214/24 / Pl: (4-5) ~uri / E: fo] 1 i Cuvânt care redă zgomotul înfundat produs de lovirea, în cădere, a unui corp de o suprafață moale Si: buf. 2 i Cuvânt care redă zgomotul produs de eliminarea bruscă și cu intermitențe a aerului pe nări, pe gură. 3 i (Mun) Bășină (1). 4 sn (Mun) Înțepătură de ac. 5 sn (Mun; spc) Injecție.

puf³ sn [At: CADE / Pl: ~uri / E: fr pouf] Scaun scund, fară spătar, de formă cilindrică, capitonat cu stofă sau făcut din material plastic umplut cu aer.

puf² [At: NEGRUZZI, S. II, 37 / V: (îvr) puh sn / Pl: ~uri, (14, 16) ~i / E: slv *поухъ cf bg пух] 1 sn (Csc) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi și care servesc la umplerea pernelor, a plăpumilor etc. 2 sn (Pfm; îe) A crește (sau a trăi, a ține etc.) în (sau pe) ~ (sau, rar ~uri) sau în perini de ~ A crește, a trăi etc. în confort, neducând lipsă de nimic. 3 sn (Pan; csc) Fulg de zăpadă. 4 sn (Csc) Păr¹ mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 5 sn (Csc) Peri¹ foarte fini și moi care le cresc, la pubertate, băieților pe obraz. 6 sn (Csc) Peri¹ mici și fini care acoperă unele plante ori unele părți ale lor sau cu care sunt prevăzute unele semințe ca să poată pluti în aer. 7 sn (Îs) ~ de piersică sau ~ul piersicii Păr¹ fin și moale care le crește oamenilor pe obraz și pe ceafă. 8 a (Lsg; îc) Bumbac-~ Bumbac brut obținut la cules. 9 sn Obiect de toaletă făcut din puf² (1) sau alt material pufos (2), care servește la pudrat. 10 sn (Reg) Pilotă (1). 11 sn (Reg) Făină de cea mai bună calitate. 12 sn Ou bătut pus în supe sau în ciorbe după ce acestea s-au fiert și care, coagulându-se, stă la suprafață sub formă de ghemotoace neregulate Si: zdrențe. 13 sn (Reg) Joc de copii care constă într-o întrecere a forței dintre arătătorul unui copil și cel al altui copil. 14 sm (Bot; reg) Gogoașă (Globaria gigantea). 15 sn (Bot; reg; îc) ~-vegetal Bumbăcariță (3) (Eriophorum scheuzeri). 16 sm (Olt; lpl) Gogoși ale viermilor de mătase.

PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., scr. puh.

PUF ¹ interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de o suflare bruscă, de o izbucnire în rîs, de pufăitul din lulea, de o lovitură etc. Dracul făcu – puf! cu capul de perete. RETEGANUL, P. III 58. Așa fătul meu! el zice, a sufla, puf! nu e greu. PANN, P. V. II 19.

PUF², pufuri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine care acoperă corpul puilor și al anumitor păsări, folosite pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. Pămîntul era moale ca puful și picioarele se afundau în el. SANDU-ALDEA, U. P. 181. Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi. CREANGĂ, P. 117. Cum nu sîntem două pasări, Sub o streașină de stuf, Cioc în cioc să stăm alături într-un cuib numai de puf! EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. A crește în (sau pe) puf (sau, rar, pufuri) = a crește în confort, neducînd lipsă de nimic, ținut pe palme. Crescut pe puf cum fusese, neatins de vînt și de soare, avea sărmanul oasele moi. GANE, N. III 61. În bancă, alături de el, stă copilul unui arendaș bogat, care a crescut în pufuri, printre guvernante și a mîncat totdeauna pîine albă. DEMETRESCU, O. 102. ♦ Fig. Ceea ce seamănă ca formă sau culoare cu aceste pene. Satul e îmbrăcat în puf alb. STANCU, D. 32. Acuma mă duc să mai alcătuiesc un pahar de vin cu puf de sifon. SADOVEANU, P. M. 146. Din cînd în cînd răzbătea luna, care răsărise dincolo de puful albicios al norilor. CAMIL PETRESCU, O. II 7. ♦ Părul fin și moale al unei blăni. Privea și el ca pe ceva scump ochișorii care clipeau neîntrerupt în puful blănițelor. SADOVEANU, O. II 556. ♦ Perișori foarte fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. Deasupra buzelor cu o ușoară umbră de puf bălan, broboniseră picuri de sudoare. C. PETRESCU, C. V. 206. Puful din față-ți ca floarea se va șterge. NEGRUZZI, S. II 37. ♦ Peri cu care sînt prevăzute unele fructe sau semințe (pentru a pluti în aer). A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. TOPÎRCEANU, P. 34. 2. Mic obiect de toaletă făcut din puf (1) sau din alt material pufos, care servește pentru pudrat. Tina se depărtă și se apropie de oglindă, își mai trecu ușor puful de pudră pe obrazul oacheș. C. PETRESCU, A. 312. Doamna se aranja în oglindă cu puful de pudră într-o mînă. REBREANU, R. I 28.

PUF² ~uri n. 1) Totalitate a penelor mici, subțiri și moi, care acoperă corpul puilor de pasăre sau care crește pe abdomenul și sub aripile păsărilor mature. ◊ A crește în ~ a crește ferit de griji sau de lipsuri materiale. 2) Piesă cosmetică făcută din astfel de pene sau dintr-un material asemănător, folosită pentru pudrare. 3) Totalitate a perilor fini care acoperă coaja unor fructe. 4) (la adolescenți) Prima mustață și barbă; tulei. /<sb. puhu

PUF³ ~uri n. Scaun jos, fără spetează, capitonat sau făcut dintr-un material plastic umplut cu aer. /<fr. pouf

PUF¹ interj. (se folosește repetat pentru a reda, de obicei, zgomotul produs de eliminarea bruscă și cu intermitențe a aerului (pe nări, pe gură) sau de aburii ce se evacuează sub presiune din locomotivă). /Onomat.

puf n. 1. fulgi ușori de gâscă cu cari se umple perne; 2. primii fulgi ai păsărilor; 3. Bot. V. pufaiu. [Rus. PUHŬ].

puf! int. ce exprimă sgomotul surd ce face un corp căzând.

1) puf n., pl. urĭ (vsl. puhŭ, rus. nsl. puh, puf, din rădăcina imitativă puh = rom. puf 2, care există maĭ în toate limbile. V. pufnesc, zăpușesc). Pene supțirĭ și micĭ care acopere pîntecele păsărilor: cu pufu de gîscă se umple pernele. Primele pene cu care păsările ĭese din oŭă. Un fel de păr foarte fin cu care-s acoperite unele fructe, maĭ ales persicele. Un fel de cĭupercă numită și pufaĭ și gogoașă. (V. gogoașă).

2) puf! interj. care arată suflarea. De ex.: auzind pașĭ, el puf în lumînare = stinse lumînarea (rudă cu puf 1 și cu buf).

puh sn vz puf²

puf¹ (fulg; perișor la plante sau la animale) s. n.

puf³ interj.

puf⁴ (obiect de toaletă; scaun) s. n., pl. pufuri

puf² (gogoașă de mătase; plantă) s. m., pl. pufi

puf⁴ (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufuri

puf³ (perișor la plante/la animale, pene mici) s. n.

puf² (plantă, gogoașă de mătase) s. m., pl. pufi

puf¹ interj.

puf (bot.) s. m., pl. pufi

puf interj.

puf (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufuri

puf (pene mici, peri fini) s. n.

PUF s. v. fulg, gogoașă, lamură, păpălău.

PUF s. 1. (ANAT.) (rar) scamă, (Transilv.) pihă. (~ de pasăre.) 2. (BOT.) (rar) scamă. (~ de păpădie.)

PUF interj. buf!

puf s. v. FULG. GOGOAȘĂ. LAMURĂ. PĂPĂLĂU.

PUF s. 1. (ANAT.) (rar) scamă, (Transilv.) pihă. (~ de pasăre.) 2. (BOT.) (rar) scamă. (~ de păpădie.)

PUF interj. buf!

puf-vegetal s. v. BUMBĂCARIȚĂ.

puf (pufi), s. m. – 1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj. – Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat).

puf interj. – Imită forăitul. Creație expresivă, cf. buf, uf. – Der. pufăi (var. pufui), vb. (a (s)forăi; a pufni, a fuma pipă); pufai, s. n. (prahiță, Lycoperdon communis); pufăios, adj. (puhav); pufni, vb. (a pufăi; a izbucni în rîs), cf. bufni; pihăi, vb. (a forăi); pifăi, vb. (a fuma); pufnitură, s. f. (forăit, bufnet); pufăit (var. pufuit), s. f. (bufnit, suflu); pufnet, s. n. (bufnit).

PUF subst. 1. Puf, Gh. (Șchei III); -ul, mold. (Sur IX; Sd XXI); Pufești s. 2. Pufulete, M. (z). 3. Pufle, D. (Bîr II). 4. Pufuilă, Lupu, olt. (Sd VI 483) < vb. a pufui.

puf s. n. sg. (deț.) țigară.

a trăi împărătește / în puf / pe picior mare expr. a trăi în lux.

cu pufuri expr. atent, tandru; prevenitor.